28
Iun
15

CE NE AȘTEAPTĂ


Bre, am uitat că începem mai devreme. Păi, miercurea ailaltă, pe 8 iulie avem Supercupa. Care e un fel de bonus pentru ASA, pentru că normal ar fi fost să vedem un meci Steaua I – Steaua II. Dar e bine și așa, ca să vadă Bursucu` că nu-i suficient să fii antrenor bun, îți mai trebuie și echipă. Iar celelalte echipe au prilejul să vadă încă de acum că după 3 urmează 4. Sau, după 26 urmează 27, dacă preferați.

Ediția asta a Ligii I e o premieră, un sistem nou, cu play-off și play-out. Ia să vedem prin ce va trece Steaua pentru a câștiga al 27-lea titlu…

Mai întâi, ceea ce văd că se cheamă ”sezonul regular”.  Adică, mai pe înțelesul nostru, al celor ce nu ne-am englezit,  ”normal”, adică tur-retur între cele 14 echipe. Perioada de disputare: 11 iulie 2015 – 27 februarie 2016. Asta înseamnă că returul va începe imediat după terminarea turului, jucându-se până pe 19 decembrie (!!!), iar ultimele trei etape se vor disputa în februarie, pe mocirlă. Mișto, cum ar zice Iri…

Faza a II-a aduce noutatea. Primele 6 clasate își vor disputa titlul în play-off. Punctele acumulate în faza I se vor împărți la 2, deci Steaua va începe play-offul cu 32-35 de puncte, la mare distanță de urmăritoare. Bun prilej pentru testarea juniorilor și copiilor în cele 10 etape… Interesul se va muta spre lupta pentru locurile următoare, care asigură participarea în Europa. FCP52, FCDB și CFR n-au pașaport, așa că totul devine chiar comic, până și o echipă din play-out având șanse la Europa League…

Restul de 8 echipe, locurile 7-14, vor juca între ele tur-retur, ultimele două clasate vor pica direct în Liga secundă, unde-i nasol tare, că pot avea ghinionul să ajungă în grupa celei mai frumoase și iubite. Și acolo, după cum ne informează media, plouă cu lovituri de imagine: antrenor Miriuță și doi jucători cu ”CV-uri incredibile”. Care-or fi, bre? Păi, Joan Capdevila, fost campion mondial şi european cu Spania, şi Frânge-oase Ricardo Cadú, vechi cheferist, dar clujean. Capdevila e o țâră (Goanță și cu Gheară) mai june decât Pancu, așa că putem să-l considerăm o tânără speranță. Alde Ricardo, care-i şi cidadão romeno, abia face 34 spre Crăciun, deci e și mai speranță. În plus, amândoi vin odihniți – în ultimii doi ani au jucat pe sponci…

Echipa de pe locul 6 va mai avea o șansă: o dublă cu câștigătoarea jocurilor dintre echipele de pe locul 2 din cele două serii ale Ligii B.

Lucrurile se pot complica în raport de situația financiară a echipelor, că văd că falimentul bate la ușa multora. Săraci lipiți, datori vânduți, dar cu coada pe sus, transferând în draci, mai ales fomiști din străinătățuri. Mi-e că abia acu` începe circul, ce-am văzut anul trecut a fost mizilic…

Dar, pe lângă câștigarea, din nou, a celor trei trofee, parcă mai nerăbdător aștept revenirea la steaua de aur în cinci colțuri. C-așa-i drept!

Anunțuri

3 Responses to “CE NE AȘTEAPTĂ”


  1. 1 Ovidiu
    Iulie 1, 2015 la 08:57

    in sfarsit o veste buna. Pecanha a semnat un nou contract cu Petrolul!

  2. 2 Sam Murray
    Iulie 4, 2015 la 23:24

    Uite o veste și mai tare: Legenda continuă! Rapid anunţă „şanse extrem de mari” ca Daniel Pancu să mai joace un an în Giuleşti O reuși să se scoale așa dimineață?

  3. 3 shab
    Iulie 5, 2015 la 09:40

    Pai vine direct de la crasma.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: