28
Mar
16

SEMNE BUNE


Ei, după meciul cu balticii, mă cam gândeam că o s-o luăm rău pe coajă de la spanioli. Că parcă văzusem un meci Steaua-Dinamo, în care ai noștri dominau steril și lituanienii pândeau greșeala…

Numai că tata Puiu ne-a arătat că alta e echipa pe care o pregătise pentru confruntarea cu campioana Europei. Doar Chiricheș, Steliano Filip, Pintilii și Stancu se mai aflau în primul ”11”, iar Adi Popa și Stanciu erau titulari, în detrimentul lui Torje și Sânmărtean. A fost un meci frumos, în care băieții noștri au făcut tot posibilul să nu ne dezamăgească. Un 0-0 echitabil, la care au contribuit Tătărușanu – Săpunaru, Grigore, Chiricheș, Filip – Pintilii, Hoban – Popa, Stanciu, Stancu – Andone și, după pauză, Torje, Sânmărtean, Rusescu, Ivan și Ropotan. Onorante cuvintele lui Del Bosque: ”Rumanía nos ha creado dificultades porque ha jugado con mucha energía;… un rival incómodo por su velocidad y su intensidad.

Foarte buni au fost Stanciu, Popa și Tătărușanu, buni fundașii centrali, cu Chiricheș mult mai sigur decât acum câteva zile, chiar și Filip s-a descurcat onorabil, muncitori mijlocașii centrali, cu un plus pentru Hoban și un minus pentru faulturi lui Pintilii. Extrem de util Stancu, păcat că a gafat tocmai când era  cazul să fie mai precis. Dar asta e valabil și pentru Stanciu și Popa, autorii unor faze excelente, stricate de finalizarea dezamăgitoare. Nesatisfăcători au fost ”spaniolul” Andone și, mai ales, Săpunaru, care era să ne îngroape de câteva ori. Cei intrați după pauză n-au adus plusul de prospețime pe care îl așteptam.

Dar, una peste alta, să nu uităm că am avut în față campioana Europei. Și, zău, m-a încântat tupeul lui Adi Popa, Stancu și Stanciu, care n-au ezitat să-și ridiculizeze în câteva rânduri adversarii. Care nu erau de la Chiajna sau Voluntari, nu? Așa că, după harababura de la Giurgiu cu lituanienii, am văzut și lucruri care ne mai dau ceva speranțe în perspectiva celor ce ne așteaptă la Euro 2016. Allez la Roumanie!

Dar, până atunci, avem cestiuni arzătoare la ordinea zilei în vederea repetării ”triplei” de anul trecut… Primul hop e miercuri, când vom avea parte de derby-ul Pandurii Turnu Severin – FCSP, nu? O grijă în plus va fi absența lui Varela, care apără culorile Naționalei țării sale în ziua precedentă meciului de la Severin, dar ne descurcăm noi…

Anunțuri

24 Responses to “SEMNE BUNE”


  1. Martie 28, 2016 la 09:53

    Pe mine m-a surprins placut si atmosfera creata de publicul clujean – sincer, nu ma asteptam! 😉

  2. 2 Lucky
    Martie 28, 2016 la 12:28

    Să nu fim naivi, e un meci înşelător.

    Au jucat două echipe cu obiective diferite – spaniolii să nu se accidenteze şi să ajungă mai repede la cluburi pentru finalul de sezon în care au atâtea obiective, iar noi pentru meciul vieţii. Practic nu au pus piciorul, au jucat la 50%. Într-un meci oficial cu Albania o să se schimbe fundamental lucrurile.

    Steaua a jucat în anii 1987-1989 vreo 7-8 meciuri amicale cu marile echipe ale Europei. A avut rezultate excepţionale. Printre ele a jucat cu vreo un an sau juma de an înainte de finala din 89 de la Barcelona un amical cu Milan, în care i-am bătut sau am făcut egal. Când a venit meciul oficial, a fost 4-0 la pauză. Hagi spunea că Steaua pregăteau amicalele astea ca meciuri oficiale, jucau la maxim, în timp ce ăia se menajau, de asta erau rezultatele bune, care până la urmă (după ce le-au făcut bine iniţial, dându-le o mare încredere, pe baza căreia au obţinut multe victorii), le-au făcut în final rău, dându-le în raport cu Milan o falsă măsură a valorii.

  3. Martie 28, 2016 la 13:50

    Cam mult 7 pentru Sapunaru in GSP, c-a dat niste gherle senzationale, ba a comis si-un penalty pe care nu l-a vazut arbitrul sau s-a facut ca nu-l vede:
    http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/stanciu-mai-bun-decat-pedro-si-david-silva-toate-notele-jucatorilor-capitolul-la-care-am-fost-peste-spania-473787.html

  4. 4 Sam Murray
    Martie 28, 2016 la 14:30

    Cu un an înainte, Steaua făcuse 1-1 pe San Siro, nu în Antalya. În finală, la pauză a fost 3-0. Și, dacă vorbim de măsura valorii, înseamnă că amărâții ăia de steliștii erau mai buni decât Realul, pe care Milan îi bătuse cu 5-0?!

  5. 5 shab
    Martie 28, 2016 la 15:27

    Aha, deci stelistii s-au ambitionat la maxim la meciul amical, dupa care s-au relaxat la finala CCE. Senzationala deductie!

  6. 6 Casillas
    Martie 28, 2016 la 16:51

    Lucky, tu ai vazut vreun meci din alea de care vorbesti in perioada 87-89? Ca nu au fost transmise nicaeri, la vremea respectiva au fost difuzate sambata si duminica dupa amiaza niste rezumate de 5 minute. In prezent se gasesc cateva inregistrari pe youtube, la fel de cateva minute.

    Ma indoiesc ca Hagi a spus ca adversarii menajau Steaua. Eu am asistat in 1988 la finala turneului „Cupa Steaua” disputatata pe vechiul 23 August intre Steaua si Partizan Belgrad. S-a incheiat 4-0 pentru Steaua iar Partizan a jucat pe viata si pe moarte, cum joaca sarbii mereu. La Partizan jucau Omerovici, Mijatovici, Katanec, ,Pantici, Spasiki, Jurowski, Bogdanovici, toti jucatori titulari in nationala Jugoslaviei mari. Totusi la felul in care juca Steaua in acei ani, era foarte greu sa obtii ceva. Hagi, favoritul tau (si al meu, ca jucator) a avut permanent 2 oameni pe el, insa le-a innodat picioarele cum numai el putea sa o faca.

    Finala CCE din 1989 e un subiect separat. Echipa nu a jucat rau in ansamblu insa Lung care venea dupa o prelungita criza de sciatica plus Bumbescu (jucator rudimentar pus sa faca marcaj la van Basten, unul din cei mai mari atacanti din istorie) au decis soarta meciului.

  7. Martie 28, 2016 la 17:22

    Acel Milan cu Vab Basten si Gullit, printre multi alti jucatori uriasi, cred ca a fost cea mai mare echipa pe care am vazut-o vreodata jucand, as zice chiar peste Barcelona lui Guardiola cu Messi, Xavi si Iniesta!

  8. 8 Lucky
    Martie 28, 2016 la 19:12

    Casillas, bineînţeles că nu le-am văzut, am citit prima dată despre ele în cartea lui Cartianu despre Hagi. Hagi nu a spus că adversarii menajau Steaua şi nici eu nu am spus asta.

    Altfel, observ că antipatii personale afectează capacitatea unor oameni inteligenţi de a înţelege o frază simplă.

    ŞTIU direct de la Hagi că tratau aceste amicale ca meciuri de importanţă maximă, în timp ce adversarii le tratau ca ceea ce erau: simple meciuri de pregătire. De aici până la ce înţelege Shab e noaptea minţii.

    Sunt mai multe motive pentru care jucau cu cuţitul între dinţi:
    1) luau bani la victorii (contau enorm 4-500 dolari);
    2) După 1987 a început să fie o posibilitate reală transferul în străinătate (se vorbea de vârsta de 29 de ani şi alte câteva condiţii; Piţurcă, Boloni, Stoica au fost şi lăsaţi să plece, cum fuseseră prin 80 şi Iordănescu, Doru Nicolae; sau în alţii 70 Jenei, Voinescu şi mulţi alţii) şi jucau inclusiv pentru impresari; deşi pare absurd (nu puteau să impresioneze în Europa?!) să nu uităm că se jucau f. puţine meciuri, iar astfel de ocazii de gală, gen Trofeul Gamper (unde colcăiau impresari şi oficiali), aveau o cu totul şi cu totul altă valoare decât au azi.
    3) Chestiunea cu „Prestigiul sportului românesc” (erau rezultate de imagine pentru regimul socialist).

    Tot de la Hagi ştiu că la Barcelona pur şi simplu nu puteau să alerge, dar nu din cauze conspiraţioniste ci din cauză că greşiseră pregătirea, ei atinseseră vârful de formă cu vreo lună mai devreme, în timp ce Milan era în vârf de formă chiar atunci.

    Eu aş vedea motivele înfrângerii în alte aspecte: lot general îmbătrânit şi blazat; prea mulţi jucători sub nivelul Stelei; lipsa lui Belodedici; lipsa lui Dumitrescu; lipsă atacant; lipsă mijlocaş central. Dacă nu veneau evenimentele din 89, cu tot dispreţul pe care-l port jegurilor din Ştefan cel Mare, ar fi urmat 2-3 ani foarte grei pentru noi, până la reechilibrarea lotului.

  9. 9 Sam Murray
    Martie 28, 2016 la 20:27

    Așa-i când scrii după ureche…
    Ion ”Țop” Voinescu, venit de la Metalul București s-a retras în 1963, după 14 ani în care a jucat numai pentru CCA/Steaua.
    Primele transferuri s-au făcut după 1968, când Ceaușescu făcea totul ca să rămână favoritul Vestului. Așa au plecat Ion Ionescu și Motroc(Rapid), frații Nelu și Lică Nunweiller III, Datcu, Gergely (Dinamo) și alții. Majoritatea au ajuns în Turcia, care pe atunci era în lumea a doua a fotbalului și încerca să învețe de la alții mai pricepuți, în general sârbi și români, că erau mai ieftini. De la Steaua au plecat Constantin și Jenei la Kayserispor K (1969-1971). A mai fost și transferul mijlocit de Dacia/Renault al lui Florea Voinea al nostru și al ”săgeții” Pârcălab la Nîmes, dar încet-încet s-a renunțat, plecările devenind foarte rare, cum a fost Iordănescu în… Creta(!!!). După performanța maximă a Stelei din 1986, au primit permisiunea să plece Bölöni, Piți, Stoica și Bălan de la noi și Cămătaru (Dinamo), Țicleanu și Iorgulescu (Sportul). Oi mai fi scăpat câțiva, ca să nu mai vorbim de cei fugiți – Marcelinho Răducanu sau Dan Coe, și câți or mai fi fost. De fapt, primul ”fugit” a fost portarul Datcu, care nu s-a mai întors după terminarea contractului (legal, cu aprobare). A rămas la Fenerbahce, a trecut la islam și a primit cetățenie. Ulterior a devenit antrenor de portari și, sper să nu mă înșel, a lucrat și cu nea Mircea StrăLucescu la Beșiktaș.

    După 1990 a venit dezastrul. Orice jucător român visează să ajungă afară, să câștige cât mai mult. E normal, însă, dacă adăugăm la asta și faptul că baza s-a subțiat enorm de când fotbalul nu mai e sprijinit de stat, performanțele de după 1990 ale Stelei sau ale naționalei sunt cu atât mai mult de apreciat. Și mai e ceva. Neseriozitatea. De-aia vedetele locale nu fac mare brânză pe afară. Mutu e cel mai grăitor exemplu. Putea să-l depășească și pe Hagi ca performanțe, dar s-a ratat. Și exemple de astea sunt multe.

  10. 10 Casillas
    Martie 29, 2016 la 11:52

    Lucky, nici vorba de antipatie in ceea ce te priveste, din contra respect punctul tau de vedere. Argumentele aduse de tine pot fi valide dar sa nu uitam cu atunci nu era moda ca in amicale sa rulezi tot lotul, de obicei juca echipa standard. Si aceste echipe erau Barcelona, Real Madrid, PSV Eindhoven, Milan etc. Ti-am dat exemplu cu Partizan Belgrad, meciul desi era amical a fost de o incrancenare totala. Imi aduc aminte perfect ce marcaj la sange incerca sa fac un fel de Bumbescu al lor (Spasiki) lui Lacatus, dar Marius zbura pe langa el.

    Referitor la ultima fraza, ca daca nu erau evenimentele din 1989, ar fi urmat ani grei, nu prea iti dau dreptate. Echipa lui Il Muce era o echipa valoroasa, insa era o echipa de blatisti ordinari in frunte cu antrenorul care o crease. Sa nu uitam ca in afara de meciurile cu Steaua si cu Craiova, faceau numai blaturi, jumate din Divizia A erau slugile lor. De aceea nu au facut nici un fel de performanta in Europa. Sper ca nu crezi aberatiile tiganului batran care bate campii in stilu-i caracteristic cand spune ca daca nu se vindea echipa ar fi castigat el CCE 🙂

    Sa nu uitam ca la 3 saptamani dupa finala CCE din 1989, Steaua le dadea clasa in finala Cupei Romaniei disputata la Brasov (gol sub bara marcat de favoritul tau:) ). Meciul terminat 0-3 in Ghencea in toamna lui ’89 a fost un accident, Steaua a avut ocazii cu nemiluita insa a ratat foarte mult. Apoi in primavara lui ’89 la acel 2-2 din Stefan cel Mare le-am dat din nou clasa insa deja tovarasul colonel se asigurase cu arbitrul (care trebuia sa ii dea vreo 5 cartonsase galbene lui Mihaescu si vreo 3 rosii lui Klein). In plus penalty-ul din care au egalat javrele a fost inventat. De notat ca prin minutul 75, exasperat ca nu egalau, in timp ce un jucator era cazut la pamant, tiganul a intrat pana la mijlocul terenului si a amenintat direct arbitrul. Evident, in haosul primelor luni ai anului 1990, isi permitea sa faca orice.

  11. Martie 29, 2016 la 12:30

    @Casillas
    Ca tot ai adus vorba de primele luni ale lui 1990, sa nu uitam ca un timp Dinamo a fost redenumita Unirea Tricolor, cica pentru a reveni la numele initial, dar in realitate de teama furiei populare! A, ca securistii si-au revenit rapid si au pus iar stapanire pe tara, inclusiv la nivel fotbalistic, asta e alta poveste… 😉

  12. 12 Sam Murray
    Martie 29, 2016 la 13:41

    Nu știu dacă s-a ajuns la redenumire. În 1990, se tot cerea desființarea clubului MI. S-au luat tot felul de măsuri, printre care și un amical cu vechiul lor aliat, anti-comuniștii 🙂 din Giulești. Ministru al tineretului şi sportului fusese numit… Cornel Vinu, care a venit cu ideea de schimbare a numelui Dinamo în Unirea Tricolor, ca şi a culorilor! Ar fi fost de comă să se ceară schimbarea numelui în… Ciocanul, nu?

  13. Martie 29, 2016 la 13:50

    Eu tin minte c-am vazut intr-un ziar un clasament al Diviziei A in care nu mai figura Dinamo, ci Unirea Tricolor. Ba parca am si trecut cu masina cu taica-meu intr-o zi prin fata stadionului din Stefan cel Mare – stii ca-s din zona! 😉 – si schimbasera deja firma: scria mare acolo Unirea Tricolor si pusesera si-o sigla galben-albastra. Dar, iarasi, mereu am avut o imaginatie foarte bogata si e posibil sa mi se fi parut c-am vazut asa ceva! 😆

  14. 14 Casillas
    Martie 29, 2016 la 14:15

    Dawson, ai dreptate partial 🙂 E adevarat ca a scris in ziar (mai exact in „Adevarul” la mijlocul lui Ianuarie 1990 ca isi vor schimba numele in Unirea Tricolor). Era inca momentul in care lumea ii scuipa intre ochi si securistii incercau sa se vopseasca. Imediat dupa prima mineriada din 28 ianuarie 1990, baietii cu ochi albastrii au inceput sa isi arate (iar) coltii. La 2-3 zile a aparut un nou articol, tot in „Adevarul” la rubrica de sport in care se baga imbecilul argument ca denumirea „Dinamo” nu are legatura cu URSS, ca vine din greaca veche etc. Prin urmare au ramas Dinamo. Nu au apucat sa joace nici un meci sub denumirea Unirea Tricolor.

    O mare contributie a avut (cine altul), decat colonelul de securitate care a inceput imediat sa se vaicareasca cum a fost de fapt Dinamo persecutata de familia Ceausescu. Imi aduc aminte perfect cum invitat fiind chiar si la o emisunea de copii (da, nu radetI), in paranoia care il domina, tiganul a inceput tot cu placa ca „Dinamo a fost furata de Steaua” 🙂

    P.S. Faza cu sigla din Stefan cel Mare e tare de tot dar din pacate e vorba numai de imaginatia ta bogata 🙂

  15. 15 bela cohen
    Martie 29, 2016 la 14:52

    dragoste mare intre rrapid si dinamu. facatura evreiasca 🙂

  16. Martie 29, 2016 la 16:22

    @Casillas
    In ziar am vazut negru pe alb Dinamo figurand sub denumirea Unirea Tricolor si stiu ca s-a facut ceva tevatura, ca unii dinamovistii erau incantati, altii nici nu voiau s-auda de asa ceva – tin minte o discutie cu unul de-al lor prin vara lui ’90 in care tuna si fulgera la adresa celor carora le trecuse prin minte o asemenea idee, una proasta de tot in viziunea lui.

  17. 17 Casillas
    Martie 29, 2016 la 17:50

    @Dawson
    Pai da, asa e, in jur de 15.01.1990 a aparut la rubrica sport clasamentul turului cu Dinamo (trecuta Unirea Tricolor) pe primul loc. Tot acolo aparea stirea ca asta va fi noul nume al echipei. A fost insa suficienta o prima mineriada (care a coincis cu anuntul ca FSN-ul va candida la alegerile din mai 199) si securistii au facut din nou ochi. Imediat mai apoi s-a renuntat la problema cu Unirea Tricolor.

  18. 18 Lucky
    Martie 29, 2016 la 19:28

    Iarăşi amestecăm mâncarea cu mâncărimea.

    Eu sunt perfect de acord că Dinamo nu ar fi reuşit mare lucru în Europa, pentru că îşi furau singuri căciula prin campionat şi la ora adevăratelor examene nu ar mai fi ştiut care le e valoarea (cum s-a şi întâmplat de fapt). Nicidecum nu ar fi realizat vreo brânză în Europa. Lucescu mânca căcat ca de obicei, şi mai mult decât am scris eu despre ăsta, în urmă cu nişte ani, arătându-i adevărata faţă unei audienţe destul de largi, nu a scris nimeni.

    DAR, am mari rezerve în privinţa menţinerii noastre la nivelul consacrat.

    Dacă luăm ca reper lotul din 89, Lung, Ungureanu, Iovan, Bumbescu, Bălan, Stoica, Piţurcă aveau o vârstă şi o uzură, Belodedici şi Boloni dispăruseră deja, iar Minea, Grigoraş, Artimon, Negrău, Pena, Minea, Bunaciu şamd nu aveau faţă de Steaua.

    Noi stăteam ca perspectivă de 3-4-5 ani în Stângaciu (cu indulgenţă), Petrescu, Rotariu, Hagi, Dumitrescu, Lăcătuş, Balint.

    Ne mai lipseau vreo 6-7 jucători. În această perioadă, date fiind mijloacele specifice ale jegurile din Groapă, precum şi omogenităţii echipei lor, formată totuşi din valori incontestabile (Stelea, Rednic, Andone, Klein, Sabău, Lupu, Mateuţ, Lupescu, Răducioiu), cred că nu ne-ar fi fost uşor. Mi se par mai echilibraţi decât noi în perspectivă imediată de 1-2 sezoane.

    În plus, la nivel de zvonuri, tot în cartea lui Cartianu se popularizează ideea (după mine, mai puţin verosimilă) că lui Hagi şi Lăcătuş li se promisese de către Valentin că o să li se acorde transferul, dar doar împreună şi doar la o echipă mare. După care Valentin ar fi vrut să se retragă şi el.

    În rest, sănătoşi să fim, că în următorii 20-30 de ani o să se publice la documente de o să ne săturăm.

  19. 19 Omar Bravo
    Martie 29, 2016 la 21:34

    Lucky, doar un lucru as vrea sa te intreb desi sunt multe innadvertente in cea ce zici…de ce Fane Iovan „avea o varsta” (apropo a mai jucat inca vreo 8 ani de la perioada la care te referi) iar cap-de-maimuta sau mortu’ erau de perspectiva cand ambii spurcati sunt/erau mai batrani?

    PS. Ca si Casillas spun, nici vorba de antipatie, dimpotriva te consider un stelist autentic cum foarte putin mai apar azi…

  20. Martie 30, 2016 la 07:05

    Nataraule, ia vezi ce ai scris cu manuta ta:

    „Steaua pregăteau amicalele astea ca meciuri oficiale, jucau la maxim, în timp ce ăia se menajau, de asta erau rezultatele bune, care până la urmă (după ce le-au făcut bine iniţial, dându-le o mare încredere, pe baza căreia au obţinut multe victorii), le-au făcut în final rău, dându-le în raport cu Milan o falsă măsură a valorii.”

    Adica in amicalul cu Milan au jucat la maxim, dupa care, ametiti de rezultatul obtinut, si-au zis ‘hai ca nu-s astia atat de buni’, iar in finala CCE nu au mai jucat la maxim. Sau ce altceva vrei sa zici cu ultima parte a frazei?

  21. 21 Casillas
    Martie 30, 2016 la 10:41

    Lucky, de acord cu tine ca in 1990 la Steaua avea loc o schimbare de generatii. Insa sunt convins ca daca cei mai valorosi jucatori nu plecau in vara anului 1990, un om ca Ion Alecsandrescu gasea solutiile potrivite sa faca imediat o noua superechipa.

    Din jucatorii de la Dinamo enumerati de tine numai Sabau si Raducioiu erau „valori incontestabile”. Sunt curios ce varsta ai, tu chiar i-ai vazut pe Rednic, Andone sau Klein jucand? Erau astia jucatori de valoare? Pai singura calitate a lui Rednic era ca „ciripea” tiganului tot ce se petrece la echipa. De asta i-au zis „Strambul”, de asta l-a carat tiganul peste tot dupa el. Cap de maimuta era praf (vezi numai ce i-a facut Roger Milla in meciul cu Camerun), Cam aia era valoarea lui. Klein, saracul, Dzeu sa il ierte, era un jucator muncitor, dar un rupator cum rar se vede. Daca s-ar fi arbitrat dupa standardele de acum, ar fi fost eliminat in fiecare partida in primele 15-20 de minute.

    Toti 3 sunt inventiile lui Il Muce de la Corvinul, o tactica falimentara a lui a fost sa isi tina in echipa jucatorii fideli. Falimentara pentru rezultate pentru ca financiar….bingo….tiganul le lua din bani ca sa ii tina in echipa. Rednic care s-a certat ulterior cu el pentru ca apoi sa o lase mai moale a recunoscut deschis acest lucru.

    Mateut nu a fost niciodata mai mult de un jucator mediocru iar Lupescu (kaiserul lu’ peste) dadea numai pase de 3 metri cu latul. Singurul lor jucator interesant din linia de mijloc era Vaiscovici insa era foarte fragil din punct de vedere fizic.

    Toate aceste lucruri s-au vazut in meciurile lor tari in Europa cu Sampdoria sau Anderlecht de exemplu. Pur si simplu, daca intalneau un adversar cat de cat puternic, nu mai stiau unde e basica.

  22. 22 Lucky
    Martie 30, 2016 la 10:41

    @Omar, Iovan a mai jucat vreo doi ani la un anumit nivel. Restul înseamnă o cădere continuă. Fondul e real, să n-o mai frecăm, aveam un lot în cădere, şi e în primul rând vina noastră, nu a mizeriilor din Groapă.

    @ Stupid american, vreau să zic ce-am zis. Nu am spus că i-au subestimat şi nici că au fost ameţiţi şi cu atât mai puţin nu am zis că nu au jucat la maxim, atâta doar că sunt diferite forme de maxim.

    Au fost mai degrabă derutaţi şi au tratat meciul cu o încredere nejustificată faţă de reala valoare a adversarului, adică l-au tratat inadecvat. Conştientizând forţa colosală a maşinăriei lui Sachhi, ar fi trebuit să-l trateze cu multă prudenţă, cum l-au tratat pe cel din 86. La Barcelona am jucat destul de avântat şi am luat goluri în momente în care echipa avea sus centrul de greutate.

    Au gândit şi jucat meciul greşit, pur şi simplu. Iar amicalul ăla are un rol important, pentru că ăla e un reper important pe care l-au avut.

    „Lasă, bă, că nu-s chiar de speriat, ne batem cu ei, jucăm jocul nostru” = 4-0;

    Dacă spuneau „Bă, atenţie mare, că sunt o maşinărie de război, hai să nu ne facem de râs măcar, să ne apărăm cu atenţie, închidem bine, încercăm pe Hagi şi Lăcă etc. etc.” = nu ieşea umilinţa asta.
    Noi prin minutul 35 eram cu Bumbescu la mijlocul terenului.

    Nu am pierdut meciul pe teren, ci în afara lui, înainte de a a începe.

  23. 23 Lucky
    Martie 30, 2016 la 10:53

    @Casillas, ai dreptate, nu i-am văzut pe viu, dar impresia mea e că un schelet Stelea-Lupescu-Lupu-Sabău-Răducioiu (cu o medie de vârstă de 21 de ani), la care se adaugă un Mateuţ, Rednic, Andone, Klein şamd. ar fi produs daune în campionat.

    Şi principala problemă nu e valoarea lor, ci căderea noastră. Sabău a fost ciordit Stelei, puşcăriaşul de Lupu la fel, dar cert este că la noi nu mai veneau valori. După Sevilla, noi i-am adus pe Hagi şi Rotariu, i-am promovat pe Petrescu şi Dumitrescu, iar în plus au fost Lung şi Ungureanu. Restul de vreo 10 transferuri nu erau de noi. Şi am pierdut foarte mult (Belo, Stoica, Boloni, Piţi, Majearu), plus scăderea valorică a lui Bălan, Bumbi, chiar Iovan.

    Nu-mi dau seama nici măcar pe cine am fi putut să aducem. În plus, impresia mea e că la nivel subteran erau făcute jocuri puternice pentru ca să mai ia şi Dinamo câte ceva, şi sunt convins că asta pleca în primul rând de la Ceauşescu ăl bătrân.

    Cum spuneam, sănătoşi să fim, că o să se publice la documente…

  24. 24 shab
    Martie 30, 2016 la 17:16

    „Sunt diferite forme de maxim” :))) Nici Emil Bobu n-o spunea mai bine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Unlucky pe ÎNTĂRIRI
Sam Murray pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
Dawson pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
dfcd@jhdhjds.ro pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI
Unlucky pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI

%d blogeri au apreciat asta: