Basnele EVZ

NICI LA BLATURI N-A FOST PRIMU’ NEA NICU…

Chiar dacă întâiul anti-becalist al ţării, dl. Cartianu, şi-a luat jucăriile şi s-a mutat de la Ev.Z., campania anti-Steaua continuă. După cum ne informează în ediţia din 15 iulie 2008 dl. Matei Udrea,  „EVZ vă prezintă, începând de astăzi, un serial senzaţional cu mărturii despre aranjamentele, racolările, bătăile şi ameninţările iniţiate în anii ’50 de conducerea statului comunist.”

Adică, în caz că nu aţi înţeles, Armata şi MI…

 Totul, bineînţeles, cu un scop nobil: ne a ne arăta că la conducerea fotbalului nostru de azi se află tot ei „descendenţii adaptaţi ai unei perioade despre care acum se mai ştiu puţine lucruri, dar care şi-a lăsat decisiv amprenta oribilă asupra României: comunismul. Indivizii care compun clica din fruntea fotbalului nostru sunt urmaşii feroce ai unor vremuri teribile. Privind istoria postbelică a ţării noastre, vom înţelege mai bine de unde ştiu Steaua şi Dinamo să lucreze murdar, de ce FRF şi LPF par neputincioase în faţa lor, cum şi-au creat aceste două echipe o reputaţie odioasă şi prin ce metode au reuşit „armata“ şi „miliţia“ ca să domine sportul nostru. “

 Ca să ne fiarbă în suc propriu, neo-cartienii ne anunţă ce grozăvii o să citim în numerele următoare: „Stenograma unei şedinţe purtate de Secţia Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (predecesorul Partidului Comunist) în anul 1953 … conducătorii statului român discutau cu nonşalanţă despre presiuni, abuzuri, bătăi, racolări, ameninţări. Cel vizat de acuzaţiile colegilor din CC: însuşi viitorul dictator Nicolae Ceauşescu, pe atunci tânăr cadru de nădejde, responsabil de CCA (Casa Centrală a Armatei, viitoarea Steaua – clubul sportiv al Ministerului Apărării).”

 Deocamdată aflăm de la tov. Petrescu, membru al CC al PMR, că „Există slăbiciuni în domeniul tehnicii şi tacticii. Grupările nu se ocupă de însuşirea experienţei sovietice în domeniul fotbalului…  fotbalul, cu toate condiţiile favorabile create, nu este la înălţimea prestigiului Republicii noastre. “ După cum se vede, şi pe atunci se pricepeau toţi la datul cu piciorul în minge. Numai că, scopul pe atunci era altul, pur politic: „Pierzând meciurile internaţionale, pierdem şi din punct de vedere politic. “. Pentru că asta uită să menţioneze dl. Udrea: fotbalul, sportul în general, era o componentă a ideologiei comuniste. Iar sistemul propagandei comuniste includea absolut toate instituţiile Republicii Populare Române, nu numai cele două „odioase” pe care ni le arată cu degetul acuzatorul EVZ-ist.

 Departe de mine intenţia de a justifica abuzurile comise de Dinamo şi Steaua In perioada comunistă. Aceste abuzuri au existat, aşa cum au existat la toate nivelele în acea perioadă. Pentru că abuzuri au fost şi angajările fictive ale fotbaliştilor în posturi bine plătite, fără să-i fi văzut cineva vreodată la locul de muncă. Abuzuri au fost şi diplomele şcolare (chiar şi universitare…) acordate unor semi-analfabeţi. Abuzuri au fost şi multitudinea de metode de a aduna bani negri pentru aceiaşi sportivi…

 Oricum, dacă Ceauşescu e acuzat că „nu se ocupă de însuşirea experienţei sovietice în domeniul fotbalului…”, să-l trecem şi pe el la disidenţi… 

 Avântul demolator al d-lui Udrea e de neoprit. „Atât CCA (devenită apoi Steaua), cât şi Dinamo au apărut în peisajul sportului nostru în urma unor teribile nedreptăţi…  Cluburile de tradiţie au fost şterse de pe faţa pământului, pentru a face loc unor grupări „de tip nou“. Legendarele Ripensia, Venus, Carmen, Unirea Tricolor au fost desfiinţate, în loc apărând cluburile departamentale şi cele ale sindicatelor.“

 Deci numai Steaua şi Dinamo… Probabil că toate celelalte echipe au reprezentat mişcarea de rezistenţă anti-comunistă, nişte haiduci care jefuiau fondurile ministerelor şi întreprinderilor comuniste pentru a-i finanţa în adâncă ilegalitate pe bravii luptători pentru capitalism…

 Şi, pentru a ne fi clar abuzul, ni se spune că echipa industriaşului Mociorniţă ar fi fost „desfiinţată după ce cucerise titlul” (titlu existent doar în minte d-lui Udrea…) pentru a face loc echipei Armatei. Amestecul de frânturi de adevăr cu minciuni şi interpretări proprii îl fac pe d-l Udrea să treacă nonşalant peste aspecte extrem de interesante. Noii guvernanţi înfiinţaseră Organizaţia Sportului Popular, direct răspunzătoare în faţa PCR de orice deviere de la linia trasată de partid.

 Carmen nu a fost desfiinţată pentru a lăsa locul ASA. ASA fusese înfiinţată cu două luni înainte. Pe 10 August 1947, în cadrul unei şedinţe a biroului federal, s-a hotărât introducerea ASA în Divizia B seria I în locul Spartei din Bucureşti. De asemenea, formaţia Sticla Târnăveni a fost introdusă în locul Victoriei Sighişoara, „constatându-se că aceasta nu s-a clasat bine în campionat” (o motivaţie atât de hilară n-am mai întâlnit…).

 Pe 21 august 1947, FRF a exclus din campionat Carmen, echipa “duşmanului poporului, Mociorniţa”, care declarase că pentru el nu contează campionatul naţional, decât lupta pe care o duce împotriva Ciocanului(echipa comunităţii evreieşti) şi împotriva echipelor ceferiste, „…cu una ne răfuim rasial, cu celelalte ne răfuim politic”. Printre motivele desfiinţării a cântărit greu şi refuzul patronului de a juca împotriva echipei sovietice Dinamo Tbilisi. Iar cei mai buni jucători ai Carmenului – Valentin Stănescu şi Bazil Marian – nu au ajuns la ASA, ci la… CFR…

 AS Armata a profitat de această măsură şi – fără îndoială, cu sprijin de la cel mai înalt nivel – a luat locul exclusei Carmen. La acea vreme nu era ceva deosebit, schimbările fundamentale prin care trecea România fiind întâlnite la tot pasul. De altfel, prima ediţie postbelică a cuprins echipe înscrise după criterii extrasportive, quasi-geografice, locurile fiind acordate astfel: – 4 Bucureştilor (câştigătoarele campionatului Onoare), 2 Clujului, câte unul Timişoarei, Oradei, Aradului, Craiovei (câştigătoarea barajului cu Tr. Severin), Ploieştilor, Tg.Mureşului (după barajul cu Mediaş) şi 2 oraşelor… muncitoreşti, Reşiţa şi Petroşani. Campioană a ieşit echipa baronului Neumann, IT Arad, înfiinţată peste noapte şi incluzând vedete adunate din toată ţara, ba chiar şi din Ungaria. Aţi auzit pe cineva plângându-se de abuzul aradenilor?

 La fel de tendenţioasă e şi interpretarea dată desfiinţării CA (nu CCA) Câmpulung Moldovenesc. Pentru mâzgăliciul „Evenimentului” totul e simplu: „ La jumătatea acelui sezon …, pe primul loc se afla CCA Câmpulung Moldovenesc. La ordinul ministerului, echipa a fost desfiinţată între tur şi retur, cei mai buni fotbalişti fiind transferaţi la CCA Bucureşti! Aşa a cucerit echipa armatei titlul în 1953.” Ceea ce nu ne spune dl. Udrea este faptul că echipa militară din Câmpulung (ţinutul natal al ministrului Armatei, Emil Bodnăraş…) promovase în prima divizie cu sprijin de la centru, fiind întărită cu jucători ai CCA şi antrenorii Mladin, apoi Ronnay. Motivele desfiinţării au fost cu totul altele decât cele sportive. Câmpulung devenise un imens şantier, unde se construia viitorul sediu al unei armate sovietice. Aici avea să fie Liceul Militar de azi. De altfel, toate echipele militare, cu excepţia CCA, au fost desfiinţate în acel an, în care fondurile Armatei aveau altă destinaţie, dictată de evoluţia Războiului Rece. Afirmaţia d-lui Udrea este lipsită de orice logică. CA Câmpulung era echipa MapN. Adică, în opinia fantezistului autor de articole senzaţionale, „moldovenii” s-ar fi revoltat împotriva conducerii. În armată? Haida-de… Un simplu ordin de „arma la picior” ar fi fost suficient. Iar cu trei echipe în prima divizie (CA Cluj conducea detaşat în divizia secundă…) ar fi fost mult mai uşor pentru echipa de la centru.

 Ceea ce uită dl.Udrea, ca şi toţi care şi-au făcut un ideal din a denigra performanţele Stelei este faptul că, dacă toate campionatele ar fi fost trucate şi meciurile nu s-ar fi jucat pe teren, n-ar mai fi existat singurul club românesc în al cărui palmares se află cele mai de preţ trofee pe care le poate câştiga o echipă europeană: CCE şi Supercupa Europei… O echipă obişnuită să nu i se opună rezistenţă ar fi sucombat în faţa primei încercări. Umilinţe de care alte echipe au avut parte… E drept, ele nu erau echipele Armatei…

 Iar nea Nicu, cât era el de ahtiat după titluri, pe acesta – de primul blatist – l-a ratat. Blaturi s-au făcut mereu. Chiar şi înainte de război. Gloria Arad – Chinezul Timişoara 2-3, din divizia A, ediţia 1936/1937. Ambele echipe au pierdut meciul la „masa verde“ pentru blat. La fel şi după meciul Ripensia Timişoara – FC Ploieşti 3-4, din 1940. Sau după meciurile din divizia secundă Sporting Chişinău – Hatmanul Luca Arbore Rădăuţi (1938 ) şi HLA Rădăuţi – Jahn Cernăuţi (1939). Au mai existat şi altele. Nu atât de multe ca în perioada comunistă. Sau după 1990… O listă (incompletă) o găsiţi aici: http://www.jurnalul.ro/articole/121102/index.htm