07
Noi
15

TULBURE


Pe lângă beleaua permanentă, din 2002 încoa`, pe lângă beleaua cu directorul tehnic, cu bambiliciul de pe teren, văd nu scăpăm de tot felul de alte belele…

Primăria a închis Arena, care nu are  autorizație ISU. Așa că GgB  trebuie să joace meciul cu Botoșanii pe un alt stadion, unde să fie totul în regulă. Nu știu câte sunt în situația asta, dar văd că s-a ales Clujul. Nu arena cu care se mândresc localnicii, că nici aia n-are autorizație, probabil, ci stadionul CFR-ului. Bineînțeles, au sărit toți postacii, toți ottobraunii și alți dezaxați, majoritatea fanii ai apei de Azuga, să ia în tărbacă ”echipa fără identitate, fără siglă, fără stadion, fără suporteri”. Deh, ei au de toate, cică. Nu știu la ce le-or servi, că tot iau bătaie de la Pojorâta…

Îmi cunoașteți nemărginita simpatie față de GgB, dar,de data asta, nu pot să zic că vina e a lui. În condițiile date, nu avea de ales. Va juca pe un stadion cu autorizație ISU, într-un oraș unde vor veni mai mulți suporteri decât în București. Atmosfera ostilă e doar în mintea autorului articolului din GSP. În Cluj, ca oriunde în țară, Steaua are numeroși simpatizanți. Cum suna imnul Rapidului? ”Suntem peste tot acasă…” se potrivește cel mai bine Stelei. Acum nu știu dacă un jurist nu ar putea să dea în judecată Primăria Bucureștilor și să pună în cârca ei toate cheltuielile provocate de eveniment. Pentru că, presupun, Steaua nu urma să joace pe baza unei înțelegeri verbale, pe bătut palma la un șpriț, ci pe baza unei înțelegeri care să menționeze obligațiile fiecărei părți. Ori, faptul că Primăria a pus la dispoziție un stadion necorespunzător, din propria vină, ar putea constitui o culpă care să coste. Nu știu, e problema avocaților. Dar văd că nimeni n-a zis nimic că FRF a călcat în picioare contractul de închiriere a bazei din Mogoșoaia. Cert este că Steaua va juca la Cluj mâine. Pentru că, după cum se vede, celor de la minister nu le pasă că fac praf un simbol național. Și doar nu vă așteptați să-l vedeți pe fanfaronul din Pipera căciulindu-se pentru un scop nobil… El gândește altfel. ”Gândește”… Nu e cuvântul potrivit.

Altă belea remarcată de presă este că Steaua, pe lângă indisponibilitățile cunoscute – Papp, Sulley, Kharja și Hamroun -,  are 7 jucători care, în eventualitatea primirii unui cartonaș galben, ar pierde meciul cu Dinamo. Lista e îngrijorătoare la prima vedere: Varela, Chipciu, Toşca, Guilherme, Tade, Filip şi Tahar! Mai ales că apoi urmează meciul cu Astra, beneficiara unui noroc chior de la începutul campionatului până acum… Eu unul aș forța mâine: cartonașe galbene pentru Varela și Toșca, cele mai imporatnte piese ale echipei. Riscul ar fi minim, având în vedere că jucăm cu Dinamo, nu cu Realul, nu? Pentru a avea împotriva Astrei o echipă mai apropiată de formula cea mai bună la ora asta. Revanșa pentru înfrângerea în fața lui Colțescu e obligatorie…

Una peste alta, situația continuă să fie tulbure. Și nu văd cine ar putea-o limpezi.

Anunțuri

3 Responses to “TULBURE”


  1. 1 Lucky
    Noiembrie 7, 2015 la 11:32

    Situaţia se va limpezi, pe termen mediu, doar astfel:

    1. Fanfaronul să investească într-o bază de pregătire proprie în afara Bucureştiului.

    O bază modernă formată din:
    a) 6 terenuri de antrenament (1 – principal, cu încălzire, nocturnă, tribune, omologabil la Liga 1; 3 – cu încălzire, nocturnă; 2 – sintetice omologabile; 1 teren de nisip; 1 pistă atletism).
    b) un hotel cu restaurant, săli de forţă şi recuperare de ultimă generaţie, bazine etc.;

    O chestie ca asta ar costa vreo 10 milioane euro, fără a lua în considerarea preţul terenului. E o culme a nesimţirii ca cel mai mare latifundiar din zona Bucureşti să nu rupă 20-30 ha. izolate pentru a construi o bază cochetă, discretă, la 15-20 km. de oraş. Pentru un om care se laudă că a făcut totul singur, mi se pare o ruşine că, după atâţia ani, după atâtea milioane scoase din fotbal şi, mai ales, după atâtea şicane locative, permanente, să nu aibă decenţa de a-şi construi singur o casă – pe care un pigmeu financiar precum Hagi a făcut-o în 3 ani.

    Deci, Becali să construiască o bază de pregătire cum a făcut Hagi. În afara oraşului, lângă o pădure, aşa cum au toate echipele din străinătate.

    2. Fanfaronul să achiziţioneze (prin cumpărare sau împrumut) de la MApN sigla pierdută în instanţă. În primă fază, esenţial e să-şi exprime intenţia de a face asta, nu dispreţul.

    3. În absenţa unei variante decente, Fanfaronul să-l lase măcar pe Michelle să se ocupe de fotbal (transferuri în primul rând). Această japiţă umană, oricât de ticăloasă ar fi, şi nocivă la nivelul imaginii, are competenţa necesară să formeze, la nivel de România, o echipă decentă.

    Deocamdată, beneficiem de starea dezastuoasă a adversarelor Dinamo, Rapid, CFR. Dacă ăştia ar fi fost rezonabili, am fi părut penibili.

  2. 2 Sam Murray
    Noiembrie 8, 2015 la 08:28

    Eu zic să mergi cu propunerile la Palat. De translator n-ai nevoie. Numai să nu le prezinți ca tablele lui Moise, scrijelite în piatră. E mai sigur pe papirus sau pe-o foaie de caiet, că nu știi ce-l apucă pe GgB. Ai auzit ce-a zis: ”Gata, acum am prins curaj!” Ia-l ușor, doar știi bine: nu va cuveti că va murafeti.

  3. 3 Lucky
    Noiembrie 8, 2015 la 16:48

    Propunere irealizabilă, din păcate.

    De translator n-are nevoie nimeni, că nu-i traducere ci o transpunere, aromâna fiind un dialect al limbii române, nu limbă separată.

    Motivul esenţial e că omul nu e om, să-l iei cu binişorul, pur şi simplu „iasti ună pravdă”. Adică e un animal tâmpit.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…
Sam Murray pe A DRAC` POLITICHIE…
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…

%d blogeri au apreciat asta: