10
Sep
12

CENTENARUL EROINEI


Săptămâna trecută, presa ne-a informat că ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu a înaintat-o în gradul de comandor în retragere pe Marie-Ana-Aurelia Mariana Drăgescu. Știrea r fi trecut , poate, neobservată, poate unii s-ar fi  gândit la o variantă USL-istă a ”coloneliadei” despre care s-a vorbit atât. Dar, de data asta, era vorba de cu totul altceva. Doamna Drăgescu a împlinit 100 de ani. Da, ați citit bine, 100 de ani. Iar doamna comandor în retragere este o adevărată legendă vie a aviației românești. Pentru că ea este una din membrele ”Escadrilei Albe”, unitatea de avioane sanitare a Armatei Române, care și-a făcut datoria din prima zi a războiului anti-sovietic și până la Ziua Victoriei aliaților împotriva nazismului. Aflasem cu mulți ani în urmă despre ”Escadrila Albă”, unitate formată numai din femei, dar datele erau puține și  amintirile s-au estompat cu trecerea anilor. Coincidența face ca amicul Dawson să-mi trimită un documentar realizat de Studioul Cinematografic al Armatei, de fapt un interviu cu doamna Drăgescu, realizat acum 8 ani. O jumătate de oră emoționantă cu imagini-document din timpul războiului, dar și din timpul ”războiului de după război”, cum îl numesc realizatorii documentarului.

Am căutat date despre viața eroinei și am aflat că ” Marie-Ana-Aurelia (Mariana) Drăgescu a început să zboare în dublă comandă în anul 1935, obţinând al şaptelea brevet feminin din România. În anul 1937 a fost încadrată la Aeroclubul Regal, apoi, din iunie 1940, la Ministerul Transporturilor, Navale şi Aeriene, în funcţia de pilot. A fost mobilizată şi, din anul 1941, a plecat pe front făcând parte din Escadrila Sanitară, supranumită Escadrila Albă”. Date seci, care nu reliefează extraordinara personalitate a  unei patrioate române.

Așadar, tânăra Mariana, provenită dintr-o familie de intelectuali , e atrasă de sport – patinaj, natație, călărie, schi, dar își găsește o adevărată pasiune în zbor. Urmează cursurile școlii de pilotaj de la Băneasa și obține brevetul de pilot în 1935, ceea ce îi permite să lucreze la Aeroclubul Regal, unde, printre alții, îi cunoaște pe Antoine de Saint-Exupéry, dar și pe o altă româncă pasionată de zbor, Smaranda Brăescu – deținătoarea recordului de înălțime la saltul cu parașuta (de la 7.233 de metri!) și pilot.

În timpul unor manevre militare din 1938, Aviația invită să participe mai multe aviatoare, printre care și prințesa Marina Știrbey. Ulterior, aceasta depune un memoriu la Ministerul Aerului, propunând înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Astfel, în 1939, se înființează o escadrilă dotată cu mici avioane de fabricație poloneză, ajunse în România după atacul nazist de la 1 septembrie. Avioanele erau vopsite în alb, cu crucea roșie marcată pe aripi și fuselaj, ceea ce a adus supranumele de ”Escadrila Albă” (se pare că ”nașul” a fost chiar Curzio Malaparte!). Chiar și așa, sovieticii nu se dădeau în lături de la atacarea lor, așă că, după câteva luni de la începerea războiului, avioanelor li s-a aplicat vopsea în culori de camuflaj. Ulterior, escadrila a fost dotată și cu avioane germane.

Printre aviatoare, Nadia Russo, care i-a rămas prietenă Marianei Drăgescu până la moarte, în 1988. Nadia era… rusoaică, fiica generalului de cavalerie Evgheni Brjozovski, iar mama ei provenea dintr-o veche familie aristocratică, printre strămoșii figurând chiar țarul Boris Godunov.

La 22 iunie 1941, România intră în războiul împotriva URSS. Basarabia, Odessa, Stalingrad. Escadrila își face din plin datoria, piloții find decorați de Mareșalul Antonescu cu ”Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur. Nu aveau să fie singurele decorații.

Printre groaznicele scene de război – atacurile aviației inamice, cadavre mutilate, lăsate pradă animalelor, condițiile mizerabile cărora trebuiau să le facă față tinerele aviatoare, una e, aș zice, tipic românească: ”O dată, Nadia Russo trebuia să ducă un soldat român rănit ușor. Cum nu mai zburase în viața lui, acesta a privit speriat avionul, pe urmă a întrebat: „Dar șini mânî aeroplanul ista?”. Cineva i-a raspuns, arătând spre Nadia: „Dumneaei!”. Soldatul s-a uitat la ea cu maximă neîncredere și… a refuzat să urce. În cele din urmă, cu greu, s-a lăsat convins. Nadia i-a povestit Marianei, amuzată, că după ce au aterizat, soldatul, recunoscător, voia să-i sarute amândouă mâinile…” Și un intermezzo parcă din altă lume: aristocratica nuntă de la Mogoșoaia, în 1942, a Marinei Știrbey și a lui Constantin Basarab Brâncoveanu, nași fiind Martha Bibescu și arhitectul George Matei Cantacuzino, cu participarea fetelor din escadrilă, dar și a întregului corp diplomatic din București și a ”lumii bune”…

Urmează campania din Crimeea, apoi roata războiului se întoarce. Și vine 23 august 1944. ”Escadrila Albă” cucerise o notorietate extraordinară – se scrisese o carte și se făcuse un film româno-italian (cu Lucia Sturdza-Bulandra…), apăruseră articole și fotografii în presa română, germană și italiană. Campania din Vest a lăsat un gust amar Marianei Drăgescu. ”Aliații” sovietici continuau să se comporte ca niște inamici: ” … veneau la comandant și cereau să le dea benzină. Furau mașini și aveau nevoie de combustibil. …Am asistat la o scenă când amenințau cu arma și l-au bruscat chiar pe comandant.” Ulterior, în Slovacia, o scenă urâtă la aterizarea forțată pe un aerodrom sovietic. ”… Ne-au ținut ca pe un fel de ostatici. Au trecut mai multe ore, ne era sete, n-aveam apă… Erau acolo niște soldați sovietici și niște femei din armata lor auxiliară (nemții le spuneau ‘saltele de război’!), îmbrăcate urât, cu niște cizme mici – purtau fuste totuși – și o tunică militară. Îmi amintesc că țineau în cizma asta, care avea carâmbul scurt, lingura și furculița! Când ne-au văzut, au făcut cerc în jurul nostru. Stăteau așa și ne priveau, de parcă nu mai văzuseră oameni! Ne examinau, se uitau la încălțămintea mea, la uniforma mea …” Viena sub ocupație sovietică: ” am găsit o populație înfometată, canalizarea era spartă… Îi așteptau pe englezi și pe americani. … ne-au confundat dupa uniformă cu englezii. Le-am spus că suntem români. ‘Da, într-adevăr – ne-au răspuns – sunteți primele figuri simpatice’… ne-au înconjurat și au început să cerșeascî! Oameni bine îmbrăcați ne ofereau inele de aur în schimbul mâncării! Evident, nici nu ne gândeam să primim. Erau obișnuiți cu rușii… rușii le vindeau pâine și plăteau – cei care aveau bani – cu aur.”

După terminarea războiului, sovieticii dictau totul. ” Au început demobilizarile, apoi pensionările piloților care luptaseră pe frontul de Est. Anii 1946 – 1947 se caracterizează prin începerea arestărilor și punerea la punct a viitorului aparat represiv.” Foștii camarazi și prieteni ai Marianei, mai toți aristocrați, aveau să devină victimele noului regim. Sunt arestați, iar după eliberare sunt ”re-educați”. Prințul Costi Brâncoveanu va ajunge muncitor cazangiu, soția sa, Marina Știrbey-Brâncoveanu, va fi nevoită să vândă pe nimic obiectele de valoare salvate din mâinile hrăpărețe ale celor ce le ”naționalizaseră” casa. Vor reuși să părăsească țara, în 1948, prin Crucea Roșie, la insistențele Marthei Bibescu.

Altă membră a escadrei, Virginia Duțescu, va fi închisă ani grei la Mislea. Vina ei? Soțul fugise cu avionul în Turcia…

Smaranda Brăescu reușise să se ascundă de forțele de represiune, care o condamnaseră la doi ani de închisoare. Vina ei? Semnase un memoriu care denunța falsificarea de către comuniști a alegerilor din noiembrie 1946. A stat ascunsă până la moarte, pe 2 februarie 1948, și a fost înmormântată sub nume fals la Cluj.

Nici Nadia Russo n-a scăpat. A fost arestată in 1951 și condamnată la șapte ani de inchisoare, pentru că în casa ei se întâlniseră ”conspiratori, dușmani ai poporului”. A executat șase ani, in închisorile de la Mislea și Miercurea-Ciuc, apoi a fost deportată în Bărăgan inca cinci ani. Printre cele întâlnite în anii de detenție au fost Maria Antonescu, sotia Maresalului, și Elena (Lilica) Codreanu, sotia Capitanului. Nadia s-a căsătorit cu Guy Bossy, văr cu diplomatul Raoul Bossy.

Mariana Drăgescu se poate considera… norocoasă. Trecută în aviația civilă, a fost instructoare de zbor trei ani, la Ghimbav, de unde a fost îndepărtată pe motiv de ‘origine nesănătoasă’, împreună cu Rodica Popescu – una dintre primele instructoare de zbor fără motor. Rodica Popescu a ajuns într-o slujbă măruntă, în administrația unui spital, iar Mariana dactilografă la o policlinică, de unde s-a pensionat, în 1967. Aici a încercat Securitatea s-o racoleze… Și doamna Drăgescu pomenește cazul soției comandorului de aviație Gheorghe Miclescu. Aceasta a fost amenințată de securiști că, dacă refuză să ajungă informatoare, i se va omorî copilul. Disperată, soția comandorului a ales sinuciderea.

Și, la un moment dat, s-a întâmplat un miracol – o scrisoare din Frnața, de la contesa de Beauregard, decorată cu Legiunea de Onoare, care înființase o asociație de foste femei-pilot din Europa. Contesa auzise de ”Escadrila Albă” și Mariana era singura care participase la razboi. Devenită membră a asociației, doamna Drăgescu  a participat, în cincisprezece ani, la intrunirile din Franța, Anglia, Austria, sau Italia… Dar, celebră in Occident, ea ramasese aproape necunoscută în România. Importanta ”Istorie a aviației romane”, din 1984, o menționa în treacăt, împreună cu camaradele ei, dar nu pomenea nimic de  activitatea pe frontul de Est. Chiar și dupa Revoluție, prea multe nu s-au scris, dar au apărut, ici și colo, rânduri care aminteau de eroine.

Documentarul Armatei reprezintă un mic prinos de recunoștință femeii române, iar gestul conducerii Armatei o palidă consolare pentru nemeritata soartă a curajoaselor membre ale ”Escadrilei Albe”.

Anunțuri

3 Responses to “CENTENARUL EROINEI”


  1. Septembrie 10, 2012 la 14:41

    Excelent, maitre! L-am pus pe Twitter. 😉

  2. 2 jeromelebanner
    Septembrie 26, 2012 la 11:51

    acu vreo luna plecam din autogara de pe stefan furtuna si singurul ziar care se vindea era libertatea. Doamna Dragescu era undeva pe pag. 6, in timp ce prima pagina era cu gimnasta aia care presteaza acum in germania si pozele cu ea.

  3. 3 Sam Murray
    Septembrie 26, 2012 la 12:17

    Ei, na, doar n-oi fi vrând să fie invers…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Sam Murray pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Ovidiu pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!

%d blogeri au apreciat asta: