16
oct.
16

TRIUMFUL FOTBALULUI PUCHINOS


Cu siguranță, după meciul din seara asta, lui Pustai i se vor dedica ode. Că doar i-a dat peste bot trufașului antrenor al  Stelei, nu? Așa că e numai bună ocazia să sară-n sus de bucurie boromanii, cei care, neavând ce să aștepte de la favoriții lor, trăiesc doar cu speranța că se vor mai împiedica, pe ici, pe colo, ste…, pardon, fecesebiștii.

Așadar, 0-1 cu Gaz Metan pe Arenă, după un meci pe care Steaua l-a dominat copios, dar în care n-a reușit să înscrie în ciuda numeroaselor ocazii, nici măcar din penalty, nici jucând ultimele 20-25 de minute cu un jucător în plus. Și tabela a rămas înțepenită la acest rezultat mincinos, dar singurul care se contabilizează… E drept, Pustai l-a depășit până și pe Andone cu jocul puchinos, cu apărarea supraaglomerată, cu norocul chior, dar n-ar fi reușit nimic în fața unei echipe serioase, determinate. Ori, Steaua lui Reghe e orice, numai serioasă nu. Și nici determinată, alde Mitrea și ceilalți crezând, pe semne, că e suficient să intre pe teren și să aștepte trecerea celor 90 de minute. O avea Reghe bubele lui, că rar vezi o idee de joc la Steaua de azi, totul părând lăsat la voia hazardului, dar nu Reghe ratează pase simple, nu Reghe centrează aiurea, nu Reghe ia la țintă spectatorii din peluze cu șuturi năpraznice, care zădărnicesc orice speranță de a înscrie un gol…

Și uite-așa, seria de antrenamente ce trebuia să însemne distanțarea în fruntea clasamentului a început cu un eșec neașteptat. Ce pretenții să mai avem în meciurile din Europa League? Cu un joc ca ăsta, să nu ne așteptăm la multe. Iar o să ne mulțumim cu bietul nostru campionat, pe care chiar să vrem și n-avem cum să-l pierdem. Ba, să nu uit că există cineva în stare să facă asta – zăbăucul de la Palat, tot mai vocal, tot mai băgăcios în treburi la care nu se pricepe ca la oi. Dar, zău, parcă nu mai am nicio satisfacție – ăsta nu-i fotbalul pe care mi-l doresc. Și v-am zis că-s pesimist. Așa că mai bine mă întorc la filmele mele, mă înveselesc la giumbușlucurile Fiarei – spaima parcului, îmi văd de traduceri, de cărțile de istorie și alte treburi mai serioase decât urmărirea cu sufletul la gură a unui concurs de goange, chifle și ratări. Dacă ”adevărații” m-au făcut să mă îndepărtez de stadioane, ”vedetele” noastre de azi o să mă facă să renunț până și la urmărit meciurile la TV. Ce să fac, am alte pretenții decât cei încântați până și de pasionantele derby-uri din liga a patra…

P.S. Deci, se poate pierde și un meci în care statisticile arată așa:

Posesie: 68-32; Cornere: 11-1; Șuturi pe poartă: 8-1; Șuturi pe lângă poartă: 7-1

 

 


4 Răspunsuri to “TRIUMFUL FOTBALULUI PUCHINOS”


  1. 1 Dawson
    octombrie 17, 2016 la 01:00

    Hai c-a luat Bob Nobelul! 😉

  2. 2 Unlucky
    octombrie 17, 2016 la 13:11

    Vorbind – totuşi – de confruntarea dintre două echipe între care există o diferenţă uriaşă de buget (probabil de 7-8 ori mai mult pentru Steaua), orice referire la tactica aleasă de adversar nu se susţine. Au făcut şi ei unicul lucru ce s-ar fi putut – s-au apărat.

    Steaua joacă mizerabil din cauza lui Reghecampf. Când spuneam, mai demult, că e un antrenor limitat tactic, sub nivelul Stelei, veneau unii şi se dădeau foarte ultragiaţi. E limitat şi, din cauza caracterului, aşa o să şi rămână, se crede cel mai mare din univers, nu o să mai crească niciodată.

    La ce cor al ologilor e în Liga 1, şi la ce bani sunt la Steaua, ar fi trebuit să predăm lecţii deschise la fiecare meci.

  3. 3 Ovidiu
    octombrie 17, 2016 la 20:32

    Ce simpatic esti, bre, cand esti catranit de-adevaratelea 😀 , nu ca atunci cand doar te alinti dupa o victorie mai chinuita.
    Fotbalul la nivel de amatori are un farmec aparte, pe care sigur l-ai simtit si matale daca ai participat macar odata la un joc de echipa.

  4. 4 Sam Murray
    octombrie 18, 2016 la 07:11

    Bre, Ovidiule, n-o mai da cotita… Aici nu-i vorba de farmecul fotbalului la nivel de amatori. Dar tare mă mai amuză cum se umflă-n pene unii care se bulucesc să vadă cum își dau la gioale favoriții lor în fascinantele derby-uri ale diviziilor obscure. Tu ai dreptate, la nivelul ăsta, fotbalul are farmec atunci cand participi la el, când faci o miuță cu băieții și după aia te ”refaci” la o bere. Dar să-ți pierzi vremea cu coregrafii la derby-uri cu, să zicem, Cornu, Ceptura sau Cocorăști, asta e ridicol…


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

”PÂNĂ LA URMĂ, ÎN ȚARĂ EXISTĂ DOAR FCSB” (Cristi Pustai)

Comentarii recente

Mihai Hristea la IARĂȘI…
JLo la IARĂȘI…
Dawson la FINAL ÎN GROAPĂ?
Dawson la FINAL ÎN GROAPĂ?
Ovidiu la FINAL ÎN GROAPĂ?

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba