27
Ian
16

LOACH


Anul acesta, pe 17 iunie, Ken Loach va împlini 80 de ani. Până în 1990 a realizat mici filme TV, artistice sau documentare. Semnificativ mi se pare faptul că o adaptare TV a sa după Cehov, ”A Misfortune”, din 1973, a fost ”redescoperită” după… 40 de ani. Criticii mai menționează și calitățile unui film din 1980, ”The Gamekeeper”.

Întâmplarea face ca, în ultimele luni să fi văzut câteva din filmele sale de după 1990, dar nu în ordinea cronologică a apariției lor.

Primul a fost ”Carla`s Song” (1996), cu Robert Carlyle în rolul unui șofer de autobuz scoțian ajuns în vîltoarea evenimentelor din Nicaragua, și cu Scott Glenn în rolul unui expat american.

Apoi , ”The Wind that Shakes the Barley” (2006), povestea a doi frați irlandezi care luptă împotriva englezilor în anii`20.  Filmul a obținut o grămadă de premii, printre care și Palme d`or la Cannes.

Și ”Hidden Agenda” (1990), cu excelentul Brian Cox, trata tema luptei IRA împotriva englezilor. Un film în care brutalitatea britanicilor e tratată fără menajamente. Premiul juriului la Cannes.

În ciuda titlului, ”Route Irish” (2010) nu are nicio legătură cu Irlanda. E vorba de războiul din Irak, unde americanii numiseră cea mai periculoasă zonă de acces ”Route Irish”. Dar, ca și în alte filme ale lui Loach, atacul e îndreptat împotriva autorităților. Eroul principal, Fergus, căutând să afle cauzele morții unui prieten, descoperă cum se acoperă crimele de război comise împotriva irakienilor.

Nominalizat la Cannes, a pierdut ”Palma”, ca și ”Jimmy`s Hall” (2014).  Aici, proaspăt reîntors din America anilor `30, un irlandez transformă sala comunală într-un loc unde localnicii să se distreze, să citească, să deseneze, să cânte – ce mai, casă de cultură. Dans sâmbătă seara, mers la biserică a doua zi dimineață. Nimic rău în asta, nu? Dar preotul local consideră că doar el e îndreptățit la educarea enoriașilor. Și cei înstăriți, și autoritățile sunt deranjați de inițiativa lui Jimmy Gralton. Și ce frumos sună muzica irlandeză…

Mai am pe listă ”Ae Fond Kiss” (2004), pe care mi l-am programat în zilele următoare.

land-and-freedomAm să mă opresc puțin asupra filmului care m-a impresionat cel mai mult: ”Land and Freedom” (1995). E un film despre o perioadă care m-a interesat întotdeauna, cea a Războiului Civil din Spania (1936-39). Alegerile aduseseră la conducerea țării un guvern de stânga: Frontul Popular, format din Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania (PSOE),Stânga Republicană (IR), Stânga Republicană din Catalunya (ERC), Uniunea Republicană (UR), Partidul Comunist (PCE) și Partidul Muncitoresc al Unificării Marxiste – troțkiști antistaliniști (POUM), Acțiunea catalană (AC) și alte partide mai mici. Victorie strânsă, remanieri masive în armată, unde ofițerii superiori cu vederi de dreapta au fost înlocuiți și trimiși în garnizoane din colonii. Un grup dintre acești ofițeri a emis așa-numitul Pronunciamento, declarație de opoziție față de guvern. A izbucnit războiul civil care a dus la instaurarea dictaturii lui Franco, până în 1975. Forțele de dreapta au primit sprijinul Germaniei și Italiei, în timp ce republicanii   au fost sprijiniți de URSS și Mexic. Militanți de stânga din toată lumea s-au înscris voluntari în Brigăzile Internaționale. Românii au luptat de ambele părți – comuniștii de partea republicanilor, legionarii din Garda de Fier de partea naționaliștilor. A fost un război în care au avut loc atrocități inimaginabile. Așa cum a distrus Armata Roșie, prin epurările elitei conducerii ei, Stalin a contribuit din plin la înfrângerea forțelor republicane prin impunerea comuniștilor la conducere și marginalizarea celorlalte facțiuni republicane, ceea ce a dus la conflicte armate în sânul fostei coaliții republicane. Majoritatea statelor au interzis cetățenilor lor să participe la acest război, dar circa 600 de irlandezi, membri și simpatizanți ai IRA s-au alăturat forțelor naționaliste – erau catolici și luptau împotriva comunismului ateu.

În filmul lui Ken Loach, David, șomer, membru al PC britanic, se alătură unui detașament POUM împotriva rebelilor lui Franco. Chiar dacă luptau de partea republicanilor, autoritățile nu-i sprijineau cu arme și muniții. David cedează presiunilor politice și trece de partea Brigăzilor Internaționale pro-staliniste.  Ulterior, își dă seama de pericolul dictaturii staliniste ce se prefigura, își rupe carnetul de partid și se alătură din nou vechilor săi tovarăși din POUM. După o luptă în care, deși prost înarmați, îi înving pe franchiști, conducătorii POUM sunt arestați de comuniști și unitatea este desființată. David se întoarce dezamăgit în Anglia. Peste ani, la înmormântarea sa, nepoata lui ține un scurt discurs în care afirmă că, dacă n-ar fi fost stalinismul, revoluția spaniolă ar fi schimbat cursul istoriei.  Pe scurt, o critică a stalinismului pornită dinspre stânga.

Sunt momente din film caracteristice multor revoluții. Foarte interesantă mi s-a părut o adunare a sătenilor și combatanților republicani în conacul moșierului local, ocupat de ei. Se discută colectivizarea pământului, care urma să fie preluat de obște, după modelul kolhozului sovietic. Unul dintre țărani, sprijinit de un combatant american (bineînțeles…) se opune ideii, argumentând că el e mai pricopsit decât ceilalți pentru că muncește mai mult și mai bine. În consecință, fiecare ar trebui să fie răsplătit după munca depusă. Cam capitalistă idee, nu? Așa că nu mă miră că a fost respinsă de majoritate… O altă scenă impresionantă este execuția unui preot, acuzat că i-ar fi sprijinit pe fasciști. Luat în întregul său, filmul ar putea fi caracterizat ca un portret al revoluției, indiferent de locul în care ar avea loc, cu luminile și umbrele ei. Simpatiile lui Loach sunt, evident, de stânga, el este de partea celor oprimați, se opune capitalismului, dar respinge și dictatura de tip stalinist. E un fel de socialism romantic, strivit de excesele dreptei, dar și ale stângii.

În concluzie, filmele englezești rămân aceleași realizări solide, bine regizate, bine jucate, bine filmate. De aceea, Hollywoodul apelează mereu la importuri ”de împrospătare” de pe insulă. Curios, Ken Loach nu a ajuns acolo. Cred că, mai degrabă, el a refuzat să facă pasul. Are, totuși, un stil atipic…

Anunțuri

0 Responses to “LOACH”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe STĂPÂNUL
Keitel pe STĂPÂNUL
Ovidiu pe STĂPÂNUL
Keitel pe STĂPÂNUL
Sam Murray pe STĂPÂNUL

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: