Archive for the 'Drumurile lui Tosh' Category

12
Iul
17

DIN NOU DESPRE NESSEBĂR


La rugămintea unuia dintre amicii noștri, câteva idei în plus despre Nessebăr, care vor fi, poate, de folos apropiatului sejur al distinsei sale mame.

(Pen)insula în toată splendoarea ei

Așa cum am mai spus, mă simt bine în Bulgaria. Iar Nessebăr e unul din locurile preferate, pe care-l vizitez mereu cu aceeași plăcere.

Ca dușman declarat al deplasărilor cu mașina mică, prefer mereu trenul sau autocarul, așa că indicațiile mele referitoare la drum, la calea cea mai bună etc. trebuie privite cu rezerva de rigoare. Un lucru e cert: locul e situat între Varna și Burgas E una din stațiunile mai mici. De fapt, e vorba de ”vechiul Nessebăr” (peninsula, care e mai mult o insulă legată de uscat de un drum de acces de câteva zeci de metri), pe care se află rămășițele vechilor așezări de pe vremea romanior, grecilor, a vechilor bulgari sau a otomanilor, iar clădirile păstrează stilul tradițional bulgar. Spațiul e împânzit de mici pensiuni, hoteluri, prăvălii unde se găsesc vrute și nevrute. În port se află bărci de pescari, dar și nave de agrement, unele fac legătura cu alte porturi apropiate sau chiar ceva mai îndepărtate. Îm pare rău că am renunțat la planificata cursă cu o navă rapidă la Sozopol (vreo trei sferturi de oră)… Asta pentru că am de gând să mă duc acolo în sepembrie. Cu autocarul, desigur.

Anul ăsta am stat la ”Festa Panorama”, la vreun km. distanță de insulă, la ”granița” cu Slăncev Breag (Sunny Beach). Hotel frumos, curat, populat de englezi, nemți și nelipsiții ruși. Masa bună, variată. Hotelul nu are accces la plajă, vare se termină la Sunny Beach. Dar în spatele hotelului e faleza și un drum asfaltat pe care circulă trenulețele auto spre peninsulă. În fața hotelului, peste drum, e orașul nou.

Hotel Melnița

Altădată am stat în partea mai nouă a stațiunii. Venind dinspre Sunny Beach, peninsula e în stânga, iar în dreapta e hotelul Melnița (The Mill), care are o splendidă vedere panoramică spre mare. Acolo o să stăm la următorul drum.

Mai departe sunt câteva hoteluri noi, de 4 și 5 stele, noi am stat într-un an la Sol Nessebăr Bay de 5 stele (alături e tot un Sol, dar de 4 stele). Camere foarte spațioase, cu balcon spre curtea interioară, unde se află piscina, terasa, spațiile de sport și joacă. A fost foarte bine, cu excepția mesei. Nu din cauza gazdelor, cărora n-am avut ce să le reproșez, ci a… rumânilor, care luau cu asalt sala și dădeau indicații zbierate dintr-un colț spre altul: ”Ia și aia, adu și aia! Suntem aici, Gogu-i acolo etc.” Ca mai peste tot, nici aici nu era plajă, a trebuit să ne mulțumim cu piscina. Nu știu dacă există și hoteluri cu plajă. Pentru iubitorii de plajă cu nisip, pe malul mării, presupun că e mai bine de stat în Sunny Beach. Cele mai apropiate  hoteluri de Nessebăr sunt la vreun km. de ”Festa Panorama”, deci la  vreo 2-3 km. de insulă.

Spre sud, drumul duce în continuare spre alte stațiuni – Ravda, Aheloy, Pomorie – până la Burgas.

Cei ce merg cu mașina proprie pot, de asemenea, face o plimbare spre nord: Sunny Beach, Sveti Vlas (alt loc care-mi place foarte mult) și Elenite.

16
Iun
17

DIVAGAȚII LINGVISTICE


Ieri, la prânz, n-am găsit masă liberă, așa că l-am rugat pe-un tip să ne permită să luăm loc la masa lui. Cum avea o față roșie-roșie, am dedus că-i britanic și i-am vorbit anglizește. Dar, cum omul a mormăit ceva și doar ne-a poftit pe locurile libere, am priceput că-i altă nație. Abia când i-a venit consoarta am văzut că erau nemți. Am schimbat câteva vorbe cu ei, erau din fostul DDR, mi-am scuzat germana poticnită (deh, acu-mi dau seama că, practic, n-am mai vorbit-o de aproape 30 de ani…) și mi-am amintit de clipele petrecute la Berlin, la Leipzig, la Zwickau, la Potsdam cu prietenii mei Manfred sau Helga… Vremuri… Omul mi-a zis că vorbește nițel rusa, era generația mea și, ca și la noi, fuseseră obligați să învețe limba marelui prieten de la răsărit. Dar, tot ca la noi, mai toți aveau aversiune față de rusă, așa că el evita s-o vorbească.

Seara am cinat într-un mic salon cu meniu italienesc. Fata care ne servea a făcut ochii mari când am întrebat-o ceva în bulgărește și mi-a răspuns într-o engleză foarte bună. Nu m-am așteptat, bulgarii vorbesc engleza într-un mod cam comic. M-am uitat mirat la ea. Avea un ecuson cu numele pe el, iar numele se termina în ”enko”. Așa că am întrebat-o dacă e ucraineancă. Era. Așa că am dat-o pe rusește. A fost rândul ei să se mire. I-am explicat cum e cu noi, ăștia mai bătrâni, și am întrebat-o dacă acum mai e obligatoriu să învețe rusa la școală. Obligatoriu nu e, dar mai toți o vorbesc, mai ales cei din estul țării. Cu atâtea familii mixte e și normal, cred. E și motivul pentru care nu pricep de unde atâtea conflicte ruso-ucrainene în ultima vreme. Am aflat și cum se făcea că fata vorbea așa bine englezește – doi ani în State. Mai fusese și-n Italia și m-a întrebat dacă merită să lucreze și în România. I-am zis că i-ar plăcea, cu siguranță. Bre, avem o țară frumoasă, chiar dacă nu ne dăm seama mereu.

Pe-aici e plin de ruși, mulți dintre ei veniți cu copiii. Chiar dacă părinții nu sunt întotdeauna arătoși, ăia mici sunt delicioși. Toți blonzi, cu fălcuțe, gungurind ca niște guguștiuci. Au concurență mare – copiii polonezilor, la fel de blonzi și frumoși. Să le trăiască! Zilele trecute m-am amuzat teribil văzând la o masă alăturată un țânc de 6-7 ani  manevrând o tableta ca un expert. Iar eu îmi fac nervi cu telefonul ăsta, la care nu mă descurc nici acum…

15
Iun
17

ZGUDUIALA DE LUNI


Am  uitat să vă spun că am avut parte și de un mic cutremur. L-am simțit luni, pe la 15.30, câteva secunde doar… Se pare că a fost urmarea unuia care a avut loc în dimineața respectivă, în Turcia, care a avut zeci de replici. Normal, am dat repede telefon acasă, dar m-a liniștit soacră-mea. N-a simțit nimic. Și ea stă la 8.

Nu e prima oară când am parte de zguduieli prin străinătățuri. Mi-amintesc că am pățit așa ceva și în Spania, acum câțiva ani. Nu mai țin minte pe unde a fost, dar a ieșit cu scandal mare în Parlament, că s-au dărâmat niște clădiri noi. Curios, unde eram noi nu s-a simțit mai deloc…

14
Iun
17

CUM TRECE VREMEA LA NESSEBĂR


”Săptămâna Nessebăr” a început dezamăgitor. Am plecat vineri pe o vreme închisă, pe drum a plouat pe ici, pe colo și am făcut… 7 ore. Bre, parcă altădată nu dura atât… În fine, am ajuns. Vremea se îndreptase, dar era cam înnorat , temperatura numai bună de acomodat cu atmosfera. Din păcate, avantajul meu în relația cu vecinii, vorbitul pe limba lor, a dat chix – insensibilă la farmecul meu bulgarofon, gospojița de la recepție nu mi-a dat cameră cu vedere la mare, ci la… șoseaua care trece prin fața hotelului.  Cică nu-s locuri. Camera spațioasă, curată, baia așijderea, fuga la masă, că trecuse de două. Aici nimic de obiectat – mult și bun. Îmi ardea buza după o grozdova, așa că am dat fuga la bar. Când a auzit ce vreau, băiatul a pus mâna pe un păhăruț mai subdezvoltat, așa că am purces la obișnuitul instructaj: ia paharul ăla mai borcănat, umple-l cu  kubceta (adică cuburi de gheață, ați priceput…) și toarnă rakiika până sus. Mnogo dobre! Totul a decurs perfect după aia…

După masă am inspectat împrejurimile și am remarcat că am dat chix și la orientarea turistică. Alesesem hotelul după… hartă. Era pe țărm și la cea mai mică distanță de vechiul Nessebăr, minunata insuliță legată de țărm printr-o cale de acces ce o transformase în peninsulă. Numai că… Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Hotelul e despărțit de mare de o faleză ce duce până-n orașul vechi, iar plajă, nisip… neama! Sigur, au o piscină mare, dar e altceva… Ah, și ce grozav fusese la Țarevo! Dar, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, raportul calitate-preț e în favoarea bulgarilor. La banii ăștia aș fi găsit la noi un sejur de numai 5 zile cu mic dejun și fără transport…

Nesomnul din noaptea precedentă și drumul lung au doborât-o pe nevastă-mea, care a tras un pui de somn (mai degrabă, o… găină) de câteva ore. Eu, conform obiceiului meu, am ațipit câteva minute și apoi m-am sculat. Ce să fac? Verific mailul, plătesc telefonul și lumina pentru mine și soacră-mea – avantajul home bank, deh… – apoi studiez pachetul de programe TV. Posturi bulgărești, rusești, nemțești, ba și unul polonez. Nimic rumănski… Dau pe FenTV de cealga lor.  Cred că am mai scris de asta, asemănarea cu manelele e aproximativă. Cealga pornește de la muzica lor populară (hai să-i zicem folclor de tip nou), cu puternice influențe orientale. Orientale, nu țigănești.  Într-un cântec, un flăcău întreba în… bulgaro-arabă: ”Habibi, ciuvaș li me?” Adică, ”Habibi, mă auzi?” Printre instrumentiști, unii excepționali, am văzut și unii mai tuciurii, dar soliștii, mai ales solistele, sunt albi, bre. Bulgăroaicele nu-s cine știe ce frumuseți, rar vezi una după care să-ntorci ochii pe stradă, dar printre ”cealgiste” sunt unele tare arătoase… Hai, să n-o mai lungesc, dacă la o petrecere la noi manelele mă pun pe fugă, azi am văzut și ascultat câteva piese chiar reușite. Ba una chiar a fost deosebită – o versiune a celebrei melodii a lui Bregović ”Ederlezi” din ”Dom na vešanje”(Vreme țiganilor). În interpretarea Ivei Davidova se numește ”Gherghiovden”, adică ziua de Sf. Gheorghe, și e dedicată memoriei tatălui ei.

După masa de seară, am luat-o pe faleză spre (pen)insulă – vreun kilometru și ceva, apoi am cotit-o spre hotel. Am avut timp și de-un film, desigur…

Sâmbătă dimineață a fost destul de răcoare, așa că am luat ”trenulețul” de lângă hotel și am mers pe insulă, în Stariia Grad (orașul vechi), unde se mai văd ceva din ruinele vechii cetăți grecești Mesembria. Dar locul e 100% turistic, cu locuri de cazare, restaurante și puzderie de locuri unde se vând tot felul de suveniruri și alte alea. Am vizitat vechea biserică ”Hristos Pantokrator”, monument UNESCO, cu superba arhitectură ortodoxă a sec. XIII-XIV. Înăuntru, din păcate, nu se mai păstrează nimic din cele obișnuite într-o biserică, ci sunt expuse câteva foarte frumoase icoane donate de diverse persoane. Oricum, dacă treceți vreodată prin zonă, vechiul Nessebăr nu trebuie ratat.

Cele două așteptate evenimente sportive au ocupat restul zilei. Păcat că m-au amărât. În semn de protest n-am văzut meciul de-aseară. Cred că am făcut bine, nu știu cum reacționam la 0-2…

Duminică am dat startul programului ”Bronz de Nessebăr”, drept care am zăcut pe un chaiselongue până la ora mesei de prânz. Cum era prima dată când făceam plajă, cele câteva ore de prăjeală s-au dovedit a fi exagerat de mult. Drept care, de atunci, evit soarele, iar nuanța roșie a pielii și mâncărimea sunt agasante rău.

După amiaza am fost la Sunny Beach (localnicii îi zic Slăncev Breag – Țărmul Însorit), la… minigolf. Nu mai jucasem de ani buni, de la minunatul pre-Crăciun din Halkidiki. Chiar dacă nu mai am îndemânarea de al`dat, nu m-am făcut de râs. Deh, Old Shatterhand al minigolfului…

Și-uite-așa trece timpul… O plimbărică, un cocktail, o berică, prânzul, nelipsita grozdova, cina. Slăbuț programul de distracții al hotelului. Grupul de tineri însărcinați cu animația se limitează la a face câteva mișcări de dans și la a ne invita la… gimnastică. Le-am explicat că, la cei ca mine, singurul sport acceptat e… vdigane na ceași, ridicatul paharelor, varianta mea la vdigane na tejesti (haltere).

Suport cu greu lumina soarelui pentru că mi-am rupt un braț al ochelarilor de distanță, care sunt și heliomat. La centrul de optică de aici mi-au zis că nu pot repara și mi-au propus o ramă nouă. Am refuzat, oricum intenționam să-mi înlocuiesc cele trei perechi de ochelari – citit, calculator și distanță – cu unii progresivi care să aibă de toate, și anti-reflex și heliomat, așa că primul lucru pe care-l fac când ajung acasă e să merg la oculist. Pentru orice eventualitate mi-am cumpărat de-aici o caraghioșenie de ochelari de distanță (”avariini”, cum le-a zis foarte amabila domnișoară de la optică), ultra înguști, pe care-i port într-un etui ce seamănă cu un stilou mai gros. Asta în caz că vreau să mă uit la TV, sau să văd ceva la distanță. Recunosc, i-am luat pentru că i-am găsit extrem de haioși.

Ei, azi o să-mi fac curaj și o să mă pun iar la plajă. Mi-am luat și o cremă, poate-mi mai ogoiește usturimea… Oi răbda eu până vineri la prânz, când  e vremea de întors acasă. Până atunci, vsiciko hubavo, bre!

08
Noi
16

PREDEAL 2016 (II)


Acu` văzui că mi-a scăpat deștu` la postarea anterioară. Mai e până-n 2017, așa că scriem corect: ”Predeal 2016”…

Bifat ”Ancora”, un restaurant pentru cei cărora le place peștele, dar și ceilalți pot găsi ceva pe gustul lor. De exemplu, dacă amândoi am luat câte un borș de pește (cu mult pește…), nevastă-mea a continuat cu o saramură delicioasă, iar eu n-am ratat clătitele cu ciuperci pe care le țineam minte de la o vizită anterioară…

Dar partea amuzantă e alta. De la hotel la ”Ancora” nu cred să fie nici un kilometru. Numai că… e în pantă, urcușul pe Cioplea nu mai e pentru mine și, mai ales, pentru consoartă. Am zis că o să fie o plimbare printre brazi, în aerul curat al munților, dar a fost mai mult ca drumul lui Sisif. Și tare am mai dus dorul băncilor din Bucureștii pe care-i înjură atâția… Bre, pe tot drumul ăsta, singurul loc unde am putut să ne tragem sufletul a fost… un pachet de dale ce urmau să fie puse pe trotoar. Norocul nostru! Bine-mpachetate în folie de plastic, au constituit salvarea noastră. Erau puse în fața unui loc renumit cândva – ”Casa Țărănească”, acum închisă și în paragină. Am auzit că pusese mâna pe ea Niculae, nu știu dacă cel din Brașov, sau vânătorul de elefanți. Și a făcut-o praf. Ah, și ce-mi mai plăcea la salonul vânătoresc, lângă șemineu…

Bineînțeles, după masă, am renunțat să mai urcăm un pic până la ”Belvedere”, să admirăm panorama. Cu astea se laudă fostul atlet care urca în fugă treptele tribunei de la ”23”. Și ce multe erau… Dar nu gâfâiam ca după ”plimbarea” până la ”Ancora”. O, tempora!

Ieri am mâncat la ”Vârful cu Dor”, alt local preferat. L-am găsit ca niciodată: gol. Dar mâncarea a fost la fel de bună ca întotdeauna… După masă ne-a dat mâna să ne plimbăm puțin (deh, eram pe ”plat”…), apoi ne-am îndreptat spre gară. Nu, nu să luăm trenul, ci… taxiul, că doar nu era să ne chinuim iar… Ajunși la hotel, am renunțat la piscină și, ați ghicit, ne-am pus pe filme. Dar despre filme altădată, acum mă duc la micul dejun, apoi ne pregătim de plecare. De diseară începe iar vâjul:  micul bairam de Sf. Mihai, iar de  mâine cumpărături, soacră-mea, policlinica, fiara, parastasul etc. Reintrarea în normal…

01
Oct
16

ȚAREVO (10) – ȘI-ASTA NU-I NIMIC…


Cât am stat la Țarevo am făcut și ceva fotografii, dar uitasem acasă cablul de transfer al datelor. Am vrut să vă prezint abia acum câteva din ele, dar găsiți destule pe net, dacă vreți să vedeți cum e la Serenity Bay.

Însă, căutând ce imagini să postez, ochii mi s-au oprit pe o imagine absolut fabuloasă prinsă pe drumul de înapoiere, pe lângă Sozopol,– un castel medieval, parcă picat din altă lume în mijlocul unui câmp… dscn4911-2Bineînțeles, șoferul habar n-avea de ce e vorba, așa că am google-it și am aflat povestea nemaivăzutei construcții, care a cucerit premiul pentru… atracția turistică nr. 1 în lume la competiția internațională ”A’ Design Award 2016”. Tot căutând, am aflat lucruri extraordinare. Castelul are și un nume: ”Vliuben văv veatăra”, ceea ce înseamnă ”Îndrăgostit de vânt”. E opera designerului Gheorghi Tumpalov și a soției sale, și ea designer peisagist. Cum de le-a trăznit prin cap ideea asta?

tumpalov

Castelul nu-i castel fără blazon, nu?

Construcția a început în 1996, când designerul a tras o cruce mare în mijlocul câmpului de Cică ”inspirat dintr-un vis din copilărie – să construiască un castel magic, ca-n povești”. De aceea, totul e un amestec de stiluri, Renaștere, Romantism și ce-o mai fi, ca să dea naștere unui stil… magic. Sau unui kitsch năucitor. Până și numele ar fi inspirat de faptul că în zonă ar exista un fenomen extrem al naturii: soarele strălucește doar când bate vântul…lângă satul Ravadinovo. Nici azi nu e gata, mai ales în interior. Imaginația debordantă a lui Tumpalov n-are astâmpăr. Totuși, arhitectura fulminantă, minunatul parc, lacul cu lebede, pivnița plină de vinuri, galeriile de artă atrag peste un milion de turiști pe an. Ca să vizitezi castelul trebuie să plătești 10 leva (cam 25 de lei) și nu m-a mirat să citesc observația unui vizitator: ”Când plătești 10 leva pentru o simplă vizită, te aștepți ca măcar WC-ul să fie gratuit. Dar nu, el costă o leva.” Plătite sunt și jocurile distractive – ”Căutarea comorii”, pentru copii, sau ”Vânătoarea de fantome” și ”Șapte păcate mortale”, pentru adulți.

captionMaterialul folosit la construcție este ”natural Marble Limestone”, nume ce mă bagă-n ceață. Cum adică ”calcar de marmură”? Mă rog, nu mă pricep eu la roci… Cert este că testele efectuate de Academia Bulgară de Științe au stabilit că pietrele au vârsta de 250-270 de… milioane de ani! Și restul materialelor folosite sunt tot naturale – marmură și granit, în ideea ca minunăția să dureze veșnic.  S-au folosit peste 20.000 de tone de material, selecționat în primii șase ani ai construcției de 10 oameni din sat. Castelul cu o suprafață de 30.000 mp. este, probabil, cea mai mare construcție din lume în formă de cruce, având dimensiunile de 75 pe 32 de metri și înălțimea de 29 de metri. Acoperișul e acoperit cu 53 de tone de tablă de cupru. Lacul artificial are 5 metri adâncime. Flora parcului e absolut spectaculoasă, cu peste 3000 (trei mii!!!) de specii de flori și copaci.

Tumpalov a avut ambiția să creeze de unul singur acest castel, singurul construit în ultimii 100 de ani în Europa. Uluitoare e mențiunea că întreaga finanțare a provenit din resurse proprii, fără credite bancare, fonduri UE sau orice alt ajutor… Bre, hai, mai înțeleg, faci o casă, cinci, zece, un cartier, o stațiune ca Sveti Vlas a fraților Dinev, dar un ditai castelul, la care migălești de 20 de ani? Păi, cât să fi costat? Sigur, dacă numărul de un milion de vizitatori pe an e corect, asta înseamnă 10 milioane de leva venit anual, dar tot mi se pare o întreprindere faraonică, imposibil de susținut financiar de… doi designeri.

tumpalov-2Am căutat să aflu explicația averii lui Tumpalov. Informații disparate care m-au lămurit parțial. În tinerețe a fost luptător (e surprinzător câți foști sportivi sunt astăzi bogătașii Bulgariei…). S-a mutat la Sozopol acum 30 de ani, iar după `89 făcea parte din anturajul bos-ului crimei organizate Vasil Iliev,  într-un business profitabil: ”asigurare și protecție” (mai simplu spus ”rackeți”), împreună cu un alt ”businessman”, Gheorghi ”Ursul” Nikolov. După ce ”Ursul” a fost împușcat, Tumpalov s-a rupt de gruparea Iliev și a pornit afaceri pe cont propriu. Astăzi, ar deține proprietăți în Sozopol și o fermă. După spusele lui, s-a îmbogățit din vânzarea și cumpărarea de pământ. În anii `90, ar fi cumpărat terenuri pe care le-a vândut când au explodat prețurile. Parcă mai știm noi pe cineva ca el… La un moment dat, castelul a fost confiscat, pe când Tumpalov era judecat pentru camătă, extorcare de fonduri și racket. A fost achitat și i s-a înapoiat proprietatea…

tumpalov-120160805_135033În timp, construcția castelului a devenit o obsesie. Muncitorii robotesc ca sclavii egipteni sub ochiul ”faraonului” Tumpalov cocoțat pe o copie a Arcului lui Hadrian și dând ordine. Undeva tronează o statuie a unui tânăr musculos, cu pieptul gol, care ar fi imaginea unuia dintre fii săi, dar e de-ajuns să-l privești pe tată, ca să vezi că seamănă leit cu el…
Pe o piatră stă gravat un poem al multilateralului Tumpalov, al cărui final îmi  amintește oarecum de poemul lui Shelley,”Ozymandias” : sosetele-uriasuluiSunt un străin ce vin dintr-un ținut îndepărtat, și-n inimă mereu eu te-am purtat. În suflet te-am adăpostit, cum mama-și protejează pruncul. De-atîta timp te port, o , visul meu, și te-am clădit punând piatră peste piatră. Acum te pot vedea în fața ochilor – UN CASTEL FERMECAT ÎNDRĂGOSTIT DE VÂNT. Ce ai realizat, păcătosule, și viața cum ți-a fost? Am construit un castel cu un lac și am făcut doi copii frumoși.

Dar punctul culminant al eforturilor lui Tumpalov pare să fie altul, anunțat de două picioare gigantice ce au apărut lângă castel: „Eu sunt din Sandanski, acolo unde s-a născut și Spartacus. Când statuia va fi gata, se va înălța sus, sus – singura din Bulgaria și din lume.

E clar, cât de curând posibil, când voi ajunge, în sfârșit, în Sozopolul pe care visez de-atâția ani să-l vizitez, oprirea la Castel e obligatorie…

O uluitoare colecție de imagini din castel o puteți vedea aici:  https://www.tripadvisor.co.nz/Attraction_Review-g635769-d2639260-Reviews-Ravadinovo_Castle-Sozopol_Burgas_Province.html#photos;geo=635769&detail=2639260

Făceți-vă puțin timp și priviți-le. Nu veți regreta.

25
Sep
16

ȚAREVO (8) – THE LONG WAY HOME


screen568x568Sâmbătă a fost ziua plecării. Am strâns calabalâcul și am coborât pentru ultima întâlnire cu marea. Parcă să mă facă să regret și mai mult plecarea, cerul era limpede, soarele era tot mai fierbinte și marea abia șușotea. După o scurtă plajă și mici discuții la o cafea, ne-am despărțit de prietenii bulgari și polonezi, ne-am schimbat adrese și ne-am urat să ne revedem iar, în Bulgaria, Polonia sau România. Sau, după cât de încântați fuseseră Kiril și ai săi de sejururile în Egipt, să ne vedem pe undeva, pe lângă piramide…

Prânzul a fost mai scurt și a prilejuit un incident tipic românesc. Microbuzul venise cu doi șoferi, care coborâseră și ei, cică, să bea o cafea. Numai că ceilalți din grup le-au adus și lor să mănânce de toate. Deh, era all inclusive, nu? Numai că gazdele au sesizat că nou-veniții nu aveau brățările distinctive și au început să facă gălăgie. M-am dus la ei și am lămurit rapid lucrurile – am plătit 30 de leva, 3 de căciulă, și totul s-a calmat. Acum, mă întreb cum naiba să se descurce bieții oameni, plecați pe la 5-6 din București, conducând 7 ceasuri până la Țarevo, iar firma să nu se fi gândit să le aranjeze un prânz prin contract? Așa că a ieșit obișnuita țigănie care ne însoțește peste tot…

Una peste alta, a fost un sejur perfect, adică aproape perfect, că au fost reprizele de ploaie… Hotel frumos, apartamentul spațios, curat, mâncare bună variată – porc, vită, pasăre, pește, miel, iepure, mezeluri, brînză, cașcaval, salate, prăjituri, fructe, băuturică, tot ce vrei, pe gustul fiecăruia. Animatorii au fost foarte activi – spectacole, volei, darts, bile, bingo, concursuri. Hotărât lucru, e mai plăcut în extra-sezon. Desigur, amatorii de vânzoleală preferă atmosfera fierbinte, agitația, dar mie mi-au ajuns atâția ani de balamuc. M-ar crede cineva azi că am fost cândva DJ la Mamaia?

Când să plecăm, ghinion: n-am găsit muskatova la singurul magazin deschis din zonă, așa că am sperat că voi găsi undeva pe drum, la o oprire. Am avut noroc, am găsit, așa că mă voi putea delecta acasă.

După cum am presupus, drumul a fost lejer, fără aglomerația de care am dat de multe ori în Bulgaria. În plus, surprinzător, nici taxiul n-a întâmpinat probleme în București, așa că am intrat în casă la câteva minute după ora 21. Home, sweet home! Bucuria revederii căminului m-a făcut să uit de meciul lui Dinamo, ca să văd înainte de culcare că bieții cățeluși, în extaz după eșecul Stelei, cu vise la titlu și îmbățoșări canine, se-mpiedicaseră de granzii de la Chiajna… Bossul de la RIN a ajuns la capătul răbdării și a anunțat că e gata să renunțe să mai întrețină canisa. Păi, bine, bre, îi lași orfani? Ei, acu` să-i vezi pe coregrafi: socios, alea, alea, DOAR DINAMO BUCUREȘTI…

După victoria cu Botoșanii, pe locul 2 au ajuns oltenii Olguței, drept care a apărut un nou concurent pentru Șumudică și Andone: Mulțescu, antrenorul CSU Craiova. Ia citiți colea: ”Am început să ne gândim la meciul cu Steaua și îl pregătim în consecință. Pentru noi e foarte important. Probabil pentru Steaua nu e, că am văzut că ne ia de sus și nu reprezentăm nimic pentru primele trei locuri. Ăsta e discursul celor de acolo, sunt aroganți, după ce au cumpărat tot ce e în România. Au și aroganța să ne jignească, nu știu de ce, sau să ne minimalizeze. Poate e un lucru bun că noi suntem outsideri, venim pe turnantă. Încercam să le răspundem pe teren, nu numai să ne ridicăm la valoarea titratei echipei Steaua, sau nu mai știu cum îi spune.” Ca să vezi, aroganții ăia de la echipa aia căreia bietul Mulțescu nu mai știe cum i se spune îi jigniră, îi luară de sus, îi minimalizară. Mama lor de aroganți, las` că le arată juveții duminica ailaltă … Muicăăăăăă… Să vedeți cum vin ei pe turnantă…

Și-acușica… `napoi la ale mele, gata vacanța !




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Dawson pe LA FAMIGLIA
Красная Армия pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA FAMIGLIA
xray pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA TREABĂ!