Archive for the 'De-ale istoriei' Category

07
Noi
17

CENTENAR


Astăzi, 7 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la revoluția rusă, îndeobște cunoscută ca Revoluția din Octombrie sau, așa cum i se spunea cândva, Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Un eveniment peste care nu putem trece, pentru că flacările aprinse la Petrograd aveau să incendieze întreaga lume.

Rusia cunoscuse destule revolte, răscoale ale celor sărmani,  ținuți într-o stare nu cu mult diferită de a sclavilor din antichitate, în timp ce, la vârf, se acumulau averi fabuloase. Țarul fusese răsturnat în februarie 1917, dar prea puțini credeau atunci că răsturnarea guvernului lui Kerenski de către ceea ce părea o gloată ieșită din mizeria tranșeelor războiului aproape pierdut ar putea schimba ceva.

Și totuși…

Ideea care inflamase această revoluție se numea comunism. Teoretic, nu era o idee rea. Germenii ei se gaseau în Revoluția franceză izbucnită în 1789. Și atunci, după ani grei de războaie, privilegiile clerului, aristocrației și monarhiei au dus la ridicarea maselor, la abolirea monarhiei. Liberté, égalité, fraternité era lozinca revoluției, ce pornea de la afirmarea faptului că toți oamenii sunt egali.

Manifestul Comunist al lui Karl Marx, ce avea să stea la baza noii ideologii, deși respingea religia, numită ”opiu pentru popor”,  mi s-a părut, mai degrabă, o Biblie reinterpretată. Raiul promis pornea de la principiul ”De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“. Apoi, când munca aceasta va duce la un belşug de produse, totul va fi minunat: ”De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“. Cum spune Biblia? ”…niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute  şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

Cum s-a văzut ulterior, totul a fost o utopie. Dar o ideologie care promitea răsturnarea puterii capitalului și eliminarea uriașelor diferențe dintre cei avuți și cei sărmani a prins în toată lumea. Iar libertatea, egalitatea și fraternitatea au fost înțelese într-un mod tipic istoriei din cele mai îndepărtate vremuri până azi: eliminarea celor ce nu aderau la ”cauză” – pușcării, lagăre, execuții… Dar, vai, raiul promis rămânea undeva, departe. Comparația cu viața celor din ”iadul capitalist” era net defavorabilă.

Revoluția mondială, industrializarea accentuată în toate domeniile, crearea unei noi societăți ideale, au pornit de la răzmerița de la Petrograd, s-au întins pe tot globul, prinzând rădăcini adânci, crescând ca un imens iceberg și sfârșind ca topit de dogoarea unui soare necruțător.

Revolta maghiară din 1956, cea de la Praga, în 1968, perestroika și mișcările europene din 1989 au dus la prăbușirea sistemului comunist mondial.

Ultimele baricadei ale ideii victorioase acum 100 de ani rămân China, Cuba și Coreea de Nord, dar în forme absolut diferite.

China are la bază ceea ce se cheamă socialismul de piață, un fel de capitalism sprijinit de statul condus de partidul comunist, ceea ce a dus la o dezvoltare economică formidabilă. Cum îmi place mie să zic, retrocedarea Hong Kongului de către Marea Britanie în 1997 a dus la… înghițirea uriașei Chine de aproape 10 milioane de kmp.  de către mica insulă de ceva mai mulde 1000 de kmp…

Cuba, statul comunist ce sfidează SUA din 1959 până azi, este, probabil, cea mai izolată  țară, ascunsă privirilor lumii. Până la prăbușirea comunismului, beneficia de ajutorul URSS și al țărilor din blocul est-european. Se pare că astăzi ceva ajutor ar veni din China, dar viața în Cuba e, cumva, ca a unui sat din vârf de munte, departe de orice altă așezare, încremenită în vremuri de demult.  Și totuși, cubanezii rezistă.  Acceptă, naiba știe cum, regimul spartan la care sunt supuși. Am crezut că rezistă atâta timp cât exista carismaticul conducător al revoluției din 1959, Fidel Castro. Dar Fidel, bolnav, s-a retras de la președinție în 2008, lăsându-l la conducere pe fratele său,  Raúl … Și viața în Cuba a mers înainte. Fidel a murit acum un an. Și viața în Cuba a mers înainte.  Raúl a anunțat că se va retrage în februarie 2018, la terminarea mandatului său de cinci ani. Vor urma alegeri prezidențiale. Cum va fi apoi viața în Cuba?

Și, în sfârșit, Coreea de Nord… Un mixtum compositum halucinant… Un comunism care îmi pare, mai degrabă,  un Egipt antic spoit în roșu, pe care s-a lipit emblema Juche (pronunțată aproximativ ciu-ce). Pentru că, oficial, nu e vorba de socialism, nici de comunism, ci este… întruchiparea înțelepciunii lui Kim Il-sung (Kim Ir Sen), ideea care oferă ”răspunsul complet la orice problemă apărută în lupta pentru eliberare națională”. Juche este, de fapt bazată pe cultul personalității lui Kim Il-sung, pe izolarea economică și militară, pe politica externă independentă. Inițial a fost definită ca o aplicație creatoare a marxism-leninismului, dar apoi s-a accentuat natura ei pur-coreeană – ”singura gândire științifică, cea mai eficientă structură teoretică revoluționară care duce la viitoarea societate comunistă.” Ulterior s-a renunțat la orice referire la comunism. Baza rămâne supunerea orbească față de partid, austeritatea spartană, sacrificiul, disciplina.

Coreea de Nord e mai mult o monarhie, actualul leader fiind a treia generație a familiei Kim. După Kim Sung-il au urmat fiul său, Kim Jong-il și nepotul Kim Jong-un, care de care mai caraghios, niște caricaturi care, însă, au arătat o cruzime incredibilă. Populația este controlată și supusă fără milă, nimic nu scapă ochiului ager al statului. Nebunia duce până la convingerea că singurul mijloc de a apăra țara de agresiunea imperialistă, în frunte cu, bineînțeles, SUA,  este arma nucleară. Poporul e înfometat și îndemnat spre autosuficiență ( strângerea curelii la maximum…), dar fonduri imense sunt folosite în domeniul militar. La bază e politica Songun, adică ”armata înainte de toate”. La o populație de circa 25 de milioane, totalul personalului militar și paramilitar activ și în rezervă este de 9,5 milioane, cu a patra armată din lume ca număr, 1,21 milioane!

Din 2006, Coreea de Nord a efectuat șase teste cu arme nucleare și pretinde că posedă și bomba cu hidrogen. După cele câteva demonstrații cu rachete balistice intercontinentale, au avut loc ciocniri (deocamdată doar în declarații) cu SUA. Să sperăm că se vor limita la atât…

Așadar, așa întâmpinăm cea de-a o suta aniversare a revoluției bolșevice. Comunismul, de care a avut parte și România pentru patru decenii și ceva, a făcut loc capitalismului, Dar, văzând cum evoluează lucrurile, nu pot să nu mă gândesc la cauzele care au dus la revoluția declanșată de Lenin. Acum, nemulțumirilor li se răspunde, adesea, cu manifestații cam operetistice. Dar noii îmbogățiți, mulți dintre ei pe căi dubioase, tind să  adâncească prăpastia dintre ei și cei ce sărăcesc pe zi ce trece. Și ați văzut cum a izbucnit revoluția franceză, ați văzut cum a izbucnit cea din Rusia. Să dea Dumnezeu să nu ajungem vreodată acolo iar…

Anunțuri
02
Mai
17

STAMBOLOV


Prietenul nostru Jerome mi-a amintit de un loc drag mie, Arbanasi, un sat tipic bulgăresc, rezervație arhitecturală pe lista UNESCO. Sigur, putea să aibă milă și să nu-mi pomenească de grozdova rakiia, care mi s-a terminat de acum 4-5 luni. Și-acu-mi plouă-n gură…

47619716De statuia lui Stambolov (scris și Stambulov,  adică un fel de Istanbulescu) nu mi-am amintit. Știu că era una la Veliko Tărnovo, unde s-a și născut, dar o țin minte pe cea de la Sofia, cam sinistră – un cap imens de vreo 1,5-2 metri, crăpat ca de secure… Într-adevăr, a fost un fel de Kogălniceanu, este considerat unul din fondatorii Bulgariei moderne, unii chiar l-au numit Bismarck al Bulgariei. Mă rog, ar fi multe de zis, dar ce mi se pare mai interesant pentru noi, românii, e altceva.

Nici nu se terminase Războiul de Independență, că neamțului nostru, prințul Carol, i-a trecut prin cap ideea că ar putea domni peste o țară mai mare decât România, așa că le-a propus rușilor să sprijine o unire a celor două țări – România și Bulgaria. Cu el ca rege, selbsverständlich… Normal, rușii nici n-au vrut să audă, ei ar fi preferat ca ambele țări să intre in marele Imperiu Rus, nu? Așa că în fruntea Bulgariei, principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman, a ajuns un văr al… țarului Alexandru al II-lea, prințul german Alexander von Battenberg, devenit Kneaz Aleksandăr I în 1879.  În 1886, o lovitură de stat militară l-a obligat să abdice. Bulgaria era condusă de o regență în frunte cu… Stambolov al nostru. El,  probabil cu gândul la imperiul bulgaro-vlah al fraților Asan, a ajuns la concluzia că prietenia seculară între cele doua popoare și influențele reciproce între cele două culturi, religia comună etc. pledeaza în favoarea unei uniri și a propus ca aceasta să se înfăptuiască sub sceptrul lui Carol I. Replica rusească a fost promptă: NIET! pentru că ar fi o violare a tratatului dela Berlin, ba chiar au amenințat România cu ruperea relațiilor diplomatice. Nici Carol  nu mai era așa tentat, mai ales că se considera prieten al kneazului Aleksandăr. Din ”pretinie”, el renunțase deja la o parte din teritoriul Imperiului Otoman ce revenise României după Tratatulde Pace – o porțiune frumușică, de la Balcic la Varna…

Lovitura de stat din 1886 fusese organizată de ofițeri pro-ruși. Stambolov, deși studiase în Rusia, se opunea mereu încercărilor rușilor de a instaura un guvern pro-rus. De aceea, nu i-a fost deloc ușor ca prim ministru al guvernului, sub succesorul lui Aleksandăr, kneazul Ferdinand de Saxa-Coburg Gotha, care dorea să-și asigure puterea cu sprijinul diplomatic al Rusiei. În 1894 a demisionat, iar în anul următor a fost asasinat în mod bestial – înjunghiat și împușcat, cu capul spart. Probabil de aici și ideea statuii de la Sofia.

Așadar, alta ar fi fost istoria, dacă propunerea lui Stambolov ar fi dus la crearea unui stat româno-bulgar acum vreo 130-40 de ani. Și, dacă ne amintim și de ideea unei mari confederații balcanice Bulgaria-România-Iugoslavia, apărută după al doilea război mondial, gândurile o iau razna…




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba