14
Noi
15

CRISTI DĂ LA GIOALE


Pe vremuri, GSP era ziar de sport. Acum, cu diverse prilejuri, sprințarii săi gazetari abordează teme serioase, sărind de la analiza artei șumudiciene la beștelirea politicienilor. Tragedia de aseară de la Paris a însuflețit penelul veșnic încruntatului Cristi Geambașu. Știam că geambașii se pricep la cai, el se pricepe la orice. Așa că își permite să le dea scurt la gioale conducătorilor Franței. Ba nu-l iartă nici pe Obama, mama lui de american… I-auziți:

La televizor apare Francois Hollande, cu aerul lui cel mai grav, deci profund ridicol. Monsieur Hollande tocmai fusese evacuat de urgenţă de pe stadion, unde fusese să vadă ce mărgele mai ouaseră elevii lui Deschamps. Înaintea lui Hollande făcuse declaraţie şi preşedintele american Barack Obama. Mai degrabă de complezenţă. Rosteşte totuşi cuvintele „atac terorist”. Chipul domnului Obama exprimă tristeţe, dar şi resemnare. Poate este doar o părere. Liberte, egalite, fraternite! Sprijin pentru autorităţile şi poporul francez. La cîteva mii de kilometri distanţă, în ţara cu cei mai mulţi practicanţi musulmani din Europa (poate citiţi romanul „Supunere” al lui Michel Houellebecq), Hollande decretează starea de urgenţă şi anunţă închiderea graniţelor, dar cere conaţionalilor să nu cadă pradă terorii. Ocupantul fotoliului de la Palatul Elysee îşi încheie discursul constipat cu un „Vive la France!” fals ca tot mandatul lui. Mîine vor apărea clonele lui, prim ministrul Manuel Valls şi ministrul de interne Bernard Cazeneuve, care după Charlie Hebdo anunţase că Franţa este pregătită să prevină asemenea atacuri teroriste. Nu era, dar cine mai ţine minte ce spusese el acum 8-9 luni?

Să scrie tocmai el, mereu înnegurat, cu privirea grea, că președintele Franței a apărut ”cu aerul lui cel mai grav, deci profund ridicol” e de un comic aiuritor. Probabil că proaspătul analist ar fi preferat o mutră hlizită, hăhăind gros, ca fostul ocupant al fotoliului de la Cotroceni…

Declarația lui Obama este, la mintea Geambașului, de complezență. Cred că i-o fi tradus-o vreun coleg de redacție la fel de atotștiutor. Pentru că președintele american a punctat clar: e un atac nu numai împotriva Franței, ci a întregii omeniri, împotriva valorilor universale pe care le împărtășim. Obama a reamintit că Franța este cel mai vechi aliat al Americii, iar cele două țări s-au aflat mereu umăr lângă umăr, și a subliniat că SUA vor acorda orice ajutor Franței și va fi alături de ea în lupta împotriva terorismului. Suficient ca să bănuim ce ripostă pregătesc americanii…

Geambașul o fi crezut că președintele american e un fel de gesepist ajuns întâmplător în fruntea celui mai puternic stat din lume. Așa că se întoarce să-i dea și un cot în gură lui ”monsieur Hollande”: ”discurs constipat, fals ca tot mandatul lui”, pe care îl vor completa ”clonele lui”, prim ministrul și ministrul de interne. Așa, geambașule, cheamă norodul în piață, să dea jos toată clasa politică, guvernul, președintele, să vină la putere salvatorii patriei: societatea civilă, că or avea și ei un Nicușor Dan al lor, un Liviu Mihaiu mai puțin cațavenc și mai mult Charlie hebdo, o Monică Macovei, cevașilea…

Bre, Cristi, bre, tu te-ai văzut vreodată în oglindă, ce aer grav ai? Ai văzut vreodată înregistrarea vreunei emisiuni de-ale tale, ai recitit ce publici în gazeta lui nea Ovi, ca să vezi cât de profund ridicol ești? Las-o dracu` de politichie, rămâi la fotbal, că poți scrie orice tâmpenie și tot nu contează. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag bârfim…

Anunțuri

1 Response to “CRISTI DĂ LA GIOALE”


  1. 1 Sam Murray
    Noiembrie 16, 2015 la 08:12

    După cum am bănuit, nici vorbă de complezență…

    1. ”ANTALYA, Turkey—President Barack Obama and Russian President Vladimir Putin agreed on a broad process for achieving a political resolution to the civil war in Syria, White House officials said. Mr. Obama also “noted the importance of Russia’s military efforts in Syria” focusing on Islamic State, a White House official said. The tone is a change from the U.S. position that Russia’s airstrikes in Syria are “counterproductive” because they have focused broadly on any opponents of the Assad regime, rather than narrowly on Islamic State. The shift comes as Mr. Obama is seeking to intensify the international military approach to Islamic State and mount a response to Friday’s terrorist attacks in Paris.”

    2. ”Secretary of Defense Ash Carter and French Minister of Defense Jean-Yves Le Drian spoke again by phone this morning. They agreed on concrete steps the U.S. and French militaries should take to further intensify our close cooperation in prosecuting a sustained campaign against ISIL. Secretary Carter reiterated the firm commitment of the United States to support France and move together to ensure ISIL is dealt a lasting defeat.

    3. PARIS – A French defense official says the country has launched a „massive” series of airstrikes on the Islamic State group’s de facto capital in Syria, destroying a jihadi training camp and a munitions dump. The ministry spokesman said Sunday that the strikes on Raqqa involved 12 aircraft, including 10 fighter jets, and 20 bombs were dropped.

    Presa s-a grăbit să publice și fotografiile unor rachete americane destinate ISIS, pe care scria „From Paris, with love”. Sunt falsuri, dar nu-s departe de realitate…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: