21
Mar
16

SUPĂRAT, SUPĂRAT SUNT, DOAMNE…


mircea-rednic1Rednic s-a supărat pe Şumudică. I-auziți ce-i ardea lui înaintea meciului cu Pandurii:

Nu e prietenul meu, nu mai e. M-am supărat pe el pentru că am avut o înţelegere în Cipru şi eu am respectat-o, el nu. A zis că el se bate cu Steaua şi a pierdut de două ori. Eu măcar am făcut două egaluri.”

Două egaluri… Prilej de mândrie pentru antrenorul logodit cu bafta chioară. Dar să nu credeți că omul e prost. Nu, dincolo de umorul căznit al declarațiilor lui, la care e singurul care rânjește, Rednic vede limpede că are o echipă subțirică rău, care a ajuns acolo sus întâmplător, profitând de o incredibilă serie de rezultate mincinoase. Pentru că, în mod normal, locul ei era în play-out…

Ieri, Pandurii au prins o seară proastă, dar și așa i-au dominat copios pe cei care visau, nici mai mult, nici mai puțin, la… triplă. Dar, deloc surprinzător, echipa gazdă, care se apăra în binecunoscutul stil care face uitată autobaza Cârțu, a terminat prima repriză cu 1-0, la singurul șut pe poartă… Și era cât pe-aci să asistăm la un nou triumf (al câtelea oare?)  al fotbalului puchinos. Gorjenii s-au mulțumit, până la urmă, cu o remiză pe final, deși puteau învinge lejer. Meci urât, nervos, cu durități de divizia secundă, cu manifestări mitocănești, după chipul și asemănarea pecehașilor.

Strâmbu a rămas același. Anunță ușurat că ”această pauză e binevenită pentru că sunt jucători la care au apărut crampe.” Și o dă la întors. Cică ”Obiectivul nostru n-a fost niciodată campionatul. Obiectivul nostru a fost play-off-ul și primele trei locuri.” Dar nu uită să se umfle în pene: ”Noi n-am mai pierdut în campionat de nu știu când.” Îi amintesc eu: de la meciul de pomină cu Viitorul, 1-5 în Groapă… După care au urmat șapte victorii și șase remize. Cum, necum, scorul contează, nu? Numai că, pare-se, se cam termină norocul. Și Rednic e primul care a văzut asta. Se apropie momentul adevărului, meciul cu coșmarul roșu-albastru, și spectrul ulciorului. Așa că omul își ia măsuri de precauție încă de pe acum. Iar apar zvonuri că e dorit în Belgia lui dragă, așa că Rin-Tin-Tin Negoiță ar face bine să pluseze cu ceva ca să păstreze diamantul ce conduce haita spre triplă.

Cât despre ”înțelegerea din Cipru” cu Cimpanzeul Roz, ea nu face decât să dovedească din nou că, în fotbalul românesc, totul se raportează la Steaua, singura care contează. Singura care are mereu ca obiectiv titlul, cupele și nu se sfiește să declare asta. Ceilalți? La ciupeală, poate au baftă cumva…

Cu excepția perioadei 2006-2012, când politicul a impus campioane ce au contribuit din plin la bugetul unor anumite partide, Steaua a dominat categoric fotbalul românesc, din 1984 încoace. 17 titluri, în timp ce toate celelalte abia au strâns 14 în total… Pentru ceilalți, orice mic succes, chiar și un 0-0 smuls nemeritat, e o performanță. Pentru Steaua, orice remiză, orice eșec, înseamnă prilej de bucurie boromană. Dar titlul ajunge tot acolo… La cei care le-au câștigat și pe ultimele trei.

Iar norocul celor doi antrenori puși pe înțelegeri… Norocul e pârghia lenei. O spune Iorga. Nu, nu fotbalistul, ci Nicolae Iorga.

 

 

Anunțuri

16 Responses to “SUPĂRAT, SUPĂRAT SUNT, DOAMNE…”


  1. 1 Lucky
    Martie 21, 2016 la 14:46

    Cu precizarea că în perioada 2006-12, motivul esenţial al căderii Stelei l-au constituit cauzele interne (Becali), nu factorii politici, care au existat, dar nu putea fi eficienţi în absenţa slăbiciunii interne.

  2. Martie 22, 2016 la 09:16

    Hai sa-i mai aducem si pe snucaristi pe-aici cu stirea asta:
    http://www.gsp.ro/sporturi/altele/video-exclusiv-gsp-ro-mesajul-lui-ronnie-o-sullivan-pentru-fanii-din-romania-473220.html
    Bine, eu am ris in nestire la paragraful asta:
    „Prețurile tichetelor de la Bucureşti sunt împărțite pe cinci categorii: 100 lei prețul unui bilet de categoria a III-a, 200 de lei la categoria a II-a, 300 de lei la categoria I și 500 de lei la categoria VIP.”
    Asta-i din categoria aia cu reporterita si Adi Despot! 😆

  3. 3 portiadeotrava
    Martie 23, 2016 la 10:28

    ‘în perioada 2006-12, motivul esenţial al căderii Stelei l-au constituit cauzele interne (Becali), nu factorii politici, care au existat, dar nu putea fi eficienţi în absenţa slăbiciunii interne.’

    N-as prea crede. In acea perioada, oamenii lui Base trebuiau sa stranga fonduri pentru campaniile care bateau la usa, iar CFR-ul, Urziceni si Galati, prin Paszkany, Bucsaru si Adamescu, au indeplinit ordinul. Bineinteles, ajutati si de alti derbedei din arbitraj, si nu numai. Hai sa nu mai fim naivi sau sa ne prefacem ca n-am inteles cum au stat lucurile. O avea si Becali bubele lui, insa il ciobandante nu putea sa se bata cu sistemul PDL-ist, dar mai ales cu ‘amicul’ sau Base.

  4. Martie 24, 2016 la 11:46

    @portiadeotrava
    In 2008 eram convins ca Steaua va lua titlul, fie si in contextul unor jocuri politice, zicand ca Basaul e stelist. M-a pus la punct un coleg mult mai bine informat, ca sa zic asa: du-te, ba, toata lumea stie ca Paszkany e omul lui Basescu si se face tot posibilul sa castige CFR! A avut dreptate.

  5. 5 Lucky
    Martie 24, 2016 la 12:14

    Nu oamenii politici au produs 11 schimbări de antrenori şi vreo 100 de operaţiuni de veniri-plecări de jucători în 6 ani. Becali a produs acest haos.

    Hai să nu mai fim naivi şi să ne prefacem că oamenii lui Băse l-au băgat pe Bănel fundaş dreapta cu Dinamo, când am pierdut un egal care ne-ar adus titlul. Nu ei i-ai adus pe Zhelev, Parpas, Burdujan, Tatu şi zeci ca ăştia; nu ei au adus caricaturi de antrenori; nu ei au mutat echipa prin toată ţara; nu ei au dictat transferuri aberante şi decizii tactice; nu ei au construit un climat de teroare pentru proprii jucători; nu ei şi-au îndepărtat suporterii; nu ei au vrut să-i folosească electoral; nu ei au transformat fiecare zi din aceşti 6 ani în circ naţional.

    Mizerii politice au fost eficiente datorită mizeriei din interior – adică a lui Becali. A crede altceva înseamnă a ne minţi singuri.

  6. Martie 24, 2016 la 12:54

    Putea Becali sa-i aduca si pe Mourinho, Messi si Ronaldo la Steaua – in 2008, cel putin, erau jocurile facute pentru CFR la nivel inalt!

  7. 7 Lucky
    Martie 24, 2016 la 14:39

    E treaba fiecăruia dacă acceptă această constatare a ta. Neputând proba fizic, e chestie de viziune personală. Pentru mine, e complet falsă, să nu spun altfel.

    Acel campionat a fost ratat la 1 punct, jocul decisiv din Ştefan cel Mare fiind pierdut din cauza lui Lăcătuş. Să acreditezi că o mână superioară a generat acest eşec (şi că orice efort ar fi fost în van), mi se pare complet nesustenabil logic.

  8. Martie 24, 2016 la 15:06

    Shit, man, a murit Johan Cruyff! 😦

  9. 9 portiadeotrava
    Martie 25, 2016 la 10:30

    Nu numai in 2008, Dawsone, jocurile au fost facute sa castige cine trebuie campionatul, ci si in 2009, 2010, 2011, editii in care castigatoarele jucau direct in CL. Este adevarat insa ca in 2008 ni s-au pus cele mai dure talpi. Poate unii au uitat, dar Goian a fost suspendat inaintea meciului cu Dinamo pentru asa-zise declaratii defaimatoare, iar Tudor, in acea partida, l-a iertat pe Bratu de al doilea galben. In fine, ideea era ca jocurile erau facute pt. altii, CFR in acel an, cum bine ai spus si tu.
    Oricat l-am injura pe Becali, acesta nu si-a batut joc de Steaua. Ba din contra, a mentinut-o la un nivel, mai ales in Europa (11 participari consecutive in CL si EL, 5 primaveri europene, o semifinala si o optime), mai mult decat decent, parerea mea. Fara banii lui, puteam fi intr-o situatie la fel de dificila ca lui dinamo. Se pare ca unii dintre noi am uitat de pe ce loc a luat echipa – 8 sau 9, cu -4 la adevar, daca-mi amintesc bine, un un lot ca vai de el si fara un cent in conturi. Repet, oricate derapaje a avut Becali, si a avut destule, acesta a fost un rau necesar. Spun unii c-ar fi venit sute, mii, milioane de investitori la o echipa cu istoria Stelei. Eu imi amintesc insa ca la acel moment, sfarsitul anilor ’90, inceputul lui 2000, multimilionarii frati Paunescu se codeau sa cumpere jucatori. Aduceau jucatori pe sume modice, ca acel Chiorean, de la Satu Mare, parca, sau olteanul Stoica, dat afara de la o echipa de mana doua din Grecia. A trebuit sa-l aduca Piti pe fraierul cu bani pt. a ne scoate din mocirla in care ne afundam. Si ‘ciobanul’ din prima a scos banutu’ si a luat vreo 5 jucatori: pe Florentin Dumitru, de la Astra, pe Lita si Carabas, de la National, Raducanu, de la Electroputere si T. Lung, de la U. Craiova. Primul meci, in primavara lui 2000, 2-2 in tiganie, cu il Muce pe banca, dupa ce in tur pierdusem fara drept de apel in Ghencea, 1-3, cu acelasi tigan pe banca. Deja se vedea ca echipa arata altfel si ca exista pespective. Meciul urmator am pierdut in Ghencea cu Nationalul, 2-3, cu Marius la prima partida impotriva noastra si cu Stoichita pe banca ‘bancarilor’. La final, am terminat pe 3, insuficient insa pt. a juca in Europa. Urmatorul campionat l-am castigat la pas si am inceput sa intram in normalitate in competitia interna. Am facut acest remember pt. ca observ ca lumea uita repede de unde a luat Becali echipa, cum fratii Paunescu nu bagau niciun ban si terminam la ani lumina de rapid si dinamo in campionat.
    Asadar, hai sa fim onesti si sa recunoastem ca ‘il ciobandante’, cu toate derapajele pe care le-a avut, ne-a facut sa traim momente magice. Ma gandesc in primul rand la sfertul cu tiganii, la calificarile in CL in dauna Standardului si a Galatei, doua echipe peste noi ca valoare, la eliminarea Valenciei, a Betis-ului, a Ajax-ului, formatii de care, fie vorba-ntre noi, nu prea speram sa trecem.
    Hai sa nu mai visam la cai verzi pe pereti, la seici si rusnaci care vin cu sacul de bani sa cumpere Steluta. Daca existau, Gigi o vindea primului ofertant. In Romanica noastra scumpa nu se pot face bani din fotbal si cei de afara stiu asta.

  10. 10 Lucky
    Martie 25, 2016 la 11:28

    Acel „jocurile erau făcute pentru CFR, Ciobandante nu avea ce face” se aplică mult mai fidel perioadei Păunescu, în care lumea era supra saturata de dominaţia Stelei şi jocurile erau făcute pentru Rapid şi Dinamo.

    Iar perioada Păunescu trebuie privită atât din acest unghi, cât şi din cel al datoriilor moderate (vreo 4 milionae $) , dar mai ales al perspectivei lotului de jucători foarte tineri (nu erau nicidecum predominante petarde precum Chiorean, cum în mod fals vrei să laşi impresia): Martin Tudor, Reghe, Miu, Baciu, Duro, Luţu, Trică, Linkar, Roşu, Ciocoiu, Dănciulescu.

    Acest lot a fost „salvat” de Cioban. Performanţele europene sunt similiare. Cel mai prost sezon cu Păuneştii era cel puţin similar unei primăveri europene în epoca democratizării formatului. Iar cel care a profitat a fost Becali, nu Steaua. Eu nu am simţit vreo mândrie în cea mai mare parte din aceste 11 participări, ci o stare de stânjeneală dată de nesfârşita chinuială, punctată de multe umilinţe istorice. Au fost şi puncte luminoase, ar fi absurd să le eludez, dar ele fac parte dintr-un tablou general similar în multe puncte epocii Păunescu, la care raportezi comparaţia.

    Altfel spus, demonizarea perioadei Păunescu este în mod intenţionat forţată, tocmai pentru a atenua tarele majore ale perioadei Becali; în acelaşi timp e folosită ca un fals bau-bau tot pentru închiderea ochilor la degradarea din perioada Becali. Iar fazele cu arabii sau Dinamo, sau că nu se pot face bani sunt iarăşi forţate; nu ne comparăm cu Dinamo, pentru că nu am plecat din acelaşi punct (suporteri; bază materială; jucători), bani se fac, şi nici nu visăm la arabi (nu trebuie să ne raportăm la „tătuci” mereu), ci la un management decent. Că e fezabil sau nu, e discutabil.

    Dar că fără Becali nu se poate e indiscutabil o prostie. Starea generală a stelismului e dauna incalculabilă pe a făcut-o acest idiot. Din acest punct de vedere, precaritatea aceasta mă face să risc (de parcă ar fi după mine), orice schimbare de management, cu toate posibilele costuri pe termen scurt.

    Eu am încredere în Steaua, alţii au încredere în Becali, se la vi.

  11. Martie 25, 2016 la 14:54

    Esti fenomenal, buey, Lucky, sa n-am ambitie – auzi, demonizarea nemeritata a Paunestilor! 😆

  12. 12 Lucky
    Martie 25, 2016 la 15:15

    Păi nu ştiu ce-i aşa demonic în ea, raportat la epoca Becali.

    Avea stadionul no. 1, baza no. 1, galeria no. 1, imagine nealterată, claritate identitară, datorii moderate, lot de tineri români de mare perspectiva, centru de copii şi juniori, 20 de glorii angajate în club, rezultate punctuale proaste, datorate contextului nefavorabil. Altfel spus, în chestii fundamentale stăteam mult mai bine ca acum. Rezultatele ar fi venit curând, ca urmare a unor reglaje fine interne şi a schimbării contextului.

    Becali a distrus chestiile astea f u n d a m e n t a l e, înlocuindu-le cu… nu ştiu cu ce, cu mărunţişuri, gen titlul în faţa Viitorului.

    Hai să facem o comparaţie cu ce avem acum, la nivel de: identitate, bază, stadion, galerie, suporteri, imagine, lot de jucători, copii, glorii, perspectivă, rezultate şi anvergură europeană. Nu mai spun de ani întregi de ruşine sportivă în campionat.

    Păuneştii sunt demonizaţi nemeritat, atâta timp cât îi raportăm negativ la Becali.

  13. Martie 25, 2016 la 16:51

    @Lucky
    Identitate, baza, stadion – ajunse o problema din cauza talpanilor.
    Galerie – la fel; ca fapt divers, personal o prefer oricand pe aia din anii ’80, care in cateva secunde reusea sa transforme intreg stadionul intr-o imensa galerie.
    Suporteri – chiar are sens sa redechidem subiectul „adevarati”? Bine: eu ii consider adevarati suporteri pe cei care, precum Keitel, spun ca vor tine cu aceasta echipa si daca se numeste Avantul Dr. Taberei!
    Imagine – te referi la tampeniile cu ciobanul, oile, branza, vehiculate intr-o veselie de boromani? Aici il parafrazez pe Shab: daca toti astia au o asa mare problema cu produsele lactate, sa-si ia carne la greu!
    Lot de jucatori – ma uitam acum vreo saptamana sau doua la un Replay si Manase cu Olaianos discutau chiar despre asta: acum privim cu nostalgie catre jucatorii de-acum 10 ani, probabil si peste 10 ani vom privi cu nostalgie catre jucatorii de-acum. Eu sustin fara nicio urma de retinere ca lotul Stelei din vremea Paunestilor era mult mai slab decat cel din perioada Valentin, de pilda, insa, tinand cont de faptul ca tu te referi la ce-avem in prezent, tin sa-ti aduc aminte ca, la 20 de ani distanta, fotbalistii ar trebui sa fi evoulat ca joc si potential, inclusiv dpdv fixic, dar astia s-au cacat pe ei cu Lituania la nivel de Nationala!
    Copii – aici e o problema, dar tot prin zona talpanilor e cauza.
    Glorii – mai glorie ca Duckadam…
    Perspectiva – am senzatia ca pentru tine solutia e revenirea geniului Galca, eventual cu Talpan patron si Gabita furnizor de echipament, ca-n zilele sale de izmene.
    Rezultate – avem deja trei titluri consecutive si destule sanse sa-l luam si pe-al patrulea.
    Anvergura europeana – daca ierti FSN-ul ca ne-a furat titlul din 2008, ai putea sa-i acorzi circumstante atenuante si lui Jiji ca nu ne-a mai adus macar Cupa UEFA!

  14. 14 Lucky
    Martie 25, 2016 la 21:25

    Nu sunt de acord cu argumentele astea, le consider destul de mult pe lângă adevăr, dar asta e o chestie pur subiectivă şi oricum sunt convins că cei mai mulţi aderă la ele.

    Putem să despicăm firul în patru cu succes, nu ştiu dacă nu ar fi bine să o facem, dar deocamdată îţi răspund doar la chestiunea cu perspectiva.

    Încep cu o observaţie: „geniul Gâlcă, Talpan patron şi izmenarul Oprea” – nu înţeleg cum un om fără prejudecăţi poate face o asemenea alăturare absolut jignitoare şi răutăcioasă. Gâlcă e un fost jucător foarte bun (aproape mare), un antrenor model de comportament (asta cred că deranjează cel mai mult – stabileşte un standard care produce multă ruşine când se nasc unele comparaţii cu prezentul) şi de oarecare succes, măcar ca trofee câştigate şi mai ales din prisma supravieţuirii până acum în Primera, campionat la nivelul căruia unul precum Reghe poate prinde în cel mai bun caz un loc la lojă. Asta nu mai e chestie subiectivă, ci o realitate.

    Cum să-l alături pe unul ca Oprea lui Gâlcă?! Sau pe Talpan?! Sau MApN-ul în sine?!

    Nu, tată, perspectiva e un antrenor gen Gâlcă (nu Reghe), un preşedinte executiv gen Marcel Puşcaş (nu Argăseală), un director sportiv gen Adi Ilie (nu MM Stoica), un administrator delegat gen Prodan (nu Mache), un director de relaţii internaţionale gen Cristi Bivolaru (nu fii-su lui Argăseală), un director de marketing gen Durbac (nu fii-sa lui Argăseală), un chef scouting gen Marcel Popescu (nu Pedrazzini), un director de centru copii gen Ianovschi (nu Ţiţţi), antrenori la copii stelişti gen Ghionea, Petre Marin, Neaga, Falemi, Dică, Ogăraru, Rădoi (nu cei care sunt acum şi care nu au lovit mingea în viaţa lor) şamd.

    Normalitate înseamnă o bază proprie de pregătire (a făcut unul ca Hagi cu bani de acasă, dar după 100 milioane încasate din fotbal tot nu se poate face la Steaua), respect faţă de toţi (suporteri, glorii, adversari), muirea MApN-ului cu palmaresul, marca, stadionul şi impunerea unui respect care ar duce de fapt la o revenire la normalitate.

    Şi un patronat care să-şi vadă de treaba lui – să vină la meci, să ciocnească o cupă de şampanie şi să plece acasă.

    Astea-s vise umede, dar spre genul ăsta de normalitate ar trebui să tindem, în opinia mea. Ce e acum nu e ceva care „nu e ideal, dar…”. Ce se întâmplă e o mizerie. Pe unii nu-i deranjează, sau nu sunt de acord, treaba lor, chestie de opţiuni personale.

  15. 15 Sam Murray
    Martie 25, 2016 la 21:47

    ”Oricat l-am injura pe Becali, acesta nu si-a batut joc de Steaua.”
    Aici nu sunt de acord. Am recunoscut întotdeauna aportul patronului la renașterea Stelei – Păuneștii erau un fel de Negoiță sau Moraru… Dar, pe de altă parte, consider că doar GgB e principalul vinovat că nu am asistat la… hegemonia anunțată de MM. Era suficient să stea în banca lui, să cânte psalmi, să ridice biserici și să să se dea în spectacol pentru zăbrăuțeni.
    E interesant cum se va încheia meciul Ministerul de Război – Războinicul. Am mai spus-o: dacă i se pune pata lui GgB și lasă baltă echipa, tălpanii o iau în barbă. Și noi la fel… Deși tare mi-e teamă că totul e deja aranjat pentru momentul când diliul va ceda psihic. Pentru că el nu e dorit. Cineva, undeva, e gata să preia Steaua de la minister. Acum e mai simplu, există legi clare, nu ca în primii ani de după Revoluție, se va încheia un contract beton și… gata. Dar, cum ai zis și tu, ”Hai sa nu mai visam la cai verzi pe pereti” Mai bine ne-am uita peste Dunăre și am vedea că ȚSKA, Lokomotiv și Levski sunt istorie, fotbalul bulgăresc fiind dominat de echipa unui orășel de 30-35.000 de locuitori și un stadion de nici 8.000 de locuri. Fără tradiție, aproape necunoscuți, teleormănenii de dincolo au un patron care bagă bani. Pentru că asta e fotbalul de azi: business…

  16. Martie 25, 2016 la 23:37

    Lucky, eu sunt unul dintre cei care chiar s-au opus curentului anti-Galca, mai ales ca eu mi-l aminteam pe Costel cu cele cinci goluri intr-un singur meci, dar astea nu inseamna ca m-a incantat din cale-afara jocul alor nostri in mandatul sau.
    Cat despre Izmenarul-sef – eu stiu ca individul se gaseste in spatele nastrusniciilor talpane. Sigur, e posibil sa fiu gresit informat, asa cum e posibil sa nu.
    Altfel, nu m-as avanta nici eu insumi sa ma autocaracterizez ca lipsit de prejudecati – am in politica si-n viata cotidiana chiar niste apucaturi de-un conservatorism de-i doare la cabeza pana si pe ai mei! 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Unlucky pe ÎNTĂRIRI
Sam Murray pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
Dawson pe REGULAMENTE ȘI BRICHETE
dfcd@jhdhjds.ro pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI
Unlucky pe MÂNDRI CĂ SUNT FRUSTRAȚI

%d blogeri au apreciat asta: