09
Iul
16

VIITORUL NAȚIONALEI E ÎN GROAPĂ


Vorbeam de noul selecționer al Naționalei, Christoph Daum. Păi, de unde să știe alde Burleanu și ai lui că ”Dacă ai fost un «drogangiu» și un prostituat nu poți să treci peste. Fața lui nu îmi inspiră încredere.” Garantat GgB. Față care l-a  oripilat și pe degrabă golitorul de pahare și sticle, generalul Cornel Dinu: ”acest băiat venit din Germania, care are o faţă de Führer tăvălit după ce explodează grenada şi se varsă benzina peste el.” Daum, ăla care ”nu a mai antrenat de 3 ani şi care apleca nasul în farfurie”, cum preciza nelipsitul cimpanzeu roz, care presupun că lua masa cu drogangiul… Pe scurt, așa cum declară dl. Sorin Răducanu: ”Este o demență! Aduci un drogat la națională…”  Cum? Nu știți cine e dl. Răducanu? Păi, n-aveți goagăl? A fost cândva fotbalist la Dinamo, la Victoria, la Sportul și, în ultimii ani, își petrece verile în Spania, ca ospătar prin crâșme. Ceea ce l-a făcut să creadă că poate servi și fotbalul românesc. Ca președinte al FRF. Drept care în CV-ul lui a adăugat mândru: ”fost candidat la șefia FRF.

Desigur, acești distinși domni cunosc foarte bine atât fenomenul fotbalistic, cât și pericolul reprezentat de un antrenor cu apucături de… Mutu. Așa că n-o să ne luăm după spusele unor neica nimeni, care mai sunt și străini. Niște nemțăloi acolo… Auziți ce prostii pot să scoată pe nas ageamiii:

”Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale şi fiecăruia dintre jucători energii nebănuite… M-am bucurat să aud că poate deveni selecţionerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum şi o decizie bună pentru fotbalul românesc.” (Joachim Low):

”Christoph Daum este un antrenor conştiincios, cu o experienţă cuprinzătoare şi cu idei inovatoare. Posedă competenţe profesionale deosebite şi abilităţi remarcabile de lider. Va dezvolta echipa naţională a României şi o va conduce la succes în viitor.” (Ottmar Hitzfeld)

Sunt încântat să aud că noul antrenor al României poate fi Christoph Daum, un tehnician remarcabil cu un volum uriaş de cunoştinţe şi de experienţă. … Felul în care citeşte jocul, inteligenţa lui tactică, felul în care ghidează şi formează jucătorii, toate sunt la cel mai înalt nivel. Îi doresc, atât lui, cât şi Federaţiei Române de Fotbal, mult succes şi sper să văd România calificată la Campionatul Mondial din 2018!” (Jurgen Klinsmann)

Dar avem speranțe. Ele vin din același loc de unde vin și asigurările că se va scrie istorie. Căci, ne încredințează fălcile antrenorului pus de Rin-Tin-Tin să continue pregătirile pentru cempionzlig: „Când voi fi eu președinte de Federație îl pun pe Rednic selecționer. Peste câți ani? 2 ani.” Bine, bre, asta înseamnă că nu mergem și noi la Moscova, la mondiale? Cui ne lași, Fălcosule? Cui ne lași, Puriule? Drogangiului? A, am înțeles, ne-a zis nouă Nea Goiță că acu` ”vor fi mai mulţi dinamovişti la naţională”. Ca să pregătească terenul pentru ceea ce cu mândrie vom numi ”generația Strâmbă”…

 

P.S. Pentru cei ce așteaptă înfrigurați vești despre soarta celei mai frumoase și iubite, aveți puțintică răbdare – sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Și nu mai e mult până luni…


0 Responses to “VIITORUL NAȚIONALEI E ÎN GROAPĂ”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: