07
Iul
15

MEGA


Bre, maifrenzilor, acu` ceva vreme am trecut zâmbind pe lângă știrea că musulmanilor li s-a oferit un teren lângă ”Casa Scânteii”, să-și ridice și ei o moschee. Deh, s-au înmulțit credincioșii Profetului… Numai că aflu că treaba-i ceva mai complicată, nu e doar un gest de curtoazie al tolerantului popor român ortodox cu președinte neamț protestant. Cică, după mega-mall-ul de lângă Arena Națională, ochii ni se vor bucura la imaginea unei mega-moschei, cea mai mare din Europa.

Interesant este că în perioada dominației otomane, când soarele răsărea de la Stambul, ca să parafrazăm o mai veche vorbă, musulmanii n-aveau voie să se stabilească în Valahia și, implicit, să ridice moschei. Singurele erau în Dobrogea, pe atunci parte a Imperiului. În 1906, la împlinirea primului sfert de veac al monarhiei, regele Carol I permite ridicarea unei moschei, în parcul Carol (mutată după război vis-a-vis de cimitirul Bellu). După Revoluție, imigrările au făcut ca numărul musulmanilor să crească și s-a permis ridicarea unei moschei în Crângași. Dacă a mers cu una, au apărut apoi alte câteva. Ca acum să aflu despre ideea asta, după părerea mea, trăznită. Nu, n-am nimic împotriva ridicării unei moschei, dar de ce cea mai mare? Că doar, pe lângă Franța, Germania, Anglia, Olanda, Bosnia, Albania sau Bulgaria, în România numărul mahomedanilor e, evident, mai mic. Sau o fi vorba de vreo evoluție ulterioară care să facă din România cea mai mare țară musulmană din Europa? Naiba mai știe, sper să n-apuc vremea aia. Nu de alta, dar mereu am fost mândru de româncuțele mele. Să le vadă urmașii mei cu jilbab pân` la pământ, de-abia să li se vadă ochișorii? Asta nu!

Amicul care mi-a zis de moschee mi-a spus că și la Istanbul se va  ridica, în schimb, o biserică ortodoxă. Numai că mă tem că reacția localnicilor nu va fi la fel de blândă ca a rumânașilor față de ideea construirii unei geamii…

Și, în încheiere, părerea acestui Mitică Dragomir al politicii care ne-a fost baci două mandate și a cărui gură nu-i tace: ”Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică (…) Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. … să faci cea mai mare moschee din Europa si sa aduci 600.000 de studenţi mulsulmani… Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară.” Deci chioru` se dă la șchiop. Aș zice și eu ceva despre așa vorbe nesăbuite, dar n-aș vrea să mă auto-bannez după aia. Am mai zis-o, inconștientul ăsta trebuie ignorat…

Anunțuri

1 Response to “MEGA”


  1. 1 Sam Murray
    Iulie 10, 2015 la 00:19

    După ce ne-a fericit 10 ani în fruntea țării, Băse nu se lasă… Pare lovit de streche și trage în toate direcțiile, mai ceva ca teroriștii din decembrie. O fi vara de vină, soarele ăsta care ne pălește… Ia uitați ce-a mai apărut pe blogul lui (are și de-ăsta…):

    Vadim e mic copil…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Sam Murray pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Ovidiu pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!

%d blogeri au apreciat asta: