26
Aug
15

INTERMEZZO CU… JOHN WAYNE


De când m-am întors din periplul moldavo-bucovinean n-am avut timp să scriu câte ceva despre locurile vizitate. Aș fi putut scrie de la fața locului, că timp era, dar ghinionul m-a urmărit din start, că am uitat cablul de date la București și n-am avut cum să folosesc pozele de pe aparatul de fotografiat. Ajuns acasă, m-am luat cu fotbalul, că ați văzut și voi că nu merge treaba de loc… În plus, am bătut policlinicile și spitalele. Nu, nu pentru mine, cu de-ăștia ca mine ar intra sistemul sanitar în vrie mai ceva ca Rapidul și Dinamo…

WAYNEDa` să vedeți ce-am pățit, că asta merită povestit. Soacră-mea a făcut o alergie de pe urma unor medicamente (așa crede ea). Așa că, ieri, fuga cu ea la policlinică, de unde doctorul de familie i-a dat trimitere la spitalul ”Malaxa” (era să scriu Metaxa, cu gândul la vacanța-n Grecia pe care o tot planific de ceva vreme…). Zis și făcut – taxi, vrrrooom, spital. Cred că v-am mai spus, spitalele și halatele medicilor îmi provoacă o stare teribilă de disconfort – mă strâmb de zici că-s John Wayne, transpir, sunt nervos. Ajung și-l întreb pe flăcăul de la intrare cum ajung la secția alergologie. El îmi spune calm că doctorița e în concediu. Bine, bre, dar n-o fi numai una în tot spitalul… Nu știa, așa că-ntreb la registratură, sau așa ceva.

”La capătul culoarului, deschideți ușa, întrebați.”

Alte câteva zeci de metri printre uniforme și dotări spitalicești. Mai strâmb, mai transpirat…

”Păi, aici e pentru internări, mergeți dvs. la etajul II. Pe la farmacie.”

”Și farmacia unde-i?” …”

”O luați înapoi, pe unde ați venit, apoi nu la stânga, spre ieșire, ci la dreapta, la capătul coridorului, și la stânga, pe scări.”

”Da` lift neama? Că pentru soacră-mea e mai greu…”

”Nu, n-avem lift.”

Nomal, mișcarea-i sănătate curată, nu? Și purcedem la drum. Coridoare lungi, se înțelege, scări cam înguste, cu balustradă doar pe o parte… Ajungem. Soacră-mea, terminată, vâna din priviri un scaun. Ioc. Deschid o ușă ce dădea spre, ați ghicit, un lung coridor. Prima ușă pe dreapta era un mic birou. Gol. Prima pe dreapta avea o plăcuță pe care scria prof.dr., șef clinică etc. Ha, aici e de noi! Cioc-cioc, liniște,  deschid ușa. Gol. 2-0, cum s-ar zice. Apare o cucoană în halat. Îmi iau figura de cuceritor și întreb galeș:

”Dom` profesor este?”

”Nu, e-n concediu. Dar de ce?”

Îi explic, îmi zice să revin a doua zi, între 8 și 9, pentru consultație.

”Păi, dacă tot suntem în picioare, nu s-ar putea aranja o consultație acum?”

”Nu, d-na doctor are vizite în saloane, alte alea…”

Încerc să o lovesc la coarda sensibilă:

”Doamnă, e soacră-mea, om bolnav, în vârstă, drumurile o omoară…”

În zadar, amabil, dar ferm, refuzul ne amână pentru a doua zi întrevederea cu d-na doctor. E clar, mâine iar sunt John Wayne transpirat… Așa că, azi-dimineață, la 7.30, eram iar la soacră-mea. Repetir – taxi, vrooom, spital, coridoare, scări, așteptat în picioare. După consult, mă cheamă asistenta și mă trimite să fac internarea. Iau formulare, documente, card de sănătate și fuga jos. Scări, coridoare, tot tacâmul. Bre, cum s-ar fi descurcat soacră-mea singură. Că or fi și oameni care vin fără însoțitor… Așa că nu vă mai uitați la filmele americane cu spitale, cu totul mergând uns, că riscați să aveți un șoc dacă, Doamne ferește, e musai să aveți de a face cu sistemul sanitar din Rumânica. De-aia s-or fi tratat Băse și Ponta pe alte meleaguri, așa că să nu-i mai luăm în tărbacă…

Așadar, soacră-mea a rămas acolo pentru un set de analize, aștept instrucțiuni ce să-i duc diseară și… să vedem în continuare…

Al vostru,

John Wayne asudat

Anunțuri

2 Responses to “INTERMEZZO CU… JOHN WAYNE”


  1. August 26, 2015 la 12:49

    Ei, John Wayne… Kafka la spital!
    Asta cu coridoarele imi aminteste de-o legenda care circula pe vremuri printre studentii cineasti – posibil sa existe mai multe variante, eu asa o retin. Cica un coleg de-al nostru ar fi primit, la examenul de admitere, la una dintre probe, aia cu povestirea cinematografica pe trei cuvinte, tema: dosar-coridor-lehamite. La care tipul: intru pe coridor – in stanga dosare, in dreapta dosare; vad o usa, o deschid – alt coridor, in dreapta dosare, in stanga dosare; si tot asa…; ajung in sfarsit intr-o camera in care stau la o masa (aratand spre comisie) un papagal, un cretin, o tarfa proasta… 😆

  2. 2 jeromelebanner
    August 26, 2015 la 22:55

    Ca sa poti savura Metaxa trebuie sa vizitezi Grecia in afara verii. Vara ai nevoie de gheata, si atunci uzo, rachiul de anason merg bine (Metaxa nu are ce cauta in combinatie cu nicio apa)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe DACĂ-I MARȚI, E EUROPA…

%d blogeri au apreciat asta: