25
Apr
16

ȘASE, FSB-ul!


matei-udreaPătimașul nostru amic, xray, publică pe fcsteaua un lung articol – replică la o nouă însăilare tembelă a mai vechiului nostru client Matei Udrea – „Eu vreau bani, bani, bani, bani, bani!”.  Îl înțeleg, nu e singurul scos din sărite de mâzgălelile pseudo-jurnalistului. Acum șapte ani, ipochimenul publicase un serial în ”Evenimentul zilei”, prin care, cică, demasca blaturile din fotbalul românesc. De fapt, ele aveau scopul de a ataca – a nu știu câta oara – Steaua. Am scris la vremea aceea despre elucubrațiile conului Matei, continuate în ”Prosport”, unde avea să ajungă șăf, după puțină vreme. Apoi l-am lăsat în pace, nu-i frumos să te iei de cei suferinzi…

Numai că panarama recidivează, ultima sa creație jegoasă fiind găzduită cu mândrie de site-ul defunctului ziar ”Prosport”. Titlul este năucitor: ” Dar KGB nu încercaţi? La ideea lui Becali, FCSB se va numi, din sezonul viitor, Fotbal Steaua: FSB. Marca înregistrată la OSIM e acronimul temutei securităţi ruse: Federalnaia Slujba Bezopasnosti”. Cum naiba să nu dai click pe așa ceva, nu? Totul pornește de la un anunț făcut de sărbătoritul de alaltăieri, care, cică, ar schimba iar numele echipei noastre: ”Am scris <<Fotbal>> sus, mare, iar dedesubt <<Steaua>>, mai mic. Aşa că, gata, am terminat cu FCSB, ne vom numi <<Fotbal Steaua>>, că fotbal facem!” Mă rog, n-ar fi prima trăznaie a Războinicului în lupta sa cu Ministerul de Război. Dar, asta e, ce să-i facem… Numai că mintea ageră a lui Udrea a sesizat pericolul. Două, mai precis.

Primul ar fi că ”formula găsită, de a scrie „Steaua“ mai mic, este o trimitere în subsol a însăşi istoriei graţie căreia a făcut profit de zeci de milioane de euro în ultimul deceniu.” Ei, așa-i că-i bubuie mintea? ”… trimitere în subsol a însăşi istoriei…” Mi-au dat lacrimile…

Dar asta nu-i nimic față de pericolul major: ”noul acronim al echipei este de-a dreptul sinistru. FSB (Fotbal Steaua Bucureşti) sunt iniţialele temute şi detestate la nivel mondial ale înspăimântătoarei Securităţi ruseşti Serviciul de Securitate Federal (Federalnaia Slujba Bezopasnosti – FSB).” Na, că Udrea i-a și tras acronimul, că s-a obișnuit cu FCSB, nu? Deci, vom vedea la lucru în noul campionat FCAG, FCPTJ, FCDB, FCVO, FCASATM și, cu voia lui Udrea si a dvs., FSB. Mă rog, o avea el un fix cu acronimele, n-o să mă supăr pe fanteziile omului. Numai că acronimul respectiv îi declanșează iar pornirile alea bolnave… Febra care l-a cuprins a făcut să copieze greșit unul din cuvintele rusești – ”bezopasnosti” a devenit ”bezorastosti” (cuvânt inexistent, corectat ulterior, după ce i-au atras atenția câțiva cititori). Nici limba română nu a fost iertată, traducerea șchiopătând vizibil – rumânul ar zice Serviciul Federal de Securitate, așa cum FBI nu e Biroul de Investigații Federal, nu? Mă rog, așa sunt eu chițibușar…

Dar febra crește instantaneu și dă în dambla. Păi, ne zice proaspătul istoric al Prosportului, ”FSB s-a numit, în trecut, KGB, NKGB, NKVD şi CEKA, are sediul la Lubianka şi este responsabil de milioane de morţi în ultimii 80 de ani, brutalitatea cu care acţionează fiind legendară. Printre crimele comise de FSB numai în ultimii ani se numără otrăvirea cu substanţe radioactive a colonelului Litvinenko, dezertat în Anglia, dar şi asasinarea opozanţilor, fie ei politicieni sau jurnalişti, şi înscenarea unor  atentate atribuite cecenilor, pentru a obţine sprijinul populaţiei în războiul împotriva acestui popor. În România, KGB (acum FSB) a jucat un rol decisiv în declanşarea Revoluţiei din 1989 şi a sprijinit instaurarea regimului Ion Iliescu – Petre Roman. Conform unor cercetători, 11.000 de „turişti“ sovietici s-au aflat pe teritoriul României în momentul Revoluţiei din decembrie 1989, aceştia părăsind ţara noastră abia în toamna lui 1991, după ultima mineriadă care a dus la debarcarea guvernului Petre Roman.” Clar, Becali nu numai că ne chinuie de atâția ani pe noi, steliștii, dar e și responsabil de milioane de morți din ultimii 80 de ani (de ce numai 80, că doar CEKA s-a înființat în decembrie 1917, acuș face centenarul…), l-a iradiat pe Litvinenko, a assasinat opozanții (cum o fi scăpat Udrea?), a înscenat atentate, l-a dat jos pe nea Nicu și l-a înlocuit cu nea Nelu și cu Petrică, ba a și ținut pe cheltuiala lui 11000 de kaghebiști, mama lor!

Stați, că Udrea ne mai dezvăluie un pericol (deși omul pare a avea probleme cu distingerea culorilor…): FSB ar avea tot culorile roşu-albastru! Și trage un semnal de alarmă pentru GgB: să nu cumva să fi ”înregistrat la OSIM inclusiv sigla serviciului de securitate de la Moscova”! Vă dați seama, la un așa copy-paste i-ar sări FSB-ul în cap… Substanțe radioactive, atentate, ”turiști”… Asta ne-ar mai trebui, nu ne-ajunge Șumudică…

Dar sunt și speranțe să scăpăm de toate astea. Știe Udrea… Speranța e în… Talpan! ”Ministerul luptă în tribunal, chiar în acest moment, ca Becali să fie obligat să elimine definitiv din denumirea echipei numele „Steaua“.  Și dă-i, și luptă…

Concluzia udrică? ”O sentinţă ar face astfel ca denumirea FSB, îmbrăţişată de Gigi Becali, să nu se mai justifice.” Uf, am scăpat de rusnaci! Dar dacă lui El Chobandante i se năzare să schimbe în ”Fotbal Stâna Becali”?

Ar mai fi o chestie. Clubul sportiv patronat de ministerul rus de interne, deci și de FSB, se numește… Dinamo Moscova, iar vice-președintele clubuluide fotbal (oficial nu mai are legătură cu FSB…) este fostul general-colonel FSB Ghennadi Soloviov. Să nu ne sară și Negoiță în cap acu`…

Încerc să privesc detașat noile mâzgăleli ale lui Codiță Udrea, dar măgăria asocierii Stelei cu tot felul de prostii care-i tulbură mintea ar merita un răspuns pe măsură din partea clubului. Dar cine să o facă? Văd că, mai nou, importante sunt contrele cu bietul cimpanzeu roz, cu amărâtul ăla strâmb, cu alții…

Anunțuri

9 Responses to “ȘASE, FSB-ul!”


  1. 1 Dawson
    Aprilie 25, 2016 la 11:43

    E nebunie totala din cauza folosirii acelui acronim de catre boromani in mod ostentativ. Haios e ca la meciul dintre Petrolul si Botosani am observat ca oaspetii purtau treninguri inscriptionate FCBT – adica, na, cel putin pe mine m-a amuzat situatia, ca incerc sa nu ma mai enervez cu toti papagalii care se agata de acel acronim.

  2. 2 Lucky
    Aprilie 25, 2016 la 12:19

    Dobitocul de Becali dă ocazia suferinzilor să se desfăşoare.

    Becali e de vină pentru vulnerabilizarea Stelei, nu aşa-zişii dujmani, care, de fapt, nici nu există.

    În interior sunt dujmanii reali (Becali şi MApN), nu în exterior.

  3. 3 xray
    Aprilie 25, 2016 la 14:35

    @Sam

    Am pus și o dedicație pentru editorialul lui Udrea într-o Notă la articolul tău pe fcsteaua.
    Talpan s-a folosit de Udrea, ca o vuvuzelă de serviciu, pentru a-și transmite, neoficial, mesajele și informațiile către suporteri. Udrea s-a servit de Talpan pentru subiecte „hot” de articole.

    Pe 27 aprilie este termen de judecată în dosarul 31705/3/2015, ”CSA vs SC FCSB SA” pe speța numelui și vuvuzela a scos tunurile. Udrea trage din toate pozițiile în FC Steaua de pe virgulele „Supremului”. Coincidență, sau nu, exact ca la termenul de judecată din februarie 2016, când am replicat cu „Vuvuzela de serviciu”.

  4. 4 xray
    Aprilie 25, 2016 la 14:37

    Dedicația pe Udrea

  5. 5 Sam Murray
    Aprilie 25, 2016 la 20:25

    M-am convins de multă vreme ce poamă este acest Matei Udrea. De aceea i-am ignorat multă vreme mizeriile. Dar asocierea Stelei cu FSB-ul, înșirarea a tot felul de orori kaghebiste, mi s-a părut o jignire intolerabilă. S-ar putea să nu fi fost prea explicit în protestul meu, pentru că văd că piece-of-mind a înțeles cu totul altceva: ”Contraargumentele pe text sunt înlocuite de clişee reactive „ad hominem”.” Oare era cazul să aduc contraargumente la niște aberații ale unei ”vuvuzele”? Ce să fac? Să-l mângâi pe creștet și să-i zic ”stai, mumos, mamițico! Să-i dea mamițica băiatului zăhărel?” Hai, să fim serioși… Să procedez ca I.L.Caragiale cu Bubico? Cred că o palmă cu piciorul ar fi suficientă. dar mi-e că m-aș murdări…

  6. 6 Lucky
    Aprilie 25, 2016 la 22:49

    Delir al lui Şumudică după meciul de la Târgu Mureş. O societate raţională îl suspenda cu anii cu anii pe acest idiot. La noi e răsfăţatul presei. Oamenii de tipul Şumudică sau MM Stoica reprezintă un mare minus pentru sport.

  7. 7 xray
    Aprilie 26, 2016 la 01:11

    „Haterismul” este boală grea. Surprinzător, nu par imuni la el nici cei cu un grad de educație și înțelepciune peste medie, ca piece-of-mind, de exemplu, care în ultimul timp cam citește pe diagonală. Îl înțeleg, de asta l-am menajat în replică. Își pusese toate speranțele în Talpan & Co., dar dezamăgire cruntă. Cum nu poate defula pe ei, tot ciobanul a rămas calul de bătaie și, uneori, cei care au și altă opinii decât direcția sud. Se pare că terapia de grup are și reversul medaliei. Și eu mă enervez relativ ușor, dar revin repede la normal. Niciodată nu am urât visceral pe cineva, nici măcar dacă mi-a făcut un rău direct. Cu atât mai puțin în sport.

    Și ipocrizia de grup întărește „hateria”. De peste un an, Steaua liberă a „adevăraților” este „avizierul feisbuciuc” pentru Udrea, Ștucan și Scutariu. După ce i-au înjurat la greu, acum citează, ca din apostoli, din cei trei condeiași ai apocalipsei „fecesebiste”, indiferent de nivelul aberațiilor debitate pe seama clubului de fotbal. Nu puteau lipsi de pe „feisbuciciul” lor nici articolul lui Udrea atacat de mine, nici cel atacat de tine. Le-au pus imediat, ca pe pâinea caldă.

    De ce cred eu că piece-of-mind a văzut negru pe ecran. Joi, a bătut șaua (de publicare) cu articolul „interesant” al lui Udrea. I-am scris pe forum că Udrea bate câmpii, iar el dezamăgit mi -a replicat sec: „XRay, mai bine te abtineai sa comentezi, iar dai ala la moara (pe buna dreptate de data asta!) celor care te consideră „becaliot”. Am luat foc! 🙂 Citisem acel articol pe prosport, apoi l-am ignorat total, însă replica lui piece m-a scuturat de lene și am scris articolul „Becalisme și Udrisme”. Nu a mai comentat nimic, dar cred că era la punctul de fierbere.

    Azi, piece-of-mind nu a mai apucat să spună și de „interesantul” articol al lui Udrea cu „fcs” pentru că postasem deja replica ta, care a „dezmembrat”, pe bună dreptate, și articolul și pe scriitorul de curte al „adevăraților”. Protestul tău a fost cât se poate de limpede și pentru cei ceață în priviri (nu la neuroni). Well done! Intuiesc că a fost scâteia care l-a dat în clocot pe piece-of-mind, „ca văcarul pe sat (sait!)”, și ne-a aplicat la amândoi „clişee reactive ad hominem”, practică pe care tocmai o încrimina în același text (!?). Na, poftim! :)) E problema lui.

    Reacția ta (și a mea) la ce a scris Udrea a fost opinia personală, nu de grup, nu de tabără sau de puncte cardinale. Însă, indiferent ce ai scrie, mereu una din tabere va fi nemulțumită. Vorba aceea:

    Mă intreabă un cititor,
    Cât iei pentru o epigramă?
    Drept să-ți spun, mulțumitor!
    … două înjuraturi de mamă!

    C’est la vie, toujours… parșivă! :))

  8. 8 CelMaiPoliticosPresedinte
    Aprilie 26, 2016 la 14:08

    piece of mind este fan declarat ion iliescu, asa ca … mai are rost?

  9. 9 Dawson
    Aprilie 26, 2016 la 14:25

    Ca-i fan Ilici, n-ar fi nimic, vorba ceea, bine ca nu-i fan Basau! Problema e ca-i clar ca n-am mai vorbit cu el de multisor – si nici pe site n-am mai intrat – din moment ce vad ca se ia in gura cu lumea in numele talpanismului eliberator!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Unlucky pe ÎNTĂRIRI
Sam Murray pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
Dawson pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
dfcd@jhdhjds.ro pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI
Unlucky pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI

%d blogeri au apreciat asta: