03
Aug
17

ROȘ-ALBAȘTRII UMILIȚI…


…alb-roșii merg în play-off-ul Champions League. Pohta ce-a pohtit-o Borcea? Nu, bre, viță-vercea! Că as` seară pârdalnicii lui GgB și băutorii de bere Pilsen parcă-mbrăcară invers tricourile… Și, pe bune, mi-a luat ceva timp pân` să mă obișnuiesc cu faptul că băieții lui Dică aveau tricouri ca la… Sevilla, atunci, știți voi…

Aproape juma` d-oră am tremurat, văzând că ai noștri jucau ca-n meciurile din Liga noastră. Cehii ăia n-or prea avea-o ei cu mingea, cam rudimentari, da` erau zdraveni, dădeau vârtos la gioale și se prăvăleau peste apărarea-n piuneze a rumânașilor. Teama de după meciul tur părea că se adeverea. Nu vedeam cum să bată steliștii, darămite să sper la un 3-3 sau 4-4…

Ca să mă contrazică taman Bălașa, care nu pricepeam neam ce-o căuta el la echipa noastră! Buf, i-a pălit una bășicii, de n-o prindea Bolek nici cu Lolek lângă el. 0-1, doliu-n Groapă, în Giulești și-n alte locuri așijderea… Dar, ca să nu uit că avem, probabil, cea mai slabă apărare din istoria noastră de șapte decenii, a venit egalarea (parcă fu și niscai offside…). Goangă marcă înregistrată, cum am tot văzut în ultima vreme.

Am mai tras un gât de bere, nu, nu cehească, nu mergea în seara asta, nu? Am băut a jale, că iar vedeam cum  mă culc negru de supărare. Negru că până și Harlem ar fi părut blond pe lângă mine… Dar te pui cu Texeira și Tănase, pe care i-am beștelit atâta după primele trei etape? Cu Alibec Bramburel lângă ei, au punctat sec: 2! 3! 4! După 1-4 cu Petrolul, 1-2 cu Astra, 1-4 cu Steaua. Cred că ăia din Plzeń o să pună potera la porțile orașului, să nu mai calce picior de rumân pe-acolo. Și să nu vă mire dacă orașul va fi împânzit cu afișe mari cu Texeira și prețiosul îndemn: WANTED, DEAD OR ALIVE…

Iar noi să ne vedem de treabă, că urmează derby-ul cu Chiajna. Cât despre play-off, cum o vrea Dumnezeu. Și sper să vrea ce vrem și noi…

Anunțuri

15 Responses to “ROȘ-ALBAȘTRII UMILIȚI…”


  1. 1 Ovidiu
    August 3, 2017 la 08:34

    ti-am spus, bre, ca bateti. dupa golu’ lu’ Balasa am stins televizoru’. nu mai era nimic de facut.

  2. 2 Sam Murray
    August 3, 2017 la 09:05

    Știam eu că în sufletul tău ești un fecesebist convins… Gigistule!

  3. 3 Dawson
    August 3, 2017 la 10:15

    Tocmai i-am zis unui amic de pe Twitter ca ma uitam aseara la TV si nu-mi venea sa cred, ba ca-mi si parea rau ca n-am mers acolo, mai ales ca-i Orasul Berii. 😀

  4. 4 Unlucky
    August 3, 2017 la 10:30

    Steaua a arătat că e Steaua prin superba continuare a tradiției marilor meciuri europene din momente importante. Aproape că uiți de toată mizeria care a fost și care a o să mai fie.

  5. 5 Ovidiu
    August 3, 2017 la 13:54

    acu’ sa nu exageram. ati intalnit o echipa slabuta. sa nu uitam ca si Petrolul a batut acolo cu 4-1 😉 , dupa cum amintea si Toshiro.

  6. 6 Dawson
    August 3, 2017 la 14:03

    Slabuta, da, insa peste Craiolguta, de pilda, in opinia mea. Bine, oltenii ma pot contrazice diseara, eliminand-o chiar la Milano pe Milan. 😆

  7. 7 Unlucky
    August 3, 2017 la 15:20

    @Ovidiu, nu e o exagerare afirmarea răspicată a continuității tradiției marilor meciuri europene ale Stelei. Asta nu se judecă în funcție de calitatea adversarului, ci în funcție de rata de succes în fața adversarilor europeni. Moi avem 265 de meciuri în cupele europene, iar aceste meciuri dau măsura anvergurii europene a Stelei, care a ajuns la 265 de meciuri ca urmare a victoriilor din alte meciuri de cupe europene, nicidecum a clasărilor interne.

    Ca o comparație, Rapid are 96 de meciuri europene, Dinamo 178, U. Craiova 76, CFR 34, Petrolul 29.

    Asta înseamnă tradiție.

    Este complet irelevant dacă adversarul de ieri a fost „slăbuț”; pentru că și noi suntem slăbuți. Dar uite că i-am surclasat pe ăia, aflați la nivelul nostru. Și facem asta la nivel european cu o constanță care reprezintă o marcă identitară fabuloasă a Stelei.

    M-am uitat și la dubla Viitorului cu ciprioții și per total cred că Viitorul putea să se califice poate chiar cu scorul cu care a fost bătută. Dar nu a făcut-o, cum nu au făcut-o multe echipe românești aflate în poziții de egalitate, sau relativ echilibru cu adversarul.

    Ce s-a întâmplat ieri seară s-a întâmplat de mult prea multe ori (atât cu noi, cât și cu ceilalți) pentru a mai fi nenvoie de argumente sau explicații.

  8. 8 Красная Армия
    August 4, 2017 la 02:07

    sigur va pricepe daca ii mai expuneti problema logic, rational, argumentat. hai, mai bagati cate un cearsaf :-)))

  9. 9 Sam Murray
    August 4, 2017 la 07:50

    Știi tu ce știi, Ovidiule… Numai că (hai să-i zicem) Petrolul de la vremea aia era la apogeu, o variantă sudică a ceea ce făcuse Pászkány la Cluj, cu o grămadă de ”prahoveni” plătiți cu bani grei (și se știe cum…), în care doar Hoban era român. Asta dacă nu-l punem la socoteală și pe însuși Breleantu` care tace, dar le face, revenit în țară după 15 ani de străinătățuri… Pe când Steaua de azi e o imitație palidă a ceea ce ajunsese la un moment dat.
    E evident că GgB, după ce a făcut praf atâtea firme cu greutate, e conștient de faptul că ăsta e singura lui afacere reușită. În mintea lui e un singur lucru: să facă bani de pe urma jucătorilor. A scos profit frumos de pe urma revânzării celor pe care se zicea că plătește prea mult… Dar mintea lui nu poate să priceapă că nu-i ușor să înlocuiești piese de bază cu unii despre care are el impresia că îi vor aduce alți saci de bani. Și o echipă schimbată masiv în fiecare an nu poate să se mențină la un nivel prea înalt. Am mai spus-o, doar tâmpenia lui a făcut ca hegemonia anunțată de MM să se transforme pe alocuri în farsă… Gestionarea corectă a momentului în care Steaua chiar era o echipă puternică ar fi dus la dominarea categorică a fotbalului românesc și la succese internaționale importante. Așa însă… am văzut ce-a ieșit.
    Oricum, rămâne un lucru: Steaua e Steaua, oricum s-o numi. Victoriile ei par normale, sunt minimalizate mereu de fanii echipelor ce doar visează la succese ca ale ”oilor”. Dar mai mereu vedem că… oaia mănâncă lupul…
    O fi Viktoria echipă slăbuță, dar ea domină de ani buni fotbalul cehesc, care nu e chiar de colo. Iar succesele Stelei ar trebui să vă bucure, că doar așa, cu punctele obținute de ”fecesebiști” ajung și alte echipe să vad cum e-n Europa. Pe fugă, că nu-i lasă ăia să se afirme.
    Și, în încheiere, fă un efort de imaginație și gândește-te ce s-ar fi zis și scris după un 0-4 cu APOEL Nicosia al campioanei României, dacă ar fi fost Steaua. Și ce ditirambi i s-ar fi ridicat lui Guriță (sau oricărui alt antrenor al echipelor ce luptă pentru locul 2 în liga noastră) dacă ar fi picat el cu cehii și ar fi învins cu 4-1 în deplasare…
    Uite că am pus-o de-un cearceaf, după cum ne îmboldea amicul nostru!

  10. 10 Ovidiu
    August 4, 2017 la 11:40

    lupta pentru locul 2, pe care o invoci atat de des, a fost castigata cu brio de Steaua in sezonul trecut, asa ca nu vad cine s-ar putea lupta cu ea. n-aveti adversar, bre 😀

  11. 11 Dawson
    August 4, 2017 la 12:16

    A luat doar locul 2 c-asa i s-a sculat lu’ Ginica.
    Da’ stii ce-mi place mie la boromani? Cand Rapid pierde titlul ca nu functioneaza blatul cu Craiova, e campioana morala. Cand Steaua e furata de Liga, e extrema miloaga.
    Altfel, nimic despre maiestria rudelor voastre canide la Bilbao? 😀

  12. 12 Ovidiu
    August 4, 2017 la 12:35

    Viitorul a facut mai multe puncte ca Steaua. Doar taierea aiuristica, conforma unui regulament ciudat, a jumatate din punctele din prima faza a campionatului, a facut ca Steluta sa se mai zbata un pic ca pestele pe uscat, ceea ce ii doresc si sezonul asta.

  13. 13 Dawson
    August 4, 2017 la 12:51

    Ciudat, dar regulament, unul incalcat apoi pe modelul „erata” ca sa ia titlul Viitorul, desi a castigat un singur meci din cele patru directe cu Steaua.

  14. 14 Ovidiu
    August 4, 2017 la 13:07

    Treaba a fost transata de o institutie competenta, asa ca vorbim discutii…

  15. 15 Dawson
    August 4, 2017 la 13:48

    Nu pun la indoiala competenta institutiei TAS, ci buna credinta a Ligii, care a facut tot posibilul sa ajunga titlul la Constanta, desi regulamentul preciza initial cu totul altceva.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
fekete istvan pe DE LA 0-0 LA 1-1

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: