13
Iun
16

EURO (III) IAR ALBANEZII…


Meci greu cu autobaza ucraineană, care aglomera exasperant spațiul din fața porții lui Piatov. Mi-am amintit de Rednic și stilul lui meschin, la ciupeală. Dar ce diferență… ”Galbenii” se strângeau ca un arc, declanșând atacuri devastatoare. Nu mingi aruncate, poate-poate, spre vreun bizon din Kiev sau Donețk, ci combinații spectaculoase. Și jucau cu campioana mondială, nu cu Naționala lui Tata Puiu…

Prima repriză s-a terminat cu 1-0. Au și nemții albanezii lor… Shkodran Mustafi s-a născut în Germania din părinți albanezi emigranți din Macedonia. El a deschis scorul aseară. dar ucrainenii au ratat cel puțin trei ocazii monumentale. Portarul german a fost senzațional, iar când a fost bătut l-a salvat Boateng.

A doua repriză a fost la fel de disputată, Piatov făcându-mă să-mi schimb impresia după catastrofala evoluție din meciul cu ai noștri. Nemții cam prinseseră frică și nu s-au sfiit să se apere și ei supra-aglomerat, ba de vreo 2-3 ori i-am văzut pe toți în propriul careu… Așa a fost și în prelungiri, când un atac supranumeric ucrainean a fost oprit in extremis, dar nemții nu au ales soluția cea mai simplă – minge bubuită la trecerea timpului, ci au lansat un contra-atac splendid, fructificat cu măiestrie de Schweinsteiger, abia intrat în teren. 2-0!


Un meci care mi-a plăcut foarte mult, cred că un egal era mai echitabil, măcar pentru curajul și impertinența ucrainienilor, care au părut că nu le pasă că joacă în fața panzerelor ce au câștigat ”Mondialul” acum doi ani. Favoritul meu, Iarmolenko, n-a prins o seară prea reușită, dar le-a înnodat de câteva ori picioarele alemanilor. Jos pălăria pentru căpitanul echipei, Șevciuk, mai sprinten la 37 de ani decât mulți juniori. De la nemți, pe lângă îngerul păzitor al porții, Neuer, i-am remarcat pe Boateng și pe Khedira. Dar aș fi nedrept dacă n-aș aprecia jocul tuturor celor care au fost pe teren și ne-au dăruit această minunată încleștare. Bravo, Germania! Bravo, Ucraina! Să sperăm că au văzut meciul și ai noștri, poate abordează altfel meciul de miercuri…


1 Response to “EURO (III) IAR ALBANEZII…”


  1. 1 Dawson
    Iunie 13, 2016 la 09:47

    Jogi l-a bagat pe Schweini sa tina de minge si sa pastreze rezultatul existent, dar a iesit chiar mai mult de-atat, adica inca un gol dupa o lectie de contraatac. Si eu cred ca Ucraina merita sa scoata un egal, dar destui comentatori pe net au trecut cu seninatate si peste alte cateva ocazii mari ale nemtilor, e;g; Khedira singur cu Pyatov in prima repriza!
    In alta ordine de idei, ia check this out:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: