29
Feb
16

STEAUA, ASA ȘI TĂLPANII


Situația conflictului dintre Ministerul de Război și Războinic este atât de complicată încât nici măcar cei de specialitate nu pot ajunge la o concluzie comună, juriștii fiind de partea uneia sau alteia din părți. Întrucât nu cunosc toate amănuntele privatizării secției de fotbal a clubului Armatei, nu m-am hazardat să mă pronunț pro sau contra vreuneia din cele două combatante – CSA și FC. Ce mă miră este faptul că se trece mereu peste faptul că privatizarea n-a început-o GgB, ea având loc în 1999, când secția de fotbal a devenit FC Steaua, iar patroni erau Păuneștii.

Printre multele care s-au scris și se scriu despre necazul nostru, citesc în GSP-ul de azi un articol foarte interesant (http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-ce-urmareste-armata-in-conflictul-cu-steaua-banii-sau-salvarea-brandului-cum-a-distrus-mapn-ul-un-nume-de-traditie-pentru-ca-nu-aducea-profit-471121.html)

Din start, autorul, dl. Sergiu Alexandru, sintetizează situația: ”MApN susține că formația patronată de Gigi Becali nu este continuatoarea echipei înființate de Armată, echipă care câștiga Cupa Campionilor Europeni. Anul trecut a redobândit emblema în instanță și acum se pregătește să ceară recuperarea unui prejudiciu provocat de clubul lui Becali în intervalul 2004-2015.” După care precizează un lucru esențial: decizia a venit ”exact în momentul în care echipa mergea foarte bine și producea bani.” Pentru că, de fapt, aici e explicația înverșunării cu care Armata se zbate pentru ”redobândirea proprietății”. Să nu uităm că Steaua e singura echipă aflată în această situație. N-am auzit ca Internele, Transporturile sau mai știu eu cine să evalueze brandul Dinamo, Rapid, sau altul și să ceară ceva actualilor patroni. Chiar dacă n-ar fi fost vorba de 57 de milioane de euroi, ci de câțiva firfirici…

Și, absolut firesc, dl. Alexandru sesizează că MApN-ului nu i-a păsat de altă echipă a sa, de  Asociația Sportivă Armata Târgu Mureș. Normal, pentru că ”echipa nu produce nimic și nu aduce niciun beneficiu financiar.” Același minister, care s-a luptat ani de zile să-i interzică lui GgB folosirea numelui de Steaua și a siglei, a desființat A.S.A. Tg.Mureș, din lipsă de fonduri, și a permis echipei primăriei, FCM, să folosească culorile și numele defunctei ASA. Nu pentru 57 de milioane de euro, nici de lei, nici de lei vechi. Nu, bre, gratis! Și, din 2013 încoace, Târgu Mureș se mândrește cu… continuatoarea tradiției, care are același nume cu al dispărutei – ASA, care, cică, e acronimul AS Ardealul… E chiar amuzantă afirmația celui ce era pe atunci președintele clubului: ”eu inițial am vrut să întregistrez echipa ca Asociația Sportivă Ardealul Tg. Mureș, dar m-au dat în judecată cei de la Clubul Sportiv Ardealul. Așa că am pus ASA. Nu este niciun acronim și nu înseamnă nimic.” Deci, anonima CS Ardealul a sărit ca arsă, dar ditai ministerul ba… Pentru că, probabil, nu ar fi primit nici banii plătiți pe o eventuală evaluare.

Așa că nu-mi rămâne decât să mă întreb: dacă GgB refuză să plătească suma pe care ar calcula-o iecsperții, cota-parte a secției de fotbal din întreaga valoare a CSA, își ia jucăriile și pleacă, ce se întâmplă? Va apărea o echipă nouă, Steaua Bethleemuului, să zicem, cu GgB patron, cu sediul pe undeva prin țară, jucând pe nu știu ce stadion lăsat în paragină și renovat de latifundiarul din Pipera. Dacă o mai avea chef… Dar Steaua? Steaua noastră? Se va dizolva unitatea militară, se va casa clubul, ca în cazul ASA? Că nu-l văd pe Tălpan semnând ștatul de plată al clubului agreat de CSA. Nu de alta, dar… kaputt kartela, neama parale pentru așa ceva.

Sau o fi ce bănuiesc eu? Totu-i pus la punct ca, în momentul când cedează GgB, să apară ”deus ex machina” un investitor gigea în locul lui Gigi, care să primească urgent tot: brand, siglă, stemă, nume, prenume, stadion, anexe, binecuvântarea tălpanilor etc.. Acu`, ce să zic, de mult aștept eu să scăpăm de pațachina din Pipera, dar cine-mi garantează că nu ne pricopsim cu vreun nețoi, vreun mititel, vreun negoiță, vreun mason sau vreun morar? Sau vreun vânător de elefanți…

 

.

 

Anunțuri

16 Responses to “STEAUA, ASA ȘI TĂLPANII”


  1. Februarie 29, 2016 la 12:45

    Maitre, emblema din perioada 1974-1991 contine o eroare in poza postata de tine – steaua e galbena in cinci colturi, stiu sigur asta c-am desenat sigla in cauza pe unde-am apucat in anii ’80, in scoala generala! 😉

  2. 2 Lucky
    Februarie 29, 2016 la 13:16

    Articolul e tendenţios şi slab logic, compară mere cu aspirine.

    Pe fond, a ţine parte cuiva e hilar, după cum e şi încercarea de a invoca (ceea de multe ori e egal cu a inventa) argumente pentru unii sau alţii.

    Esenţial e ceea ce simţi, hotărârile judecătoreşti nu fac doi bani. Îmi spune o judecătoare cine e Steaua, sau o prevedere legală?

    Altfel, eu aş fi dispus să risc orice alt patronat în afara lui Becali. Din păcate, asta nu se va întâmpla.

  3. 3 Lucky
    Februarie 29, 2016 la 16:53

    @ …articolul citat de Toshiro, ca să fiu mai clar.

  4. 4 Sam Murray
    Februarie 29, 2016 la 20:22

    În ceea ce privește riscul oricărui alt patronat, mi-e că suntem cam în situația celei mai frumoase și mai iubite. Au scăpat de Berlusconi și i-a bătut Dumnezeu cu fel de fel de caricaturi… La ora asta, până s-o stabiliza situația, prefer să strâng din dinți și să accept un patron ca Becali. Mă fac că nu-l văd și nu-l aud (știu, e greu…). Am spus-o de atâtea ori: când o ajunge să priceapă că singura cale de reușită e să nu se mai bage peste antrenor și jucători, să stea în lojă ”ca la teatru”, cum zicea cândva, și să nu se mai dea în stambă cu declarații tembele, totul va fi OK. Dar războiul cu Armata n-are ce să aducă bun…

  5. Martie 1, 2016 la 08:45

    Pe mine chestia aia cu „redobandirea proprietatii” m-a dus cu gandul catre o comparatie, poate fortata, poate chiar nelalocul ei, dar hai sa fie si-aici. Cumpara oricare din voi de la statul roman carciuma Nasu’ Mare Sa Traiasca, deja renumita in lume, dar care a cam inceput sa lase de dorit la capitolul servicii etc. Noul patron da afara chelnerii spagari care scuipa in mancare si bucatarii care s-au plafonat si nu mai au chef sa gateasca decat chiftelute marinate o data pe saptamana, ba mai abroga si legea nescrisa, celebra prin asemenea localuri, care stipula ca bautura pe baza de pastile prezentata drept vin nu e servita decat alaturi de mancare, apoi angajeaza multi oameni noi – bucatar sef talentat cu echipa muncitoare si bine pregatita, somelieri scoliti in Franta, ospatari decenti, personal administrativ cu studii economice superioare etc. – si readuce restaurantul respectiv la un nivel acceptabil pentru Bucuresti si Romania in general. Culmea tupeului, noul patron mai face si profit, iar statul roman, ca fost proprietar, tuna si fulgera acum ca-i bodega lui, de fapt! Ca sa fie tacamul complet, reuseste sa obtina in instanta bolta de la intrare din fier forjat, acum evidentiata si cu ajutorul unor efecte luminoase, reprezentand denumirea scrisa pe o pancarta sustinuta de doi tigri antropomorfi cu cate-o halba-n labele anterioare. Intrucat o decizie judecatoreasca trebuie respectata, oricat de cretina ar fi si, foarte probabil, obtinuta pe cai indoielnice de una dintre parti, pe noua bolta folosita la intrare de local putem citi acum NMST, iar tigrii au cate opt dungi in loc de cinci, ca pana mai deunazi. Dar statul nu se lasa si insista ca bolta veche, opera de arta realizata postum de Brancusi, costa 57M iepu, iar patronul carciumii va trebui sa-i achite statului, cunoscut si ca fost proprietar, suma respectiva constituita in prejudiciu, ba sa-i cedeze si dreptul de proprietate asupra companiei. In tot acest scandal, o parte din clientii vechi ai carciumii, autonumiti clienti adevarati, renunta la a mai frecventa bodega in cauza pana cand noul patron nu accepta sa le serveasca iar vin pastilat si chiftelute marinate alterate in care scuipa chelnerii.

  6. 6 Lucky
    Martie 1, 2016 la 09:31

    Nu ar fi o comparaţie nelalocul ei dacă am inversa cine, cum şi ce fel de mâncare şi vin servea.

  7. Martie 1, 2016 la 09:45

    Ha, chiar nu m-am gandit la Paunesti cand am facut comparatia, dar ce se pupa! 😀

  8. 8 Jack_the_stripper
    Martie 1, 2016 la 21:11

    @dawson
    Sa nu ne amagim, dupa revolutie la steaua toti proprietarii au servit doar vin pastilat. Doar ca a trecut timp si unii au uitat gustul. Mai am si acum un numar vechi prosport in care otelea prezenta bilantul contabil al clubului pe cateva sezoane la rand din anii 90 si banii dati pe salarii cresteau cu cate 1 milion de dolari pe an in conditiile in care vindeau aproape toate vedetele la prima oferta din strainatate

  9. 9 Colegul de celula al lui Meme Stoica
    Martie 1, 2016 la 23:38

    Ca de obicei esti prost informat si postezi doar tampenii. Ti-am mai zis sa pui mana si sa studiezi cazurile astea inainte sa faci inca un articol de rahat. Dar vad ca nu asculti. Asa ca o sa iti explic din nou.

    1. Echipa de fotbal Steaua Bucuresti NU A FOST PRIVATIZATA NICIODATA!

    In anii 90 FIFA a cerut ca echipele profesioniste care participa in cupe europene sa nu mai fie finantate de stat. Era o masura care asigura fair playul. Sau cel putin asa credeau ei. Ca presupuneau ca in acest fel o echipa nu va avea acces la mai multe fonduri decat celalalte si nu va putea sa achizitioneze ce jucatori va dori. Nu le-a mers. Anumite echipe, majoritatea din vestul capitalist, au devenit foarte bogate si au inceput sa cumpere tot, in timp ce echipele de traditie din Estul Europei s-au dus dracului. Dar sa nu schimbam subiectul.

    Pentru a putea continua sa joace in Cupele Europene, CSA Steaua Bucuresti a pornit un parteneriat cu un nonprofit, numit AFC Steaua Bucuresti, desi se putea numi si Sammuraysports sau Muie Dinamo. Ce insemna acest parteneriat? Steaua Bucuresti venea cu lotul de jucator, locul in prima divizie, marca(unde intra si istoria si palmaresul si tot), baza de pregatire si stadionul, in timp ce acest nonprofit asigura finantarea, adica plata taxelor si a salariilor jucatorilor. Astfel statul detinea in continuare echipa in timp ce finantarea venea de la alte surse. E important de stiut ca jucatorii au semnat intr-adevar cu acel nonprofit, ca sa poata fi platiti, dar ASTA A FOST SINGURUL TRANSFER CARE A AVUT LOC INTRE CELE DOUA PARTI.

    Asadar, anul 1999 o prindea pe Steaua tot in proprietatea Clubului Sportiv al Armatei, fara jucatori, dar cu finantare de la un nonprofit care din pacate era format din multi interlopi si oameni care urmareau doar sa se imbogateasca. Asa au reusit oamenii astia sa „piarda” banii pe care echipa ii obtinea din transferurile multor jucatori buni(Sabin Ilie, Denis Serban, Lutu, etc.) si tot asa a ajuns prostul de becali la Steaua. Nefiind bani, a fost nevoie sa vina cineva si sa imprumute clubul.

    Sclavii aia din AFC(Paunestii si cine plm mai era acolo) si-au dat la un moment dat seama ca stau pe un munte de aur si au incercat prin diferite metode sa rupa legaturile dintre echipa de fotbal si clubul sportiv, doar ca sa nu mai fie nevoiti sa imparta banii pe care ii obtinea fotbalul cu restul sporturilor. Una din aceste metode a fost transformarea nonprofitului in societate comerciala pe actiuni. Dintr-o astfel de societate puteai scoate bani in mod legal, pe cand din nonprofit nu poti. Insa becali a fost mai curva ca toti. Si-a facut societatea lui, s-a dus cu batengarzii la adunarea generala, a amenintat, a santajat, a si mituit si a reusit sa obtina ce a vrut, adica transformarea echipei de fotbal in societate pe actiuni, societate unde AFC Steaua Bucuresti reprezenta o parte, iar SC FC Steaua Bucuresti SA(societate infiintata de becali in 2003) alta parte.

    La scurt timp dupa, becali a facut o majorare de capital si SC FC Steaua Bucuresti SA a devenit actionarul majoritar. AFC Steaua Bucuresti era si plina de datorii dar si condusa de Teia Sponte, asa ca jucatorii au fost transferati de la AFC la SC FC Steaua Bucuresti SA(si-au renegociat contractele si au primit mai multi bani) si astfel societatea lui becali a inlocuit nonprofitul. Proteste nu au fost. Pentru ca oameni de fotbal precum Piturca sau Dragomir(si deci si Sandu) il sustineau pe Becali, Paunestii nu erau destul de puternici ca sa se puna cu el, iar oamenii ca Boroi si pe atunci Colonelul Zisu(Acum e general. Boroi nu e general. E doar colonel acum) au facut un pic de scandal dar in cele din urma au lasat-o balta pentru ca au fost si ei cumparati. De aia nu a spus Boroi foarte multe atunci cand becali a inregistrat abuziv o marca care nu ii apartinea si cand a continuat sa foloseasca numele, istoria si, cel mai important, coeficientul Stelei.

    Restul e istorie. Dar ce s-a intamplat cu adevarata Steaua Bucuresti? Echipa de fotbal si-a incetate activitatea in 2003. AFC Steaua Bucuresti, nonprofitul care doar o administra, nu detinea nimic. In urma unor hotarari de guvern(pe care le poti gasi pe net, nu le mai caut acum sa ti le pun) tot ce a fost imprumutat la AFC s-a intors la CSA Steaua Bucuresti, adica marca dar si intelegerile pe care le avea AFC pentru folosirea bazei sportive si a stadionului. De aia se plangea taranul de becali ca trebuie sa plateasca chirie, pentru ca el se astepta sa stea gratis in Ghencea.

    Anumiti procurori au incercat sa ancheteze cazul, insa atunci Romania era in plina era Nastase. Era greu ca justitia sa isi poata face treaba. Becali a primit chiar NUP pentru privatizarea Stelei Bucuresti, desi pana in ziua de azi nimeni nu stie cat a platit el pentru echipa si pentru dreptul de a juca direct in liga 1, cu un coeficient care mai tarziu i-a adus multe milioane din participarile in cupe europene. Mai mult, AFC Steaua Bucuresti a fost bagat in pamant, nonprofitul datorand si azi statului roman in jur de 11 milioane de euro, bani care nu vor fi recuperati niciodata, dat fiind faptul ca societatea condusa de Teia Sponte a fost bagata in faliment.

    De abia acum, cand justitia a inceput sa-si faca treaba, s-a facut si lumina in cazul Stelei. Judecatorii au fost clari: Marca Steaua Bucuresti apartine CSA Steaua Bucuresti. Asta inseamna ca echipa care joaca in liga 1 nu numai ca nu e Steaua, dar nu a fost niciodata. Nu din punct de vedere legal. O fi fost emotional, in ochii fanilor. DAR LEGAL NU E! Si asta e tot ce conteaza.

    O sa spui acum ca de ce nu zice FRF nimic. Nici frf si nici lpf nu zic nimic pentru ca au fost complici la aceasta hotie si sunt buni de plata daca vreo alta echipa din liga 1, care a pierdut pentru ca a terminat atatea campionate in spatele fcsp-ului, va vrea sa ii dea in judecata. CFR Cluj, de exemplu, ar putea sa dea in judecata Federatia si Liga si sa castige. Nu o vor face insa pentru ca mafia e peste tot. Intr-o lume corecta, frf dezafilia fcsp-ul imediat dupa anuntarea deciziei iar ziarele de sport i-ar fi spus echipei chiar asa, fcsp, nu Steaua. Insa in ziua de azi Steaua vinde, nu fcsp. Banii din televizari vin pentru Steaua, nu pentru fcsp. Si uite cum, desi un judecator a spus clar ca fcsp nu are voie sa faca bani de pe urma marcii Steaua, societatea ciobanului inca face, la mai bine de un an de la decizie.

    2. Articolul e unul facut la comanda. Daca tu crezi ca baiatul ala, sergiu alexandru, a scris ce a scris din dorinta de a dezvalui adevarul, te inseli. De ce? Pentru ca minte. Minte chiar in articol.

    FCSP a castigat bani foarte multi si inainte de 2014. Daca cineva voia sa ii fure ciobanului banii, ii facea probleme inca din primul an cand a participat in CL. Dar, dragii mosului, procesul a pornit din 2010, adica din momentul in care fcsp nu facea bani, pentru ca in acei ani termina pe 6. Unde e logica? Sau ce? „Generalii” stiau ca fcsp o sa faca tone de bani in 2014? Fiti seriosi si lasati prostiile cu conspiratiile. Aici s-a facut doar dreptate. Justitia si-a facut treaba, asa cum si-a facut si in cazurile altor mari hoti, precum Nastase sau Voiculescu.

    3. Pretinzi ca esti stelist dar vad ca te uiti in curtile altor echipe. Da-i dracului pe aia. Eu unul nu dau doi bani pe rapid sau dinamo. Mi se rupe de ei. Mi se rupe daca au fost sau nu privatizati. Dar, daca vrei sa stii adevarul, uite-l aici. De rapid stiu sigur ca nu a fost privatizat. Copos a facut cu ei cum face ciobanul cu noi. Iar dinamo am inteles ca a fost privatizat pe un dolar sau asa ceva in anii 90. Ministerul a dat echipa pe un dolar. Era oricum o echipa de cacat, urata de toata lumea, pentru ca era echipa securitatii, performante nu avea in prima jumatate a anilor 90, nimeni nu credea ca va supravietui. Nu era Steaua. Nu conta. De aia s-au rupt aia asa usor de ea. Nu se poate compara cu Steaua, care in acele vremuri juca in CL si castiga campionate dupa campionate. Steaua facea bani atunci, dinamo nu. ASA Tg. Mures, o alta echipa care nu facea bani, a fost casata. Cum era si normal. In ciuda incercarilor „ziaristilor” de a prezenta respectiva echipa ca o echipa mare, era de fapt o echipa de rahat. Un amarat de loc 2 in 50 de ani de existenta e fix pix. Daca ar fi existat cumparator, armata ar fi dat-o pe 1 leu.

    4. Intre Steaua si becali nu va exista nici o intelegere. Pentru ca becali e un puscarias si Steaua Bucuresti, un bun al statului, nu isi va asocia imaginea cu un puscarias. Mai mult, echipa puscariasului va fi dezafiliata in aprilie, cand e pronuntarea in dosarul in care CSA Steaua Bucuresti a cerut ca SC FC Steaua Bucuresti SA sa nu mai foloseasca numele de Steaua Bucuresti. Judecatorul va decide atunci ca societatea ciobanului va trebui sa-si schimbe numele iar asta va duce direct la dezafilierea ei. Pentru ca regulamentele frf sunt clare: o echipa isi poate schimba numele doar in perioada dintre competitii. Daca isi schimba numele in timpul campionatului, lucru care s-ar intampla doar daca nu detine numele(asta e o cerinta obligatorie la inscrierea in campionat) e dezafiliata direct.

    5. Las-o mai moale cu jignirile la adresa lui Talpan. Omul si-a facut datoria, corect, cinstit. Ce ai fi vrut? Sa se lase cumparat, cum au facut-o altii? Atunci i-ai fi ridicat statuie? Daca da, atunci sa stii ca mi-e scarba de oamenii ca tine si mi-e rusine ca tu iti spui stelist.

    6. Las-o mai moale si cu conspiratiile. Nu e nici un alt „cumparator” pe teava. Steaua nu va fi vanduta. Echipa de fotbal va renaste in asociere cu un finantator din afara, asa cum e la baschet acum. Si daca va fi vreodata cedata de stat, va fi cedata doar impreuna cu restul clubului sportiv, printr-o privatizare facuta corect.

    Stiu ca e lunga postarea. Dar ti-am scris ca sa te ajut sa intelegi. Si foloseste cu incredere internetul pentru a afla si mai multe. Daca nici acum nu vei vrea sa intelegi si vei continua pe acelasi drum, o sa stiu sigur tu nu esti stelist, ci doar un becalist jegos, interesat de rezultate si nimic mai mult.

  10. Martie 2, 2016 la 00:03

    O laba lunga a unor distrusi fara viata a caror existenta trista se invarte in jurul unui club sportiv. Bai, tristilor, de UEFA ati auzit? UEFA, adica Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. Adica corpul administrativ și de control al fotbalului european. Ati auzit? Ei bine, ia uite ce parere au ei despre treaba asta:
    http://www.uefa.com/teamsandplayers/teams/club=50065/profile/index.html

    FC Steaua Bucureşti
    Formed: 1947
    UEFA club competition honours (runners-up in brackets)
    • European Champion Clubs’ Cup (1): 1986, (1989)
    • UEFA Super Cup (1): 1986
    Domestic honours (most recent triumph in brackets)
    League title: 25 (2014)
    Romanian Cup: 21 (2011)

    Probabil au fost cumparati si astia de Becali, nu?

  11. 11 Colegul de celula al lui Meme Stoica
    Martie 2, 2016 la 00:36

    Idiotule, adica shab, ai impresia ca UEFA e agentie de detectivi particulari? Nu, saracule, aia dau mai departe ce primesc de la frf. Daca nu aveai capul bagat foarte adanc in propriul tau fund ai fi vazut asta. Chiar anul trecut frf si wcsp au avut o foarte mare problema din cauza faptului ca UEFA nu a fost notificata ca wcsp nu mai detine marca Steaua. Era sa-i bage in competitie cu emblema veche si cu numele de Steaua Bucuresti. Si asta ar fi fost o foarte mare si chiar PENALA greseala. Dar stai linistit, nu mai e mult pana in aprilie. Sa vii si atunci si sa ne spui ce crede UEFA, adica Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal.

  12. Martie 2, 2016 la 01:36

    Bai laba trista, pana una-alta, echipa antrenata de Laurentiu Reghecampf este, conform UEFA, adica Uniunea Asociatiilor Europene de Fotbal, corpul administrativ si de control al fotbalului european, aceeasi echipa care in 1986 a castigat CCE. Adica, nu lotul de acum, cu Stanciu si Tamas, ca te vad mai prostovan si poate intelegi gresit, ci echipa de fotbal STEAUA e aceeasi. Cu alta emblema, ca si-au schimbat-o de 4 ori de-atunci, la fel ca multe alte cluburi din lumea asta. Faptul ca niste bolnavi mintal care au o obsesie nesanatoasa fata de un club sportiv ar prefera sa vada echipa desfiintata decat finantata de Becali (numele proprii se scriu cu litera mare, doar prescolarii, analfabetii, infantilii si retardatii procedeaza altfel), nu schimba cu absolut nimic realitatea. Vestea pe care o asteptati nu va sosi in aprilie, ci de Paste. De Pastele Cailor, ca sa fiu mai exact. Iar tu, Talpan, Jan Pavel si restul oligofrenilor veti constata ca visele umede sunt placute pana la un anumit punct, dupa care te loveste realitatea crunta: v-ati murdarit chilotii de pomana.

  13. 13 Sam Murray
    Martie 2, 2016 la 07:50

    Ei, dacă-s prost informat și postez doar tâmpenii, nu-mi rămâne decât să intru într-un parteneriat cu colegul de celulă al lui MM… Eu scriu tâmpeniile, el, care a studiat cazurile, le corectează – eventual, împreună cu ceilalți colegi de celulă – și dă bun de tipar. Vizat de Tălpan, desigur…
    Între timp, noi, dumiriți că adevărata Steaua e la CSA, ne vom bucura că, în sfârșit, echipa de fotbal a revenit printre celelalte secții, cu aceleași rezultate pe care le vedem din 1990 încoace. Urmând aceeași cale: tot mai jos, spre desființarea totală.
    FCSB ≠ Steaua !!! URA! URA! URA!

  14. 14 Colegul de celula al lui Meme Stoica
    Martie 2, 2016 la 10:04

    Vai de capul tau, saracule! Si cand ma gandesc ca unii te cred stelist… Mi se face greata. Din cauza celor ca tine, a oamenilor fara coloana, care iubesc doar performantele pentru a se putea da mari in fata prietenilor lor dinamovisti, a ajuns Steaua unde e acum.

    Am incercat sa iti explic frumos dar vad ca nu vrei sa intelegi. E ok. E alegerea ta si nu o sa ma bag peste tine. Sper totusi ca nu vei fi curva si ca vei ramane alaturi de echipa lui becali pana la sfarsit. N-as vrea, sincer, ca „oameni” ca tine sa vina sa sustina Steaua.

    Talpan, pe care vad ca inca il jignesti fara sa ai un motiv, o sa isi faca in continuare treaba si o sa castige, indiferent cat vei bate tu din gura. Asa cum a castigat de fiecare data pana acum. Si da, de aici poti trage concluzia ca wcsp-ul tau a avut parte doar de infrangeri in razboiul cu Steaua.

    In incheiere vreau doar sa iti transmit ca inteleg de ce suporterilor ca tine le place asa de mult noua emblema a wcsp-ului. Voi stati cu capul toata ziua doar in cur. Asadar e normal sa va placa o stema care seamana cu o gaura de cur.

  15. 15 Sam Murray
    Martie 2, 2016 la 11:42

    Măi, celularule, îți răspund pentru că ai depășit măsura, bogatule…

    Ți-am lăsat elucubrațiile ca să vadă și ceilalți ce ”adevărați” sunt cei ca tine, față de noi, săracii, de care ți se face greață (ia lămâie, că face bine…). După cum ai zis, e alegerea mea, așa că respectă-ți promisiunea: nu te băga peste mine, o curvă care-și bate gura jignindu-l pe idolul tău, Tălpan. Nu de alta, dar ce rost are să-ți pierzi vremea cu wcsp-iștii care stau toată ziua cu capu-n cur.
    Sper să nu-mi ceri despăgubiri pentru copy-paste-ul abundent din strălucitele-ți slove…

    Acestea fiind zise, mai fac un copy-paste – o replică a lui Ilarion Ciobanu (vezi, alt cioban…) dintr-un vechi film: ”Adio, mă!”

  16. Martie 2, 2016 la 12:24

    Baiatul asta care zice ca fu coleg de celula cu MM bag sama c-are o problema financiara teribila de-i face pe toti ceilalti saraci. Asta ca sa nu spun ca-i un cocalar imputit si caz de balamuc… 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe STEAUA NOASTRĂ
Sam Murray pe NICI ACUM
Unlucky pe STEAUA NOASTRĂ
Ovidiu pe NICI ACUM
Sam Murray pe STEAUA NOASTRĂ

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: