Archive for the 'Să mai zâmbim și noi' Category

18
Iul
17

LA FAMIGLIA


2ced6adcef72bb59d0bddb10af061bea_xlFC Voluntari are un manager general pe nume Dan Leasă. Nu e o coincidență, e fratele mai vechiului nostru client Dragoș, pe care eu îl alint Leapșă. Conu` Dan are un trecut aventuros. A reușit să ajungă în America pe vremea lui Ceașcă și s-a întors în Vâlcea natală ca un adevărat nabab, coborând literalmente din ceruri, dintr-un elicopter. Nu era al lui, era închiriat, firma respectivă reușind cu chiu cu vai să-și recupereze banii pentru serviciul prestat. Deh, omu` se școlise-n State, de unde reușise s-o șteargă la timp, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare.

A luat un start puternic de capitalist de peste Ocean, înființând un șir de firme de tot felul, punând administratori neamuri și prieteni, pe care i-a țepuit la greu, falimentând firmele respective, dar trăgându-și, după cum se lăuda, 12 mii de miliarde (!!!) de lei. Or fi fost de-ăia vechi, ceea ce ar face 1,2 miliarde de lei de-ăștia noi, faceți singuri socoteala în euro. A avut parte de câteva procese, dar a scăpat de pușcărie, ca prin minune. Vâlcea devenise prea mică pentru Big Brother Leapșă, care a luat drumul Capitalei. Cică la Ministerul Justiției ar fi sosit o cerere de extrădare din… Peru. O fi julit ceva de prin Machu Picchu… A scăpat și de data asta, cum-necum.

38c77926dc4ed30e0e0a120d83803fdd_xlDar țeapa ”nambăroan” a colecției e cea trasă lui GgB al nostru. Acum 10 ani, ex-americanul a înființat firma Air Atlantis Taxi SRL și l-a convins pe Giginho să semneze un contract de colaborare, larg mediatizat pe stadionul CSA Steaua, dar și pe… tricourile actualilor fecesebiști. După un an, Air Atlantis datora 2,2 milioane lei, adică aproape juma` de milion de euro la cursul de atunci. Prinde orbul, scoate-i ochii! În acte, Leasă nu exista, cea care a tras ponoasele a fost administratorul Ana-Maria Voinea.

Și Dănuț a mers înainte cu ale lui. Ca să vedem că maestrul țepar a ajuns director general la Voluntari. Ce chestie, președinte de onoare e alt vâlcean, Milițică Dragomir (”ascultați-mă pe mine!”). Să vedem ce vrăji o mai face și pe-aici… După câștigarea Cupei a dus toată gașca la el acasă și a-ncins grătarele în ritm de manele! Petrecerea a fost filmată de fiica lui Dan Leasă, Andreea Daniela (hasta-i famelie de hartiști…), care a transmis în direct pe Facebook dedicațiile maneliștilor: „La duşmani am demonstrat / Ăsta e fotbal adevărat“, „A văzut toţi şi sărmanii / Cum joacă echipa Voluntarii / La duşmani le-am luat maiu / Le-am luat Cupa cu paiu / Le tremura şi pământu / De-aia nu juca nici Astra Giurgiu“, „Acum am demonstrat la restu / Ce poate Claudiu Niculescu“ şi „A doborât Astra Giurgiu / E talentu lu Claudiu“ . În film se poate observa cum managerul îi îndeasă în palmă bancnote cântăreţului, care l-a răsplătit pe Leasă cu un alt refren improvizat: „E echipa lu domnu Dan, măăăă!

voluntari-mircea-leasaCe e interesant e că Dan Leasă, ca și fra-su Leapșă, e tot rapidist. Și-a botezat fiul, născut în 1999, Mircea, după… Lucescu ăl bătrân, iar naș i-a fost… Cerceluș Răzvănel. L-a dus pe Giuleşti de când era în scutece, pe ploaie, ninsoare ori caniculă, mereu la tribuna zero (păi, se putea altfel?), îmbrăcat în vişiniu, puştiul având steag şi abonament. Crescând în selectul mediu de sub Pod, a învăţat versurile imnului și, potrivit tradiției corsicane, ”știa să strige al naibii de colorat la arbitri.” S-a apucat și el de fotbal, la şcoala lui Marcel Pigulea, Pro Luceafărul, și visa să ajungă la campioana cartierului Giulești. Numai că… știți ce s-a ales de legenda vișinie… Așa că urmașul lui Țâră, Goanță și cu Gheară a ajuns la ProLuceafărul lui Marcel Pigulea, apoi la juniorii din Groapă. Pasul cel mare l-a făcut în iarna asta. Claudiu Niculescu a cerut conducerii întăriri, printre care şi un fundaş dreapta. Tăticu` Dan, ca șef al voluntarilor, i-a ordonat să-l folosească pe… Mircică. Așa că acu-i voluntar și, ca și tăicuțu`, ca și unchiu` repăr, e tare-n clanță. 19955591_245921715912495_2872285870558281728_a835349-20179844-10154514852212172-197819344-nDrept care, după meciul cu Steaua de duminică, dacă tot n-a fost în lot, a postat pe Instagram o fotografie cu… „Peluza Monștrilor”, un colaj cu imagini ale unor suporteri steliști mai bronzați, mai tatuați, mai burtoși, mai nefotogenici, că doar nu-s din familia Leasă, arieni de Giulești.

Acu` să vedem ce-o urma, mi-e că iar țipă giuleștenii împotriva discriminării, dar fiți siguri că rezolvă tăticu`. Ai drac` americani, ăștia-s mai tari și decât corsicanii…

 

03
Iul
17

SOAIÉTRANKIL!


832049-cpr2375-dezamagire-dan-nistorDupă trei înfrângeri, iată că New New New New New Dinamo își arată colții.  Mai întâi au zdrobit cu 5-1 galacticii de la FK Verzej, locul 9 în puternica ligă secundă slovenă. Și, iată, ieri au învins cu 3-2 pe  NK Domžale.  ”A fost un test bun împotriva unei echipe de Europa League”, ne iesplică Mister Guriță. Și ne face rezumatul izbânzii: ”Au fost 30-35 de minute foarte bune, după care ne-am relaxat și am primit două goluri. În a doua repriză am controlat meciul, am și marcat.

Bre, au bătut o echipă de Europa League, nu niște de-ăia fără contract,cum au făcut fecesebiștii!  Doar Dinamo București e în stare de așa ceva.

Numai că drăcușoru` ăla care îmi mai dă ghes câteodată mă pune să caut pe site-ul slovenilor… Și văd că împotriva lui DINAMO BUKAREŠTA au jucat: Mulalić – Volarič , Klemenčič, Žužek,Jugovar, Ibričić, Žinko, Gačan, Ožbolt, Rom,  Marić, Batrović . După pauză, au intrat Matošević, Sredojević, Hebaj, Huč, Čerin în min.46, Jarović și Ivkić în min.56, Grvala în min.70. Mă uit și la echipa care a jucat joi cu Flora Tallin în preliminariile Europa League: Milić – Vetrih, Firer, Širok, Bizjak (Žužek 67′) ,Repas (Ožbolt 85′) , Matjašič (Volarič  81′), Blažič, Dobrovoljc, Balkovec, Husmani. Adică, în meciul cu BUKAREŠTA n-au jucat decât Žužek ,23 de minute, Ožbolt, 15 minute, și Volarič tot meciul (dacă jucase doar 9 minute cu Tallin…).

Păi, și ăilalți? A, e clar, le-a fost frică să nu-i umilească Steliano și Nistor. Și, bineînțeles, Costache. Cum, care Costache? Preferatul meu! Tot Mister ne lămurește: ”Costache a impresionat. L-am băgat și fundaș dreapta, și vârf împins și a dat un randament foarte bun. E un jucător cum n-am mai văzut de foarte mult timp în România. Îi e foame de gol, de performanță.” Foame? La RIN? Du-te, bre, că are Nea Goiță o tocăniță…

GSP ne pune la curent cu tot ce se întâmplă în tabăra din Groapă. Nu le scapă nimic agerilor lui nea Ovi. Coregrafii află cu îngrijorare că Dan Petrescu, stelistul ăla, îl știți voi, vrea să-l ademenească la Cluj pe acest adevărat simbol al FC Dinamo 1948, Nistor. Pe celălalt simbol, Steliano, e bătaie! Ne-o zice tot GSP. Alt stelist, Bölöni, îl momește, dar vedeta e vânată și de Karabükspor…

Bine, toți pleacă, dar de venit… nimeni? Ba da, bre! Și-ncă ce barosani… Cică stă să vină Albin, uruguayanul care-l știe pe Contra de la Ploiești. E, era acu` 3-4 ani, da` băiatu-i încă verde – face 31 de primăveri peste două săptămâni. Ce chestie… După ce a fost lup de Prahova, a devenit rechin de Mexic, la Veracruz, iar acu` s-ar face cuțu-cuțu. Dacă nu iese treaba cu el, cică o să fie ”one man show la Dinamo”. Adică  Eric, bre. Abia-n decembrie face 32 de ani și e mult mai tânăr decât Texeira, nu? Cică și Dielna s-ar răzgândi și s-ar întoarce… Păi, unde mai găsește el coregrafi ca pecehașii? Așa că soaiétrankil! Hanca și Nistor ne asigură: ”titlul și grupele Europa League!”. Adică, Dinamo nu moare. Așa se zicea și de Rapid, nu?…

 

29
Iun
17

MOTIVUL


Mă-ntrebam cum de vin băieții ăștia, anunțați cu surle și trâmbițe, la sărăcia de la FCD 1948. Guriță încearcă să-i liniștească pe coregrafi: ”eu am încredere în ceea ce aduc, consider că am ochi şi ştiu ce potenţial au.” Bre, cu ochiu` și potențialu` om vedea ce-o ieși, dar motivul pare a fi altul. Stadionul Dinamo către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca - Google MapsGSP ne avertizează: ”Cu salarii peste media noilor colegi, Diogo Salomao și Giorgos Katsikas au un back-ground riscant pentru „câini” ”. Păi, să vedem…

În 2014, Salomao a avut ruptură de ligament și  medicii i-au recomandat să facă o operație de înlocuire. După complicata operație la care a fost supus, evoluțiile lui au dezamăgit, iar cariera sa a intrat pe o pantă descendentă.

Katsikas a avut și el ruptură a ligamentelor încrucișate și a stat 294 de zile pe bară!

Margiotta, la fel, s-a operat la genunchi în februarie, după o accidentare la ligamentul încrucișat, iar după intervenția chirurgicală n-a mai jucat niciun meci.

Păi, acum e clar de ce dau năvală ăștia cu potențial. E suficient să ne uităm la hartă. În caz de ceva, fuga-fuga…

 

29
Iun
17

OBOSIȚI, DAR MULȚUMIȚI


FCD 1948 continuă pregătirile pentru cempionzlig. Altă înfrângere, a treia la rând, 1-2 cu Maribor, campioana Sloveniei. ”Este oboseală”, a precizat  Guriță, lămurindu-ne că altfel ar fi stat lucrurile dacă băieții erau odihniți. Ba, în plus, ”am avut și un penalty care nu s-a dat la Adam Nemec”. Hm, precis că-i mâna lui GgB și-aici. Dar scorul nu-l îngrijorează pe Mister CC: ”în general sunt mulțumit. Băieții arată din ce în ce mai bine… Pe mine mă interesează punctele puse în joc în meciurile care contează, nu în amicale.” Acum e clar, așteptăm meciurile care contează…!

Da` de unde-i vine mulțumirea lui Contra? Păi, cum să nu fie mulțumit? Salomao (dar mai ales… Salomica…) și grecul Katsikas or fi ei mari speranțe, dar  cel mai mare câștig e altul. A reapărut… Costache, killerul! Cum a intrat, poc, a și-nscris. Și știți cum face el după. Ah, ce poze o să vedem acu`…

Pe linia super-optimistă care domnește-n haită, până și Dănuț Lupu a judecat la rece (de la gheață…) și a grăit: ”eu cred că putem câștiga campionatul.”  Numai să nu dea iar de echipele alea mici, de care DOAR DINAMO BUCUREȘTI se-mpiedică…

22
Mai
17

ÎNTĂRIRI


Pe lângă mesajele care apar aici, mai primesc și altele, mai jegoase și mai urât mirositoare, de care vă scutesc. Ei, zilele trecute, dau de un mesaj de la un comic vestit de care uitasem de multă vreme: Discobolus, acest Leasă dinamovist, aedul performanțelor inexistente ale haitei ce supraviețuiește prin coregrafii . Surprinzător, pentru că nici pe forumul dinamomaniac nu mai latră de ceva vreme. Dar omul (sau o fi… câine?) mă uimește – pare să mă cunoască perfect… Ia citiți acilea: ”Am descoperit intamplator acest blog. Stilul e inconfundabil, Shaka Zulu, Toshiro s.a.m.d.” Bre, ăsta a făcut o pasiune pentru mine și ”stilul meu inconfundabil” și eu nu știam… Din păcate, n-o să mai am parte de bucuria altor astfel de mesaje: ” E prima si ultima oara cand accesez acest blog.Tocmai acum, când se-ncingea tărâța-n Guriță și ai lui… Că aflu din GSP că, după una grande partita cu rezervele Cimișorii,  ”Cosmin Contra primește întăriri”. Hait! Cine-or fi, bre? Niscai neamuri de-ale lui Rivaldinho? Nu, e vorba de ”șase jucători noi, toți tineri, ale căror împrumuturi la formațiile din Liga a doua expiră în iunie.” Aha, iar o pune de-un New Dinamo… În fruntea sextetului, cel din splendida poză alăturată, Costache, căruia parcă nu-i vine să creadă că, în sfârșit, s-a cucerit un trofeu…

14
Mai
17

MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI


Ninel & co. au terminat play-off-ul în genunchi: o victorie, două remize și șapte bătăi. Dar gura nu i-a tăcut o clipă maimuțoiului, că doar mai zăbest decât el nu-i nimeni, nu? Ultimul meci i-a adus, totuși, o bucurie. Pe care a împărtășit-o cu Săpunel. Și, precis, cu Ioniță Plângăciosu și Nico, cu Bănuț Coman și alți ”vulturi” vișinii… Ia uitați-vă colea:

La ce altceva să te aștepți de la bietul frustrat? Iar Săpunel jubilează de zici că iar și-a dat autogol…

Sursa filmulețului? ”Rapid TV oficial ”(!?!) Și, ca să fie tacâmul complet, concluzia mai vechiului nostru client, zăbăucul Leapșă, pe distractivul lui site: Şumudică şi Săpunaru, moment superb!

Curat superb, coane Ninele!

14
Mai
17

SURPRIZE, SURPRIZE…


Mai întâi, clasamentul:

Romanian First Division 2016/17 Group 1

Home Away Total
Clubs P W D L W D L W D L Pts
1 FCSB 10 4 1 0 2 1 2 6 2 2 44
2 FC Viitorul 10 3 1 1 2 2 1 5 3 2 44
3 FC Dinamo Bucureşti 10 3 2 0 2 2 1 5 4 1 40
4 CFR 1907 Cluj 10 1 2 2 2 0 3 3 2 5 33
5 CS Universitatea Craiova 10 0 1 4 2 2 1 2 3 5 31
6 FC Astra Giurgiu 10 0 1 4 1 1 3 1 2 7 27

 

Și acum sursa: http://www.uefa.com/memberassociations/association=rou/domesticleague/

Cum s-ar zice, OOOOOOOOPS!




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Dawson pe LA FAMIGLIA
Красная Армия pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA FAMIGLIA
xray pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA TREABĂ!