20
Aug
15

ROSENBROUGH


27 aprilie 2006 e data la amintirea căreia juisează orice anti-stelist care se respectă. Atunci a avut loc meciul care a introdus un nou cuvânt în limba română: ”boroman”. Steaua pierdea incredibil la Middlesborough un avantaj de 3 goluri și nu mai ajungea în finala Cupei UEFA. Golul lui Maccarone a readus la viață frustrații îngroziți de ideea că Steaua ar mai adăuga o nouă prezență într-o finală a unei cupe europene. ”Thank you, Boro!” (obligatoriu fără virgulă, obligatoriu cu litere vișinii…)  afișau ei mândri pe tricouri, pe bannere. O bucurie tâmpă, impotentă… Thank you pentru ce, mânca-v-aș?

Cu opt luni înainte, pe 23 august 2005, alt meci de neuitat  pentru cei ce nu prea au prilej să se bucure de realizările favoriților lor:  Steaua pierdea calificarea în grupele UCL, fiind eliminată de norvegienii de la Rosenborg.  Aceeași echipă pe care Steaua o va întâlni deseară. Miza e mare, calificarea în grupele Europa League,  dar aș îndrăzni să spun că în joc sunt lucruri mult mai importante. Dubla cu norvegienii poate fi un punct de cotitură. Victoria ar liniști lucrurile după agitația din ultimul an, declanșată de războiul cu CSA și harababura de după eliberarea lui GgB. Un nou sezon european l-ar putea convinge pe auto-distructivul patron să ia măsuri de întărire a lotului, de asigurare a unei stabilități. Eliminarea, pe de altă parte, ar putea duce la momentul visat de toată suflarea stelistă: GgB să renunțe la Steaua. Eu, personal, nu văd posibil așa ceva – fără Steaua, Becali n-ar mai exista, peste el s-ar așterne uitarea. Dar, imprevizibil cum e, el ar putea să clacheze și să vândă. Dar cui? Rău cu Becali, mai rău fără el, dacă noul patron e tot din mediul său. Ori o mișcare sănătoasă, solidă, o clarificare a tuturor problemelor cu Armata, la venirea unui finanțator serios, care să dea credit profesioniștilor, e un vis prea frumos, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc…

Oricum, indiferent de ce va urma, ei, cei din iarbă, trebuie să dea totul pentru victorie. E greu, știu, mai ales în situația de acum. Un cuplu de fundași centrali Papp-Toșca nu poate fi dătător de prea multe speranțe, o echipă fără play-maker e un non-sens – nicio mașină, oricât de bună ar fi, nu merge fără benzină… Și problemele sunt mai multe, le știți. E greu, așadar, dar nu imposibil. Ca să putem afișa și noi, mândri de echipa noastră: ”Thank you, Rosenboro, thank you, goodbye!”…

Marius Sumudica

P.S. Ați văzut când e programat meciul echipei de pe primul loc, cu atmosfera bună în vestiar, care a tot câştigat şi  victoriile aduc aşa o voie bună printre ei? La șapte seara! Păi, să nu-i dai dreptate marelui antrenor Pink-Panther-Șuminidickă? ”FCSB n-a fost niciodată programată la ora asta.” Și, zău, nu înțeleg de ce…

Anunțuri

8 Responses to “ROSENBROUGH”


  1. 1 Corsikanu
    August 20, 2015 la 18:14

    Bre, parca erai in concediu

  2. 2 shab
    August 20, 2015 la 19:31

    Mai greu fara Coltescu, Jumulika. Asteptam sa vina dupa meci sa se planga ca Uefa avantajeaza pe FCSB si le programeaza meciurile seara.

  3. 3 shab
    August 20, 2015 la 19:49

    Cat bulan pe Jumulika – a dat peste o echipa cu o aparare chiar mai slaba decat a lui. Pana la final cred ca se mai inscriu vreo 3 goluri in ambele porti.

    P.S. Jumulika nu se califica oricum.

  4. 4 shab
    August 20, 2015 la 22:14

    Panarama de Chipciu e cel mai slab jucator de pe planeta si daca Radoi se tot incapataneaza sa-l tina titular ca sa nu-l demoralizeze sau dracu stie de ce, inseamna ca e cu adevarat un antrenor slab. Indiferent cat de subtire ar fi banca, nu e posibil sa evoluezi meci de meci cu un om in minus. Nici Nita nu ar juca asa de prost ca petarda asta.

  5. 5 Corsikanu
    August 20, 2015 la 22:40

    Va furat arbitru si meciu asta…..uffff…..sfatul meu este sa l sunati pe Sumudica,va trimite el prin fax schema de revenire de la 0-2……offff viata meeeaaaa

  6. 6 Eu
    August 20, 2015 la 22:57

    asta este steaua de azi, o rusine. din toate punctele de vedere …

  7. 7 shab
    August 20, 2015 la 22:59

    Dupa 50 de minute de dominare categorica, urmeaza schema clasica – greseala de cretin in aparare si gol pe contraatac. Mai punem un gol din offside si adio, cade toata echipa. Mirele, esti cel mai putin vinovat, dar asteptam o demisie de onoare.

  8. 8 Sam Murray
    August 20, 2015 la 23:34

    Da, nea furat arbitru. Altceva? Ai strigat și tu ”Thank you, Boro!”, ca toți corsicanii? Bun, acum fii amabil și lasă-ne, ești neinteresant.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe DACĂ-I MARȚI, E EUROPA…

%d blogeri au apreciat asta: