Archive for the 'Drumurile lui Tosh' Category

10
Noi
17

LA SINAIA (I)


Mersul cu trenul era un adevărat ritual pentru bunicul Tatămale, tatăl tatălui meu. Își pregătea cu cea mai mare atenție bagajul, se ferchezuia și pornea spre gară cu foarte mult timp înainte. Era normal, până la gară erau vreo 10 km și drumul îl făcea cu căruța. Iar drumurile de țară erau pe atunci ca vai de ele. Amuzant este că și la înapoiere era la fel de grăbit, deși de la noi la Gara de Nord se ajungea în maximum 30-40 de minute. Invariabil, după ce-i îndemna într-una pe ai mei să pornească, ajungeau la gară cu vreo oră înainte de plecare. Mai mi-aduc aminte de clipele alea, deși eram micuț de tot.

La viața mea am călătorit foarte mult, deplasările, fie de serviciu, fie excursii, concedii etc. intraseră în obișnuit și am învățat să-mi planific cum trebuie timpul. Dar mai intervine câte-o chestie… Îmi amintesc că singura dată când am pierdut trenul a fost din cauza tramvaiului care mă ducea la gară. S-a oprit și-acolo a rămas. Până am găsit soluția a trecut suficient timp ca să văd trenul plecând când mai aveam vreo zece metri până la el. N-a fost bai mare, că am plecat cu următorul, după nici o oră.

Ei, dar uite că era s-o pățesc iar tocmai ieri. Hotărâsem să mergem cu taxiul, așa că nu era nicio problemă. Aparent… Cele trei sferturi de oră s-au dovedit prea puține. Era un cârnat de mașini pe Ștefan cel Mare de-am crezut că e vreo serbare dinamovistă și fanii ardeau de nerăbdare să participe. Și or fi dat coregrafii de vreo poartă ce se încăpățâna să nu se deschidă… Cert este că am ajuns cu două minute înainte de plecare. Dar, slavă Domnului, am ajuns! Și m-am gândit la Tatămale – el n-a pierdut niciodată trenul…

De la București la Sinaia am făcut o oră și 22 de minute, cred că e un record. Din gară până la hotel era aproape, dar m-au omorât scările alea până sus. Deh, vârsta, bre…

Hotelul e muy bien, avem o cameră uriașă, foarte înaltă, cu un pat imens și o canapea extensibilă, baia e ultra spațioasă. Ce mai, cum îmi place mie… Ne-am dezambalat, am mai răsuflat un pic și-am dat să beau o bere.Plasă! Frigiderul… gol!

Am răbdat cu stoicism până ce am luat-o la pas spre un loc unde să mâncăm ceva. Și ne-am oprit la un restaurant cu specific… indian (!!!), ”Ramayana”. Da, bre, indian la Sinaia… Lumină discretă, cu nuanțe de roșu, așa că nu prea mi-au ieșit pozele. Noroc că am găsit ceva pe net. I-am zis ”namaste!” fătucii îmbrăcată cu ceea ce se vroia a fi un sari și am rugat-o să ne aducă niște berică. Nevastă-mea s-a întremat cu un Cuba Libre. Ce mâncăm? Mai întâi o supă cremă de roșii cu crutoane. Apoi vindaloo, of course, că-i mai picant – eu pui, nevastă-mea miel. Am precizat că le vrem ca pentru dușmani. Adică iute, iute. Au fost foarte bune, dar eu am mai pus niște piper… Și orezul a fost excelent, cred că era basmati, cu bob lunguieț, dar micuț. Foarte bună și pâinea lor, naan se numește și e un fel de focaccia, sau, dacă preferați, ca pârlenki bulgărești. Cum berea era la sticle ”cumpătate” , de 330 ml, am sorbit trei, să mă hidratez nițel… Ba ne-am lăcomit și la gulab jamun, un fel de găluște dintr-un aluat cu lapte și mirodenii, într-un sirop dulce. A fost chiar OK.

Ne-am mai plimbat un pic, ceea ce a fost bine, că am dat de un loc unde Károly-bács vindea kürtos kalács, perfecți pentru buna vizionare a meciului…

Cu Daum plecat, Naționala ne-a întâmpinat cu noutăți: tricouri și… Guriță. Jucătorii erau cam aceiași, surprizele, pentru mine, fiind prezența lui  Deac și a lui Grozav. Dacă primul a început și a continuat la fel, mediocru, Grozav a trecut peste începutul ezitant și a prins o seară perfectă, încununată de cele două goluri cu care am răpus echipa lui Lucescu, eronat prezentat drept sultan. Că, știți și voi, sultanu-i altul…

A fost un meci agreabil, cu floricele marca Budescu, cu băieți cu poftă de joc și cu spectatori ce, probabil, fuseseră ”unși” de GgB. Ați văzut entuziasmul cu care au primit debutul lui Niță, ca și intrarea lui Alibec… Am mai remarcat jocul bun al fundașilor centrali și al lui Pintilii, ca și  cel mai puțin bun al lui Săpunaru și Toșca. Stanciu și Keșerü s-au zbătut fără prea mult folos, iar, dintre cei intrați după pauză, Torje a fost caraghios. Oricum, la așa adversar (surprinzător de slab, totuși) mai lipseau Băluță și Hanca. Și, de ce nu, proaspătul ceferist clujean Costache, poate-i speria și mai rău pe osmanlîi!

Să vedem cum o ieși cu Olanda, că ăia nu ne-aduc doar  lalele…

Anunțuri
25
Iul
17

BATERII REÎNCĂRCATE


Bre, astea cinci zile la Azuga au venit la fix. Au fost exact ce-mi trebuia, au completat fericit sejurul la Nessebăr.

E haios cum am ajuns la ”Azuga Ski & Bike Resort”. Nu vă lasați derutați de nume, e vorba de un hotel, nu de un resort. Așadar, întrucât îmi plăcuse alt sejur, acum câțiva ani, la ”Nu mă uita”, am vrut să ajung iar acolo. Numai că… ioc ”Nu mă uita”. În schimb am văzut poza unui hotel e semăna al naibii de bine cu el. Vorba aia, la meme Jeanette, autrement coiffée, că franțujii nu se legă de Măria noastră și de pălăria ei…

Pe drum am avut surpriza să avem vecin de compartiment un român repatriat din SUA. Fusese, după cum mi-a zis, muncitor cu cârca, dar acum avea permis de călătorie pe avion, pe baza căruia plătea doar 10% din prețul biletului pe cursele companiilor asociate cu cea la care lucrase. Așa că rumânul călătorise în ultimii ani prin toată lumea. Numa că discuția a luat o turnură tragică. Omul ne-a spus că… mai are doar câteva luni de trăit. L-am îndrumat la Cluj, la doctorul Lucan, care am auzit că face minuni în probleme de urologie. Când ne-am despărțit, i-am spus că vom continua discuția la anu`, după vizita la Cluj. I-au dat lacrimile…

De la gară la hotel sunt vreo 3 km., dar am găsit imediat un taxi, așa a fost muy bien. Așa cum a fost și la hotel – camera maaaaare, înaltă, dar cârcotașul din mine i-a găsit două bube: salteaua începuse să cedeze, iar LCD-ul, jumate din cel din sufrageria mea, era prea departe pentru ochii mei ce nu mai sunt ageri ca al`dat`. Dar restul compensa micile lipsuri: bucătăria excelentă, masa luată în foișorul de pe malul pârâului ce trecea pe lângă hotel, priveliștea minunată – în față Caraimanul, în stânga pistele de schi și hotelul de 5 (!!!) stele, în dreapta orășelul cu vilele lui, multe de vânzare. Dar mai mult ca orice a contat… aerul. Am putut și eu să respir, avantaj de care mi-am dat mai bine seama la înapoiere. Când am coborât în Gara de Nord am zis că am picat în Iad, o zăpușeală irespirabilă… Vineri și sâmbătă a plouat. Adică, vorba vine – dușuri de 5 minute care au mai împrospătat în plus ce era deja proaspăt.

Am făcut scurte plimbări, cea mai  plăcută fiind spre păstrăvărie. Numai că nevastă-mea a pretextat că urșii ar putea fi deranjați de prezența noastră, așa că ne-am întors pe la jumătatea drumului. Drept care ne-am mulțumit cu păstrăvi mâncați la restaurantul hotelului. Excelenți!

Duminică am avut surpriza vizitei copiilor, care s-au întors de la Sibiu prin Brașov. Bineînțeles, cu ei era și Fiara, care s-a bucurat nespus că și-a regăsit sclavii – eu sunt Sclavul cu Plimbarea, iar d-na Tosh e Sclava cu Mâncarea… Am petrecut câteva ore împreună, ziua încheindu-se în cel mai plăcut mod: cu meciul lui FC Dinamo 1948 pe Arenă. Prietenii știu de ce…

Luni am făcut o ultimă plimbare, până la ”Le chalet” o vilă situată într-un loc discret, unde am auzit că ar fi locul de fițe al puștilor cu bani. Proprietar ar fi fiul lui Bombonel Năstase… N-am intrat, am văzut-o de la distanță.

Ei, acu`, după scurtul sejur care mi-a reîncărcat bateriile, să vedem dacă plusează și băieții lui Dică. Să fie totul cum trebuie, nu?

12
Iul
17

DIN NOU DESPRE NESSEBĂR


La rugămintea unuia dintre amicii noștri, câteva idei în plus despre Nessebăr, care vor fi, poate, de folos apropiatului sejur al distinsei sale mame.

(Pen)insula în toată splendoarea ei

Așa cum am mai spus, mă simt bine în Bulgaria. Iar Nessebăr e unul din locurile preferate, pe care-l vizitez mereu cu aceeași plăcere.

Ca dușman declarat al deplasărilor cu mașina mică, prefer mereu trenul sau autocarul, așa că indicațiile mele referitoare la drum, la calea cea mai bună etc. trebuie privite cu rezerva de rigoare. Un lucru e cert: locul e situat între Varna și Burgas E una din stațiunile mai mici. De fapt, e vorba de ”vechiul Nessebăr” (peninsula, care e mai mult o insulă legată de uscat de un drum de acces de câteva zeci de metri), pe care se află rămășițele vechilor așezări de pe vremea romanior, grecilor, a vechilor bulgari sau a otomanilor, iar clădirile păstrează stilul tradițional bulgar. Spațiul e împânzit de mici pensiuni, hoteluri, prăvălii unde se găsesc vrute și nevrute. În port se află bărci de pescari, dar și nave de agrement, unele fac legătura cu alte porturi apropiate sau chiar ceva mai îndepărtate. Îm pare rău că am renunțat la planificata cursă cu o navă rapidă la Sozopol (vreo trei sferturi de oră)… Asta pentru că am de gând să mă duc acolo în sepembrie. Cu autocarul, desigur.

Anul ăsta am stat la ”Festa Panorama”, la vreun km. distanță de insulă, la ”granița” cu Slăncev Breag (Sunny Beach). Hotel frumos, curat, populat de englezi, nemți și nelipsiții ruși. Masa bună, variată. Hotelul nu are accces la plajă, vare se termină la Sunny Beach. Dar în spatele hotelului e faleza și un drum asfaltat pe care circulă trenulețele auto spre peninsulă. În fața hotelului, peste drum, e orașul nou.

Hotel Melnița

Altădată am stat în partea mai nouă a stațiunii. Venind dinspre Sunny Beach, peninsula e în stânga, iar în dreapta e hotelul Melnița (The Mill), care are o splendidă vedere panoramică spre mare. Acolo o să stăm la următorul drum.

Mai departe sunt câteva hoteluri noi, de 4 și 5 stele, noi am stat într-un an la Sol Nessebăr Bay de 5 stele (alături e tot un Sol, dar de 4 stele). Camere foarte spațioase, cu balcon spre curtea interioară, unde se află piscina, terasa, spațiile de sport și joacă. A fost foarte bine, cu excepția mesei. Nu din cauza gazdelor, cărora n-am avut ce să le reproșez, ci a… rumânilor, care luau cu asalt sala și dădeau indicații zbierate dintr-un colț spre altul: ”Ia și aia, adu și aia! Suntem aici, Gogu-i acolo etc.” Ca mai peste tot, nici aici nu era plajă, a trebuit să ne mulțumim cu piscina. Nu știu dacă există și hoteluri cu plajă. Pentru iubitorii de plajă cu nisip, pe malul mării, presupun că e mai bine de stat în Sunny Beach. Cele mai apropiate  hoteluri de Nessebăr sunt la vreun km. de ”Festa Panorama”, deci la  vreo 2-3 km. de insulă.

Spre sud, drumul duce în continuare spre alte stațiuni – Ravda, Aheloy, Pomorie – până la Burgas.

Cei ce merg cu mașina proprie pot, de asemenea, face o plimbare spre nord: Sunny Beach, Sveti Vlas (alt loc care-mi place foarte mult) și Elenite.

16
Iun
17

DIVAGAȚII LINGVISTICE


Ieri, la prânz, n-am găsit masă liberă, așa că l-am rugat pe-un tip să ne permită să luăm loc la masa lui. Cum avea o față roșie-roșie, am dedus că-i britanic și i-am vorbit anglizește. Dar, cum omul a mormăit ceva și doar ne-a poftit pe locurile libere, am priceput că-i altă nație. Abia când i-a venit consoarta am văzut că erau nemți. Am schimbat câteva vorbe cu ei, erau din fostul DDR, mi-am scuzat germana poticnită (deh, acu-mi dau seama că, practic, n-am mai vorbit-o de aproape 30 de ani…) și mi-am amintit de clipele petrecute la Berlin, la Leipzig, la Zwickau, la Potsdam cu prietenii mei Manfred sau Helga… Vremuri… Omul mi-a zis că vorbește nițel rusa, era generația mea și, ca și la noi, fuseseră obligați să învețe limba marelui prieten de la răsărit. Dar, tot ca la noi, mai toți aveau aversiune față de rusă, așa că el evita s-o vorbească.

Seara am cinat într-un mic salon cu meniu italienesc. Fata care ne servea a făcut ochii mari când am întrebat-o ceva în bulgărește și mi-a răspuns într-o engleză foarte bună. Nu m-am așteptat, bulgarii vorbesc engleza într-un mod cam comic. M-am uitat mirat la ea. Avea un ecuson cu numele pe el, iar numele se termina în ”enko”. Așa că am întrebat-o dacă e ucraineancă. Era. Așa că am dat-o pe rusește. A fost rândul ei să se mire. I-am explicat cum e cu noi, ăștia mai bătrâni, și am întrebat-o dacă acum mai e obligatoriu să învețe rusa la școală. Obligatoriu nu e, dar mai toți o vorbesc, mai ales cei din estul țării. Cu atâtea familii mixte e și normal, cred. E și motivul pentru care nu pricep de unde atâtea conflicte ruso-ucrainene în ultima vreme. Am aflat și cum se făcea că fata vorbea așa bine englezește – doi ani în State. Mai fusese și-n Italia și m-a întrebat dacă merită să lucreze și în România. I-am zis că i-ar plăcea, cu siguranță. Bre, avem o țară frumoasă, chiar dacă nu ne dăm seama mereu.

Pe-aici e plin de ruși, mulți dintre ei veniți cu copiii. Chiar dacă părinții nu sunt întotdeauna arătoși, ăia mici sunt delicioși. Toți blonzi, cu fălcuțe, gungurind ca niște guguștiuci. Au concurență mare – copiii polonezilor, la fel de blonzi și frumoși. Să le trăiască! Zilele trecute m-am amuzat teribil văzând la o masă alăturată un țânc de 6-7 ani  manevrând o tableta ca un expert. Iar eu îmi fac nervi cu telefonul ăsta, la care nu mă descurc nici acum…

15
Iun
17

ZGUDUIALA DE LUNI


Am  uitat să vă spun că am avut parte și de un mic cutremur. L-am simțit luni, pe la 15.30, câteva secunde doar… Se pare că a fost urmarea unuia care a avut loc în dimineața respectivă, în Turcia, care a avut zeci de replici. Normal, am dat repede telefon acasă, dar m-a liniștit soacră-mea. N-a simțit nimic. Și ea stă la 8.

Nu e prima oară când am parte de zguduieli prin străinătățuri. Mi-amintesc că am pățit așa ceva și în Spania, acum câțiva ani. Nu mai țin minte pe unde a fost, dar a ieșit cu scandal mare în Parlament, că s-au dărâmat niște clădiri noi. Curios, unde eram noi nu s-a simțit mai deloc…

14
Iun
17

CUM TRECE VREMEA LA NESSEBĂR


”Săptămâna Nessebăr” a început dezamăgitor. Am plecat vineri pe o vreme închisă, pe drum a plouat pe ici, pe colo și am făcut… 7 ore. Bre, parcă altădată nu dura atât… În fine, am ajuns. Vremea se îndreptase, dar era cam înnorat , temperatura numai bună de acomodat cu atmosfera. Din păcate, avantajul meu în relația cu vecinii, vorbitul pe limba lor, a dat chix – insensibilă la farmecul meu bulgarofon, gospojița de la recepție nu mi-a dat cameră cu vedere la mare, ci la… șoseaua care trece prin fața hotelului.  Cică nu-s locuri. Camera spațioasă, curată, baia așijderea, fuga la masă, că trecuse de două. Aici nimic de obiectat – mult și bun. Îmi ardea buza după o grozdova, așa că am dat fuga la bar. Când a auzit ce vreau, băiatul a pus mâna pe un păhăruț mai subdezvoltat, așa că am purces la obișnuitul instructaj: ia paharul ăla mai borcănat, umple-l cu  kubceta (adică cuburi de gheață, ați priceput…) și toarnă rakiika până sus. Mnogo dobre! Totul a decurs perfect după aia…

După masă am inspectat împrejurimile și am remarcat că am dat chix și la orientarea turistică. Alesesem hotelul după… hartă. Era pe țărm și la cea mai mică distanță de vechiul Nessebăr, minunata insuliță legată de țărm printr-o cale de acces ce o transformase în peninsulă. Numai că… Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Hotelul e despărțit de mare de o faleză ce duce până-n orașul vechi, iar plajă, nisip… neama! Sigur, au o piscină mare, dar e altceva… Ah, și ce grozav fusese la Țarevo! Dar, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, raportul calitate-preț e în favoarea bulgarilor. La banii ăștia aș fi găsit la noi un sejur de numai 5 zile cu mic dejun și fără transport…

Nesomnul din noaptea precedentă și drumul lung au doborât-o pe nevastă-mea, care a tras un pui de somn (mai degrabă, o… găină) de câteva ore. Eu, conform obiceiului meu, am ațipit câteva minute și apoi m-am sculat. Ce să fac? Verific mailul, plătesc telefonul și lumina pentru mine și soacră-mea – avantajul home bank, deh… – apoi studiez pachetul de programe TV. Posturi bulgărești, rusești, nemțești, ba și unul polonez. Nimic rumănski… Dau pe FenTV de cealga lor.  Cred că am mai scris de asta, asemănarea cu manelele e aproximativă. Cealga pornește de la muzica lor populară (hai să-i zicem folclor de tip nou), cu puternice influențe orientale. Orientale, nu țigănești.  Într-un cântec, un flăcău întreba în… bulgaro-arabă: ”Habibi, ciuvaș li me?” Adică, ”Habibi, mă auzi?” Printre instrumentiști, unii excepționali, am văzut și unii mai tuciurii, dar soliștii, mai ales solistele, sunt albi, bre. Bulgăroaicele nu-s cine știe ce frumuseți, rar vezi una după care să-ntorci ochii pe stradă, dar printre ”cealgiste” sunt unele tare arătoase… Hai, să n-o mai lungesc, dacă la o petrecere la noi manelele mă pun pe fugă, azi am văzut și ascultat câteva piese chiar reușite. Ba una chiar a fost deosebită – o versiune a celebrei melodii a lui Bregović ”Ederlezi” din ”Dom na vešanje”(Vreme țiganilor). În interpretarea Ivei Davidova se numește ”Gherghiovden”, adică ziua de Sf. Gheorghe, și e dedicată memoriei tatălui ei.

După masa de seară, am luat-o pe faleză spre (pen)insulă – vreun kilometru și ceva, apoi am cotit-o spre hotel. Am avut timp și de-un film, desigur…

Sâmbătă dimineață a fost destul de răcoare, așa că am luat ”trenulețul” de lângă hotel și am mers pe insulă, în Stariia Grad (orașul vechi), unde se mai văd ceva din ruinele vechii cetăți grecești Mesembria. Dar locul e 100% turistic, cu locuri de cazare, restaurante și puzderie de locuri unde se vând tot felul de suveniruri și alte alea. Am vizitat vechea biserică ”Hristos Pantokrator”, monument UNESCO, cu superba arhitectură ortodoxă a sec. XIII-XIV. Înăuntru, din păcate, nu se mai păstrează nimic din cele obișnuite într-o biserică, ci sunt expuse câteva foarte frumoase icoane donate de diverse persoane. Oricum, dacă treceți vreodată prin zonă, vechiul Nessebăr nu trebuie ratat.

Cele două așteptate evenimente sportive au ocupat restul zilei. Păcat că m-au amărât. În semn de protest n-am văzut meciul de-aseară. Cred că am făcut bine, nu știu cum reacționam la 0-2…

Duminică am dat startul programului ”Bronz de Nessebăr”, drept care am zăcut pe un chaiselongue până la ora mesei de prânz. Cum era prima dată când făceam plajă, cele câteva ore de prăjeală s-au dovedit a fi exagerat de mult. Drept care, de atunci, evit soarele, iar nuanța roșie a pielii și mâncărimea sunt agasante rău.

După amiaza am fost la Sunny Beach (localnicii îi zic Slăncev Breag – Țărmul Însorit), la… minigolf. Nu mai jucasem de ani buni, de la minunatul pre-Crăciun din Halkidiki. Chiar dacă nu mai am îndemânarea de al`dat, nu m-am făcut de râs. Deh, Old Shatterhand al minigolfului…

Și-uite-așa trece timpul… O plimbărică, un cocktail, o berică, prânzul, nelipsita grozdova, cina. Slăbuț programul de distracții al hotelului. Grupul de tineri însărcinați cu animația se limitează la a face câteva mișcări de dans și la a ne invita la… gimnastică. Le-am explicat că, la cei ca mine, singurul sport acceptat e… vdigane na ceași, ridicatul paharelor, varianta mea la vdigane na tejesti (haltere).

Suport cu greu lumina soarelui pentru că mi-am rupt un braț al ochelarilor de distanță, care sunt și heliomat. La centrul de optică de aici mi-au zis că nu pot repara și mi-au propus o ramă nouă. Am refuzat, oricum intenționam să-mi înlocuiesc cele trei perechi de ochelari – citit, calculator și distanță – cu unii progresivi care să aibă de toate, și anti-reflex și heliomat, așa că primul lucru pe care-l fac când ajung acasă e să merg la oculist. Pentru orice eventualitate mi-am cumpărat de-aici o caraghioșenie de ochelari de distanță (”avariini”, cum le-a zis foarte amabila domnișoară de la optică), ultra înguști, pe care-i port într-un etui ce seamănă cu un stilou mai gros. Asta în caz că vreau să mă uit la TV, sau să văd ceva la distanță. Recunosc, i-am luat pentru că i-am găsit extrem de haioși.

Ei, azi o să-mi fac curaj și o să mă pun iar la plajă. Mi-am luat și o cremă, poate-mi mai ogoiește usturimea… Oi răbda eu până vineri la prânz, când  e vremea de întors acasă. Până atunci, vsiciko hubavo, bre!

08
Noi
16

PREDEAL 2016 (II)


Acu` văzui că mi-a scăpat deștu` la postarea anterioară. Mai e până-n 2017, așa că scriem corect: ”Predeal 2016”…

Bifat ”Ancora”, un restaurant pentru cei cărora le place peștele, dar și ceilalți pot găsi ceva pe gustul lor. De exemplu, dacă amândoi am luat câte un borș de pește (cu mult pește…), nevastă-mea a continuat cu o saramură delicioasă, iar eu n-am ratat clătitele cu ciuperci pe care le țineam minte de la o vizită anterioară…

Dar partea amuzantă e alta. De la hotel la ”Ancora” nu cred să fie nici un kilometru. Numai că… e în pantă, urcușul pe Cioplea nu mai e pentru mine și, mai ales, pentru consoartă. Am zis că o să fie o plimbare printre brazi, în aerul curat al munților, dar a fost mai mult ca drumul lui Sisif. Și tare am mai dus dorul băncilor din Bucureștii pe care-i înjură atâția… Bre, pe tot drumul ăsta, singurul loc unde am putut să ne tragem sufletul a fost… un pachet de dale ce urmau să fie puse pe trotoar. Norocul nostru! Bine-mpachetate în folie de plastic, au constituit salvarea noastră. Erau puse în fața unui loc renumit cândva – ”Casa Țărănească”, acum închisă și în paragină. Am auzit că pusese mâna pe ea Niculae, nu știu dacă cel din Brașov, sau vânătorul de elefanți. Și a făcut-o praf. Ah, și ce-mi mai plăcea la salonul vânătoresc, lângă șemineu…

Bineînțeles, după masă, am renunțat să mai urcăm un pic până la ”Belvedere”, să admirăm panorama. Cu astea se laudă fostul atlet care urca în fugă treptele tribunei de la ”23”. Și ce multe erau… Dar nu gâfâiam ca după ”plimbarea” până la ”Ancora”. O, tempora!

Ieri am mâncat la ”Vârful cu Dor”, alt local preferat. L-am găsit ca niciodată: gol. Dar mâncarea a fost la fel de bună ca întotdeauna… După masă ne-a dat mâna să ne plimbăm puțin (deh, eram pe ”plat”…), apoi ne-am îndreptat spre gară. Nu, nu să luăm trenul, ci… taxiul, că doar nu era să ne chinuim iar… Ajunși la hotel, am renunțat la piscină și, ați ghicit, ne-am pus pe filme. Dar despre filme altădată, acum mă duc la micul dejun, apoi ne pregătim de plecare. De diseară începe iar vâjul:  micul bairam de Sf. Mihai, iar de  mâine cumpărături, soacră-mea, policlinica, fiara, parastasul etc. Reintrarea în normal…




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba