După chinuitul 1-0 cu Astra din etapa trecută, se anunțau clipe grele pentru Steaua. Păi, primele patru clasate erau: CFR – 29 puncte, Steaua – 27, Craiova – 25 și Viitorul – 25. Steaua urma să joace ceea ce cândva era Derby de România, iar acum e un meci între principala pretendentă la titlu și o echipă modestă ce joacă terorizată de spectrul retrogradării. Dar venirea Puriului Strâmb aprinsese speranțele coregrafilor că, în sfârșit, vor avea un și mai nou New Dinamo decât precedentele. În schimb, CFR, Craiova și Viitorul aveau partide ce se anunțau ușoare, așa că antisteliștii sperau că la sfârșitul etapei clasamentul va arăta astfel: CFR – 32, Craiova și Viitorul câte 28, iar FCSB-ul ar fi ajuns pe locul 4, la cinci puncte de Mândria Arghialului…
Mai întâi a fost meciul de la Craiova. După două înfrângeri acasă, ce să facă amărâții de la Sepsi? Că Mitriță & co. abia așteptau revanșa după victoria din tur a ”ungurilor”. Să urmeze al treilea 3-0 consecutiv al oltenilor care începuseră să viseze la titlu? Și, uite, abia au reușit să smulgă un 1-1, cu Mitriță și Martić eliminați. Noroc cu cel mai bun om al oltenilor, Radu Petrescu, al cărui fluier a împiedicat consemnarea unei surprize și mai mari.
S-a-mpiedicat și Viitorul în meciul cu Chiajna – doar 0-0. Victoria i-ar fi dus pe locul 2, dar ne-am obișnuit cu sincopele băieților lui Hagi.
Tot 0-0 a fost și la Cluj, unde CFR s-a împiedicat de Dunărea Chirurgului surghiunit în tribună. Opt remize din 15 partide, atât au călărășenii. Clujenii au rămas aceeași echipă de saltimbanci cotonogari și simulanți. Noroc cu arbitrul Bârsan, care le-a tolerat tertipurile. Cel puțin, în cazul lui Omrani, băiatul ăsta ar trebui eliminat mereu încă din prima repriză. Și e păcat, Clujul nu joacă rău, dar circul tăvălelilor, prăbușirilor și al faulturilor grosolane strică tot.
Așadar, înaintea meciului Stelei cu Dinamo, situația era neschimbată, dar, în eventualitatea unei victorii, echipa lui A1, Luțu 1 și Luțu 2 ar fi trecut pe primul loc, la golaveraj. Și, na, altă remiză, alte două puncte pierdute în fața echipei de play-out. Mi-e că a ajuns să ne placă locul 2…
Jocul a fost modest. Și nu numai starea jalnică a terenului și arbitrajul au contribuit la acest lucru. Principalii vinovați sunt jucătorii Stelei. Să te domine o echipă eliminată din cupă de unii din liga a III-a e jenant. Bre, ciucanii le-au dat trei goluri, ai noștri abia unul, din penalty, ba era cât pe-aci să-l rateze și pe-ăla… Să fim sinceri: am avut baftă. Cum e posibil ca moș Filipe (jos pălăria!) să fie omul meciului, să facă uitați cei 38 de ani pe care-i are, iar alții, aproape de două ori mai tineri, să arate mai obosiți ca un pensionar? Unde-au fost mânjii pe care A1 visează să ia zeci de milioane?
Și nu s-au pierdut doar două puncte. Kovács l-a eliminat pe Gnohéré, am jucat aproape toată repriza secundă în 10 și următoarele două etape goalgetter-ul nostru se odihnește… Revenirea lui Planić pare să fi fost scurtă, el reaccidentându-se și sunt sceptic în privința prezenței sale la următorul meci. Dar mai sunt două săptămâni. Și Benzar a părut că trage de el spre final. În plus, Man, Moruțan și Coman nu au tras deloc de ei, au fost la fel de confuzi ca în precedentele meciuri.
Așadar, problemele continuă. Un lucru e evident: jocul echipei scârțâie rău… Improvizațiile lui Dică nu reușesc să cârpească găurile apărute în componența lotului. O apărare nesigură, un mijloc lipsit de soluții și un atac care găsește cu greu poarta – asta e Steaua noastră de azi. Și cum să ai astfel pretenții la titlu?
Toshi`s world 