GSP-ul îi bagă-n boală pe corsicani cu un articol cu titlu bombă: «Cum a fost manevrat Rapidul de oameni legați între ei, cu conexiuni în PSD, SRI și Județul Prahova: „Au ucis echipa ca să aibă ce să reînvie!„»
În fine, articolul e proaspăt, îl puteți citi, dacă vă interesează. Eu l-am citit pe sărite, multe lucruri mi-erau cunoscute, dar e clar că e un articol menit să stârnească dueluri aprige între analfabeții ce umplu de comentarii orice năzbâtii mâzgălite de tot felul de luțaci. Abia aștept reacțiile galeriei care n-a fost membră de partid…
Toshi`s world 
Fotbalul asta troglodit ne rapeste pana si motivele de juisare. :)))
Stimate domnule Toshiro, nu vă supărați pe noi, niste fiinte care cu generozitate pot fi calificate drept retardate…
Chiar că ne-au băgat în boală, chit că-i vorba de echipa noastră decedată! 😀
Sunt corsican si nu mananc decat stavrid. I-am lins in cur pe toti – pe comunisti, pe masoni, pe oricine mi-a dat un blid de mancare, ca o tarfa de la Crucea de Piatra.Ma ocup cu finlajul tradatorilor sfintelor idealuri visinii si cu varatul nasului unde nu-mi fierbe oala. Cika-laka!
Lasandu-i pe rapidisti in durerea lor pesedisto-securistica, sa citim un piculete si despre ceea ce-am putea numi „seculiberalism” intr-un articol marca PAH, in urma caruia am inteles ca si-a luat ceva injuraturi de la postaci:
„Liberalismul ca nume de cod
Decesul lui Mircea Ionescu Quintus ne-a amintit, în marea de bocete uneori ipocrite, un alt trist adevăr pe care vrem să-l uităm de fiecare dată când vorbim despre motivele decăderii totale a Partidului Național Liberal: colaboraționismul.
Deși se ținea tare în declarațiile
publice, imediat după 1990, deși în campania electorală din mai 1990 defila cu un spot în care românii erau îndemnați să alunge “lupii” comuniști și securiști, Partidul Național Liberal n-a pregetat să se vâre sub plăpumioara guvernării cu aceiași lupi comuniști și securiști, de cum i s-a invit ocazia. Cataramă, Boroianu și alții au fost secretari de stat în Guvernul Roman 2, până în septembrie 1991, iar apoi au trecut pe față de partea neocomuniștilor din FSN, primind chiar portofolii pline de miniștri în Guvernul Stolojan. Mircea Ionescu Quintus a fost ministru al Justiției, George Danielescu a fost ministru al Economiei și Finanțelor, Dan Constantinescu a fost ministru al Industriei. Culmea, ulterior premierul Stolojan, care în 1996 a susținut public candidatura prezidențială a lui Ion Iliescu, ajunge, în 2000, candidatul prezidențial al PNL și, în 2002, președinte al partidului, pe care-l părăsește ulterior pentru a fonda PL-D, ce a fuzionat mai apoi cu PD și s-a topit pierzându-și urmele în PNL, până la urmă.
Pe lângă cedările ciclice
și greu de explicat în fața FSN și PSD, PNL a mai avut, de-a lungul timpului, o mare problemă: colaboratorii Securității, de care era plin partidul, în timp ce se urla prin piețe că avem nevoie de o lege a lustrației.
Venind din Timișoara, locul unde s-a născut celebra proclamație nouăzecistă, cu al său punct 8, Mona Muscă a fost cea care a susținut în Parlament, ani de zile, o lege a lustrației care să interzică foștilor comuniști și securiști să mai participe la viața publică, ocupând funcții, măcar o perioadă.
Ei bine, exact Mona Muscă, luptătoarea anticomunistă, s-a dovedit a fi o fostă colaboratoare a Securității. Sub numele de cod Dana, aceasta a turnat câțiva studenți străini, pretinzând după 2006, când faptele au devenit publice, că n-a făcut decât să încerce să-și ajute țara. Bine, inițial a negat că ar fi dat vreo notă informativă, dar, pusă în fața evidenței, a trebuit să accepte, motivând că de notele găsite în arhivele CNSAS uitase, pur, simplu și omenește.
La vremea aceea, în PNL exista și funcționa un tânăr cu părul lung și vocea puternică, Crin Antonescu pe numele său, care a militat puternic pentru excluderea Monei Muscă din partid, pentru colaboraționismul său. Peste ani, același om, ceva mai vârstnic și mai hârșit în ale politicii, se alia cu Dan Voiculescu, un alt turnător dovedit. Deh, vremurile îi mai schimbă pe oameni și le mai înmoaie principiile.
Dar Mona Muscă era membru al PNL
atunci când s-a aflat că a colaborat cu Securitatea. În 2012, tot sub președinția lui Antonescu, PNL a cooptat un turnător gata devoalat: Sorin Roșca Stănescu. Și-or fi spus că trebuie să se ferească de surprize, pe viitor, așa că-i iau gata descoperiți.
Sorin Roșca Stănescu a colaborat cu Securitatea o lungă perioadă înainte de 1990, din proprie inițiativă. Adică el a fost cel care s-a oferit să dea note informative. N-a fost nici forțat, nici amenințat.
Numele de cod ale lui Roșca Stănescu au fost Deleanu și H15, iar sub aceste nume a turnat, în mod repetat, studenți străini, în principal, primind și bani de la ofițerii de Securitate. Scuza lui a fost cumva asemănătoare cu cea a Monei Muscă, el spunând că a vrut să-și ajute țara.
E foarte ciudat acest mod de a gândi şi acreditarea ideii că dacă-i turnai pe străini nu făceai rău. De parcă străinii ar fi altfel de ființe, nu omenești, de parcă e corect să încalci drepturile unor cetățeni din alte țări. Așa nu mai ești ticălos, ești, brusc, patriot. Dacă cetățenii respectivi mai sunt, cumva, și negri sau arabi, atunci e perfect, e mai mult decât scuzabil.
În fine, una dintre cele mai mari pete
pe blazonul liberalismului românesc a constituit-o însuși președintele de onoare de până mai ieri al PNL, Mircea Ionescu Quintus.
Da, se va spune că n-avem suflet, că nu lăsăm morții să se odihnească, dar nu e chiar așa și nu, nu este deloc valabilă povestea aia cu “despre morți numai de bine”. Dacă refuzăm să ne acceptăm istoria, nerostind-o și ascunzând mizeria sub preș, vom fi mereu condamnați să repetăm în buclă aceleași greșeli.
În zilele acestea de pioasă ipocrizie, celor care au îndrăznit să amintească trecutul de turnător al domnului Quintus li s-a spus că nu putem judeca un om care a suferit în temnițele comuniste. Poate nu, dar asemeni lui au mai suferit și alții, care, demni, nu au făcut acest pact. Ei oare cum au putut?
O a doua linie de apărare a domnului Quintus a fost aceea că tribunalul a respins acuzația de colaborator al Securității ca poliție politică. Dincolo de stupizenia formulării și de chițibușărelile avocățești făcute să-i scape pe colaboratori și turnători (de parcă Securitatea nu poliție politică ar fi fost în întregul său, de parcă puteai colabora cu Securitatea fără să participi direct la distrugerea vieții unor oameni și la încălcarea drepturilor omului), mai trebuie spus că domnul Quintus a beneficiat, de fapt, de o chichiță avocățească.
Instanța nu a dat o sentință de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică, ci instanța a respins decizia CNSAS din motive procedurale. Citarea domnului Quintus la audieri la CNSAS nu s-a făcut ca la carte, cu hârtie, ci telefonic, deci neprocedural. Așa, pentru că s-a încălcat procedura, domnul Quintus a fost albit de către Justiție.
Altfel, ar fi fost destul de greu să scape.
Din 1959 și până în 1989, timp de 30 de ani, așadar, Mircea Ionescu Quintus a turnat temeinic, sub trei nume de cod diferite: Radu, Marcel și Filip. 183 de note informative a dat fostul președinte de onoare al PNL și nu, nu e cum s-a spus, că ele n-ar fi făcut rău celor turnați. Au făcut.
Domnul Quintus și-a turnat colegii de cenaclu, și-a turnat prietenii, și-a turnat clienții pe care-i avea ca avocat, ba chiar i-a turnat și pe copiii prietenilor.
Luni, într-un cimitir din Ploiești, au fost acordate onoruri militare unui turnător de cea mai joasă speță.
Bravo, România! Refuzând să-ți cunoști trecutul, îți mistifici de pe acum viitorul!”
Sursa: http://www.catavencii.ro/liberalismul-ca-nume-de-cod/
Si inca un articol, acum al lui Doru Buscu, despre mancatorii de fecale din presa, care-s multi ai dreq, de si la toate nivelurile, afiliati (oficial) sau nu serviciilor:
„Azi îi vedem, și nuie
În umbra mucegăită a sloganului “Jos corupția!” colcăie gîndacii lui Coldea: Tăpălagă, Turturică, Sorina Matei. Lista se întinde pe un deceniu de presă, ca un miriapod nesfîrșit. Colonelul Dragomir, implicat în dosarul Black Cube, e departe de a fi fața pură a adevărului, dar e, pînă una-alta, vocea lui întîrziată, susținută de realitate și de ironia sorții.
Cu sau fără s-o spună Dragomir, lucrurile s-au petrecut așa cum se știe: SRI a folosit jurnaliști (pe lîngă judecători, procurori, politicieni și activiști civici) ca să-și extindă ILEGAL puterea. Puterea SRI e azi formată din puterea proprie, legală, la care se adaugă suma unor procente furate celorlalte puteri. SRI a furat putere de la Guvern, de la președinte, de la Parlament, de la judecători, de la procurori, de la cetățeni și, după cum se vede aici, de la presă. A furat putere direct, încolțind, mituind și substituind parțial funcții majore în statul român. Dar a furat putere și prin intermediari, cum ar fi DNA, CCR, ÎCCJ, CSM. SRI a mai furat și altele – bani, drepturi, libertăți –, dar principalul corp delict a fost puterea.
Ce caută în acest puci antistatal unul ca Tăpălagă? Dragomir e primul delator care folosește propoziții complete: îl caută pe șeful operativ al SRI.
Cum adică, omul însărcinat de Macovei cu paza statului de drept e văzut ieșind de la aranjorii culoarelor judiciare? Jurnalistul preferat al lui Gabriel Liiceanu colaborează cu laboratorul de sentințe? Măi, să fie!
Pe calea denunțului public, realitatea se scutură de lozinci. I se cojesc cuvintele false de pe obraz. Propaganda care a acoperit faptele cade. Iar instituțiile ne arată un zîmbet știrb și fioros, destul ca să înțelegem că anticorupția nu a fost niciodată un scop, ci doar un instrument.
Jurnaliștii din biroul lui Coldea și-au făurit cariera mîncînd ani în șir căcat. Au pupat în cur regimul Băsescu, pentru că, prin ofițerii lui, regimul Băsescu le-a deschis uși, le-a hrănit vanitățile și mai ales pe ei. Ei nu s-au născut din întîmplare, ci din ocazii și răsplăți. Sistemul tentacular a cărui odă s-au angajat s-o recite le-a pus proptelele fără de care nu puteau exista.
Acum șapte ani, cînd regimul ataca presa cu ANAF, DNA și SRI, alde Tăpălagă și alde Turturică erau alături de regim. Publicau la greu servitele Parchetului: stenograme editate, documente private, cifre scoase din context. Participau la linșaj băieții. Ilegalitatea, e drept, o făcea procurorul general de atunci, Kövesi, dar entuziasmul era al lor. Atunci au dispărut publicații, au murit titluri, au rămas jurnaliști pe drumuri, dar colaboratorii lui Coldea au înflorit.
Credeți că HotNews – o publicație online cu azimutul luat de la SRI – a avut dificultăți să treacă criza? Sau credeți că România liberă, ziarul răposatului securist Adamescu, o publicație cu tiraj falsificat (fapt demonstrat de mine în instanță), s-a plîns de încasări? Ei, aș! Băieții lui Florian au dus-o bine, salvați de caracter și de talentul lor jurnalistic.
Nici unul dintre ei nu pare atît de prost încît să nu înțeleagă că, în interpretarea lui Coldea și Kövesi, scena Justiției a fost o farsă. Dar, dacă-i întrebi, îl iau pe nu în brațe.
Niște nuiști.”
Sursa: http://www.catavencii.ro/editorial/azi-ii-vedem-si-nuie/