Archive for the 'Steaua' Category

22
Feb
18

MĂR


1-5 e un scor care arată ce departe suntem de ceea ce se joacă azi în Europa. Acum, vorba aia, la ce să ne așteptăm când până și cu  Dinamo s-au chinuit băieții noștri… Când iei două goluri de la Pešić și Torje (!!!), ce să faci în fața unuia ca Anderson, sau a unui Immobile?

Da, scorul e mare, foarte mare, dar nu asta m-a întristat, ci modul cum am pierdut. Lamentabil. Am fost depășiți net, la toate capitolele. Pe ”Olimpico”, Lazio a fost… steaua.

Totul mi se pare că a fost decis, în primul rând, de condiția fizică, de viteză. Presupun că Dică era conștient de forța de atac a lazialilor și a încercat s-o contracareze prin ceea ce a vrut el să fie o așezare avansată, un pressing care să încurce intențiile ofensive ale adversarului. Dar totul a fost făcut praf prin mobilitatea extraordinară a italienilor, prin viteza care a făcut să mi se pară că sunt… mai mulți. În apărare sau în atac, italienii erau mereu în superioritate numerică. Lui Vlad, în ciuda celor cinci goluri primite, nu i se pot reproșa multe. Apărarea a fost franjuri, cu Benzar și Morais catastrofali, cu Găman bezmetic și Planić alternând puținele reușite. Mijlocul nostru a fost inexistent, incapabil să ajute apărarea, incapabil să susțină atacul. Nedelcu, Tănase și Texeira nu cred să fi jucat vreodată atât de prost. De Budescu evit mereu să vorbesc. Pentru că e în stare să te scoată din minți tot meciul, dar îi ies 2-3 faze decisive și-i ierți tot. Așa că îi las pe alții să aprecieze ce și cât a făcut în seara asta… Man, subțire. Gnohéré, singur împotriva tuturor. După pauză, Filip și, mai ales, Coman, au fost mai buni decât înlocuiții Tănase și Nedelcu, dar fără ceva notabil.

O înfrângere grea, dureroasă, dar măcar steliștii au fost acolo, muiați de ploaia romană, bătuți măr de o echipă fruntașă a campionatului italian. Alții, ca întotdeauna, în fața televizoarelor, pregătindu-se pentru doar ei știu ce, persiflând echipa care ajunge mereu acolo unde ei  doar pot visa fără speranță…

Anunțuri
19
Feb
18

CUM SĂ TE-MPIEDICI SINGUR


Am mai spus-o, poate mai mult decât victoria, ceea ce îmi doresc de la echipa noastră este să joace fotbal. Fotbal adevărat. Ori, ce diferență față de ce am văzut în meciul cu Lazio… Cu toate modificările făcute, cu Enache, cu Ovidiu, cu Budi și Man rezerve, ba și fără vârf, să smulgi egalarea în ultimul moment în fața unei echipe mult inferioare e, totuși, rușinos… Așadar, Dinamo – Steaua 2-2…

Nici nu mai știu câte ocazii clare s-au ratat incredibil, începând chiar cu dubla Ovidiu-Enache din minutul 2. Gafele apărării, pe care le-am remarcat în aproape fiecare partidă, puteau să ducă rușinea la maximum. Primul gol a fost ca un cadou făcut dinamoviștilor, putea fi evitat printr-un simplu șut în afara terenului, așa cum făcuseră de atâtea ori dinamoviștii, fără nicio jenă. Dar Planić a dat o pasă moale spre portar, iar Vlad a preferat să respingă spre centrul terenului. Și de acolo mingea a ajuns, până la urmă, la Pesić. Vreo 5-6 steliști se îngrămădiseră spre dreapta, lăsând jumătate de careu liber și poarta fără nicio apărare. Doar Enache n-ar fi reușit să înscrie dintr-o astfel de ocazie… Ce să mai zicem de golul lui Torje, aproape comic. Noroc cu ultimele zece minute, în care Man și Texeira au mai dres busuiocul…

Și uite-așa, în loc de o victorie lejeră, chiar la scor, Steaua a scos cu greu, in extremis, o remiză. O remiză, repet, rușinoasă. Ne-am împiedicat singuri. Dar reacția dinamoviștilor după golul egalării merită toți banii…

Drept care am ajuns să fiu fanul lui Dinamo în meciul de la Giurgiu, ca să mai avem două ocazii de a-i întâlni. Că nu ne-o urmări ghinionul la infinit… Ca să vedem și noi niște meciuri ca lumea, niște victorii concludente… Numai că n-avem noi norocul ăsta, tot trimit astralii  haita-n playout. Dar, cu sau fără Dinamo în playoff, singurul  lucru la care trebuie să se gândească băieții lui Dică este titlul. Ori, cu un joc ca ăsta de azi, mi-e că va fi tristețe mare…

*

P.S.

Să nu uit de coregrafia ”nemaivăzută” cu care ne-au fericit spartanii… Bre, vă spun sincer, n-am priceput de ce s-au chinuit atâta să spoiască cearceafurile cu câini, cu Hâldan și cu Coana cu Coasa (!?!). Eu, văzându-i pe flăcăii ăia care trăgeau zdravăn de funiile alea, hopa-sus, am crezut că vor să ne arate că acu`… trag sforile, dacă nu le-a lăsat Borcea butoanele… Așa că am căutat explicația. Și am găsit-o pe doardinamo.ro (există și așa ceva…).  Strict autentic!

Coregrafie extrem de emoționantă pe Național Arena. Dinamoviștii au pus în scenă eterna luptă dintre bine și rău. Binele este reprezentat în peluza Cătălin Hîldan de un suporter dinamovist cu doi câinii care par fi (par fi?!?)cei de pe emblemă, iar răul este întruchipat de moartea însăși.

Mesajul coregrafiei este sugestiv: ”Trecem peste toate, ne luptăm cu moartea…  când se unesc câinii, ZIUA ÎNVINGE NOAPTEA. Apoi o cuvântare care îi aparține lui Matei Basarab (interesantă alegere chiar în anul centenarului), te-a făcut să vezi o scenă de luptă în fața ochilor dacă ai fost prezent pe stadion.

Apoi suporterul dinamovist a dat drumul la cei doi câini și…după o luptă aprigă, binele învinge răul! Foarte emoționant este și speach (speach?!?)-ul lui Dan Cucu, suporterul dinamovist care chiar se luptă cu moartea, el fiind aproape să învingă cancerul.

Lui Avram Iancu ii puseseră deja vestuță roșie, Matei Basarab mai lipsea dintre fanii lui Dinamo… Dar ce treabă au cei doi eroi ai neamului cu ”cei doi câini ce par fi cei de pe emblemă” ? Și, să-mi fie iertat, dar cum se unesc câinii?Și oare or fi de același sex!?!… Oricum, la viitoarea coregrafie sper să fie și instrucțiuni de descifrare, să nu mă mai chinui atât.

 

16
Feb
18

I-AM BĂTUT, BRE!


gnohere-12Să fim sinceri, câți dintre  noi s-au așteptat la victorie? La urma urmelor, adversarii veneau din Serie A, care e altceva decât Liga noastră. După 24 de etape, Lazio e pe locul 5, la doar două puncte de locul 3, ocupat de Inter. Jucătorii laziali sunt evaluați la  milioane, zeci de milioane de euro, și nu de către unii ca guralivul nostru GgB…

După meciurile din acest an, după jenantele prestații cu Gazul și cu Clujul, toți ne cântau prohodul. E suficient să revedem ce s-a scris în ultimele săptămâni și, mai ales, comentariile ”entuziaste” ale suporterilor celorlalte echipe, cu osebire ale fanilor echipei ce tânjește la un loc în play-off, sau ale celor ai defunctei din Giulești. Într-un fel e de înțeles: dacă echipa ta nu mai există decât prin coregrafii adesea inepte, ce altă bucurie să ai? Vreun eșec al coșmarului roș-albastru… Știți, ăia ai ciobanului, clona, FC FCSB. ”La falsa Steaua”, cum îi zicea frustratul Gabi Safta în ”La Gazzetta dello Sport”. Clona? Păi, dacă-i așa, de unde ”rivalitatea istorică”? De ce nu fac ei coregrafii la meciurile din liga a 4-a, dintre ”adevăratele” Steaua și Dinamo? O altă dovadă a meschinăriei celor ce se cred spuma suporterilor… Dar să-i lăsăm în durerea lor, să vedem ce-a fost aseară.

Așadar, Steaua noastră a întâmpinat echipa din capitala Italiei cu un portar de 19 ani în spatele unei apărări ce se întrecuse în gafe până atunci, fără cel mai constant dintre ei, Momčilović, cu Nedelcu cel făcut praf de patron, fără  mereu suferindul, ba de una, ba de alta, Alibec.Tribune pline, în ciuda orei imposibile. Oamenii veniseră să vadă Steaua lor, lângă care se aflaseră mereu, ei, părinții și bunicii lor. Din 1947 până azi…

Și ați văzut… Poate nu a fost un meci mare, băieții noștri ne-au oferit momente mult mai bune în zecile de ani de când evoluează în cupele europene. Diferența între fotbalul românesc și cel italian e evidentă, vorba cântecului: banii vorbesc. Dar am văzut aseară ceea ce așteptăm de la ei mereu: ambiție, determinare, încrâncenare, luptă până la ultima picătură de vlagă. Am avut de toate – faze frumos construite, dar și erori, ratări de ambele părți, dar n-am mai văzut refuzul de a juca, fața urâtă a fotbalului pe care ne-o oferă mai toate echipele campionatului nostru, pentru care important e doar rezultatul, indiferent de modul în care e obținut. Putea fi o victorie mai concludentă, așa cum, cu puțin noroc, Lazio putea pleca învingătoare. Ăsta e fotbalul, rezultatul de pe tabelă e cel ce rămâne. Iar noi rămânem cu amintirea unei victorii muncite, o victorie care ne-a umplut sufletul de mândrie. Din respect pentru ceea ce am văzut, poate, pentru prima oară după mult timp – ECHIPA – nu am să mă refer la felul cum a evoluat fiecare din cei 14. Toți au contribuit la acest rezultat, toți merită felicitați pentru acest 1-0, prima victorie în fața unei echipe italienești în cupele europene. Vă amintiți ce am simțit după chinuita victorie de la Mediaș? Tot victorie, nu? Dar câtă dezamăgire față de jocul încâlcit al steliștilor. Pentru că, mai presus de rezultat, ceea ce așteptăm mereu de la Steaua noastră e… fotbal, jocul acela cu care ne-au încântat viteziștii lui nea Imi, jocul acela care a îngenuncheat nume care înseamnă ceva: Barcelona, Ajax, Chelsea…

Desigur, prioritatea momentului e campionatul, cel de-al 27-lea titlu pe care ni-l dorim. Un titlu ce părea că va fi câștigat lejer, adversarii din campionat sunt evident mai slabi. Dar, dacă alții nu pot, ne încurcăm și singuri. Și așa am ajuns să pierdem numeroase puncte acolo unde credeam că e suficient să apărem pe teren. Dar am uitat de ceea ce se cere, de ceea ce am văzut aseară: ambiție, determinare, încrâncenare, luptă până la ultima picătură de vlagă… Când băieții noștri vor adăuga asta talentului și valorii lor individuale, abia atunci vom putea depăși veșnicul obstacol care este bezmeticul de la Palat, cel ce are, parcă, plăcerea masochistă de a-și distruge propriile vise, abia atunci vom putea spera să îndeplinim premoniția lui MM: hegemonia. Dar până atunci mai e mult… Sau, poate, nu prea…

11
Feb
18

STATUS QUO


1-1 cu CFR Cluj, care rămâne leader. Nu-s prea multe de spus după meciul din seara asta. Sau, dimpotrivă, putem discuta ore și zile întregi… Dar, vorbă multă, sărăcia omului.

Steaua a arătat din nou slăbiciunile pe care le-am remarcat adesea: panica din careu la orice minge ajunsă, chiar și întâmplător, acolo; mijlocul ineficient atât în fazele de apărare, cât și în cele de atac; atacul fără vlagă.

Un meci care trebuia câștigat, care putea fi câștigat, pentru că adversarul a fost, totuși subțire. S-a primit un gol caraghios, pCFRoate neregulamentar. Gafele puteau să mai aducă un gol, chiar două, ceea ce ar fi fost catastrofal. Egalarea a venit greu, chinuit, dintr-un penalty norocos (dar corect acordat), iar alte ocazii clare n-au fost. E mult prea puțin pentru o echipă ce-și dorește titlul. Am tot așteptat ceva pe măsura valorii lotului, dar poate că i-am supraevaluat pe mulți dintre viitorii vânduți pe zeci de milioane, dacă ne-am lua după GgB.

Nu, de data asta nu sunt cusurgiu. Dar ce am văzut aseară, ce am văzut în majoritatea meciurilor Stelei, a fost un joc modest al unei echipe modeste. Pianiștii Stelei au fost egalii unora obișnuiți doar să care pianul… Dacă în Liga I poate fi posibil să câștigi titlul cu așa ceva, în Europa putem avea surpriza unui dezastru… Și nu e mult până joi. Dar mă amăgesc și eu cu frazele stereotip: ”speranța moare ultima”, ”balonul e rotund”, ”se-mpiedică ea Barça, darămite Lazio.”. Chiar și așa, situația e albastră rău…

03
Feb
18

CE FU ASTA, DICANE?


wtf_reaction_gifVictorie! 2-1!!!

Cum, bre, de la ăștia așteptăm noi al 27-lea titlu? În afară de Găman și Pintilii și cele cateva sclipiri ale lui Budescu, ce-am văzut? Păi, jucătorii de zeci și sute de milioane s-au chinuit cu echipa second-hand din Mediaș… Orice minge aruncată în careul stelist e pericol maxim… Mijlocul se bâlbâie și-n atac și-n apărare… Alibec a marcat, în sfârșit, dar a avut grijă să ia un cartonaș care face să jucăm fără vârf tocmai împotriva celei mai compacte apărări… Cine să treacă de zidurile ridicate de Bursuc în fața porții lui Arlauskis? Firavii Man și Tănase? Moș Filipe e mai proaspăt decât mult mai tinerii lui coechipieri, dar în el să ne fie speranța?

Hai, că m-am enervat rău! Dar, vorba aia, speră ei spartanii că prind play-off-ul, chit că le suflă și Iașii-n ceafă, și să nu m-aștept eu la o minune mai mare ca aia de la Liberec?…

Și să nu mă-ntrebați de Lazio. Nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale!

P.S.

În limbajul specialistului, în cazul acesta Ilie Dumitrescu, textul de mai sus se traduce astfel:

O echipă care vrea să câștige eventul a reușit rar să câștige un duel aerian și a avut mari probleme pe cele două benzi, dar și la construcție. La Steaua e o problemă de omogenitate, mi s-a părut ezitantă la fazele fixe. Și Dan Petrescu insistă pe astfel de momente, așa că e îngrijorător. În plus, când adversarul face presing, mai ales în jumătatea adversă, Steaua suferă.Eu cred că Pintilii și Nedelcu nu aduc siguranță pe faza defensivă, asta s-a văzut prin faptul că Gaz Metan a reușit să atace și să aibă ocazii. Dar cei doi nu aduc nici plus pe faza ofensivă și construcția devine previzibilă și lentă. Este primul meci din 2018, dar sunt multe lucruri de pus la punct

02
Feb
18

BAFTĂ, FLORINE!


878823-pozaȘtiți bine ce părere am despre presa care ne bagă sub ochi toate tâmpeniile ieșite din gura lui GgB, a lui Tinel, a lui nea Marcel, a lui Milițică Dragomir, a atâtor antrenori și fotbaliști cu mintea de bibilică, puși mereu pe harță. De câte ori n-am scris despre articole tembele, al căror unic scop era să ațâțe, să cheme la bătaie fanii unora sau ai altora… Printre cei pe care-i băgam la grămadă la categoria mâzgălici sunt și Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea și Remus Răureanu. Și, iată, cei trei reușesc să-mi schimbe părerea despre ei, publicând un interviu absolut mișcător cu un băiat care mi-a lăsat întotdeauna o impresie deosebită: Florin Niță. Nu am să discut cât de oportun e transferul lui tocmai acum, când Steaua trebuie să lupte din greu pentru cucerirea celui de-al 27-lea titlu. E o pierdere importantă pentru echipă, pentru noi, suporterii, dar e un mare câștig pentru bravul nostru portar. Ca să nu mai vorbim de teșchereaua lui GgB…

Iată, deci, interviul integral, fără alte comentarii.

*

Trecerea lui Florin Niţă la Sparta Praga pentru 2 milioane de euro e transferul iernii din fotbalul românesc. Tranzacţia, intermediată de Anamaria Prodan, va produce nu doar cea mai scumpă vânzare all-time a unui portar plecat de la Steaua, ci şi un boom financiar incredibil pentru un goalkeeper care acum 5-6 ani era plătit cu 1.000 de euro pe lună. Niţă va încasa 1,8 milioane de euro, exclusiv din salariu, în următorii 3 ani.

După ce a parafat contractul şi a făcut prima fotografie în tricoul Spartei, chiar pe stadionul din Praga, Niţă a acceptat o provocare. Pentru prima dată în ultimii ani, a fost de acord să poarte un dialog pe larg cu presa din România. Și a ales Gazeta Sporturilor! O discuție deschisă despre viața sa. Iar poveştile şi dezvăluirile lui Florin sunt de-a dreptul tulburătoare. Demne de un bestseller!

– Florin, ai plâns la despărțirea de Steaua, Panduru a spus că el e greu de păcălit, dar crede sincer în aceste lacrimi. Cum a fost momentul?

– Uffff! Sunt om… Am sentimente față de această echipă pentru că am trăit foarte multe momente frumoase. Am stat aici aproape 5 ani, am avut performanțe, am trăit momente incredibile. Despărțirea a fost grea…Grea…. Am vorbit în fața colegilor și nu m-am putut abține să nu plâng. Sunt om înainte de toate!

– Ai 31 de ani! Mai sperai să prinzi un astfel de transfer?

– Mai devreme sau mai târziu, dacă ești serios și muncești, toate vin. Dar sunt sincer și spun că nu mă așteptam niciodată să plec pe 2 milioane de euro de la Steaua! Am fost serios, am muncit, mi-am văzut de treabă. Toate acestea au făcut ca eu să ajung să cost atât. E o sumă foarte mare pentru România, mai ales că sunt portar.

– Cum ai defini pe scurt viaţa ta?

– Viaţa mea? Pfuuu…Nu cuprinde prea multe lucruri. A însemnat muncă, muncă și iar muncă!

– Pare că ai avut o viață demnă de un film. Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

– Offf. Au fost atâtea, nici nu ştiu pe care să-l aleg ca fiind cel mai greu… Cred că atunci când am rămas singur! Singur, singur…. Fără părinți, fără bunici, fără nimeni. Atunci am luat viața-n piept de unul singur.

– Nu mai aveai chiar pe nimeni?

– Mai era sora mea, dar ea are familia ei, nu puteam să stau pe capul ei. Am luat-o de la zero, am pornit pe un nou drum. Am întâlnit-o pe soția mea, Laura, care mi-a oferit totul în viață! Sunt foarte împlinit alături de ea și de cei doi copii pe care-i avem.

– Tatăl tău a murit când tu aveai 5 ani, apoi mama ta a avut mari probleme de sănătate. Cum ai reușit să treci peste toate aceste momente?

– Mi-e greu să vorbesc…. Aproape că nu pot… Dacă încep să povestesc, trebuie să plâng… Munceam pe unde puteam. Munceam la propriu! Am lucrat până şi la o fabrică de cozonaci!

– La o fabrică de cozonaci?

– Da, ambalam cozonacii! Nu m-am dat niciodată la o parte de la muncă și nu e nicio rușine să mergi să muncești, să câștigi bani, să ai un drum. Când rămâi al nimănui, te gândești lângă cine să stai, cu cine să vorbești. Chiar dacă eram un copil când mi-am pierdut tatăl, mă gândeam că trebuie să stau lângă cineva care să-mi poată da ceva de mâncare…

– E trist ce povesteşti!

– Mă gândeam că trebuie să mă duc să muncesc de mic pentru a nu rămâne în stradă, sub cerul liber… Toți se uitau la mine și erau impresionați că fac sacrificii pentru a-mi ajuta familia. Trebuia să fac ceva să-mi ajut familia. Mama era bolnavă, nu aveam bani și ne bucuram de fiecare dată când ajungeam acasă cu un cozonac… Mă dureau picioarele, că eram mic și tot împachetam la cozonaci. Dar știam că trebuie să muncesc să-mi iau cozonacul.

– Dar cum ai ajuns să lucrezi în acea fabrică?

– Aveam o vecină pe care o chema Pansela. O fostă vecină din Drumul Taberei, care m-a ajutat foarte mult. O să o țin minte mereu. M-a luat de mână și mi-a zis că dacă nu voi munci, nu o să reușesc. Viața îți dă și bune, și rele! Ea a fost cea care m-a dus în fabrica de cozonaci. Apoi, tot ea a fost cea care m-a dus la fotbal şi mi-a zis: «Bucură-te de fiecare dată când joci fotbal, e o plăcere a vieţii!». Așa am ajuns la fotbal. Mi-a spus în primele zile: „Florine, să te ții de fotbal și vei avea multe bucurii!”.

„Dacă mă vor schimba banii? Am o vârstă la care știu cum să rămân cu picioarele pe pământ, niciodată nu o să fac risipă. Sunt un om echilibrat, știu să cântăresc și știu mai bine ca nimeni să prețuiesc banul”- Florin Niță

– După un șoc a venit alt șoc. Cum ai trecut și peste dispariția mamei?

– Nu ştiu cum! A fost o dramă, o tragedie… Am plâns mult… Atunci am simțit că totul s-a terminat pentru mine. Că practic sunt al nimănui. Îi mulțumesc soției mele pentru că pe patul de spital i-a promis mamei că va avea grijă de mine toată viața! O să-i fiu recunoscător Laurei! Aveam 19 ani atunci când am cunoscut-o pe soția mea, ea avea 18.

– Cum v-ați cunoscut?

– La o vizită medicală la Vitan, ea era cu o colegă sportivă. Am știut din prima clipă că ea este jumătatea mea. Avea privirea caldă…  Am stat pe holul spitalului și am vorbit amândoi de parcă ne știam de-o viață. Am rămas împreună de atunci. Am vorbit să mă mut la părinții ei, dar mi-a fost rușine la început. După ce i-am cunoscut familia, am hotărât să ne mutăm împreună la părinții Laurei. Când ne-am întâlnit, mama mea era foarte, foarte bolnavă. Atunci i-a promis mamei că o să fim alături toată viața, că o să avem grijă unul de altul. Poate că mama a murit împăcată știind că cineva va avea grijă de mine… Știa că vom rămâne împreună şi că vom avea cea mai frumoasă familie.

– Ce-ţi mai aminteşti…

– Uite, acum, când mă uit la copilul meu îmi dau lacrimile și mă gândesc la cum am trăit eu… O mână de om pe străzi, în frig… Mă îmbrăcam singur. Puneam multe haine pe mine ca să nu îmi fie foarte frig. Mergeam cu ceva bănuți în mână să-mi iau de mâncare. Mă cunoșteau toți din Chiajna. Îmi dădeau mâncare și îmi amintesc cum îmi număram bănuții mereu ca să văd dacă mai am pentru a doua zi.

– Povestea vieţii tale se aseamănă cu cea a lui Bănel Nicoliță.

Când ești un copil amărât, singur pe lume, trebuie să ai forţa să rezişti și să nu te laşi doborât de nenorocirile vieții. Trebuie să-ți vezi mereu de treabă, chiar dacă de multe ori nu ai niciun chef. În viață nu trebuie să ai nasul pe sus, trebuie să fii umil, cel puţin ăsta e crezul meu! Şi, obligatoriu, trebuie să mergi înainte și să fii puternic. Viața te călește.

– Mergi des la biserică?

– În fiecare săptămână. Sunt foarte credincios. De când eram copil mergeam la Țigănești la biserică, acolo îl am pe părintele Calinic, care este și duhovnicul meu. Face parte din familia mea și îi mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a dat. Am trăit cu aceste reguli nescrise și toate poruncile lui Dumnezeu, care trebuie respectate cu sfințenie, fiindcă altfel nu ai nicio șansă să treci peste încercările vieții. Dacă vrei să îți faci niște planuri, să te ții de ele și să depășești toate nenorocirile pe care ți le dă viața, ăsta e secretul.

– De ce ai refuzat inițial să pleci de la Steaua? Ți-a fost frică de ceva?

– Tot timpul ți-e frică de un nou început. Am fost atașat foarte mult de Steaua! O să iubesc această echipă toată viața mea. Am avut o reținere, așa am simțit eu, dar am stat și-am cugetat și am zis că totuşi e bine să fac acest pas pentru mine și pentru familia mea. Poate am refuzat inițial fiindcă băiatul meu, Andrei, abia intrase la grădiniță, fetița mea, Maya, e foarte mică. Voiam să ne terminăm și casa. M-am gândit că era mai bine să stau la Steaua până în vară și apoi să văd ce decizie iau. Sunt un om care se atașează și care crede foarte tare în oameni și în prieteni. Cele mai frumoase momente pentru mine au fost la Steaua și chiar a fost foarte greu să mă despart de colegi.

– Crezi că trecerea de la Steaua la Sparta Praga e un pas înainte sau înapoi din punct de vedere sportiv?

– Este un nou început și este un pas înainte și sportiv, și financiar. Viața și cariera merg înainte și sunt fericit că am ajuns la o echipă unde am fost dorit și de unde s-au plătit milioane. E greu să vii din România, mai ales portar, și să se plătească milioane de euro. Noi, românii, avem o problemă pentru că nu mai putem să ajungem pe sume mari la anumite echipe, ceea ce e total nedrept! Revenind la întrebare, Sparta se bate an de an la titlu, joacă de 14 ani în Europa, deci nu cred că are cum să fie un pas înapoi.

– Care a fost cel mai bun meci al tău în acești 4 ani şi jumătate la Steaua?

– Au fost foarte multe meciuri bune în care mi-am făcut treaba bine. Nu aș putea să aleg doar unul singur. Sunt momente în care îți scoți echipa și crezi că ești cel mai bun. Dar chiar și când lumea zicea că am fost cel mai bun într-un meci și că salvam echipa, eu consideram că grupul e cel mai important. Am fost o echipă mare, o familie care a tras cot la cot pentru performanță. Nu s-a gândit nimeni niciodată să iasă X sau Y în evidență.

– Te-ai simțit frustrat când ai fost scos din poartă la meciurile cu Plzen și Lugano?

– Îmi doream să apăr în fiecare meci, dar eu nu puteam să spun nimic… Sunt fericit să am ajutat-o pe Steaua să se califice în primăvara europeană! Am zis, OK, să apere și cel mic. Nu aveam ce să zic… Sunt atât de matur încât pot accepta lucrul acesta. Nu mai sunt supărat, nu am de ce să fiu supărat.

– Crezi că Vlad e pregătit să fie titular sau e încă prea fraged?

– Nu știu ce să spun… Dacă este la echipă înseamnă că are talent și e pregătit în orice moment. Mai are de muncit, pentru că e foarte tânăr. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor din jurul lui o să crească. Să ajungi la Steaua este o mare responsabilitate! Iar acum o să fie sub o presiune imensă. Trebuie să muncească mult să ajungă numărul 1. Nu trebuie să sară anumite etape, mai are lângă el un portar de la care are ce învăța, Edi Stăncioiu. Acum talentul lui trebuie îmbrăcat cu foarte, foarte multă muncă.

„O să rămân același Niță! Nu o să mă schimb niciodată. Bogăţia nu stă în maşini scumpe sau case de lux, ci doar în fericirea și bucuria oamenilor dragi și a familiei”- Florin Niță

– Ai debutat la 24 de ani în Liga 1, dar la Chiajna nu ai fost titular. Nu ți-a fost greu să fii mereu mâna a doua?

– Ba da. Primul meci cu Sportul pe care l-am pierdut, 2-1, dramatic. Am avut ocazii mari de tot pe final. Am debutat cu o înfrângere, dar mi-am dorit din momentul ăla să muncesc din greu, să trag de mine, să ajung numărul 1. Oricum, pentru lucrurile mari în viață trebuie să muncești și să ai răbdare, iar Dumnezeu are grijă de noi și ne rânduiește așa cum trebuie. Ce a fost al meu a fost pus deoparte, chiar dacă mi-a fost greu să fiu ignorat.

– Cum a fost perioada când nu erai deloc în lot, erai lăsat mereu deoparte, nimeni nu miza pe tine?

Eu o să le mulțumesc tuturor antrenorilor din cariera mea, chiar dacă unii m-au dat deoparte. Am luat-o de fiecare dată ca pe un pas din viață. Poate că am avut de învățat din asta și așa m-am repus pe picioare, erau lucruri care mă întăreau mental. Sunt un om care gândește mereu pozitiv, nu sunt supărat pe nimeni, nu am avut niciodată gânduri urâte pentru o persoană. Mereu trebuie să fii pozitiv, pentru că lucrurile bune se vor întoarce către tine. Toate lucrurile astea m-au făcut să fiu și mai bun, trebuia să demonstrez că cei care iau astfel de decizii greșesc. Chiar dacă eram al treilea sau al doilea, știam că o să vină și vremea mea, iar atunci când intru în poartă e greu să mă mai scoată cineva.

Ce rol a avut Reghecampf în cariera ta?

– Este ca și tatăl meu! Când a venit la Chiajna eu eram deja titular, după antrenament a venit și m-a luat la o discuție: „Băi, tu ca să fii numărul 1 trebuie să muncești mult, să lași capul jos!”. M-a ajutat foarte mult în viață pentru că mereu mi-a dat mare încredere. Peste tot pe unde a fost m-a luat după dânsul și o să-i mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine și pentru familia mea. A fost omul potrivit la locul potrivit când aveam nevoie de cineva care să-mi fie aproape. A crezut în mine foarte tare și asta mi-a dat putere.

– Ce s-a schimbat în cariera ta în momentul în care ai ajuns la Steaua, mai ales că ultimii ani au fost fantastici?

– Am început să-mi propun mai mult. Era un nivel mult mai mare și trebuia să fac şi eu faţă mai sus. Mi-am propus să am rezultate cu echipa, să muncim mult, pentru că aveam un nucleu incredibil. Echipa pe care am avut-o cu Reghe a realizat lucruri frumoase. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră pentru că altfel nu puteam să reușesc. Când pleci de la o echipă mică, așa cum era Chiajna, și ajungi la cea mai bună echipă din România, lumea se uită ciudat la tine. „Uite, bă, a venit și ăsta de la Chiajna!”. Toată lumea era sceptică și erau tot felul de titluri „Pe mâna cui e Steaua?”.

– Se resimte presiunea la o echipă așa de mare?

– A fost foarte greu pentru că veneam la un club gigant de la o echipă mică, ce se bătea la retrogradare. Mi-a fost greu pentru că era presiune mare, lumea făcea tot felul de comparații și eu veneam de foarte jos direct sus, în vârf. Pe mine însă viaţa mă trecuse prin toate încercările posibile, m-a învățat să fiu tare, mi-am dat seama că voi avea șansa mea. Am fost singur în viaţă de la 5 ani, ce poate fi mai greu în fotbal? Mi-am propus să le demonstrez celor care comentează că nu-mi știu valoarea. Mai ales că am învăţat o vorbă, că la Steaua „tricoul și ghetele cântăresc 10 kilograme!”. Păi pentru mine a fost ușor să le car, ce însemnau pentru mine 10 kilograme?!

– Cine este persoana care ți-a zis pentru prima dată „bă, tu chiar ai talent, o să ajungi portar!”?

– Au fost mai mulți colegi care-mi spuneau asta. Jucam pe sintetic cu băieții și tatăl unuia dintre prieteni mi-a spus: „Florine, tu o să ajungi la echipa națională!”. Am început să râd de el, n-aveam cum să-l iau în serios. Atunci a fost primul moment! Eram un copil. Și de atunci m-am tot gândit la ce mi-a spus acel om. Și-am luat-o pas cu pas să-mi îndeplinesc visul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am și ajuns la echipa națională.

– Ai fost poreclit „Viteză” la Electromagnetica și „Chucky” la Chiajna. Acum ce poreclă mai ai?

– Înainte să fiu portar am jucat atacant, alergam ca Adi Popa. Ha, ha, ha! Aveam o viteză foarte mare față de restul jucătorilor, dar până la urmă a fost un accident plăcut că am ajuns portar. La un antrenament lipseau doi portari și am intrat eu. Un coleg mi-a tras, m-am aruncat, am prins-o și am făcut spectacol. Așa am ajuns și portar. Dacă pe vremuri aveam viteză mare în teren, acum am viteză de reacție în poartă. „Chucky” mi-a zis nea Liță Dumitru la Chiajna. Îmi mai zicea și „Ceaikovski”, că aveam părul mare și când îmi dădeam bentița jos aveam părul vâlvoi, iar el mă compara cu un dirijor de operă. Nu are legătura porecla cu Păpușa Chucky. Acum colegii de la Steaua îmi spuneau „Nițane”.

– Cine este persoana care te-a ajutat cel mai mult în cariera ta? Nu neapărat din fotbal.

-Sunt multe persoane care mi-au fost alături și m-au susținut, mi-au dat sfaturi bune ca să-mi fie bine mie și familiei mele. M-a ajutat mult domnul Liță Dumitru, care mi-a oferit un contract atunci când am avut nevoie. Aveam nevoie de bani și dânsul m-a ajutat să trăiesc decent. Apoi domnul Reghecampf mi-a fost cel mai aproape, mi-a dat o mână de ajutor când am plecat de la Chiajna. Evident și Anamaria Prodan, care este „mami” pentru mine. S-a luptat mereu pentru mine și m-a ajutat enorm în viața asta. Este mai mult decât managerul meu, este familia mea! Am pornit la drum împreună și vom rămâne împreună toată viața.

– Dar la Steaua?

– Am fost prieteni cu toți, o mare familie. Cu Varela am avut o relație specială, m-a ajutat și mi-a dat sfaturi utile. Popică, Stanciu au fost și ei alături de mine. Lucian Sânmărtean m-a ajutat și el. E greu de spus acum un singur nume. Eram 90 la sută din timp cu toţii! Și la antrenament, și când mergeam să ne distrăm. Ne sfătuiam mereu, inclusiv în problemele de familie.

„Am pierdut un jucător foarte important pentru echipă şi în primul rând un caracter foarte frumos pentru că Niţă ar trebui să fie un exemplu pentru toţi fotbaliştii. Mă bucur pentru el, s-a dus la mai bine. Era un jucător important, dar nu avem ce face, trebuie să ne descurcăm şi fără el”– Nicolae Dică

– Crezi că de acum înainte o să fii un rival și mai puternic pentru Tătărușanu pentru postul de la națională?

– Nu pot să spun asta acum. Eu o să muncesc, va depinde de domnul Contra dacă va crede că merit să fiu chemat și să joc. Dacă dânsul consideră că fac tot ce îmi cere şi merit să joc, atunci cu mare drag. Dacă nu, îmi voi aștepta rândul. Concurența este benefică pentru toată lumea, iar în viață cine e mai puternic câștigă.

– Care e modelul tău de portar din fotbalul mare?

– Buffon!  Am avut enorm de învățat de la el doar uitându-mă la meciurile în care a apărat. Plecând de la poziționare, absolut tot, chiar până la gesturile pe care le făcea după ce echipa lui marca sau câştiga. Am încercat să-l copiez la antrenamente, la jocurile oficiale. E un colos!

– Cum ți s-ar părea să joci pe Arena Națională împotriva Stelei într-un meci cu Sparta Praga?

– O să fie delicat, dar fotbalul te poate pune şi în astfel de ipostaze. O să intru să-mi fac treaba, să câștig. Viața merge înainte, iar eu sunt un profesionist.

– Până la ce vârstă te gândești să joci?

– Încă 7-8 ani cel puțin!

– Cum arată viața ta extrasportivă?

– De-o viață fac sport. Am un program strict, nu beau, nu fumez, nu merg în cluburi. În timpul liber stau cu familia, mă joc cu copiii mei, așa mă umplu de energie. Viața extrasportivă nu există! Eu văd familia altfel, o văd ca pe ceva sfânt. Nu-mi place să pierd nopțile, am o viață foarte bine pusă la punct și vreau să fac performanță până la 40 de ani.

TRASEUL DE POVESTE AL LUI NIȚĂ

♦ în 2006, la 19 ani, evolua în Divizia C

♦ în 2010, la 23 de ani, evolua încă în Divizia B, cu Chiajna

♦ a debutat în Liga 1 în iulie 2011, la 24 de ani, în meciul Chiajna – Sportul 1-2

♦ în 2012 a eliminat Steaua cu Chiajna din Cupa României, după penalty-uri de departajare

♦ în 2013 a ajuns la Steaua

♦ în 2015 a debutat în cupele europene

♦ în 2017 a debutat în echipa naţională

♦ în 2018 a semnat cu Sparta Praga, un transfer de 2 milioane de euro

„CFR s-a întărit mult, Steaua a făcut şi ea transferuri bune. Cristi Tănase, dacă va juca la nivelul pe care îl ştiu eu, atunci va fi un mare plus. În mai, după ultima etapă, îmi doresc ca Steaua să-mi păstreze şi mie o medalie de campion” – Florin Niță

*

Cuvinte frumoase, de mult bun simț. Un caracter deosebit. Mult succes, Florine! Să-ți ajute Dumnezeu!

 

 

 

17
Dec
17

EROIC


Așa mi s-a părut că au jucat băieții noștri în acest meci incredibil de greu, cu o echipă neașteptat de ambițioasă, care a jucat fotbal și a crezut în șansa ei la un rezultat favorabil.

Așadar, cu Colțescu la centru… Așadar, fără Benzar, Planić, Bălașa, Texeira, Budescu, Alibec… Așadar,  începând meciul cu doar 10 jucători pe teren, că Florinel era deja în vacanță… Pierzându-l încă din minutul 30 pe bravul Pintilii, excelent până atunci… Rămași în 9, după eliminarea Bizonului… Pierzându-l și pe înlocuitorul lui Pintilii, Ovidiu Popescu, ceea ce a făcut ca Dică să apeleze la coșmarul meu, Morais. Slavă Domnului, n-a mai făcut-o lată! Cam multe șanse pentru echipa lui Hagi să provoace surpriza pentru care dăduseră acatiste cei ce pregătesc deja strategia împiedicării cuceririi celui de-al 27 titlu de către Steaua noastră.

Și totuși, cu același providențial Niță, cu un Larie tot mai sigur, cu un impecabil Momčilovi ć, devenit în seara asta Marko… Golo, cu Man și Tănase hărțuind mereu apărarea adversă, cu Enache, Filip, Nedelcu și cu mai bune și cu mai rele, Steaua a obținut o foarte muncită și meritată victorie.

Mai sunt două puncte până la primul loc și-i așteptăm pe clujeni pe Arenă… Să începem play-off-ul de pe primul loc. Și să rămânem acolo. Acolo unde ne e locul. Și, de ce nu, e loc și pentru o evoluție onorabilă în dubla cu Lazio…

P.S.

Părerea mea despre eliminarea lui Gnohéré: decizie eronată! S-a tot discutat dacă l-a atins pe Țucudean, dacă l-a lovit atât de tare încât l-a doborât. Dar nimeni nu spune cum a început conflictul. Țucudean l-a înjurat pe Bizon și i-a pus mâna în gât. Riposta lui Gnohéré o fi fost exagerată ( eu n-am văzut să-l fi lovit pe simulant), dar, repet, a fost reacția la măgăria Țucudeanului. Care nu a fost deloc sancționat… În schimb, Harlem va lipsi și în meciurile cu Gazul și cu CFR, în februarie. Ceea ce nu e corect.




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Unlucky pe MĂR
Ovidiu pe MĂR
Dawson pe MĂR
Dawson pe MĂR
Dawson pe BAFTA 2018

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Anunțuri