Archive for the 'Uncategorized' Category

08
Mai
17

FINAL INCERT


Zicea unul din prietenii noștri ceva de ”caricaturi” și de”impostorul manelist”. Aici ar fi multe de zis, e prea simplă explicația asta. Altădată aș fi scris un cearceaf despre cauzele pe care le-aș fi văzut că au dus la situația incredibilă de azi. Dar mi-am pierdut de multă vreme entuziasmul. Așa că o să încerc să fiu cât se poate de scurt.

Ca și alt cititor al blogului, îl consider principal vinovat pe GgB. Desigur, fără el, ar fi fost mai rău, mai ales dacă echipa ar fi fost ”talpanizată”. Dar, în ciuda susținerii financiare net superioare celei de la alte echipe, GgB s-a dovedit un manager catastrofal. Am mai zis-o de multe ori, el ar fi trebuit să numească o conducere profesionistă, căreia să-i traseze obiective clare: termene, campionatul, cupa, cupele europene. Salariile? Pe măsură: cele fixe – moderate, bonusurile de performanță – substanțiale. Obiective îndeplinite? Să vină banii la băieți! Ratate? Urmările cuvenite: neama bonusuri, la revedere, drum bun! Dar toate astea fără amestecul atotștiutorului de la Palat, răspunderea să fie a antrenorilor și staff-ului.  Un GgB cu o prezență discretă nu ar fi îndepărtat fanii de echipă, nu ar fi creat coaliții anti-steliste de șumudici de tot felul. Iar eventualelor jocuri de culise li s-ar fi dat peste bot cu o prestație solidă pe teren, căreia nu i-ar fi făcut față nici măcar o cooperativă de tip Il Luce…

Așa văd eu lucrurile, fără a avea pretenția că așa și este. Dar mă gândesc și la cum ar fi arătat clasamentul fără rezultatele mincinoase din cel puțin 5-6 meciuri dominate clar, dar din care n-am scos decât câteva puncte amărâte, după ratări incredibile și goluri primite prostește. Atunci am fi discutat altfel, chiar și în situația existentă azi, cu GgB la pupitru și Reghe executant…

Viitorul ajunge, aprope miraculos, campioană. E și o palmă dată de Gică Hagi celor care nu mai pridideau să-l spurce cum le venea la gură. N-o fi el vreun Pruteanu, dar nu asta i se cere în fotbal. Așa analfabet cum îl tot consideră cei umiliți de rezultatele unei echipe create din nimic, Gică a reușit să facă totul aproape de unul singur, cu bani mult mai puțini decât cei băgați de fin sau de RIN, sau mai știu eu ce investitor cu ifose. Bravo lui!

Nu ne mai rămâne decât să sperăm că bramburiții noștri vor face minimul efort de a câștiga ultimele două meciuri, pentru a elimina posibilitatea oricăror șmenuri canine. Deși, chiar și cu perspectiva UCL în față, nu văd cum am ajunge acolo sub înțeleapta conducere a cuviosului cârmaci din Pipera. Mai e mult până departe…

P.S. Și încă ceva, a propos de ”bv craiova, bv viitorul!” al aceluiași prieten pomenit la început. Ce-ar mai fi vuit media și internetul dacă GgB ar fi dat un ordin asemănător înaintea ultimei etape din sezonul regulat, iar brava haită din Groapă ar fi luptat acum pentru locul 7…

 

29
Apr
17

NU MAI DAȚI CU BOMBE!


814614-18190849-1407508329312801-520377911-nÎn pregătirea meciului ce era cândva un derby, GSP mai aruncă o (se putea altfel?) bombă: ”Anamaria Prodan l-a propus pe Șumudică la FCSB: „E cea mai bună variantă” ”. Și ni se dau amănunte. Din chiar (pardon) gurița soției lui Reghe, care este și impresarul lui Ninel… ”Eu l-am propus pe Marius Șumudică, mi se pare cea mai bună variantă dacă Laur pleacă… Trebuie să știm să iertăm, să trecem cu vederea… Astea cu sunt rapidist, sunt dinamovist, sunt stelist… cred că nu-și au locul în mintea unui profesionist. Și Dănciulescu a fost și la Dinamo, și la Steaua… Marius n-a dat niciodată un răspuns dacă merge sau nu la Steaua.” După un așa discurs, care, trebuie să recunosc, mi-a picat greu la stomac și mi-a dat o puternică senzație de greață, Anamaria mai îndulcește pilula: ”Laurențiu nu se gândește la nicio plecare. Își dorește foarte tare să ia campionatul… Decizia ca Laurențiu să plece va fi luată împreună cu Gigi Becali. Relația pe care o avem noi e una aparte și nu aș strica-o pentru nimic în lume.

Așadar, e posibil ca Reghe să plece la arabi. Sumele vehiculate în presă sunt colosale și orice om cu capul pe umeri n-ar sta o clipă la îndoială dacă să meargă sau nu. Aici e valabilă zicerea cu ”Astea cu sunt rapidist, sunt dinamovist, sunt stelist… cred că nu-și au locul în mintea unui profesionist.” Am spus-o mereu, numai noi, suporterii, suntem ”până la moarte”… Sportivii, cei cu adevărat profesioniști, își fac datoria oriunde joacă, la orice echipă, chiar dacă în sufletul lor sunt și ei la fel de ”până la moarte” ca și noi. Pentru că ceea ce primează este viața lor, bunăstarea lor. Oricât v-ar părea de ciudat, astăzi, la vârsta și mintea de acum, regret că am refuzat cu mulți ani în urmă să îmbrac tricoul Rapidului. Sunt născut stelist și așa voi rămâne mereu. Disprețuiesc profund hoarda corsicană și, atunci,  la anii tinereții, n-am putut trece peste acest lucru. Dar, judecând la rece, dacă cei de la Steaua nu m-au remarcat, de ce să refuz propunerea unui club care avea o solidă secție de atletism? Și, în plus, îmi asigurau condiții decente și… un loc la Institutul de Construcții. E drept, n-aveam nicio tangență cu domeniul ăla, dar pe-atunci se purta așa ceva… Ei, da, recunosc, astăzi aș fi acceptat. Aș fi fost un trădător?

Să acuzi pe X sau Y de trădare, pentru că acceptă să se transfere la o rivală e o prostie. Exemplul lui Dănciulescu a fost foarte bine ales. Un jucător bun, care și-a făcut cu prisosință datoria oriunde a jucat, chit că a îmbrăcat atât tricoul lui Dinamo, cât și al Stelei. Dar Corbul, așa tuciuriu cum este, are mai mult bun simț decât maimuțoiul roz. Vi-l amintiți, probabil, cum a refuzat să asculte de îndemnul coregrafilor de a înjura împreună cu ei Steaua… Sigur, în poziția de acum, n-a putut evita anumite derapaje verbale, dar niciodată nu s-a coborât la rapidismele din limbajul lui Ninel. Căci lungul șir de ieșiri în decor ale cimpanzeului nu poate fi iertat. Un astfel de specimen nu are ce căuta la Steaua. Locul lui e doar acolo printre ai lui, frustrații de o viață, jinduind după succesele celor pe care nu-i vor putea egala în veci. Pentru că, se știe, Steaua este numai una. Iar de ”ninei” e plin pământul…

814794-cp-9734Rămâne să mai sper că GgB, altă panaramă greu de înghițit, va avea atâta minte încât să-și dea seama că varianta Ninel la Steaua ar fi o altă greșeală din lungul șir care a făcut ca poporul stelist să fie atât de dezbinat acum. Ne-ajunge un bezmetic…

Dar să lăsăm astea… Bre, noi avem ”cestiuni arzătoare la ordinea zilei”: victorie cu Dinamo, victorie cu Astra, victorie cu Craiova. Și titlul câștigat ”en fanfare”. Al 27-lea…

18
Apr
17

ÎNC-UN PUNCT…


0-0A șasea etapă a play-off-ului a mai adăugat un punct distanței dintre leader (Steaua, desigur) și locul 2. Dar jocul nu m-a încântat nici de data asta. Aceeași lipsă de imaginație, aceleași gafe care oferă șanse neașteptate adversarului, aceleași  ratări în situații care pot decide soarta partidei.

Și a mai fost ceva. Ați văzut cum a jucat CFR cu Viitorul și cu Dinamo. Cuminte, fără excese. Nu ca aseară, când, probabil, clujenii și-au depășit recordul de faulturi. Iar atitudinea tolerantă a arbitrului Găman i-a încurajat s-o țină așa tot meciul. Un singur galben, în min.70! Și nu lui Omrani, care a dat mereu la gioale ca pe tăpșanul comunal… Cât o să-l mai vedem cu fluierul în gură pe fratele lui Valerică Găman, cel care a jucat la Craiova, Dinamo și Astra? Că ăsta-l întrece până și pe Avram cel Mic…

Cu Găman sau fără el, meciul trebuia câștigat. Numai că Alibec și ai lui nu păreau conștienți de asta. Joc lent, temător, parcă timorați de inrările la rupere ale ”mândriei Arghialului”. S-au dus vremurile în care blândul și elegantul nea Imi își mâna la luptă băieții cu îndemnul ”Călcați-i pe ochi!” Nu, nu în sensul de a fi o echipă de mardeiași, ci în acela de a-și pune jos adversarul prin joc, prin determinare, prin tehnică, prin… fotbal. Steaua de azi pare o echipă care consideră că simpla prezență pe teren e suficientă pentru a mai adăuga trei puncte la zestre. Și nu-i așa… Degeaba a adunat GgB un lot din jucătorii considerați a fi cei mai buni din Ligă. Fotbalul nu-i aritmetică, valoarea lotului se dovedește adesea mai mică decat cea reieșită prin simpla însumare a valorii de piață a fiecărui jucător.  Degeaba talent, dacă nu-i sprijinit de efortul necesar, de acea 99% transpirație pomenită de Edison.

Atât despre un meci aspru, dar prea puțin atrăgător, terminat cu un 0-0 fad. Să ne gândim la finala de luni. Că n-o să fie deloc un meci ușor…

31
Dec
16

ANUL CE VINE…


Ei, maifrenzilor, am ajuns la ultima zi a anului… A mai trecut unul, am mai prins un trandafir în buchetul vieții (aiurea, nu vă amăgiți, am mai îmbătrânit, bre!), și suntem gata de 2017, un an ce începe cu 2 și se termină cu 7 (27, că doar asta așteptăm…).

Un an nou pe care vi-l doresc plin de bucurii, de împliniri și… sănătate maximă (că asta-i mai bună decât toate, nu?). Și conturi cât mai babane, desigur…

La mulți ani, prieteni!

06
Noi
16

PREDEAL 2016


predealHotărât lucru, Predealul nu mai e ce-a fost. Asta am remarcat de la ultimele 2-3 vizite, dar am tot sperat într-o revenire. Aiurea! Numeroasele construcții ce au apărut după Revoluție nu au făcut decât să dea o senzație de înghesuială, chiar dacă unele clădiri sunt chiar cochete. Dar, evident, e prea mult. Românul nu mai e nevoit să se mulțumească doar cu plaiurile natale, ci a prins gustul depărtărilor. Ba, de multe ori, a văzut că la bulgari, sau chiar și la greci și turci, condițiile-s mai bune și… prețurile mai mici. Și atunci? De ce să vii  în Predealul ce pare prăfuit, îmbâcsit?

Eu am ajuns aici silit de problemele mele, de care n-are rost să vă vorbesc. Atâta vă doresc, să nu le aveți și voi. În loc să merg acolo unde-mi făcusem planurile, a trebuit să accept ideea unei destinații aflate la doar trei ore și ceva distanță – am ieșit din casă la 11.15 și am intrat pe ușa hotelului la 14.30. De fapt, important e că, în caz de ceva, pot fi înapoi în 3-4 ore…

Și-uite-așa a picat și varianta unui sejur la Pamporovo, care ar fi insemnat o noapte cu trenul până la Sofia și alte patru ore și ceva cu autocarul până la minunatul hotel ”Orloveț” (cel puțin așa reiese din ce e pe site-ul lor…) Iar acum plănuiesc viitoarea deplasare, care ar trebui să fie Cipru (m-a tentat faptul că era în partea turcească), dar care, teamă mi-e, o să se transforme într-o plimbare cu fiara prin parcul nostru cel frumos sau, cel mult, o fugă până la Azuga. Fac haz de necaz…

Vremea a fost chiar foarte bună până azi, temperaturi neobișnuit de ridicate pentru noiembrie. Nevastă-mea își luase dublionka, eu am fost inspirat și i-am băgat în valiză și ceva mai subțire. Am făcut scurte plimbări printr-un orășel mai degrabă pustiu, cu multe hoteluri și pensiuni închise, altele scoase la vânzare. De altfel, am văzut o puzderie de anunțuri de vânzări de case, apartamente, ceea ce e semn că nu prea merge treaba… Mă rog, poate e și o impresie greșită, întrucât suntem în extra-sezon.

După trei zile cu soare, azi văd că e înnorat, ba a și plouat puțin. Hotelul la care stăm e micuț și nu e pentru cei comozi, ca mine, și oferă doar micul dejun, n-are restaurant cu totul la botul calului. Așa că în fiecare zi mâncăm în alt loc. Am început, firește, cu ”Robinson”-ul copilăriei lui fiu-miu, care devora papanașii casei. N-am ajuns până acolo, că m-am umflat cu ciorba și micii. Poate la plecare. Apoi, am poposit la ”Hanul Domnitorilor”, un local elegant, unde am halit o ciorbă ardelenească de vită. Ardelenească acrită cu lămâie?!? Era aproape ca faimoasa mea ciorbă Pupu, din zeama rasoalelor pregătite pentru fiară și cu ceva cărniță depe oase, în stil mai degrabă grecesc, cu legume, orez și zeamă de lămâie, dreasă cu ou și smântână… Dar a fost foarte bună, ca și sarmalele cu afumătură. Nevastă-mea a fost încântată de ciorba de fasole în pâine, dar nu și de carnea de miel la grătar A treia zi am tras niște pizza în centru, bunicică, dar se putea și mai bine. Azi aveam în plan să urcăm pe Cioplea, la unul din restaurantele unde ne-a plăcut mereu – ”Ancora”, sper să nu plouă. Oricum, acum sunt 8 grade și se prognozează 12-14…  Până miercuri oi găsi eu momentul prielnic.

andone-dupa-o-vara-cu-profit-de-peste-10-mil-pentru-steaua-nu-cred-ca-au-ei-bani-pentru-gnohere-explicatie_size10Na, că am ajuns să vorbesc de haleală, în loc s-o iau la pas în sus și-n jos, ca pe vremuri. Au trecut anii, bre, nu mai sunt așa sprințar, să trag un drum pân` la ”Trei Brazi” și zurück și să nu simt… Las` că v-ajunge și pe voi!

LPF2007 - CFR CLUJ - U CLUJDe fotbal, cum am promis, când or merita… Deocamdată mă amuz cu derapajele verbale ale lui Andone și Mulțescu, care reușesc să-l surclaseze până și pe Pink Chimp. Ceea ce, tre` să recunoașteți, nu-i ușor…

05
Oct
16

ANGRY BIRDS (XX) – CINE-I SCAPĂ DE NEA TUDOREL?


tudorel

Acu` să nu vă supărați pe mine că nu vă lămuresc câte ”rapiduri” există la ora actuală și pe ce tăpșane își desfășoară activitatea. Cred că nici Leapșă n-ar putea. Și iar revin la nenea Iancu, care le potrivește mereu pe toate: ”Din această dilemă nu puteţi ieşi.

În fine, azi m-am distrat la culme cu un articol din ”Prosport”. Titlul e bestial: Portarul stelist cu o singură mână face instrucţie cu „rapizii”. Cu Tudorel în mare formă, Frăţia a eliminat CFR Bucureşti din Cupă, după ce remizase cu AFC Rapid în Liga 5. După cum vedeți, toate au legătura cu Steaua… M-am gândit că nea Tudorel (că nu-i putem zice Tudorică, să întinăm memoria icoanei rapidiste a vremurilor trecute…) Mihăilescu o fi jucat în tinerețe la Steaua. Ne lămurește chiar el: ”Când eram copil, m-am dus întâi la Steaua. Nu m-au primit. Am mers la Rapid …când a văzut că nu poate să-mi dea gol, mi-a spus: «Eşti bun, dar nu putem să te luăm. Întoarce-te de unde ai venit».” În fine, să vedem ce minuni a mai făcut portarul de 49 de ani al echipei secunde a clubului Frăția, care apără deși nu mai are antebrațul stâng…

Poate vă amintiți că el contribuise și la egalul, 1-1, cu alți ”rapizi”, AFC Rapid. Acum a înfruntat alții, CFR, antrenați de însuși soțul șefei CS Rapid, fostul fotbalist Vasile Caciureac. În prima repriză, ”frații” le-au dat trei boabe ”rapizilor”, în timp ce bietul Caciureac făcea spume: ”Trageţi, băi, nu vedeţi că portarul lor nu are o mână?” (deh, spiritul Rapidului…) Suporterii rapi…, pardon, cred că tre` să le zic ”ceferiști”, dăduseră în bâlbâială: ”E minutul 40 şi voi aţi tras o dată pe poartă.“ La reluare, nea Tudorel a primit un gol și, la 3-1, în min.70, s-a accidentat la un genunchi și trebuit să fie înlocuit. Degeaba, scorul a rămas același…

Nea Tudorel și-a făcut datoria. Acum se pregătește de drum lung. În 2014, a apărut un articol în The New York Times despre nemaipomenitul portar. A venit apoi un ziarist columbian, a făcut nişte filmări, i-a luat un interviu. Acum l-au invitat în Columbia, va pleca pe 3 noiembrie şi se va întoarce pe 12. Va ţine o prelegere la un seminar şi va participa la un antrenament al echipei Once Caldas. Cred că rapizii de la AFC au dat buluc să dea acatiste, să pice returul cu Frăția cât o fi nea Tudorel în Columbia…

03
Oct
16

UNA CALDĂ, UNA RECE


După meciul cu Villarreal, m-am așteptat ca antrenamentul cu Craiova să fie, vorba lui GgB, pac-pac, 2-0, 3-0 la pauză. Dar, după una caldă, una rece…

FOTBAL - LIGA I - STEAUA-CSU CRAIOVADupă prima jumătate de oră, treburile păreau să se desfășoare conform așteptărilor, Steaua juca frumos, domina, a deschis scorul și… gata. S-a revenit la normal, la bâlbele și gafele devenite deja tradiționale. Atâta timp cât nu avem vârf, nu avem cine să se bată cu fundașii centrali adverși, e normal ca o echipă muncitoare și ambițioasă să profite de orice eroare. Și au gafat și Moke, ca deobicei, și Toșca, ba chiar și Tamaș. Ca să nu mai vorbim că Niță era cât pe-aci să facă o gogonată de zile mari…

Craiova, cu doar 3-4 jucători foarte buni, dar cu ceilalți modești, rudimentari, adesea duri în intervenții, are meritul de a fi încercat să joace, neezitând să atace când se ivea prilejul. Faceți comparație între jocul închis, puchinos, al echipei Fălcosului, și cel curajos al oltenilor. Ceea ce a făcut ca meciul să fie echilibrat, deschis.

Steaua a învins ca urmare a unui penalty… care n-a fost. Dar asta am constatat după ce am văzut câteva reluări, stop-cadru etc. Ceea ce arbitrul nu a putut face… Bineînțeles, oltenii au agitat apele după meci, cu declarații incendiare ce mi-au amintit de cuplul comic Andone-Negoiță. Pe Mulțescu l-a luat valul: ” Nu se poate discuta de un campionat corect. Nu știu dacă e coincidență că toate echipele sunt dezavantajate cu Steaua.” Cică ”Oltenii sunt scandalizați: Arbitraj inimaginabil! De ce li se întâmplă doar rivalilor Stelei?!”. Na, că acu` se consideră rivali…De fapt, au fost doar patru faze pe marginea cărora se poate discuta.

  1. Oltenii pretind că De Amorim ar fi deschis scorul din poziție de offside. Ba cei de la GSP scriu fără să le pese cât de ridicoli sunt : ”brazilianul pare în ofsaid, cu câțiva centimetri mai aproape de poartă decât stoperul Kelici”. Câtă prețizie, bre… Ce șubler fermecat or fi având băieții ăștia, de au depistat diferența aia de… câțiva centimetri? Bine că n-au scris milimetri…
  2. În min.63, noul nostru jucător Man e îmbrâncit în careu. Eu consider că a fost penalty clar. Ochiul ager al gesepistului vede altceva: ”Fundașul Craiovei pune o mână pe direcția de alergare a stelistului, dar gestul pare destul de moale, insuficient pentru a provoca o cădere de amploarea celei în cauză.” Bun, o mână o pune pe direcția de alergare, gestul e moale (o mângâiere amicală, probabil), dar cu ailaltă ce-a făcut? L-a șters de praf pe spate?
  3. După reluări, e limpede că arbitrul a greșit acordând penalty-ul. Dar, repet, el a judecat faza pe loc, nu a văzut meciul la televizor. Ori, ca să-l acuzi de intenție e caraghios. Să fi urmărit cu tot dinadinsul ”dezavantajarea rivalelor”, arbitrul putea fluiera la faza precedentă, mult mai clară.
  4. De așa-zisul penalty neacordat oltenilor în min 86, e suficient să privim reluările. Singura decizie pe care ar fi putut-o lua arbitrul era să-i acorde cartonaș galben simulantului. N-a făcut-o…

În concluzie, să felicităm Craiova pentru prestația curajoasă din teren și să le batem obrazul lui Mulțescu și președintelui clubului, Marcel Popescu pentru declarațiile lor. Cel puțin, dl. Popescu a inflamat spiritele, afirmând că Reghe a avut o comportare huliganică după meci. Ciudat este că un reporter Digisport, martor la faza respectivă, n-a remarcat nimic special… Ei, să vedem ce declarații o să auzim dinspre Craiova, după meciul cu altă rivală dezavantajată, pe care o vor întâlni în etapa viitoare…

À propos de rivala în cauză, un binecunoscut cimpanzeu roz, a cărui echipă a încasat a șasea înfrângere ( o fi fost pe bancă marele antrenor?), are altele pe cap: ” mi-a rămas un gust amar după ce s-a întâmplat cu Dinamo. Mi-a fost silă să țin televizorul deschis, să văd comentariile.” După cum se vede, i se face des silă. Ca și nouă de el. Dar să nu-l judecăm prea aspru: Astra e pe năsălie, Rin-Tin-Tin nu-l prea mai are la suflet pe fălcos, așa că… să nu vă mire că veți vedea pecehașii întîmpinând cu entuziasm un maimuțoi cu deștu-n gură și cu fular vișiniu de 5 stele, pardon, de liga a 5-a…

 




Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Thelonious pe PÂNĂ SÂMBĂTĂ
Unlucky pe ÎNTĂRIRI
Sam Murray pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
Dawson pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
dfcd@jhdhjds.ro pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI