BOIA ŞI VIOLET…

Un foarte plin de el personaj de pe un forum pe care combateam candva l-o fi citit pe “autorul preferat” intre doua avioane ce-l duceau departe de glodul Romanicii noastre, spre albastrul nesfarsit al Ioropii…

Oricum, el si-a format o parere, care-i musai sa fie imbratisata fara rezerve de noi toti: „Boia descrie foarte bine contextele istorice in care s-a format si dezvoltat poporul roman, fara ele ne-ar fi greu sa judecam istoria si prezentul nostru…”  Asa ca n-ar mai fi loc de replica.

Sigur, mi-e greu sa vorbesc despre un domn al carui nume ma face sa cred ca… suntem neamuri. Dar, deh, dl. Boia merita atentia noastra.

Revolutia din Decembrie, ca orice revolutie, are o puternica nota iconoclasta, iar – cum libertatea de exprimare e neingradita – tinta predilecta a fost perioada comunista, ale carei „realizari” au fost facute tandari de diversi. Din pacate, nu toti au caderea sa intreprinda astfel de actiuni. Iar „realizarili” sunt uneori amestecate si cu realizarile (caci au fost si de astea, nu s-or fi facut numai boacane…), si ele faramitate cu patima…

Nu e cazul d-lui Boia, un istoric indeobste bine documentat si cu preocupari si in alte domenii, mai mult sau mai putin conexe. Dl. Boia incearca sa rescrie istoria asa cum a fost ea intr-adevar. Sau cum crede domnia sa ca a fost…

La urma urmelor, ce inseamna istoria pentru majoritatea? Pai, suntem daco-romani, adica niste daci („cei mai viteji si mai drepti…”) romanizati, drept care am ramas o insula de latinitate in oceanul slav ce ne-nconjoara si e e pus mereu pe inghitit halci din tarisoara asta („cu bogatii nenumarate…”). Ba ne-am opus si turcilor si islamizarii („am fost pavaza Europei, in timp ce altii isi ridicau castele si catedrale…). Ce sa mai vorbit de dujmanu’ ancestral – hunii care ne-au rapit atata vreme Arghialu’ nost’. Si inca il mai vor…

Eroi ca la noi la nime’. Burebista si Decebal – care au facut franjuri legiunile neinvinse ale Romei, Matei Corvinul  – ce s-ar fi facut ungurii fara un roman care sa-i destepte si sa-i ridice pe cele mai stralucite culmi ale maghiarismului multilateral dezvoltat, Stefan (domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numa’ mandru’ soare) – atletul crestinatatii, Vlad Tepes – spaima ghiaurilor, Mihai cel Viteaz – primul unificator al tuturor romanilor, Avram Craisorul Muntilor, Tudor – Domnul nostru, dintre noi, pentru noi, Cuza – care i-a pacalit  pe granzii Europei, unind aproape pe sest Moldova si Valahia, Carol I (nu, el nu, ca era neamt; ba, totusi, l-am dat pe brazda si l-am romanizat eins-zwei!), Maresalul – care a readus Basarabia la Patria Muma si era sa ne scape de jidani si de tigani. Si, chiar si nea Nicu, Stejarul din Scornicesti, Carmaciul…

Mituri pe care istoriografia comunista ni le-a indesat in tartacuta, ca sa ne indobitoceasca… Drept care dl. Boia se straduieste sa ne lumineze, sa ne destepte („din somnul cel de moarte…”).

Desigur, istoricul are dreptate in multe cazuri, demontand excesele nationaliste, incercand sa puna in locul acestor mituri care stau la baza ideii de romanism niste concepte noi, bazate pe realitatea cruda.

Dar ce ne facem cu Grigore Ureche? Ca el a afirmat (cu muuuuult timp inaintea aparitiei comunismului) ca „de la Râm ne tragem”… Sa ne fi mintit cronicarul? Sa ne fi ascuns el faptul ca noi suntem cumani, ca’z doara asa ne zise batranelu’ ala cu nume pur romanesc, Djuvara… Sa fi fost oare bravii luptatori pentru romanitate  si românitate ai Scolii Ardelene niste predecesori ai Tribunului? Cum de nu ne-au spus ei ca romanii erau doar „scursurile Romei”, adunate de pe cele mai indepartate si necivilizate coclauri?

Ba, daca ne intoarcem nitel in urma, vedem ca nici macar Apostolul Andrei nu ne-a crestinat, ci tot f’un impostor…

Da, Mihai Viteazul a fost mai degraba un condottiere care habar n-avea de notiunea de natiune. Caci el a cucerit Ardealul pentru… imparatul Rudolf, nu pentru poporul roman – care nici macar nu exista, nu? Natiunea nu, numele de Romania nu, dar exista limba. Aceeasi si in Moldova, si in Valahia, si in Ardeal.

Si oare de ce, dupa victoria de la Selimbar, olahii s-au razvratit si au luat in stapanire mosiile nobililor unguri? Pentru ca Mihai era de-al lor, din sangele lor, vorbea limba lor…

Mituri care sa legitimeze natiunea au toate popoarele. Istoria e plina de eroi, ale caror calitati au fost folosite in scopuri, in ultima instanta, nationaliste. Pentru ca, mai presus de istoria „cum fu ea”, oamenii au nevoie de pilde, de exemple, care sa-i calauzeasca in viata. Si, da, prefer miturile romantice care au contribuit si ele la formarea statului national roman. De ce nu? Cu ce sa le inlocuiesc? Cu interpretarile demolatoare ale unora sau altora? Atunci de ce sa nu acceptam teoria lui Roessler, ca am fi ultimii sositi pe aceste meleaguri. Niste cuceritori, nu? Niste hoti…

Unii exalta nobletea si puritatea neamului nostru, legionarii i-au adaugat si latura crestina, ortodoxa, chiar mistica. Mitul satului… „Vesnicia s-a nascut la sat”, zice Blaga. Habar n-are! Satul romanesc e o mocirla populata de loaze puturoase, betive si curvare. Niste tarani… Fasolari… Ia sa fi crescut ei cu sparanghel si andive… Mergeti la Muzeul Taranului, la Muzeul Satului, daca vreti sa vedeti satul, taranul roman (fie el si de alta nationalitate) asa cum a fost si a trait. Veti avea mari surprize…

A distruge miturile, povestile si legendele care ne-au leganat copilaria si ne emotioneaza mereu nu inseamna altceva decat crearea unor alte mituri. Dar la ce vor da ele nastere? Ne vor face ele mai buni, mai vrednici, mai uniti? Cred ca la asta trebuie sa ne gandim, nu la satisfactia de a sparge icoanele la care ne inchinam…

Problema neamului nostru cred ca e alta – autocompasiunea. Ne place sa ne vaitam, sa ne plangem de mila, sa ne uitam cu jind la ceilalti – obligatoriu superiori noua…
***

Pe forumul acela unde se dezbat mai ales teme sportive, majoritatea isi arata admiratia fata de modul in care-si incurajeaza englezii echipele, sportivii. Pentru ca imediat sa treaca la represalii verbale impotriva adversarilor, dar si a propriilor jucatori… Ca si presa asta de doi lei, parca abia asteapta sa faca praf pe orice jucator care nu se ridica la nivelul … la nivelul… la nivelul cui?

Suporterii unor echipe ce jinduiesc la palmaresul altora nu inceteaza sa minimalizeze orice realizare a adversarului, creand in schimb mituri uneori hilare care sa le alimenteze „patriotismul” local. Nu mai zic nimic de suporterii rotii cu pene, ca am tot zis. Dar, iata, sa luam cazul Timisoarei. Aproape disparuti de pe stadion odata cu prabusirea echipei Politehnicii, fanii viola au renascut dupa aterizarea in Banat a echipei din Bragadiru. Ura tembela impotriva miticilor a fost uitata cand ţechinii paşei din Giulesti au inceput sa curga in visteria echipei adoptate… Mitul a luat aspecte grotesti: armuri, martoage mascate, orasul naclait de violet. Ca sa atinga cote paroxistice dupa sanctiunile UEFA si FRF. Imbuibatul tuciuriu si-a batut joc de un oras intreg, incitand la nesupunere, la revolta prosteasca. Ce era daca echipa isi schimba  – PROVIZORIU! – numele si culorile pana la lamurirea cazului? Ar fi fost o demonstratie de civilizatie si civilitate.

Dar Iancu a fortat lucrurile. Si a trebuit sa plateasca. De fapt, nu el. Timisoara. Caci tare mi-e teama ca Zambon e un fel de Boia al fotbalului. Ataca un mit, inlocuindu-l cu imaginea jalnica a unui smecher pus pe tepuit. Caci Iancu si Zambon nu sunt decat doua fete ale afaceristului veros, care se foloseste de ceilalti pentru a-si umple buzunarele sau pentru a-si cladi o faima nemeritat… Pocheristi cu asul in maneca. La cine o fi cel de trefla?