13
ian.
19

LA ATENEU


Pauza fotbalului nostru ne lasă mai mult timp pentru una, pentru alta. Așa că am urmărit, ca mai tot rumânu` curios, spectacolul oferit de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră. Pentru că, dincolo de ceremonia menită a marca acest eveniment, a primat spectacolul. Care spectacol a început încă de afară, unde veșnicii protestatari n-au pierdut prilejul să se dea la ciuma roșie…

Mi s-a părut perfectă ideea de a găzdui manifestarea la Ateneu, superba sală impresionând oaspeții. Așa cum a impresionat și prezentatoarea de pe scenă, Manuela Hărăbor. Mi-a fost greu să cred că frumoasa româncă are… 50 de ani, da, cincizeci!  Totuși, m-a mirat alegerea ei. Nu de alta, dar Manuela Hărăbor este consilier (onorific, neremunerat) al primului ministru Viorica Dăncilă pe probleme de autism (!!!). Așa că nu m-ar mira să sară arși niscai rareșibogdani și să facă oareșce mișto… Sper să nu fie așa, dna Hărăbor trăiește o teribilă dramă – are un fiu de 27 de ani, care a fost diagnosticat încă de la doi ani cu tulburare de spectru autist. Și biata femeie se zbate pentru cei cu aceleași probleme ca fiul ei. Să-i dea Dumnezeu putere!

Participanții la eveniment, aleși pe sprânceană, în frunte cu președintele și premierul, ambii cu o prezență impecabilă. N-au lipsit fostul președinte Emil Constantinescu, foștii premieri Roman, Adrian Năstase, Tăriceanu, Ponta, Cioloș și alții.  Dacă de dom` Liviu știam că o să lipsească, iar pe mister Nea Nelu nu l-or fi ținut puterile la cei aproape 89 de ani, m-a mirat absența Matrozului Șef, a lui nea Nicu Văcăroiu, a lui Isărescu, Boc și parcă nici Ciorbea nu era pe-acolo. De apreciat eforturile dversarilor politici de a se abține de la bălăcăreli și a încerca să se comporte civilizat.

Discursurile au fost potrivite ocaziei, ai noștri mai sobri, mai seci în exprimare, oaspeții, având avantajul de a putea puncta la impresia artistică. Coronița a luat-o Donald Tusk, polonezul rostindu-și discursul într-o română inteligibilă și pigmentându-l cu alese referiri la cultura românească, dar și la… „Dacia” noastră pe patru roți, ca și la sportul românesc, mai precis, nu la „Minunea de la Liberec”, ci la performanța Magicei Steaua și a lui Duckadam. Cusurgiu cum sunt, m-aș fi așteptat să pomenească și de ajutorul dat de români polonezilor în 1939, când nemții și sovieticii au ocupat Polonia. Așa cum cusurgiul din mine a găsit nelalocul ei folosirea englezei de către Tăriceanu în discursul său… Sau faptul că discursurile în română nu au fost traduse simultan pentru străini, ci li s-au înmânat foi cu traducerile lor în engleză. Ciudat.

În fine, una peste alta, cu excepția de mai sus, o organizare atentă.

Circul a fost după… Chițibușarii n-au iertat nimic. De altfel, mă așteptam, așa că am trecut repede pe Realitatea, că auzisem că revine dichisitul. Dezamăgire, a apărut celălalt, Hoandră cred că-l cheamă.   Bre, a reușit să-l depășească pe Rareș cel Bogdan! A hăhăit mai ceva ca Băse, luând în tărbacă tot ce se-ntâmplase la Ateneu. Mi-a făcut impresia că supsese cam mult, sau, mai știi, că trăsese pe nas altceva decât Bixtonim… Așa că l-am lăsat în plata Domnului și m-am întors la filmele mele.

De dimineață la cafea, am făcut rapid revista presei, ca să văd ce oripilați au fost mâzgălicii de faptul că fiul Vioricăi Dăncilă n-avusese cravată. Cu ochii pe el, le-o fi scăpat  că nici Cioloș nu catadixise să-și pună gâtlegău sau papion… Ba, okiul ajer al celor de la „Evenimentul zilei” a văzut că „Fiul Vioricăi Dăncilă, e la fel de agramat ca mama sa. Eroare colosală!” Dau click și văd că, la o întrebare a unui destins feisbuchist – „Bă lache, n-ai avut și tu o cravată?”, fiul agramatei a răspuns: „Nam ba”. Ha, te-am prins, or fi răcnit gușații Realității și au punctat: „a făcut o greşeală gramaticală la sintagma „n-am”, pe care a scris-o legat, fără a pune cratima de rigoare” Așa o fi, că nu-s toți pruteni ca dichisiții lui Gușă, da`, dacă tot sunt puși pe lecții de gramatică, de ce n-or fi văzut și lipsa virgulei, atât la „Ba lache”, cât și la „Nam ba”?

Normal că, revenit pe ecranul Realității, lipsa cravatei l-a indignat pe Rareș-cel-mereu-ca-scos-din-cutie: „Mă ofer să îi ofer eu 5 cravte din sutele pe care le dețin nou-nouțe, pentru a nu mai face de râs România. Atâta timp cât mama sa este premierul României ar trebui să înțeleagă că nu poate să se prezinte așa.” Poate dichisitul ne și scrie o poezie acușica: „Dintre sute de cravate…

Așadar, circul continuă. Și nu-s semne că om scăpa vreodată de el.

P.S. Aflu că la Paris e rivuluție. Și văd că pașnicii demonstranți sunt atacați brutal și samavolnic de către slugile guvernului, poliția și jandarmii, cu bastoane, gaze și jeturi de apă. Precis că și-aici și-a băgat coada ciuma roșie. De-aia o fi lipsit Dragnea de la Ateneu… Da` Carmen Dan pe unde o fi? Tot pe-acolo?

Reclame

22 Responses to “LA ATENEU”


  1. 1 Ochelaristu
    ianuarie 13, 2019 la 10:42

    Nu, nene! Intrebarea care se pune e ce a cautat personajul, Viktar, acolo?

  2. 2 Ochelaristu
    ianuarie 13, 2019 la 10:51

    Altceva de remarcat e cum sta Bombo intr-o parte si aplauda el, departe de ai din prim plan. Asta n-a luat mot a mot celebra expresie romaneasca „de ma voi scula, pre multi am sa popesk si eu”, l-au popit ei pe el.

  3. 3 Ovidiu
    ianuarie 14, 2019 la 10:35

    Io n-am vazut marea adunare europeana de la Ateneu. Nu din rea vointa, da’ habar n-am avut de ea. Bine, nici daca as fi stiut n-as fi cascat gura. Aflu cu surprindere ca Dragnea n-a avut tupeu sa dea nas in nas cu mai marii UE. Sau nu l-or fi lasat sa intre? 😀 Glumesc, desigur, ca doar au fost si alti cativa parnaiasi produsi de PSD care au prins bilete. Pana la urma a facut bine ca n-a venit. Chiar n-avea ce cauta acolo.
    Am urmarit si trei propozitii citite de Donald (banuiesc ca parintii lui au fost fani Walt Disney). Apreciez incercarea, dar nu stiu daca era cazul. Desigur ca stia mesajul transmis de text. dar la nivel de detaliu, de cuvinte, habar n-avea ce vorbeste, ceea ce cred ca este o experienta ciudata.
    In ceea ce priveste comentariile de dupa, le-am vazut doar p-astea d-aci. Cine-i Viktar asta, de care zice nenea asta de mai sus?

  4. 5 Ovidiu
    ianuarie 14, 2019 la 14:22

    uraaaaa! Dragnea si poporul! traiasca PSD in frunte cu mult iubitu si stimatu tovarasu Dragnea! Mars, mah!

  5. 6 Dawson
    ianuarie 14, 2019 la 14:54

    Hihi, mai avem materiale pentru spumele neomarxistilor:

  6. 7 Ovidiu
    ianuarie 14, 2019 la 15:02

    vai de cozorocu’ tau, bai ceausescule! spumele le-ai facut tu pe dincolo, ai si uitat? hai, pa!

  7. 8 Dawson
    ianuarie 14, 2019 la 15:06

    Muistii ca tine care plang de grija bancilor merita sa traiasca la limita subzistentei, pe salariu minim, in conditii de libertate conditionata si folositi la niscai munci in folosul comunitatii! Hai, mars la cacat, tefelist imputit!

  8. 9 Dawson
    ianuarie 14, 2019 la 16:19

    Dupa ce Lupul a sarit de cur in sus ca Serbanescu a-ndraznit sa-l laude pe Dragnea ca se ia un piculete la tranta cu camatarii, sa mai venim cu ce zice si avocatul Piperea, poate cel mai reprezentativ luptator impotriva jegurilor:
    https://visegradpost.com/fr/2019/01/13/gheorghe-piperea-les-gens-commencent-a-devenir-eurosceptiques-en-roumanie/

  9. 10 Dawson
    ianuarie 15, 2019 la 18:27

    Faza Zilei Culturii Nationale:

  10. 12 Sam Murray
    ianuarie 22, 2019 la 14:27

    Mișto banc! 😀

  11. 13 Casillas
    ianuarie 23, 2019 la 10:10

    Exact! Acolo ii e locul scroafei in blanuri. Langa Vadim 🙂

  12. 14 Dawson
    februarie 1, 2019 la 17:15

    Maitre Tosh, uite-aici banc misto – oh, wait, nu-i banc! 😉

  13. 15 Casillas
    februarie 4, 2019 la 14:25

    Mai bine german, decat teleormanean! Nu-i banc! 🙂

  14. 16 Dawson
    februarie 4, 2019 la 14:44

    Daca n-o bagi si pe-aia cu batranelul simpatic inofensiv Soros, Casi, nu esti neomarxist pana la capat! 😆

  15. 17 Casillas
    februarie 4, 2019 la 14:56

    LOL, „genial” individul asta pe care l-ai citat. Deci, cu-i nu-i plac „mujicii” (a se citi puturosii asistati social care refuza orice job pe motivul ca „munca face rau”) este mandru si prost 🙂

  16. 18 Casillas
    februarie 4, 2019 la 14:57

    Edit „cui” 🙂

  17. 19 Dawson
    februarie 4, 2019 la 15:07

    In Romania, neomarxistii, adica cei din zona TFL, se dau de dreapta, ca cica da mai bine la sacou, cand ei sunt stangisti toata ziua – exemplu viu: Casillas, aici de fata. 😆
    Hai, mai ia una de sorginte antimacroneasca:

  18. 20 Casillas
    februarie 4, 2019 la 15:31

    Iar „mujicii” nu mai sunt de stanga, ca nu le mai da de poamana, ei sunt de fapt de dreapta, ca da mai bine la salopeta 🙂

  19. 21 Dawson
    februarie 4, 2019 la 15:50

    Haidi, bre, las-o… 😆

  20. 22 Dawson
    februarie 4, 2019 la 15:52

    Tocmai am postat un link, WP se pare ca nu l-a luat. Hai sa mai incerc o data:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

”PÂNĂ LA URMĂ, ÎN ȚARĂ EXISTĂ DOAR FCSB” (Cristi Pustai)

Comentarii recente

Sam Murray la TOT SIMONA…
Ovidiu la TOT SIMONA…
Ovidiu la TOT SIMONA…
Sam Murray la MAI LEI CA LEII
Dawson la MAI LEI CA LEII

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: