Archive Page 2

11
Feb
18

STATUS QUO


1-1 cu CFR Cluj, care rămâne leader. Nu-s prea multe de spus după meciul din seara asta. Sau, dimpotrivă, putem discuta ore și zile întregi… Dar, vorbă multă, sărăcia omului.

Steaua a arătat din nou slăbiciunile pe care le-am remarcat adesea: panica din careu la orice minge ajunsă, chiar și întâmplător, acolo; mijlocul ineficient atât în fazele de apărare, cât și în cele de atac; atacul fără vlagă.

Un meci care trebuia câștigat, care putea fi câștigat, pentru că adversarul a fost, totuși subțire. S-a primit un gol caraghios, pCFRoate neregulamentar. Gafele puteau să mai aducă un gol, chiar două, ceea ce ar fi fost catastrofal. Egalarea a venit greu, chinuit, dintr-un penalty norocos (dar corect acordat), iar alte ocazii clare n-au fost. E mult prea puțin pentru o echipă ce-și dorește titlul. Am tot așteptat ceva pe măsura valorii lotului, dar poate că i-am supraevaluat pe mulți dintre viitorii vânduți pe zeci de milioane, dacă ne-am lua după GgB.

Nu, de data asta nu sunt cusurgiu. Dar ce am văzut aseară, ce am văzut în majoritatea meciurilor Stelei, a fost un joc modest al unei echipe modeste. Pianiștii Stelei au fost egalii unora obișnuiți doar să care pianul… Dacă în Liga I poate fi posibil să câștigi titlul cu așa ceva, în Europa putem avea surpriza unui dezastru… Și nu e mult până joi. Dar mă amăgesc și eu cu frazele stereotip: ”speranța moare ultima”, ”balonul e rotund”, ”se-mpiedică ea Barça, darămite Lazio.”. Chiar și așa, situația e albastră rău…

Anunțuri
05
Feb
18

LIPSIT DE IMPORTANȚĂ


Îmi dă telefon un ”câine” cu care mă mai întâlnesc câteodată când plimbăm fiarele. ”Cum, n-ai scris despre meciul de aseară?” ”N-am scris, bre, e lipsit de importanță…” Și a început săracul să se vaite – că Negoiță, că Miriuță, că Hanca, că las` că vine Torje. N-am zis nimic, dar vouă vă spun: a fost un meci cu două apărări de tot râsul. Oltenii ar cam trebui să vadă că Astra și Botoșanii, ba chiar și Viitorul, sunt cu ochii pe locul 3. Dinamo și-a consolidat poziția de leader al  play-out-ului. Păcat că nu-i mai prindem și în play-off. Dar asta înseamnă ca, în meciul de adio, alde Denis și Dennis să fie serioși și să vedem pe tabelă măcar un repetir al scorului cu oltenii de la Severin. Dacă nu s-o putea mai bine…

03
Feb
18

CE FU ASTA, DICANE?


wtf_reaction_gifVictorie! 2-1!!!

Cum, bre, de la ăștia așteptăm noi al 27-lea titlu? În afară de Găman și Pintilii și cele cateva sclipiri ale lui Budescu, ce-am văzut? Păi, jucătorii de zeci și sute de milioane s-au chinuit cu echipa second-hand din Mediaș… Orice minge aruncată în careul stelist e pericol maxim… Mijlocul se bâlbâie și-n atac și-n apărare… Alibec a marcat, în sfârșit, dar a avut grijă să ia un cartonaș care face să jucăm fără vârf tocmai împotriva celei mai compacte apărări… Cine să treacă de zidurile ridicate de Bursuc în fața porții lui Arlauskis? Firavii Man și Tănase? Moș Filipe e mai proaspăt decât mult mai tinerii lui coechipieri, dar în el să ne fie speranța?

Hai, că m-am enervat rău! Dar, vorba aia, speră ei spartanii că prind play-off-ul, chit că le suflă și Iașii-n ceafă, și să nu m-aștept eu la o minune mai mare ca aia de la Liberec?…

Și să nu mă-ntrebați de Lazio. Nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale!

P.S.

În limbajul specialistului, în cazul acesta Ilie Dumitrescu, textul de mai sus se traduce astfel:

O echipă care vrea să câștige eventul a reușit rar să câștige un duel aerian și a avut mari probleme pe cele două benzi, dar și la construcție. La Steaua e o problemă de omogenitate, mi s-a părut ezitantă la fazele fixe. Și Dan Petrescu insistă pe astfel de momente, așa că e îngrijorător. În plus, când adversarul face presing, mai ales în jumătatea adversă, Steaua suferă.Eu cred că Pintilii și Nedelcu nu aduc siguranță pe faza defensivă, asta s-a văzut prin faptul că Gaz Metan a reușit să atace și să aibă ocazii. Dar cei doi nu aduc nici plus pe faza ofensivă și construcția devine previzibilă și lentă. Este primul meci din 2018, dar sunt multe lucruri de pus la punct

02
Feb
18

BAFTĂ, FLORINE!


878823-pozaȘtiți bine ce părere am despre presa care ne bagă sub ochi toate tâmpeniile ieșite din gura lui GgB, a lui Tinel, a lui nea Marcel, a lui Milițică Dragomir, a atâtor antrenori și fotbaliști cu mintea de bibilică, puși mereu pe harță. De câte ori n-am scris despre articole tembele, al căror unic scop era să ațâțe, să cheme la bătaie fanii unora sau ai altora… Printre cei pe care-i băgam la grămadă la categoria mâzgălici sunt și Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea și Remus Răureanu. Și, iată, cei trei reușesc să-mi schimbe părerea despre ei, publicând un interviu absolut mișcător cu un băiat care mi-a lăsat întotdeauna o impresie deosebită: Florin Niță. Nu am să discut cât de oportun e transferul lui tocmai acum, când Steaua trebuie să lupte din greu pentru cucerirea celui de-al 27-lea titlu. E o pierdere importantă pentru echipă, pentru noi, suporterii, dar e un mare câștig pentru bravul nostru portar. Ca să nu mai vorbim de teșchereaua lui GgB…

Iată, deci, interviul integral, fără alte comentarii.

*

Trecerea lui Florin Niţă la Sparta Praga pentru 2 milioane de euro e transferul iernii din fotbalul românesc. Tranzacţia, intermediată de Anamaria Prodan, va produce nu doar cea mai scumpă vânzare all-time a unui portar plecat de la Steaua, ci şi un boom financiar incredibil pentru un goalkeeper care acum 5-6 ani era plătit cu 1.000 de euro pe lună. Niţă va încasa 1,8 milioane de euro, exclusiv din salariu, în următorii 3 ani.

După ce a parafat contractul şi a făcut prima fotografie în tricoul Spartei, chiar pe stadionul din Praga, Niţă a acceptat o provocare. Pentru prima dată în ultimii ani, a fost de acord să poarte un dialog pe larg cu presa din România. Și a ales Gazeta Sporturilor! O discuție deschisă despre viața sa. Iar poveştile şi dezvăluirile lui Florin sunt de-a dreptul tulburătoare. Demne de un bestseller!

– Florin, ai plâns la despărțirea de Steaua, Panduru a spus că el e greu de păcălit, dar crede sincer în aceste lacrimi. Cum a fost momentul?

– Uffff! Sunt om… Am sentimente față de această echipă pentru că am trăit foarte multe momente frumoase. Am stat aici aproape 5 ani, am avut performanțe, am trăit momente incredibile. Despărțirea a fost grea…Grea…. Am vorbit în fața colegilor și nu m-am putut abține să nu plâng. Sunt om înainte de toate!

– Ai 31 de ani! Mai sperai să prinzi un astfel de transfer?

– Mai devreme sau mai târziu, dacă ești serios și muncești, toate vin. Dar sunt sincer și spun că nu mă așteptam niciodată să plec pe 2 milioane de euro de la Steaua! Am fost serios, am muncit, mi-am văzut de treabă. Toate acestea au făcut ca eu să ajung să cost atât. E o sumă foarte mare pentru România, mai ales că sunt portar.

– Cum ai defini pe scurt viaţa ta?

– Viaţa mea? Pfuuu…Nu cuprinde prea multe lucruri. A însemnat muncă, muncă și iar muncă!

– Pare că ai avut o viață demnă de un film. Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

– Offf. Au fost atâtea, nici nu ştiu pe care să-l aleg ca fiind cel mai greu… Cred că atunci când am rămas singur! Singur, singur…. Fără părinți, fără bunici, fără nimeni. Atunci am luat viața-n piept de unul singur.

– Nu mai aveai chiar pe nimeni?

– Mai era sora mea, dar ea are familia ei, nu puteam să stau pe capul ei. Am luat-o de la zero, am pornit pe un nou drum. Am întâlnit-o pe soția mea, Laura, care mi-a oferit totul în viață! Sunt foarte împlinit alături de ea și de cei doi copii pe care-i avem.

– Tatăl tău a murit când tu aveai 5 ani, apoi mama ta a avut mari probleme de sănătate. Cum ai reușit să treci peste toate aceste momente?

– Mi-e greu să vorbesc…. Aproape că nu pot… Dacă încep să povestesc, trebuie să plâng… Munceam pe unde puteam. Munceam la propriu! Am lucrat până şi la o fabrică de cozonaci!

– La o fabrică de cozonaci?

– Da, ambalam cozonacii! Nu m-am dat niciodată la o parte de la muncă și nu e nicio rușine să mergi să muncești, să câștigi bani, să ai un drum. Când rămâi al nimănui, te gândești lângă cine să stai, cu cine să vorbești. Chiar dacă eram un copil când mi-am pierdut tatăl, mă gândeam că trebuie să stau lângă cineva care să-mi poată da ceva de mâncare…

– E trist ce povesteşti!

– Mă gândeam că trebuie să mă duc să muncesc de mic pentru a nu rămâne în stradă, sub cerul liber… Toți se uitau la mine și erau impresionați că fac sacrificii pentru a-mi ajuta familia. Trebuia să fac ceva să-mi ajut familia. Mama era bolnavă, nu aveam bani și ne bucuram de fiecare dată când ajungeam acasă cu un cozonac… Mă dureau picioarele, că eram mic și tot împachetam la cozonaci. Dar știam că trebuie să muncesc să-mi iau cozonacul.

– Dar cum ai ajuns să lucrezi în acea fabrică?

– Aveam o vecină pe care o chema Pansela. O fostă vecină din Drumul Taberei, care m-a ajutat foarte mult. O să o țin minte mereu. M-a luat de mână și mi-a zis că dacă nu voi munci, nu o să reușesc. Viața îți dă și bune, și rele! Ea a fost cea care m-a dus în fabrica de cozonaci. Apoi, tot ea a fost cea care m-a dus la fotbal şi mi-a zis: «Bucură-te de fiecare dată când joci fotbal, e o plăcere a vieţii!». Așa am ajuns la fotbal. Mi-a spus în primele zile: „Florine, să te ții de fotbal și vei avea multe bucurii!”.

„Dacă mă vor schimba banii? Am o vârstă la care știu cum să rămân cu picioarele pe pământ, niciodată nu o să fac risipă. Sunt un om echilibrat, știu să cântăresc și știu mai bine ca nimeni să prețuiesc banul”- Florin Niță

– După un șoc a venit alt șoc. Cum ai trecut și peste dispariția mamei?

– Nu ştiu cum! A fost o dramă, o tragedie… Am plâns mult… Atunci am simțit că totul s-a terminat pentru mine. Că practic sunt al nimănui. Îi mulțumesc soției mele pentru că pe patul de spital i-a promis mamei că va avea grijă de mine toată viața! O să-i fiu recunoscător Laurei! Aveam 19 ani atunci când am cunoscut-o pe soția mea, ea avea 18.

– Cum v-ați cunoscut?

– La o vizită medicală la Vitan, ea era cu o colegă sportivă. Am știut din prima clipă că ea este jumătatea mea. Avea privirea caldă…  Am stat pe holul spitalului și am vorbit amândoi de parcă ne știam de-o viață. Am rămas împreună de atunci. Am vorbit să mă mut la părinții ei, dar mi-a fost rușine la început. După ce i-am cunoscut familia, am hotărât să ne mutăm împreună la părinții Laurei. Când ne-am întâlnit, mama mea era foarte, foarte bolnavă. Atunci i-a promis mamei că o să fim alături toată viața, că o să avem grijă unul de altul. Poate că mama a murit împăcată știind că cineva va avea grijă de mine… Știa că vom rămâne împreună şi că vom avea cea mai frumoasă familie.

– Ce-ţi mai aminteşti…

– Uite, acum, când mă uit la copilul meu îmi dau lacrimile și mă gândesc la cum am trăit eu… O mână de om pe străzi, în frig… Mă îmbrăcam singur. Puneam multe haine pe mine ca să nu îmi fie foarte frig. Mergeam cu ceva bănuți în mână să-mi iau de mâncare. Mă cunoșteau toți din Chiajna. Îmi dădeau mâncare și îmi amintesc cum îmi număram bănuții mereu ca să văd dacă mai am pentru a doua zi.

– Povestea vieţii tale se aseamănă cu cea a lui Bănel Nicoliță.

Când ești un copil amărât, singur pe lume, trebuie să ai forţa să rezişti și să nu te laşi doborât de nenorocirile vieții. Trebuie să-ți vezi mereu de treabă, chiar dacă de multe ori nu ai niciun chef. În viață nu trebuie să ai nasul pe sus, trebuie să fii umil, cel puţin ăsta e crezul meu! Şi, obligatoriu, trebuie să mergi înainte și să fii puternic. Viața te călește.

– Mergi des la biserică?

– În fiecare săptămână. Sunt foarte credincios. De când eram copil mergeam la Țigănești la biserică, acolo îl am pe părintele Calinic, care este și duhovnicul meu. Face parte din familia mea și îi mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a dat. Am trăit cu aceste reguli nescrise și toate poruncile lui Dumnezeu, care trebuie respectate cu sfințenie, fiindcă altfel nu ai nicio șansă să treci peste încercările vieții. Dacă vrei să îți faci niște planuri, să te ții de ele și să depășești toate nenorocirile pe care ți le dă viața, ăsta e secretul.

– De ce ai refuzat inițial să pleci de la Steaua? Ți-a fost frică de ceva?

– Tot timpul ți-e frică de un nou început. Am fost atașat foarte mult de Steaua! O să iubesc această echipă toată viața mea. Am avut o reținere, așa am simțit eu, dar am stat și-am cugetat și am zis că totuşi e bine să fac acest pas pentru mine și pentru familia mea. Poate am refuzat inițial fiindcă băiatul meu, Andrei, abia intrase la grădiniță, fetița mea, Maya, e foarte mică. Voiam să ne terminăm și casa. M-am gândit că era mai bine să stau la Steaua până în vară și apoi să văd ce decizie iau. Sunt un om care se atașează și care crede foarte tare în oameni și în prieteni. Cele mai frumoase momente pentru mine au fost la Steaua și chiar a fost foarte greu să mă despart de colegi.

– Crezi că trecerea de la Steaua la Sparta Praga e un pas înainte sau înapoi din punct de vedere sportiv?

– Este un nou început și este un pas înainte și sportiv, și financiar. Viața și cariera merg înainte și sunt fericit că am ajuns la o echipă unde am fost dorit și de unde s-au plătit milioane. E greu să vii din România, mai ales portar, și să se plătească milioane de euro. Noi, românii, avem o problemă pentru că nu mai putem să ajungem pe sume mari la anumite echipe, ceea ce e total nedrept! Revenind la întrebare, Sparta se bate an de an la titlu, joacă de 14 ani în Europa, deci nu cred că are cum să fie un pas înapoi.

– Care a fost cel mai bun meci al tău în acești 4 ani şi jumătate la Steaua?

– Au fost foarte multe meciuri bune în care mi-am făcut treaba bine. Nu aș putea să aleg doar unul singur. Sunt momente în care îți scoți echipa și crezi că ești cel mai bun. Dar chiar și când lumea zicea că am fost cel mai bun într-un meci și că salvam echipa, eu consideram că grupul e cel mai important. Am fost o echipă mare, o familie care a tras cot la cot pentru performanță. Nu s-a gândit nimeni niciodată să iasă X sau Y în evidență.

– Te-ai simțit frustrat când ai fost scos din poartă la meciurile cu Plzen și Lugano?

– Îmi doream să apăr în fiecare meci, dar eu nu puteam să spun nimic… Sunt fericit să am ajutat-o pe Steaua să se califice în primăvara europeană! Am zis, OK, să apere și cel mic. Nu aveam ce să zic… Sunt atât de matur încât pot accepta lucrul acesta. Nu mai sunt supărat, nu am de ce să fiu supărat.

– Crezi că Vlad e pregătit să fie titular sau e încă prea fraged?

– Nu știu ce să spun… Dacă este la echipă înseamnă că are talent și e pregătit în orice moment. Mai are de muncit, pentru că e foarte tânăr. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor din jurul lui o să crească. Să ajungi la Steaua este o mare responsabilitate! Iar acum o să fie sub o presiune imensă. Trebuie să muncească mult să ajungă numărul 1. Nu trebuie să sară anumite etape, mai are lângă el un portar de la care are ce învăța, Edi Stăncioiu. Acum talentul lui trebuie îmbrăcat cu foarte, foarte multă muncă.

„O să rămân același Niță! Nu o să mă schimb niciodată. Bogăţia nu stă în maşini scumpe sau case de lux, ci doar în fericirea și bucuria oamenilor dragi și a familiei”- Florin Niță

– Ai debutat la 24 de ani în Liga 1, dar la Chiajna nu ai fost titular. Nu ți-a fost greu să fii mereu mâna a doua?

– Ba da. Primul meci cu Sportul pe care l-am pierdut, 2-1, dramatic. Am avut ocazii mari de tot pe final. Am debutat cu o înfrângere, dar mi-am dorit din momentul ăla să muncesc din greu, să trag de mine, să ajung numărul 1. Oricum, pentru lucrurile mari în viață trebuie să muncești și să ai răbdare, iar Dumnezeu are grijă de noi și ne rânduiește așa cum trebuie. Ce a fost al meu a fost pus deoparte, chiar dacă mi-a fost greu să fiu ignorat.

– Cum a fost perioada când nu erai deloc în lot, erai lăsat mereu deoparte, nimeni nu miza pe tine?

Eu o să le mulțumesc tuturor antrenorilor din cariera mea, chiar dacă unii m-au dat deoparte. Am luat-o de fiecare dată ca pe un pas din viață. Poate că am avut de învățat din asta și așa m-am repus pe picioare, erau lucruri care mă întăreau mental. Sunt un om care gândește mereu pozitiv, nu sunt supărat pe nimeni, nu am avut niciodată gânduri urâte pentru o persoană. Mereu trebuie să fii pozitiv, pentru că lucrurile bune se vor întoarce către tine. Toate lucrurile astea m-au făcut să fiu și mai bun, trebuia să demonstrez că cei care iau astfel de decizii greșesc. Chiar dacă eram al treilea sau al doilea, știam că o să vină și vremea mea, iar atunci când intru în poartă e greu să mă mai scoată cineva.

Ce rol a avut Reghecampf în cariera ta?

– Este ca și tatăl meu! Când a venit la Chiajna eu eram deja titular, după antrenament a venit și m-a luat la o discuție: „Băi, tu ca să fii numărul 1 trebuie să muncești mult, să lași capul jos!”. M-a ajutat foarte mult în viață pentru că mereu mi-a dat mare încredere. Peste tot pe unde a fost m-a luat după dânsul și o să-i mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine și pentru familia mea. A fost omul potrivit la locul potrivit când aveam nevoie de cineva care să-mi fie aproape. A crezut în mine foarte tare și asta mi-a dat putere.

– Ce s-a schimbat în cariera ta în momentul în care ai ajuns la Steaua, mai ales că ultimii ani au fost fantastici?

– Am început să-mi propun mai mult. Era un nivel mult mai mare și trebuia să fac şi eu faţă mai sus. Mi-am propus să am rezultate cu echipa, să muncim mult, pentru că aveam un nucleu incredibil. Echipa pe care am avut-o cu Reghe a realizat lucruri frumoase. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră pentru că altfel nu puteam să reușesc. Când pleci de la o echipă mică, așa cum era Chiajna, și ajungi la cea mai bună echipă din România, lumea se uită ciudat la tine. „Uite, bă, a venit și ăsta de la Chiajna!”. Toată lumea era sceptică și erau tot felul de titluri „Pe mâna cui e Steaua?”.

– Se resimte presiunea la o echipă așa de mare?

– A fost foarte greu pentru că veneam la un club gigant de la o echipă mică, ce se bătea la retrogradare. Mi-a fost greu pentru că era presiune mare, lumea făcea tot felul de comparații și eu veneam de foarte jos direct sus, în vârf. Pe mine însă viaţa mă trecuse prin toate încercările posibile, m-a învățat să fiu tare, mi-am dat seama că voi avea șansa mea. Am fost singur în viaţă de la 5 ani, ce poate fi mai greu în fotbal? Mi-am propus să le demonstrez celor care comentează că nu-mi știu valoarea. Mai ales că am învăţat o vorbă, că la Steaua „tricoul și ghetele cântăresc 10 kilograme!”. Păi pentru mine a fost ușor să le car, ce însemnau pentru mine 10 kilograme?!

– Cine este persoana care ți-a zis pentru prima dată „bă, tu chiar ai talent, o să ajungi portar!”?

– Au fost mai mulți colegi care-mi spuneau asta. Jucam pe sintetic cu băieții și tatăl unuia dintre prieteni mi-a spus: „Florine, tu o să ajungi la echipa națională!”. Am început să râd de el, n-aveam cum să-l iau în serios. Atunci a fost primul moment! Eram un copil. Și de atunci m-am tot gândit la ce mi-a spus acel om. Și-am luat-o pas cu pas să-mi îndeplinesc visul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am și ajuns la echipa națională.

– Ai fost poreclit „Viteză” la Electromagnetica și „Chucky” la Chiajna. Acum ce poreclă mai ai?

– Înainte să fiu portar am jucat atacant, alergam ca Adi Popa. Ha, ha, ha! Aveam o viteză foarte mare față de restul jucătorilor, dar până la urmă a fost un accident plăcut că am ajuns portar. La un antrenament lipseau doi portari și am intrat eu. Un coleg mi-a tras, m-am aruncat, am prins-o și am făcut spectacol. Așa am ajuns și portar. Dacă pe vremuri aveam viteză mare în teren, acum am viteză de reacție în poartă. „Chucky” mi-a zis nea Liță Dumitru la Chiajna. Îmi mai zicea și „Ceaikovski”, că aveam părul mare și când îmi dădeam bentița jos aveam părul vâlvoi, iar el mă compara cu un dirijor de operă. Nu are legătura porecla cu Păpușa Chucky. Acum colegii de la Steaua îmi spuneau „Nițane”.

– Cine este persoana care te-a ajutat cel mai mult în cariera ta? Nu neapărat din fotbal.

-Sunt multe persoane care mi-au fost alături și m-au susținut, mi-au dat sfaturi bune ca să-mi fie bine mie și familiei mele. M-a ajutat mult domnul Liță Dumitru, care mi-a oferit un contract atunci când am avut nevoie. Aveam nevoie de bani și dânsul m-a ajutat să trăiesc decent. Apoi domnul Reghecampf mi-a fost cel mai aproape, mi-a dat o mână de ajutor când am plecat de la Chiajna. Evident și Anamaria Prodan, care este „mami” pentru mine. S-a luptat mereu pentru mine și m-a ajutat enorm în viața asta. Este mai mult decât managerul meu, este familia mea! Am pornit la drum împreună și vom rămâne împreună toată viața.

– Dar la Steaua?

– Am fost prieteni cu toți, o mare familie. Cu Varela am avut o relație specială, m-a ajutat și mi-a dat sfaturi utile. Popică, Stanciu au fost și ei alături de mine. Lucian Sânmărtean m-a ajutat și el. E greu de spus acum un singur nume. Eram 90 la sută din timp cu toţii! Și la antrenament, și când mergeam să ne distrăm. Ne sfătuiam mereu, inclusiv în problemele de familie.

„Am pierdut un jucător foarte important pentru echipă şi în primul rând un caracter foarte frumos pentru că Niţă ar trebui să fie un exemplu pentru toţi fotbaliştii. Mă bucur pentru el, s-a dus la mai bine. Era un jucător important, dar nu avem ce face, trebuie să ne descurcăm şi fără el”– Nicolae Dică

– Crezi că de acum înainte o să fii un rival și mai puternic pentru Tătărușanu pentru postul de la națională?

– Nu pot să spun asta acum. Eu o să muncesc, va depinde de domnul Contra dacă va crede că merit să fiu chemat și să joc. Dacă dânsul consideră că fac tot ce îmi cere şi merit să joc, atunci cu mare drag. Dacă nu, îmi voi aștepta rândul. Concurența este benefică pentru toată lumea, iar în viață cine e mai puternic câștigă.

– Care e modelul tău de portar din fotbalul mare?

– Buffon!  Am avut enorm de învățat de la el doar uitându-mă la meciurile în care a apărat. Plecând de la poziționare, absolut tot, chiar până la gesturile pe care le făcea după ce echipa lui marca sau câştiga. Am încercat să-l copiez la antrenamente, la jocurile oficiale. E un colos!

– Cum ți s-ar părea să joci pe Arena Națională împotriva Stelei într-un meci cu Sparta Praga?

– O să fie delicat, dar fotbalul te poate pune şi în astfel de ipostaze. O să intru să-mi fac treaba, să câștig. Viața merge înainte, iar eu sunt un profesionist.

– Până la ce vârstă te gândești să joci?

– Încă 7-8 ani cel puțin!

– Cum arată viața ta extrasportivă?

– De-o viață fac sport. Am un program strict, nu beau, nu fumez, nu merg în cluburi. În timpul liber stau cu familia, mă joc cu copiii mei, așa mă umplu de energie. Viața extrasportivă nu există! Eu văd familia altfel, o văd ca pe ceva sfânt. Nu-mi place să pierd nopțile, am o viață foarte bine pusă la punct și vreau să fac performanță până la 40 de ani.

TRASEUL DE POVESTE AL LUI NIȚĂ

♦ în 2006, la 19 ani, evolua în Divizia C

♦ în 2010, la 23 de ani, evolua încă în Divizia B, cu Chiajna

♦ a debutat în Liga 1 în iulie 2011, la 24 de ani, în meciul Chiajna – Sportul 1-2

♦ în 2012 a eliminat Steaua cu Chiajna din Cupa României, după penalty-uri de departajare

♦ în 2013 a ajuns la Steaua

♦ în 2015 a debutat în cupele europene

♦ în 2017 a debutat în echipa naţională

♦ în 2018 a semnat cu Sparta Praga, un transfer de 2 milioane de euro

„CFR s-a întărit mult, Steaua a făcut şi ea transferuri bune. Cristi Tănase, dacă va juca la nivelul pe care îl ştiu eu, atunci va fi un mare plus. În mai, după ultima etapă, îmi doresc ca Steaua să-mi păstreze şi mie o medalie de campion” – Florin Niță

*

Cuvinte frumoase, de mult bun simț. Un caracter deosebit. Mult succes, Florine! Să-ți ajute Dumnezeu!

 

 

 

30
Ian
18

IAR DESPRE CLINCI


Din principiu, pe Ion Coja îl evit. Amândoi ne considerăm naționaliști, dar opiniile noastre diferă radical. Nu e cazul să intru în amănunte, poate cândva o să scriu și despre asta. Dar, căutând să văd cum vor evolua lucrurile după clinciul polono-israelian despre care am scris ieri, am găsit amănunte interesante tocmai pe site-ul lui Ion Coja, ioncoja.ro.

flags-in-warsawAșadar, *După instalarea sa la putere, în octombrie 2015, partidul conservator naţionalist polonez Lege şi Justiţie (PiS) a lansat o ”politică istorică” vizând renaşterea patriotismului, mai ales prin elogierea faptelor de vitejie ale polonezilor din trecut – în faţa naziştilor germani, a regimului comunist, a naţionaliştilor ucraineni sau a Armatei roşii -, inclusiv prin rememorarea atitudinii polonezilor care şi-au riscat viaţa pentru a salva evrei. Noua politică urmăreşte totodată să împiedice difuzarea de versiuni ale istoriei pe care Varşovia le consideră incorecte şi jignitoare. (…) Conservatorii aflaţi la putere în Polonia susţin că obiectivul principal al acestei legi este de a evita atribuirea ”naţiunii sau statului polonez” a unor crime comise de germanii nazişti şi mai ales de a împiedica folosirea expresiei ”lagăre poloneze ale morţii” referitor la lagărele amplasate pe teritoriul polonez ocupat de Germania hitleristă.*

Legea a atras proteste din partea Israelului și Ucrainei. Guvernul israelian a considerat că ar fi vorba de *o tentativă de negare a participării unor polonezi la exterminarea de evrei de către nazişti şi un risc ca supravieţuitorii Shoah care evocă astfel de cazuri să fie urmăriţi în justiţie.*

La rândul  lor, ucrainenii au protestat împotriva altui pasaj al legii : *cel care permite urmărirea în justiţie a celor care neagă crimele comise de naţionalişti ucraineni între 1925 şi 1950, inclusiv a celor care au colaborat cu naziştii.* Astfel, Kievul vedea în asta *intenţia de a-i prezenta pe ucraineni ca pe nişte „naţionalişti criminali” şi „colaboratori ai celui de-al 3-lea Reich”*. Iar directorul Institutului ucrainean pentru memoria naţională, Volodimir Viatrovici, a tras concluzia că legea *marchează un pas important către limitarea libertăţii de exprimare şi introducerea cenzurii*.

Reacția Varşoviei a fost surprinzător de sobră și echilibrată. *Preşedintele Andrzej Duda (…) a promis că va examina pasajele din lege aduse în discuţie de Israel. (…). Pentru a intra în vigoare, legea în cauză mai trebuie adoptată şi de Senat, care ar putea să o modifice, apoi promulgată de şeful statului.*

Duminică seara, urmare unei discuții telefonice între premierii polonez și israelian, Morawiecki și Netanyahu, cei doi *au căzut de acord să iniţieze imediat un dialog şi să formeze două echipe cu scopul de a încerca să ajungă la o înţelegere în legătură cu legislaţia poloneză.*

Morawiecki a precizat ulterior într-un interviu că i-a spus lui Netanyahu că *suferinţa şi tragedia victimelor Holocaustului şi suferinţa şi tragedia tuturor victimelor crimelor naziste obligă întreaga lume nu doar să respecte memoria celor ucişi, ci şi să condamne cu fermitate orice relatare falsă a crimelor Holocaustului. (…) spre deosebire de ţările occidentale ocupate de Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial şi unde cei care i-au ajutat pe evrei au riscat doar o amendă sau închisoarea, în Polonia ocupată astfel de gesturi au fost pedepsite cu moartea, pedeapsa fiind aplicată nu doar celor care i-au ajutat pe evrei, ci întregii lor familii.* După spusele premierului polonez, *Netanyahu a acceptat în timpul convorbirii lor telefonice că expresia „lagăre poloneze ale morţii” este „jignitoare şi nepotrivită”.*

Mai puțin conciliant a fost PiS, partidul gemenilor Kaczyński, ce deține majoritatea în parlamentul Poloniei: *Nu vom schimba nicio dispoziţie din lege. (…) Ne-am săturat de acuzaţii împotriva Poloniei şi a polonezilor pentru crime germane.*

După cum se vede, la peste 70 de ani de la terminarea războiului, mai rămân destule probleme nerezolvate. Să adăugăm că, în toamnă, președintele PiS, Jarosław Kaczyński, readusese în discuție problema compensațiilor pe care Germania ar trebui să le plătească Poloniei. Și doar pentru distrugerea Varșoviei s-au calculat 45 de miliarde de dolari, deci, pentru toate pagubele, ar fi vorba de o sumă de 10-20 de ori mai mare. Dar știm noi cum e cu despăgubirile, polonezii au șanse mai mici decât noi la recuperarea tezaurului ajuns la ruși acum peste 100 de ani…

*

Lipsa de timp a făcut să nu pomenesc nimic despre cei 100 de ani de la nașterea Stejarului din Scornicești. N-am urmărit nici ce au avut de zis televiziunile, site-urile, ziarele. Îmi sare țandăra când văd încercările de cosmetizare a ”Iepocii”. Nici Coja nu pierde prilejul să-l plângă pe Nea Nicu, așa că, dacă vreți să vedeți ce bine era pe atunci și cum a sfârșit eroul, site-ul lui vă oferă considerații uneori halucinante…

 

29
Ian
18

MARE-I GRĂDINA TA, YAHWEH…


Citesc următoarea știre: ”Parlamentul polonez a adoptat, vineri, un proiect de lege prin care orice persoană care acuză statul polonez de complicitate la crimele comise de nazişti, sau care se referă la lăgărele naziste de concentrare ca fiind poloneze, riscă până la trei ani de închisoare. Măsura, care va fi aplicată atât persoanelor poloneze, cât şi cetăţenilor de altă naţionalitate, va trebui să fie aprobată de Senat, înainte de a fi semnată de preşedinte.

O măsură care mi se pare normală. Mi-aduc aminte că am citit cu ani în urmă un articol în care se vorbea de exterminarea evreilor în lagărul… polonez de la Auschwitz. Cât de polonez a fost lagărul respectiv, chit că era pe teritoriu polonez, e limpede. Iar să acuzi statul polonez de complicitate ar fi halucinant. Dar mai citește vreun de-ăsta micu` și cine știe ce-i mai trece prin cap…

Ei, dar Israelul s-a simțit lezat, așa că a ripostat: „Opoziţia Israelului faţă de acest proiect de lege a fost transmisă diplomatului. Momentul în care a fost votată, ajunul zilei internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, este surprinzător.” Iar premierul Benjamin Netanyahu a declarat bățos: „Nu avem toleranţă pentru distorsionarea adevărului şi rescrierea istoriei, sau negarea Holocaustului.

Ce să mai zici? Acușica or apărea și tefeliștii lor… Nu știu cum aș fi reacționat ca polonez, poziția israeliană mi se pare exagerată și jignitoare. Iată însă că premierul polonez Mateusz Morawiecki dă o replică perfectă. Pe… twitter (!!!): „Auschwitz-Birkenau nu este o denumire poloneză, iar Arbeit Macht Frei (Munca te face liber) nu este un proverb polonez”. O fi priceput Netanyahu, al cărui tată e evreu polonez? Porniri antisemite găsim în toată lumea, dar să acuzi de ”rescrierea istoriei, sau negarea Holocaustului” un stat care a avut de suferit teribil în urma ocupației naziste (aproape șase milioane de morți, pierderi materiale uriașe, orașe întregi, inclusiv superba capitală făcută praf…) mi se pare absolut inacceptabil.

27
Ian
18

ASTA E SIMONA NOASTRĂ!


finala-australian-open-2018Asta e Simona noastră… Al șaptelea game m-a convins că nu e ziua ei. Retururile în plasă m-au îmbolnăvit. Cel puțin la 0-30, după un schimb uluitor de mingi, a făcut praf toate senzaționalele replici de până atunci cu un fâs în plasă. Ce să mai facă la 2-5? A făcut 30-0 și… iar în plasă, apoi retur afară. Și… iarăși revine Simona noastră: 3-5! Să fie-n stare să întoarcă rezultatul? Vojniațka, după ce că e mai lunguță și pare că n-are splină, alergând din colț în colț, mai are și bafta Stelei la tragerile la sorți… Simona are 40-0 și e gata să facă break, dar greșește două mingi. Nu și pe a treia… Asta e Simona noastră! E 4-5 și pare că a răsărit soarele și pe ulița noastră, cum ar fi spus Iosif Vissarionovici… Și daneza (?!?) pare că e Steaua la Middlesborough. Și se face 5-5!!! Dar, na, că și-a revenit și ia game-ul la 0. Dar Simona egalează în uralele rumânașilor pripășiți printre canguri și koala. Tie-break… Început nasol, 0-2, apoi 1-4, dar o aleargă pe poloneză ca pe hoții de cai și face 2-4. Cholera jasna, o fi  scrîșnit Karolina (sau o fi zis în daneză?…), și… 2-7  – primul set merge în Danemarca… 50 de minute… Greu, bre, greu…

Setul doi începe muy bien: 40-0, dar, deh, asta e Simona noastră, 40-30. Uf, câștigă totuși: 1-0! Hai, hai! ”Yes, we can!” îl aud, parcă, pe Barack… We can, pe naiba! Iar câteva greșeli, nici Wozniacki nu e de ici, de colo și… 1-1, ba cât pe-aci să facă și break. Chiar dacă ratează incredibil de 2-3 ori, Simona reușește să facă 2-1. Și iar retur în plasă, și iar servicii-torpilă ale lunganei, iar mingi prea lungi, ce mai, 2-2. Wozniacki e tot pe arcuri (când o obosi?), dar o are în față pe Simona noastră, care face 3-2. Aoleu, ce cată doftorii la ea? Bine că nu-i și Muri printre ei… Tensiometru? Bre, fugiți de-acilea! Simona pare stoarsă… Aproape c-a golit sticla cu lichid de pe bancă. Începe ghemul și suflă greu… 3-3… 4-3 cu mare șansă… Aoleu, sper să mi se pară, dar parcă nu-i mersul ei. Și, na, șontâc-șontâc, i-o trage adversarei: 5-3! Nu se lasă nici pol-daneza și e aproape de break: 15-40… Simona revine, dar ratează mingea decisivă. Încă o șansă, ioc! Mingi care l-ar face invidios și pe Budescu stricate de chifle tip Alibec. Asta e Simona noastră… Care câștigă entuziasmant setul: 6-3. Alte 48 de minute… Greu, bre, așa-i?..

Dar, jeszcze Dania nie zginęła, o răsuna în toată Polonia acum… Iar Simona, după 30-0 pe serviciul danezei, pierde game-ul. 0-1. Bre, îmi vine să-nebunesc când văd retururile în plasă sau în afara terenului… Și se face 0-2. Al treilea game e super-disputat și se încheie cu o dublă greșeală a Karolinei: 1-2. Doar știm că 2-0 e un scor periculos, așa că… sperăm! Numai că se face 1-3 și servește Wozniacki. No, ș-apăi? Break, bre, asta e Simona noastră! Puteți să spuneți ce vreți, e mai bună, numai că greșește prea mult. Și taman când nu te aștepți… 3-3! Yes, we can! Rumânașii din tribune devin tot mai vocali, domină fondul sonor. Australia pământ românesc! Dar știu eu unul pe-acolo care se roagă să piardă stelista… BREAK! 4-3!!! Și doftorii s-au mutat la Wozniacki. Să nu-i dea ”de-alea” de-ale lui Neubert, ar zice unii… Nu văd decât niște bandaje sub genunchiul stâng. Măcar s-o mai rețină nițel de la zburdatul ăla de m-a-mbolnăvit… Aiurea, e pusă pe break… 0-30, nasol… Dar în fața ei e nambăroana. Care iar o zbârcește, la 30-30. Și se face 4-4, apoi 4-5, mama ei de plasă. Deh, asta e Simona noastră! Wozniacki mai are un singur punct, și-au revenit și australienii, care o încurajează pe adversara dușmancei lor nr. 1. 30-40, după un nou schimb uluitor. Și o ultimă minge în plasă…

Australian Open a rămas o iluzie. Simoina a pierdut o bătălie, dar nu războiul. Va continua să lupte, va mai cîștiga, va mai pierde, ăsta e sportul, ASTA E SIMONA NOASTRĂ. Măcar de-am avea mai mulți ca ea… Mai mulți number one




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Unlucky pe MĂR
Ovidiu pe MĂR
Dawson pe MĂR
Dawson pe MĂR
Dawson pe BAFTA 2018

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Anunțuri