28
Oct
16

UN REGAL


Florence Foster Jenkins”… Nu puteam rata o reîntâlnire cu Meryl Streep și Hugh Grant, doi dintre preferații mei. Și, bineînțeles, nu m-au dezamăgit. O prestație de zile mari a celor două vedete. Și nu m-ar mira să îi văd nominalizați pentru Oscar. Pentru Meryl Streep ar fi a… 20-a oară!!! Hugh Grant, în ciuda farmecului  său pur britanic, nu prea s-a lipit de premii, deși, la cei 56 (!!!) de ani ai săi, are în spate o lungă serie de filme. Poate acum… Revelația a fost un actor pe care eu  nu l-am mai văzut până acum – Simon Helberg, care susține admirabil jocul perechii Streep-Grant.

E una din acele ocazii când poți zice că viața bate filmul. Pentru că Florence Foster Jenkins a existat în realitate. Moștenitoarea unei mari averi, Florence era îndrăgostită de muzică, de cântat. Drept care s-a apucat vârtos de treabă, organizându-și spectacole și înregistrând discuri, visând la clipa vieții: un concert la Carnegie Hall. Numai că… Florence n-avea voce. Adică, mai precis, scârțâielile, schelălăielile și scrâșnetele emise erau, mai  degrabă, bune să tortureze timpanele audienței. Dar mulți erau încântați. Unii pentru comicăraia stârnită de flamboiantele apariții ale ”divei, alții îi ridicau în slăvi pretinsa valoare – că doar primeau sume grase pentru asta… Meryl Streep este senzațională în momentele când ne asasinează cu stridențele vocii, dar și în clipele când ne dăm seama de tragedia vieții ei. Hugh Grant o secondează cu brio, mimica, gesturile și atât de britanica sa voce nuanțând perfect fiecare scenă. Recitalul celor doi e un adevărat regal cinematografic, scenele de un comic nebun alternând cu momente de duioșie, tandrețe sau tragism  acut, sfîșietor. Și nu pot să nu-l remarc din nou pe surprinzătorul Simon Helberg, de care vom mai auzi, cu siguranță.

Punctul culminant este concertul de la Carnegie Hall, admirabil construit, punctat si de un mini-recital Nina Arianda (pe care am descoperit-o în ”Venus in Furs”), care reușește să salveze totul de la dezastru. Sala plină de militari aproape beți , îngroziți de behăitul de pe scenă, e transformată ca prin miracol într-o mare de fani… O găselniță în binecunoscutul stil hollywood? Poate, dar emoția stârnită e reală…

*

Așadar, nu scăpați filmul. Credeți-mă, e altceva decât războiul fratricid din haită, sau sărbătoarea oferită Sucevei de prezența rezervelor Stelei. Ba, chiar și decât pasionantele derby-uri ale ligii a patra. E drept, până și halucinanta interpretare a divei fără voce pălește în fața unui astfel de text: ” Ţineţi minte! Această perioadă prin care trece Rapid va rămâne istorică în fotbal. Nu giuleştean. Nu românesc. Ci mondial! Pentru că o echipă de talia Rapidului a avut puterea să o ia din nou de la 0. Din liga a cincea. Şi să se caţăre din nou spre vârfurile gloriei. Sigur va mai dura. Un deceniu, două, trei. Cert este că atunci când vom deveni bunici le vom povesti nepoţilor despre perioadă de penitenţă a Rapidului. Şi aşa cum nu credeam noi acum patru ani că vom ajunge în aşa situaţie, nici ei nu vor crede că a fost o asemenea epocă în istoria acestui club minunat. Deci clar este cea mai dificilă perioadă din istorie.” Mare ți-e grădina, Doamne!


0 Responses to “UN REGAL”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: