18
Apr
14

CUM CÂȘTIGĂ UNII BANII


Un mâzgălici de la ”Gândul” mă întristează anunțând moartea lui José Feliciano. Citesc consternat citate din câteva ziare străine, date copiate conștiincios de pe mai știu eu unde, văd o fotografie a artistului și un filmuleț cu ”The Greatest Hits” (Che sará, Light My Fire etc.), ca să-mi dau seama că e ceva în neregulă: ” a pierdut controlul automobilului său Jaguar, joi dimineaţă, în jurul orei locale 04.15 şi a izbit frontal un stâlp de electricitate ”. Bine, bre, dar José e orb… Cum mama naibii?…

Verific și văd că e vorba de alt José Feliciano. De altfel, trebuia să-mi dau seama, articolul prostănacului e intitulat ”Jose Feliciano, o legendă a muzicii salsa, a murit într-un accident de automobil”. Mda, latino-latino, dar nu prea era José ”al meu” dedat salsei… Dau fuga pe Gugu și aflu că e vorba de altcineva, de un anume ”José Luis Feliciano Vega, better known as Cheo Feliciano”.

Uf, am scăpat, poate oi mai avea ocazia să reascult ”Listen to the Falling Rain”, ”Guantanamera” și altele la Sala Palatului, ca acum mulți ani în urmă…

Cât despre ziaristul cu pricina, ce să mai zic? Ușor câștigă unii banii…

18
Apr
14

MANEAUA BATE BOLEROUL


Și-uite-așa, am avut parte de 3 meciuri Steaua-Dinamo în decurs de 7 săptămâni… Cândva singurul derby al fotbalului românesc, astăzi prilej de gargară și caterincă, de joacă de-a oaia cu potaia – versiune contemporană a tradiționalului ”de-a șoarecele cu pisica”. Pentru steliști, un alt antrenament pentru meciurile din Europa, pentru dinamoviști, prilej de a se da în stambă, de a depăși orice limită a ridicolului. Pentru că, neputința din teren e acoperită gălăgios de declarațiile bombastice ale boss-ului Rin-Tin-Tin, ale antrenorului (?!?) Stoican și ale câtorva cățeluși cu ifose de mari vedete, ce scheaună a jale în acompaniamentul de instrumente dezacordate ale haitelor din tribune.

Statistica va menționa o victorie a Stelei și două egaluri, ceea ce sună relativ bine pe Ștefan cel mare. JR Lucescu ar mai găsi un prilej să declare că a ieșit de două ori cu capul sus de pe teren, dar hazliul Stoican îl surclasează net. Ochiul lui de șpețialist a sesizat ceea ce nouă ne-a scăpat: ” Au fost meciuri echilibrate, mai puţin cele 7 minute din partida tur, cînd Steaua a marcat de trei ori. ” Eu credeam că echilibrate au fost doar 7 minute, restul consemnând o dominare copioasă a mereu noului Dinamo… Dar, știți și voi, fotbalul se joacă pe goluri. Ba, dacă ne gândim bine, Steaua a avut bulan și arbitrii de partea ei. Iar Dinamo? Singuri împotriva tuturor, cum sună în corsicană preludiul falimentului…

Dar să vedem ce-a fost aseară… Acu`, serios vorbind, după dezastrul din tur, când Boubacar și Durimel au mulțumit proniei cerești că au scăpat doar cu cinci, era nevoie de un advertising ca la carte, care să vândă șușa drept spectacol de gală, nu? Drept care s-a dat drumul la hămăială… Să nu-mi ziceți că nu vă țâțâia fundul după belicoasele declarații dinspre Groapă. Deh, doar nu era să-i sperie un 2-5 norocos pe alde Stoican&co. Ce naiba, ați uitat de Liberec, de minunea minunilor? Vorba știți voi cui: ”Țac-pac, 2-0, 3-0 la pauză…” Mă uitam și mă minunam cum era prefațat meciul de tembeliziunile (na, că mi-au scăpat deștele pe taste…) care nu mai pridideau să poleiască javrele jigărite, de ziceai că-s mastiffi fioroși. În plus, am mai văzut și hoardele de suporteri, adevărații, nu cetățenii, invadând Arena. De antologie tumbele unui fan din ”Nordul” stelist, prăbușit peste o balustradă și încercând la nesfârșit să se întoarcă pe scările care să-l ducă spre locul de unde să-și urmărească idolii…

Și, în sfârșit, s-a făcut de opt juma` trecute fix, poa` să-nceapă…

Știm cu toți ce manelist e Reghe, ăsta e defectul lui, e mojic și n-are manere, nu? Coate goale. Pe când dincolo, la Mihnea-Vodă cel Prăfuit, lume subțire, rafinată, sofisticată… Coregrafie 3D… Compozitorii în tribune, orchestra în fața porții de fotbal. O lume a spiritului, o lume a civilizaţiei… Ravel, Bolero, nu Piți Talent, mânca-v-aș. Visele şi speranţele alb-roșii sunt mii şi mii, și din bolero se trece la zbieratul casei. La trista realitate. Vise, vise, născute din trasul pe nas…

Un meci care n-a fost mult diferit de celelalte, dominarea stelistă fiind quasi-totală, dar numeroasele ratări au făcut ca tabela să arate din nou un scor mincinos: 1-1. Doar 7 goluri au înscris steliștii în trei partide care ar fi putut intra în istorie. Trei partide în care s-ar fi putut consemna scoruri inimaginabile altădată. Aseară, dominarea a fost parcă mai evidentă decât la acel 5-2 de coșmar pentru haită, dar, așa cum ne-au obișnuit, steliștii scăpau teferi din crampoanele lui Boubacar, Rus sau Grecu, dar se-mpiedicau în varul ce marca limitele careului… Și iar am rămas cu un gust amar, văzând nepăsarea cu care tratează jocul unii jucători, deja cu gândul la transferurile din vară. Deh, asta e, v-o spun mereu: doar noi, suporterii, suntem ”până la moarte”. Ei, mercenarii, se vând mereu celui ce plătește mai bine. Da, ne întristează asta, dar să nu-i condamnăm – e viața lor…

P.S. Câteva cuvinte despre cealaltă semifinală. Mă așteptam să se califice Petrolul, deh, familia, nu? Așa cum m-am așteptat, JR face praf și picul de iluzii create de Contra. Toată liota de străinezi nu e în stare de ceva consistent, jocul diluându-se pe zi ce trece. Chiar dacă nu mi-a picat bine victoria echipei celor doi jegoși (iar o să îmbâcsescă totul cu aerele lor puturoase…), m-am consolat cu imaginea din final a unui Lucescu împietrit. Cum, bre, să-i strice bucuria remizei chiar în ultimele secunde? Așa ceva nu se face…

12
Apr
14

MURĂTURILE


612675-regheProbabil că pe cei 14 bezmetici care au pierdut meciul cu răzeșii sud-americani, africani, baltici și ce-or mai fi, înfrângerea nu i-a afectat prea tare. Vorba aia, timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. În doru` lelii. Reghe a mai înghițit o gălușcă, după egalurile cu Dinamo și Recașul. E, desigur, și vina lui, dar ce să mai zic de împiedicații ăia, de murăturile alea (nu, nu ploaia i-a murat…) care vor câștiga titlul, ba vor face și eventul? N-are rost să-mi fac prea mult sânge rău, știu că e vorba de niște mercenari gata să pupe azi steaua de pe tricou, mâine mai știu eu ce câini, zburătoare, sau alte alea, dar ăștia chiar nu știu ce-i aia onoare, respect pentru propriul nume, ca să nu mai vorbim de cei care îndură atâtea pentru ei…

Și, ca dovadă clară a ceea ce sunt idolii noștri, citim de marea izbândă a ”prințului” cel puturos, adus cu surle și trâmbițe pentru a nu face nimic: a cerut cu nerușinare prima pentru calificarea în UCL (ce aport a avut știm cu toți…), iar comisiile au obligat Steaua să-i plătească… 120.000 de euro!!! La luat sunt primii, la dat ceva din ei, ultimii! Păi, după mizeria de aseară, ce ar trebui să facă panaramele? Să ceară primă, poate? Că, deh, au jucat pe ploaie…

Nu pot să nu menționez și rolul așa-zisului arbitru, o paparudă care fluiera aiurea, enervând jucători, antrenori și public. De admirat evoluția Vasluiului, care și-a urmărit cu cinism scopul – de a nu pierde la scor, sau de a smulge un egal: faulturi grosolane, simulări penibile, circ. Și, dacă steliștii n-au reușit să-și facă jocul, și dacă norocul a fost de partea vasluienilor, golul caraghiosului Temwanjera a pus capac unei seri mizerabile. Nicio explicație, nicio motivare, nicio scuză nu justifică această înfrângere rușinoasă. Dar, mai știi, poate asta i-o trezi la realitate pe fandosiți… Deși, mira-m-aș, chiar și așa, cu gândul la vacanță și transferuri babane, campionatul nu poate fi pierdut. Și nici Cupa. Om vedea mai încolo cu ce ne prezentăm în Europa…

09
Apr
14

ÎNTOARCEREA TATĂLUI DIN RĂZBOI


Nevastă-mea nu-i poate suferi pe ruși, drept care să n-audă de filmele lor. Am mai adus-o eu pe drumul cel bun după ce am convins-o să vadă ”Călina roșie”, iar momentul în care a renunțat la opoziția necondiționată față de cinematografia rusă a fost ”Gară pentru doi”. După care au urmat numeroase filme care i-au plăcut, dar și-a menținut reținerea în fața filmelor de război. De aceea am fost destul de mirat să văd că i-a plăcut ”Patru zile din mai”, așa că am plusat cu un alt film cu Aleksei Guskov, ”Oteț” (Tatăl). Numai că m-a pus să i-l traduc, așa că am purces la treabă. Nu că nu mi-ar fi plăcut…

Filmul este o ecranizare a unei nuvele de Andrei Platonov, ”Vozvrașcenie” (Întoarcerea). Nu știu câți au auzit de el, dar Platonov e considerat de mulți ca drept cel mai mare scriitor rus al secolului 20. Desconsiderat pentru scrierile sale deloc în spiritul realismului socialist, mereu respinse de nemiloasa cenzură, Platonov a rămas practic necunoscut până la moartea sa, în 1951. Cu ”Vozvrașcenie” a avut ceva mai mult noroc, nuvela fiind publicată, în 1946, într-o revistă literară a vremii, așa că a fost ceva mai cunoscută. Violent criticată de autorități, avea să fie ultima, Platonov stingându-se în desconsiderare, mizerie și uitare…

Ca și în ”Patru zile…”, Guskov joacă rolului unui căpitan din armata sovietică. Căpitanul de gardă Aleksei Ivanov se întoarce acasă după război. În gară o întâlnește pe Mașa, o fată de la spălătoria unității militare. Află că fata e însărcinată. Sedusă și abandonată, cum s-ar zice, se duce cu teamă acasă, unde o așteaptă rușinea unui copil fără tată. Aleksei se hotărăște s-o însoțească și să se dea drept soțul ei și tatăl copilului. Apoi, pleacă spre casa lui, unde îl așteaptă soția, Liuba, fiul de 13 ani, Petea, și fiica de 5 ani, Nastea, pe care nu-i mai văzuse de patru ani, de la începutul războiului. Întoarcerea nu-i deloc ușoară, războiul a lăsat urme adânci în sufletele oamenilor.  Petea e bărbatul din casă, cel care s-a obișnuit să răspundă de treburile gospodăriei, iar Aleksei simte că nu se poate bucura de reîntoarcere, că între el și familie sunt obstacole greu de trecut. Și Semeon Evseevici, al cărui nume apare mereu în discuții… Dialog halucinant între soți, cu explicații de o candoare incredibilă din partea Liubei. Aleksei decide să plece, să o caute pe Mașa. Dar își vede copiii alergând după trenul care îl ducea spre noua viață. Și tatăl nu rezistă. Și coboară…

O poveste simplă, dar emoționantă, filmată și jucată sobru, aspru, în tradiția filmelor sovietice și rusești de război. Distrugerile provocate de sângeroasa confruntare lasă urme adânci, mai ales în suflete.

Dacă doriți să vedeți filmul, încercați la http://www.torrentino.com/torrents/549273/start_download. Nu uitați subtitrarea: http://www.titrari.ro/index.php?page=cautareavansata&z8=-1&z5=1093383.

 

07
Apr
14

PLICTISEALĂ


Nu, nu e baschet…

Continuă plictiseala în campionat…

Reghe face tot felul de experimente, deși știe că, de la vară, va avea un cu totul alt lot. Dacă nu va pleca și el… Băieții lui, băieții noștri, deh, așteaptă finalul, cupele, cu gândul la munții de euroi care-i așteaptă pe mai știu eu ce meleaguri. În timp ce ceilalți, n-au decât un gând: cum să încurce Steaua. Nu că ar fi ceva pentru echipele lor – soarta campionatului e decisă, nu? – dar prinde bine la CV: ”Am dat gol Stelei…”, sau  ”Am smuls un egal Stelei, pe când antrenam echipa X”. Jocul? Spectacolul? Cui îi pasă de astea? Rezultatul contează!

Așadar, 62 de puncte din 78 posibile. 16 puncte pierdute în urma a 8 remize. M-apucă și rîsul când mă gândesc cine le-a smuls: Corona (!!!), Gaz Metan, Oțelul, Dinamo… Chiar și remizele cu Pandurii, Astra sau Petrolul le consider insuccese. Iar capac le-a pus nulul cu Recașul, o echipă subțire rău, pe care un antrenor ca Alexa n-avea ce s-o învețe altceva decât ceea ce am văzut: un joc urât, meschin. Desigur, vina e și  a steliștilor, în zi proastă, incapabili de a depăși valurile de apărare ridicate de bănățeni. Nu știu dacă am văzut vreo pasă bună la Chipciu, iar Sânmărtean a greșit cam cât în două campionate, cred. De antologie bucuria ”Chirurgului” după meci, de ziceai că a eliminat Barça din cempionzlig. Sau, mai știi, s-o fi bucurat că au umplut cimișorenii stadionul, jalnic de gol altfel. Deh, un meci cu Steaua e întotdeauna mană cerească pentru bugetul unei echipe…

Poticneala Stelei l-a făcut pe guralivul Vamă să mai scoată niște panglici pe nas. Sigur de victoria ce avea să urmeze la Brașov, giurgiuveanul de conjunctură visează la noi cohorte de brazilieni, argentinieni, papuași și laponi care să pape banii lui Niculaie și, nu râdeți, să ia titlul la anul. La anu` și la mulți ani, spre bucuria peluzei ăleia, știți care, aia cu poze lipite… Că de echipa aia, ”de top”, cum o apreciază marele conducător, au râs și curcile brașovene.

La Cluj, derby-ul echipelor în care românii se simt stingheri, a adus din nou zâmbetul pe fața juniorului. Că doar a ieșit cu capul sus, neînvins, adăugând o nouă remiză bogatei sale colecții. Fără să clipească, antrenorul care amărăște Ploieștii ne-a amuzat teribil după meci. Cică CFR e ”pe o poziţie mincinoasă, dacă stăm să ne uităm la valoarea lotului”. Iar, dacă Petrolul n-a mai cîștigat de cam multișor, cauza e limpede: ”am avut un program infernal” (!!!).  Mda, Ceahlăul, Astra, Concordia, Dinamo… Diavoli, nu alta… Iar finalul e pe măsura gândirii ciuce a strategului cu creier mai mic decât nodul de cravată : ”Sînt “Mister X” şi asta mă bucură foarte tare. Noi azi am cîştigat un punct, nu l-am pierdut.” Și mă uit la cele 13 meciuri în care Petrolul lui Guriță și Răzvănel a câștigat un punct. Unii, mai puțin pricepuți decât JR Luce, s-ar gândi că, de fapt, s-au pierdut 26 de puncte. Dar, dacă omu-i mândru că-i Mister X, să fie acolo. Cât l-o mai răbda Consiliul Local. Mai știi, poate așa i-o convinge că banii ăia s-ar putea cheltui pe treburi mai serioase…

Dar, deja am vorbit prea mult despre plictisitorul nostru campionat. Hai, că mai e nițel și iar se umple Naționalul… Până atunci, e timp de filme. Berechet!

29
Mar
14

PATRU ZILE DE LA SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI


4_tage_im_mai_ver2_xxlgÎmi plac filmele de război, dar cele anti-războinice, cele care ne dezvăluie adevărata față a măcelului de care are parte lumea de mii de ani. Față de filmele copilăriei mele, în care rușii cei buni salvau omenirea de nemții lui Ghitler (neapărat niște psihopați malefici), cinematografia de azi a schimbat radical unghiul de abordare. Așa este și un film văzut zilele trecute – ”4 Tage in Mai”, după ce m-am chinuit să-l traduc pentru nevastă-mea. Zic ”m-am chinuit” pentru că, regizat de un neamț, Achim von Borries, și jucat de actori germani, ruși și ucrainieni, filmul e vorbit în rusă și germană, iar versiunea pe care am găsit-o e una pentru piața rusofonă, cu obișnuitul voice-over al unui rus peste dialogurile în germană. Nu e vorba de un dublaj perfect, cum se întâmplă în majoritatea țărilor care nu recurg la subtitrări, ci se aud ambele limbi, ceea ce îngreunează înțelegerea, mai ales pentru unul ca mine, care are destule probleme cu alemana și sovietica. Dar, în mare, am fost mulțumit de rezultat, n-am primit reproșuri de la cinefilă…

Bazat pe o întâmplare reală, un astfel de film ar fi fost de neimaginat altădată și îmi închipui că reacțiile spectatorilor au mers de la emoție și uluire la burzuluieli patriotarde din partea nostalgicilor Soiuz-ului cel mare și puternic.

Așadar, în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial, un căpitan sovietic și cei șapte oameni de sub comanda sa primesc misiunea de a ține sub observație coasta Mării Baltice și de a captura orice militar german ce ar apărea în zonă. Ei rechiziționează o casă de copii administrată de o baroană germană refugiată de la Sankt Peterburg după revoluția bolșevică.  Căpitanul e cătană trecută prin multe, inclusiv prin faimoasele ștrafbat,  batalioanele de pedepsire, unde cei ce călcaseră pe bec își  ispășeau prin sânge vina față de patria-mumă și partidul lui Lenin și, mai ales, Stalin. Misiunea îi este încredințată de un maior NKVD, un securist mizerabil. În casa de copii rămăseseră câteva fetițe orfane, nepotul baroanei – un băiețel de 13 ani -, și 2-3 îngrijitoare, dintre care una o blondină tinerică, frumușică, nemțoaică tipică. Apare un grup de vreo 100 de militari germani, conduși de un locotenent-colonel, în așteptarea unei nave care să îi treacă în Danemarca, unde să se predea englezilor, nu barbarilor bolșevici.  Ca și rușii, nemții s-au săturat de război, nu vor decât să scape de lagărele rusești și de ceea ce se așteaptă să fie în ele. Căpitanul sovietic le cere să se predea, soluție inacceptabilă pentru nemți, care trag de timp până la sosirea navei salvatoare.

Se anunță victoria, la castel sosește maiorul NKVD, beat, căruia i se pune pata pe frumușică: ”Căpitane, baftosule, n-o împarți cu bravul tău camarad?” Cum căpitanul se opune, ticălosul se întoarce cu o unitate sprijinită de tancuri și atacă orfelinatul. Rușii luptă împotriva rușilor. Și incredibilul se produce: căpitanul îi cere puștiului să… îi cheme pe militarii germani să salveze copiii! Iar ultimele imagini ne arată nava ce se îndreaptă spre Danemarca, iar la bordul ei sunt copiii, soldați germani, dar și ruși…

Desigur, regăsim în film clișee, scene și personaje previzibile – puștiul îndoctrinat, arzând de dorința de a se opune ”rusului” ce a adus prăbușirea Marelui Reich, de a apela la spiritul combativ al trupelor germane de pe țărm, dar și de a o apăra gelos pe fata atrasă de timidul soldat sovietic ce cânta la pian; căpitanul căruia îi pierise întreaga familie în război și fusese aspru pedepsit pentru că își apăra soldații, mereu doborât, mereu ridicându-se, ca balaurul căruia îi tai un cap și-i crește altul în loc; ofițerul german, cândva țeapăn și spilcuit, desigur, acum prăfuit și obosit; securistul fără scrupule, perfid și răzbunător; baroana căreia bolșevicii îi luaseră tot, dar care își păstra noblețea aspră, uscată, demnitatea.

Militarii germani par favorizați de scenariu (deh, e scris de un neamț, nu?), în timp ce rușii, în afara micii grupe a căpitanului, ne apar ca o bandă informă, haotică, bezmetică, sub comanda unui imbecil. Pentru ca din confruntarea finală să rezulte victoria demnității, inamicii uniți de restul de omenie rămas în sufletele chinuite de lungii ani de război. Indiferent de uniformă, oamenii pot rămâne oameni.

Un film decent, care scapă de tentația excesului de efecte speciale, concentrându-se asupra personajelor și a relațiilor complexe dintre ele. Și îl remarc din nou pe Aleksei Guskov, pe care l-am descoperit în emoționantul ”Oteț” (Tatăl). De asemenea, o prestație remarcabilă are Gertrud Roll, baroana Maria von Lewenow.

Dacă doriți să vizionați filmul, căutați ”4.Dnia.v.mae.2012.O.DVDRip.700Mb”, iar subtitrarea în română o găsiți aici:  http://www.titrari.ro/index.php?page=cautareavansata&z8=1&z5=1699202

 

 

28
Mar
14

SETUL NU S-A TERMINAT


Avem şi noi câinii noştri

Avem şi noi câinii noştri

Evident, derby-ul României nu mai e ce a fost. Diferenţa dintre campioană şi veşnica rivală e prea mare. Chiar şi aşa, a fost altceva decât bambiliciul prahovean, nu?

N-am avut nicio emoţie, mi se părea imposibil să se repete nefericita seară din Ghencea şi ruşinoasa remiză cu canisa second-hand. A fost suficientă o repriză pentru a arăta că muşchii umflaţi de “vier-Pfoten”-ii lui Stoican sunt de plastilină. Ceea ce a făcut ca Rin-Tin-Tin să-şi ia tălpăşiţa cu coada între picioare, presimţind dezastrul. Şi, fără deja obişnuitele momente de apatie ale steliştilor, cine ştie ce s-ar fi întâmplat. Aşa că scorul a fost doar 5-2. Doar… Ce să mai zici când primele două goluri au fost înscrise de cei doi fundaşi laterali, care ne-au mai oferit şi o pagină antologică: centrarea lui Varela l-a găsit în offside pe Latovlevici…

Acum, după o astfel de victorie în clasicul României, nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece. Jocul Stelei, încântător pe alocuri, are scăderi neaşteptate, greşelile individuale putând costa scump în campania ce vizează o nouă prezenţă în grupele Champions League. Şi nu pot să nu mă gândesc şi la cum va arăta Steaua în vară, cu un lot foarte schimbat faţă de cel de acum. După plecările axului principal - Rusescu, Chiricheş şi Bourceanu – vor urma şi altele. Va fi oare timp de alcătuit o nouă echipă, măcar la fel de tare ca aceea de acum? Cheia e în mâna lui Reghecampf.

Şi să terminăm într-o notă mai veselă. Mai întâi, un banner uriaş cu un… cerber (!!!) şi un altul de un ridicol ce depăşeşte până şi autismul fanilor insolventei: “Nicio mitologie nu a ştiut cât poate fi de tare puterea câinilor din Ştefan cel Mare“. Apoi, după ce ne-a delectat cu giumbuşlucuri şumudiciene, dresorul haitei de pechinezi, Stoican, probabil încă în stare de şoc după “manita” stelistă,  a declarat halucinant: ” Nu este imposibil să revenim… Aşa cum Steaua a sperat cu Ajax, aşa sperăm şi noi. ” Bine, bre, dacă zici matale. Numai să nu le vină băieţilor noştri cheful de tenis. Vorba aia, game, set and match




URMEAZĂ…

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834/index.html

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.