13
Apr
15

ISPRĂVI


Așadar, să vedem ce isprăvi a făcut Steaua în acest an…

De la 18 februarie până LA 12 aprilie, au trecut 53 de zile, în care s-au disputat 13 meciuri. Deci, în medie, un meci la 4 zile, dacă nu mai refacem puțin calculele socotind și meciurile internaționale la care au participat steliștii. Suficient ca să ne gândim: e normal? e mult? e puțin?

Primul meci a fost în nota celor din tur, victorie lejeră în Cupa Ligii – 3-0 cu Astra.

A urmat dușul rece din Ghencea, 0-1 cu insolventa din Giulești. Înfrângerea nu m-a alarmat, întrucât rezultatul nu reflecta realitatea din teren. Ghinion, mi-am zis. Dar lucrurile s-au repetat aproape întocmai în meciurile de la Craiova și Ploiești (turul semifinalei Cupei României), dominate clar, dar terminate la egalitate.

Paradoxal, îngrijorarea m-a cuprins după meciul câștigat cu CFR, o victorie norocoasă, după un meci slab. Și treaba mi-a fost confirmată de cele două înfrângeri ce au urmat, 0-2 cu Astra în Cupa Ligii, meci tratat cu prea mare ușurință de antrenor și rezervele trimise pe teren, la adăpostul unui 3-0 liniștitor, și, mai ales, 1-3 la Târgu Jiu, după o prestație jalnică.

Seria de 4 victorii consecutive – 1-0 la Piatra Neamț, 4-1 cu Viitorul și 2-1 la Mediaș, în campionat, și 3-1 cu Petrolul în Cupă – părea că anunță reintrarea în normalitate. Cruntă deziluzie! 0-1 cu Petrolul și, acum, un chinuit 0-0 cu Astra.

6 victorii, 3 remize și 4 (patru!) înfrângeri, golaveraj 16-11, rezultate potrivite unei echipe de mijlocul clasamentului, nu unei campioane.

Dacă prezența în cele două finale e clară, situația în clasament  ne arată o imagine cel puțin ciudată. La terminarea turului, Steaua părea deja scăpată în câștigătoare – 9 puncte peste CFR, 10 peste Petrolul, 13 față de Astra și ASA. Cu CFR știm ce s-a întâmplat și, chiar dacă, prin cine știe ce minune, li se înapoiază cele 24 de puncte, tot departe rămân… Petrolul și Astra sunt doborâte de insolvență, dar, miraculos, echipa reșapaților a prins o serie perfectă (8 victorii și un egal – 25 de puncte!) care, profitând de catastrofalul bilanț al Stelei (4-2-3, golaveraj 9-7, 14 puncte), a recuperat 11 puncte din avans și a ajuns la numai 2 puncte de o surpriză incredibilă…

Meciul de aseară a fost tare ciudat. După vreo 20-25 de minute în care Astra n-a suflat, Steaua s-a stins treptat, terminând meciul gâfâind, jucătorii întrecându-se în gafe. Un fel de ”uite ce tari suntem, dar și cum putem rasoli totul, dacă vrem…”.  Ce se întâmplă? Un amic insistă cu teoria conspirației – jucătorii nu-l mai vor pe Gâlcă și-l sapă, dirijați de Prodanca Malefica. Bine, bine, i-am zis, dar e ilogic. Să pierzi un titlu și milioanele UCL pentru a schimba un antrenor? Nu sună deloc a GgB… Păi, nu, insistă amicul, totul e gândit în detaliu. La adăpostul punctelor avans, conjurații mai pierd câte ceva, pentru a-i arăta boss-ului că e groasă rău dacă nu vine Reghe. GgB intră în panică, schimbă antrenorul , împiedicații se trezesc ca prin miracol și își reiau marșul triumfal spre titlu, spre trofee.

Hai, că asta sună a SF! Mie îmi aduce aminte, mai degrabă, de faimoasa ediție 1965-66 (acușica se fac  50 de ani de atunci…). Atunci (jucau doar 14 echipe în prima divizie și se dădeau două puncte la victorie), după un tur modest  (2-7-4 18-13 11 p., locul 10), a urmat un retur la fel de prost (4-3-6 16-17 11p.), cu 3 înfrângeri în ultimele trei etape (!!!), abia scăpând de retrogradare. Interesant este că Dinamo, care terminase turul tot cu 11 puncte, pe locul 11, a avut un retur în forță, ajungând pe locul 3… Dacă băieții ăștia nu se trezesc, mai știi ce s-o întâmpla? E, totuși, greu de crezut că se vor împiedica de ASA ca… Rapidul la țărm… Și cred că treaba va fi clară chiar înainte de meciul direct cu mureșenii, pe 29 aprilie. Numai să n-avem parte de arbitri de-ăștia, mai… colțești. Sau șuturi rusești sau stăncești… Antrenamentele cu Oțelul sau U. Cluj cred că prind bine.

Anunțuri

0 Responses to “ISPRĂVI”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

fekete istvan pe TREI DIN TREI
corsicanus spurkatus… pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: