16
Noi
14

EVENIMENTE


Azi se alege președintele. Cum niciunul nu m-a convins, îi las pe alții să aleagă. Sper doar să nu mai asist la grețoasele dueluri președinte-premier din ultimii ani.

Campania a fost de un grotesc incredibil. Cred că pe primul loc aș pune apelul către unguri, în ungurește, al Ungureanului. La fel, zbaterile celor umiliți la vot (PMP, Udrea, Macovei, Vadim, domnu` Dan, Pavelescu) să ne arate ce important o să fie sprijinul lor pentru un candidat sau altul. Chiar și tămbălăul făcut pe marginea ”împiedicării votului diasporei” mi s-a părut deplasat. La urma urmelor, au votat mai mulți ca în 2009, de exemplu… Absolut penibilă intervenția lui Băse și filmulețul ce se voia demascator. Marinelu` a renunțat la hăhăieli și a rămas la rânjete. Sunt foarte curios  ce se va întâmpla după ce va coborî din fotoliul de la Cotroceni… În concluzie, mi-e și rușine să ies la vot…

Meciul de vineri a semănat cu cele ale Stelei – dominare evidentă, atac ineficace. Noroc cu inspirația lui Papp… Generalul a preluat echipa lui Piți (nici nu știu pe cine altcineva ar putea chema), nu ne putem pronunța în privința unor lucruri noi, să vedem…

Sper  ca victoria Naționalei în fața modestei, dar ambițioasei, echipe a Irlandei de Nord să fie urmată de cea a Stelei în Danemarca. Indisponibilitățile mă îngrijorează, dar sper. Locul 3 e de neconceput. Steaua trebuie să meargă mai departe!

Desigur, au existat multe momente tragi-comice în ultimele zile: minunea din Groapă – Patrick cel Mic, dar și demiterea marelui antrenor Stoican, iesplicată și justificată în comentarii de un haz nebun, dar și frământările de la CFR și Rapid.
Însă cel mai fierbinte subiect la ordinea zilei rămâne Sănmărtean. Seria de jocuri excelente l-a propulsat pe jucătorul de 34 de ani în atenția tuturor. Presa îl dă plecat de la Steaua, dar se și vaită că Lucian va avea 36 de ani și 4 luni la Europenele de la Paris. Deh, am devenit toți dependenți de el, cum eram de Mutu cu puțină vreme în urmă…

După cum vedeți, evenimentele abundă. Și, totuși, vai, am alte priorități…

Anunțuri

51 Responses to “EVENIMENTE”


  1. 1 Ovidiu
    Noiembrie 16, 2014 la 13:53

    Du-te, bre, la vot! O zic io, care n-am fost la primul tur. Nici pe mine nu ma convinsese niciunu’, si nici acu nu m-a convins. Am urmarit prima ora de confruntare intre cei doi candidati si m-am hotarat. Atitudinea lu’ Ponta m-a facut sa ma duc sa votez cu neamtu’. Pe scarbosu’ ala de Ponta, un infumurat si un nesimtit cum rar mi-a fost dat sa vad, nu-l inghit nici cu 10 kg de lamai, cum zicea Sumudica. Recunosc ca sunt manipulat si de digi24 care tot arata de azi de dimineata bataia de joc la care sunt supusi romanii din strainatate. Se pare ca unii sunt hotarati sa nu se mai repete faza cu „Mihaela, dragostea mea”.

  2. 2 Mihai Hristea
    Noiembrie 16, 2014 la 14:31

    Eu merg si votez:

  3. 3 shab
    Noiembrie 16, 2014 la 17:58

    De data asta, nu. Orice om cu scaun la cap e obligat dpdv moral sa mearga la vot si sa voteze cu oricine in afara de Ponta. Nu stiu daca o fi neamtul atat de cinstit pe cat zic altii (de exemplu, sibienii) ca e, cert e ca un om mai dubios, cu o atitudine mai gretoasa, de valutist care te fura la numaratoare, dupa care iti rade in fata si iti zice sa dispari pana nu te bate si-ti ia si restul de bani, nu am mai vazut de mult timp in politica romaneasca, cel putin nu chiar la nivelul asta. Sa il votezi mi se pare crima, iar inchisul ochilor nu mi se pare o varianta acceptabila de data asta. Ce ne asteapta in conditiile in care intreaga putere va fi in mainile unora care au ajuns deja sa te minta PE FATA, sa-ti spuna senini ca albul e negru si ca mana lor, din buzunarul tau, de fapt nu e a lor? Din pacate, se pare ca o sa aflam in curand. Tara duduie de prosti (nationalisti, se intelege) si de corupti. Cei care nu sunt asa, trebuie sa realizeze ca DE DATA ASTA indiferenta nu e o alternativa. Mergi la vot, Toshi, pentru ca nepotii tai sa aiba macar o sansa de a creste intr-o alta tara decat cea in care au crescut copiii tai. O sansa e mai mult decat niciuna.

  4. 4 Sam Murray
    Noiembrie 16, 2014 la 21:58

    Ia uite ce spirit civic la amicii mei…
    Bre, voi aveți dreptate în felul vostru, numai că nimeni nu mă poate convinge că un președinte, fie el cât se poate de gigea, e fac-totum în țară. Dacă l-am votat pe KWI în primul tur, am făcut-o conform mai vechii mele ziceri: ”ne trebuie un neamț”. Adică aș vrea și eu o țară unde să fie Ordnung und Disziplin, nu țigănie și je m`en fiche…
    Numai că, maifrenzilor, președintele României nu are puterea celui american, de exemplu. Președintele României stă ca regina Angliei în palat, participă la mai știu eu ce ceremonii, se adresează norodului la ocazii și, eventual, bate obrazul premierului. Tot guvernul, tot Parlamentul sunt cei care ar putea să ne ofere șansa la care se referă Shab. Ăsta e motivul pentru care n-am votat. Pe Ponta nu l-aș fi votat nicicând, dar teamă mi-e că Iohannis ar putea fi un președinte mai slab și decât Emil, mai ușor de manipulat, de șantajat. Pentru că sunt chestii care nu mi se par kosher…
    Doamne ajută!

  5. 5 Ovidiu
    Noiembrie 16, 2014 la 22:51

    bre, da’ cu postarea mea ce-ai avut de n-ai validat-o?

  6. 6 shab
    Noiembrie 16, 2014 la 23:52

    Teama de a avea un presedinte slab vs. certitudinea unui presedinte plagiator, mitoman, ipocrit, arogant, conducator al unui partid de hoti si nenorociti, care astfel ar fi obtinut toata puterea in Stat. Parerea mea e ca alegerea era usor de facut.

  7. 7 Sam Murray
    Noiembrie 17, 2014 la 00:31

    Scuze, bre, nu mi-am dat seama că n-am pus deștu` unde treb`e. Acu-mi sare-n cap și Dawson…

  8. Noiembrie 17, 2014 la 00:01

    Nu-ti sar, bre, in cap, c-am si yo WP, stiu cum e. 😉
    A iesit Klaus, incredibil… Nu va suier nici v-aplaud, vorba poetului. Dar tare mi-e ca fi-va mai naspa decat daca ar fi iesit Pontacul. Blaga – nu, nu minunatul scriitor! – deja a adaptat formula Sceleratului National: „le-am tras-o!”
    Mie neamtul chiar imi place si-am dovezi de vreo doi ani – problema o reprezinta fix Blaga&Co!
    In fine, vedem ce va fi: eu oricum sunt injurabil de ambele tabere. 😆

  9. 9 Sam Murray
    Noiembrie 17, 2014 la 00:06

    Shab, mi-e teamă că vezi totul doar în alb și negru. Eu nu observ decât diverse nuanțe de gri, mai deschis sau mai închis. Da, Ponta e așa cum l-ai descris, dar când mă gândesc la cei pe care se bazează Iohannis, băsiștii declarați sau acoperiți, n-am cum să simt cine știe ce bucurie. Văd că sunt destui pe la televiziuni, care ovulează de satisfacție. Sunt cei care-l lingeau pe Băse. Unii au ieșit în stradă, fericiți nevoie mare. Zău că nu-i pricep… Chiar crezi că se va schimba ceva? Alles ist alt und neu ist alles, cum ar zice poetul național…

  10. 10 shab
    Noiembrie 17, 2014 la 00:39

    Reciteste ce am scris. Vorbeam de diferenta dintre o speculatie – Iohannis e omu’ lui Basescu (fie vorba intre noi, daca ar fi candidat Base impotriva lui Ponta azi, votam cu doua maini cu Base) Blaga, Videanu x si y – si o certitudine – Ponta e un nemernic mincinos, care are in spatele lui o turma de hoti (mai multi decat toate celelalte partide la un loc). De negru, poate ca ai dreptate, dar de alb nu am zis nimic.

  11. 11 shab
    Noiembrie 17, 2014 la 01:25

    Si nu, nu cred, dar sper. Cu Ponta, nici macar speranta nu mai aveam.

  12. 12 Buci Khalifa
    Noiembrie 17, 2014 la 04:18

    Romanii au votat impotriva pesedeului. Daca castiga copiutza, ati fi avut conducatori ca trei vize, amicu’ lu Dawson. Globu’ lu ala-i mai haios ca fzr-u. Ce se va schimba e imaginea Romaniei si relatiile cu vestul. Normal ca nu se va schimba nimic pentru olteni si moldoveni, astia ar trebui invatati mai intai sa munceasca…

  13. 13 Pintea Viteazul
    Noiembrie 17, 2014 la 08:25

    Rezultate foarte interesante. Am condus o distanta destul de lunga (cam 550 kilometric dus-ntors), dar oricum sosele sunt bune, vremea acceptabila, placuta chiar, benzina ieftina (in jur de 3 dolari pe galon) iar coada de la sectia de votare de la MIT (Cambridge, MA) a fost mica – s-a putut vota in cca. 10-15 minute, cel putin in cursul dupa-amiezii.

    Sanatate tuturor.

  14. 14 jeromelebanner
    Noiembrie 17, 2014 la 08:28

    Fenomenal rezultatul in ilfov, (ilfov fiind chintesenta mitocaniei), precum si in cele mai dezvoltate judete moldovinesti (CT, IS si SV)

  15. 15 Ovidiu
    Noiembrie 17, 2014 la 08:35

    Eu sper ca nenea Klaus sa se delimiteze repede de Nuti, de Blaga si de toata gasca basista care l-a sustinut. Aia nu de dragu’ lui l-au sustinut, ci pentru ca si-au dat seama ca-i poate bate pe pesedisti, si pentru ca spera si ei sa reintre in carti acum. Io l-am votat pe el, ca om, nu pe nenorocitii aia.

  16. 16 Sam Murray
    Noiembrie 17, 2014 la 10:47

    Tu, Ovidiule, ai făcut ca mine la primul tur. Dar eu n-am mai rezistat să văd gașca băsistă gudurându-se și băgându-se iar în față. Până și Boc a prins grai. Mai lipsesc Videanu și Olteanu…
    Văd că mulți consideră alegerea lui Iohannis ca o victorie împotriva PSD. Bun, de acord, dar ce facem? Votăm mereu împotriva cuiva. Dar în favoarea cui? Aici e întrebarea. Eu văd România progresând doar pe calea liberală, dar moștenirea ceaușistă impune și o puternică notă social-democrată, liberalismul pur fiind greu de suportat de un popor în marea sa majoritate sărac. De aceea am salutat alianța PSD-PNL, crezând că doi oameni tineri în fruntea unor partide puternice vor ști să gestioneze situația. N-a fost să fie, s-a dovedit că gândirea dâmbovițeană rămâne aceeași. Râcă, invidie, propriul interes…
    Sunt convins că Iohannis și Ponta vor avea alte raporturi decât ”jucătorul” și ”plagiatorul”. Ba chiar ar fi logic ca Ponta să-și dea demisia. În acest caz e chiar interesant pe cine ar propune PSD în loc… Dar adevărata luptă va fi peste doi ani. Atunci să vedem cu cine vom vota. Pe cine vom pune în locul ”partidului de hoți și de nenorociți”? Sunt ceilalți mai breji?

    Uite că derby-ul VVP-KWI a suscitat interes și-n America. Nic a făcut 340 de mile, dar au reușit să voteze lejer. Deh, mândru că-s american, nu european… Celălalt, ex-mândru bănățan, a rămas tot anti-olteni&moldoveni… Democrație, nenică…

  17. Noiembrie 17, 2014 la 12:54

    Eu m-am tinut de cuvant: am anulat votul. Acum sper ca si Iohannis sa se tina de cuvant si sa faca lucrul bine, adica sa stearga pe jos inclusiv cu jegurile din juru-i. Dar, vorba romanului – speri mata, dar speri degeaba!

  18. 18 Priapus
    Noiembrie 17, 2014 la 14:27

    E realitatea, Toshiro! Calea liberala e grea, pentru ca jumatate din romani cer „obama phone” si tichete de masa. Toata lumea s-a saturat de basisti, dar ti-ar fi convenit mai mult sa-ti ranjeasca-n nas Hrebenciuc, Nastase, Mazare si ceata voiasa de „baroni”.? Da, Romania a votat impotriva PSD, la fel cum americanii au votat impotriva lui Obama, ‘tui obamacare-u’ si amnestia masii! Is atat de pornit impotriva socialistilor/democratilor, ca a fost prima data ca am votat, in US pentru alegerile parlamentare, si pentru prezidentialele din Romania!

  19. 19 Priapus
    Noiembrie 17, 2014 la 14:52

    Toshiro, descuie si tu poarta aci, ca avem de dezbatut 🙂 Cand ne-om domoli, poti s-oncui la loc.

  20. Noiembrie 17, 2014 la 15:40

    Excelent tweet:

  21. 21 Sam Murray
    Noiembrie 17, 2014 la 22:46

    Bre, vă fac pe plac. Descui poarta. Numai că mi-e că ies iar scântei. N-ar fi nimic, dacă n-ar apărea peluzismele…

    Dacă-n America n-au fost probleme prea mari cu votul, ce-am văzut la TV că e-n Europa m-a speriat. Mi-am sunat copiii să văd ce-i cu ei. Au votat la Varese și nu le-a luat decât 15 minute. Ce noroc!

    Senzaționala victorie a lui KWI o să-i cam bage-n ceață pe unii. Cum? Șovinii ăia de români ortodocși să dea țara pe mâna unui neamț protestant?
    De asemenea, nu credeam că penibilul Antenei 3 va putea fi depășit. Iată că asistăm la un delir incredibil. Dacă de la B1 mă așteptam la aceeași gargară incontinentă, dacă oamenii Nașului – Ecrivan Cartianu și col. Turcescu – nu puteau scăpa ocazia să se bage-n față, sunt uluit de Rareș Bogdan de la Realitatea, care, din momentul în care a devenit clar cine-i noul președinte, a intrat, parcă, în fibrilație. Cică el e câinele de pază al democrației…

    Sunt curios ce va fi la alegerile din 2016, că eu cred că-s mai importante. Prevăd că PSD se va retrage de la guvernare în perioada aia, ca să lase pe capul celorlalți vânzoleala cu alegerile din diaspora.
    Dar, gata! Am filme de văzut. Vă las să vă spuneți oful!

  22. 22 Piturca
    Noiembrie 18, 2014 la 02:21

    super! am liber la injuraturi :-)))))

  23. 23 Sam Murray
    Noiembrie 18, 2014 la 03:51

    Ei, dacă ăsta-i idealul tău…

  24. 24 jeromelebanner
    Noiembrie 18, 2014 la 08:19

    In contextului valului de nationalism din UE si a tendintelor secesioniste, votul romanilor pt. un etnic neamt si minoritar religios este foarte interesant, precum si faptul ca a venit in urma unei revolutii social media

  25. 25 Sam Murray
    Noiembrie 18, 2014 la 12:32

    Ei, da, ”revoluție social media… Sunt exasperat de cât se marșează pe suferințele diasporei care și-a mobilizat familiile să voteze împotriva tiranului. Desigur, e dreptul lor să voteze, dar nu cred că poate cineva să asigure condițiile de vot de aici. Cozile sunt inevitabile, mai ales că acum au votat mai mulți ca niciodată. ”Și-au luat țara înapoi”, cum se repetă obsesiv, cu mândrie patriotică… Așa a fost și-n 2009. Și-am mai stat cinci ani cu Băse…
    Românii au votat cu ”etnicul neamț și minoritar religios” de teamă să nu aibă parte de o variantă mai puțin hăhăitoare a lui Băse. Restul e gargară și încercările unor papagali de a ne arăta ce dăștepți sunt.
    Delirul ia forme îngrijorătoare. Iată, spre delectarea voastră, ce poate să scrie un anume Orlando Balaș, profesor de limba germană la Universitatea din Oradea (!!!):
    “Numele lui Klaus Werner Iohannis, cel ales de români să-i scape de impostura malefică personificată în Victor Ponta: – provine din greacă de la Johannes (Ιωάννης) şi care în original (în ebraică) înseamnă “Yahweh (God) is gracious” (Dumnezeu este plin de har) – Klaus este o prescurtare a numelui Νικολαος (Nikolaos) şi înseamnă “victoria poporului” – provine din greacă νικη (nike) “VICTORIE” si λαος (laos) “popor/oameni”. – Werner – este un nume nemţesc care se traduce prin : “războinic-protector”. Ca sintagmă, numele s-ar traduce astfel: Victoria poporului apărată prin harul lui Dumnezeu” Doamne, acu` ne pune să urlăm ”Heil, Werner!”

    Ia să văd eu ce-aș pricepe din numele ăluia cu impostura malefică, Victor Viorel Ponta. ”Victor”, asta-i clar: învingător. ”Viorel”, asta vine din latină (mânca-l-ar mama de roman, fără nume de Traian…), iar cine avea viorele-n curte era considerat bogat. ”Ponta”… Tot de la mama Romă: ”pons, pontis”, adică ”punte”. Așadar, țineți-vă bine: ”Învingătorul bogat trece puntea”. Da` dacă Victor vine de la ”victus”(învins)? Și Viorel de la ”vioară”? Iar ”ponta” vine de la ungurescul ”pont” (punct)? Să fie ”Învinsului i-a mai rămas vioara, și punct!”?

  26. 26 Anto
    Noiembrie 18, 2014 la 15:00

    Wrong!
    Ponta nu reprezinta altceva decat ouale lui Nastase, care intre timp s-au clocit… Iote ce spune dexu’:

    PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte.

    Si daca tot ai pomenit de varianta mai putin hahaitoare a lui Base, ia uite-l:

  27. 27 Pintea Viteazul
    Noiembrie 18, 2014 la 15:41

    Eu sunt mai sceptic, nu am cine stie ce mari sperante. PSD-ul si oamenii lui mi-au displacut intotdeauna, dar nici cu pdl-ul nu mi-e rusine. Insa Ponta este un tip iritant cu aroganta si agresivitatea lui, si a oamenilor din jurul sau. lansarea campaniei electorale in stil American cu nuante ceausiste, „mistocaria” aproape permanenta, si aburelile nationaliste (mandria de roman orthodox in tara lui, cu tolerarea unor aiureli impotriva strainilor, desii sasii numai straini nu sunt in Romania, este si tara lor, de sute de ani!) sunt greu de acceptat. Cand cineva sugereaza ca anumiti romani nu ar trebui sa voteze, desi in Romania pana si multi puscariasi au dreptul asta, ceva nu e in regula. Vina cozilor mari nu e doar a guvernului Ponta ci si a guvernarilor si majoritatilor parlamentare care nu au vrut sau nu au putut sa promoveze in lege chestii mai simple: vot electronic, vot prin corespondenta. Dar oamenii lui Ponta au facut prea putin ca sa arate ca vor si pot sa gestioneze efficient si civilizat votarea in strainatate. Ponta vad ca moentatn e mai tacut, dar declaratii precum cele ale Olgutei Vasilescu la Craiova sunt descalificante pt orice partid cat de cat serios, si de neacceptat pt o doamna sau orice om normal la cap. Cand cineva se compoirta de parca tie ca alegator , iti face o favoare ca te lasa sa votezi , sau daca esti „cuminte’ si stai frumos (ca la mine in birou, d-le Ponta) iti contruieste stadion (cu bani din taxele tale!) unde sa dai din mani si sa-ti versi naduful, chiar ca alegerea devne si simpla, si de neevitat.

    Pana la urma votul acesta este si o dovada ca romanii nu sunt nici pe departe atat de incuiati, intoleranti sau de un nationalism feroce sau primitv cum au tot fost acuzati in ultimii 25 de ani. Din pacate citadele presei stangiste, arogante si intolerante americane, adica presa care le canta in struna de ani de zile stangistilor americani (aflati la guvernare) a relatat extreme de putin despre aceste alegeri. CNN nici macar nu a anuntat rezultatul alegerilor, la fel MSNBC.. ei se concentreaza in continuare pe injustitiile pe care le sufera femeile din Kenya pana in Alaska, despre drama lui „gentle giant” impuiscat pe nedrept dupa ce caftise un vanzator in magazin si se pregatea sa cafteasca si un politist care, culmea, l-a impuscat pe neinovatul adolescent – „gentle giant”.
    Uneori ma intreb cu ce e mai bun CNN sau NBC dcat Agerpres-ul sau scanteia lui Nea nicu…sau Dimineata lui Iliescu. Numai hulitii si retrograzii de la Fox news 9rasistii dreptei americamnii, raii de republicani) au publicat sec stori depre alegeri, dar fara detalii. Poate e mai bine asa – rosii de la The Guardian inca pastreaza stirea cu close elections (pt ei o diferenta de 9.5 % este close, mare ti-e gradina, Doamne) iar tabloidele gen the Mirror sau Mail publica poze de la cozi agitandu-i pe votantii white trash revoltati ca romanii voteaza in UK si promit revenge printr-un vot pt UKIP la viitoarele alegeri… Cred ca stiri despre Romania pe canale media gen CNN sau alte asemnea bastioane comunistoide ale political correctness vor apare daca ceva rau se intampla in Romania… nu e vorba doar de Romania, ci si de celelalte state, pt ei toti sunt la fel… . Atunci sacalii specialisti in inginerii sociale care ataca toate valorile traditionale vor fi proimii sa se agite prim falsa grija fata de miniritari sau toate cele. Exista insa si oameni mai neinsemnati decat sarmanii dinEuropa de est – ei sunt americanii middle class, albi, de gen masculin (desi acum si femeile s-au mai desteptat), care sunt plini de prejudecati si continua sa nu-l aprecieze pe marele conducator, ba culmea, mai au si tupeul sa voteze republican… dovada de rasism, ingustime, zgarcenie, meschinarie, you name it…

    @ Priapus: Cum a pierdut Partidul sa propuna pe cineva precum Martha Coakley pt pozitia de guvernator??? Un loser mai potrivit decat aceasta femeie de partid care l-ar face sa se imbujoreze pana si pe Victor Viorel chiar nu gaseau…M-a uns pe inima reusita GOP si a lui Charlie Baker …

  28. Noiembrie 18, 2014 la 16:32

    Se mai intampla ceva interesant, cel putin in Romania: cum iti ziceam, Toshiro, de dimineata, sefimea corporatista a votat mai mult cu Ponta, in timp ce pulimea din multinationale mai mult cu Iohannis! Altfel spus, „white collars” cu ceea ce-ar trebui sa fie stanga, „blue collars” cu ceea ce ar trebui sa fie dreapta. E surprinzator, cred eu, ca multi ne-am fi asteptat sa fie fix invers! Bine, „blue collars” in cazul angajatilor marunti de prin marile firme e uspr impropriu spus, ca foarte putini stapanesc o meserie care sa-i poata incadra acolo, ei fiind tot niste „white collars” da’ mai mici, postura din care, daca se-ntampla ceea ce preconizeaza multi economisti, anume sa se mute capitalul mai catre est, nu se vor prea putea descurca decat destul de putini, cei care vor avea capacitatea de a deveni mici intreprinzatori, adica exact ca cei mai multi dintre astia care au o boala teribila pe guvernele BaseBoc. In fine, vedem ce va fi…
    O chestie haioasa mai devreme: cineva imi atrage atentia asupra unui text despre cum se bucura antreprenorii si angajatii lor c-a iesit Klaus, ca, spre deosebire de Ponta, el nu va mari taxele. Nu mai stau sa-nsir toate derapajele din afirmatia cu pricina, am ris cu zgomot cand am citit asa ceva si-am ajuns la concluzia ca multi dintre talambii astia convocati la urne pe net sunt efectiv analfabeti politic si habar n-au pentru ce au votat!

  29. 29 Buci Khalifa
    Noiembrie 18, 2014 la 19:44

    Nic,faptul ca Baker a castigat functia de guvernator in MA spune totul despre cat de departe au mers liberalii. Obamacare, amnestie pentru ilegali. Si mai mult, daca porcaria cu profesorul ala de la MIT ar fi iesit la iveala mai repede, GOP ul ar fi castigat si mai multe locuri. Liberalii is ca si pesedistii, romanii care au votat cu Iohannis is prosti, ca nu stiu cu cine au votat. Nu, romanii nu s asa prosti pe cat i am crezut eu, au votat impotriva psd ului. Faptul ca Iasi si Suceava au votat Iohannis spune tot. QED.

  30. 31 Pintea Viteazul
    Noiembrie 19, 2014 la 14:27

    @ Priapus, doar ca nici eu nu stiam de de treaba cu profesorul d ela MIT. Nu-I nimic, presa la protejat la greu si pe Cuomo, si daca GOP punea mai multi bani in cursa pt guvernator in NY poate asistam la alta surpriza.

    @ Dawson: punctul ala de vedere „foarte interesant” de pe link-ul pe care-l recomanzi este extreme de naiv, ca sa fiu foarte bland. Pesedistii nu inteleg nici acum, si nu vor sa inteleaga, de ce foarte multi plecati in straintate au votat cum au facut-o. Uite un motiv, iti mai explic inca o data: cand dupa atatia ani de furt cand eram in Romania vine cineva care imi baga apropouri ca unii sunt mai romani ca altii (nu se referee la puscarsii care voteaza oesdeul la rahova sau la balta alba) si ca l o adica unul dintre drepturile orin lege ar fi discutabil, atunci chiar ca reactia defvine aproape personala. pentru acelasi motiv nu l-as fi votat nici pe Antonescu, daca asta te consoleaza. recunosc, intre Antonescu si Ponta alegerea ar fi fost extreme de grea.

    Am vazut ca pe asa-zisul forum unde valsezi cu grecu’ o lauzi pe Olguta Vasilescu, fosta peremista , actualmente primar pesedist al Craiovei, pt iesirea de dupa alegeri, care tie se pare inteligenta
    Gusturile nu se discuta, dar daca pesedistii sunt pusi pe dat pamant, poate imi retrocedeaza si mie cateva hectare de padure intr-un judet rosu pe care l-au furat, pe fata si cu o nerusnare demna de victor Viorel (sau de bse, ca sa iti fiu pe plac) de la familia mea. Nu zic ca altii, inclusiv dintre sutinatorii (devptati sau de conjunctura) ai lui Johannis n-ar avea de restituit, dar intamplarea face ca pe mine cei care m-au furat la greu sa fie partidul lui Victor Viorel.

    Vad ca unii sustinatori ai lui Vicor Viorel se plang ca firaierilor I-ar fi votat pe Johannis in urma unor manevre pe internet, facebook, etc. Acesti sarmani uita (in caz ca au suit vreodata) ca Victor Viorel a fost extreme de active pe facebook (este in continuare) – unoeri intru pe pagina lui sau a lui badea mircea, alt spirit ales, doar pt „comic relief”.

    E plina „social media” de postarile lui Victor Viorel, badea si ale altora din tabara a lor, dar si de pesedistii frustrati, declarati sau pretinsi neutri (gen sustinatoricu gura mare ai lui tariceanu ) care explica de ce ursul n-are coada. Daca treci peste agresivitatea si aroganta lor , chiar devin amuzanti. Cum ar zice timisoreanul, priceless.

  31. Noiembrie 19, 2014 la 14:47

    Nic, omul respectiv, chiar daca a votat Ponta, nu-i deloc pesedist, ba dimpotriva! El a procedat la alegeri cum ar fi trebuit sa procedez si eu, votand anti-Blaga&Co. Doar ca eu iar n-am putut vota pesedist si-am facut ce trebuia sa fac si-acum cinci ani: mi-am anulat votul.
    Cat despre retrocedari, iti doresc mult succes!
    Apoi, orice parere ai/am avea despre ea, tre’ sa recunoastem ca Olguta fu haioasa la faza aia! Spre deosebire cei ca tine, care-au tirat-o din cauza ca Tara era sub pesedism sau chiar comunism, cei care s-au carat in timpul (ba unii chiar din cauza!) regimului basist n-au absolut nicio scuza atunci cand voteaza o posibilitate de scapare de sub incidenta legii a gastii basiste.

  32. 33 Pintea Viteazul
    Noiembrie 19, 2014 la 15:28

    Olguta nu mi s-a parut nic haioasa, nici serioasa sau responsabila. Ce a facut si inainte si dupa alegeri descalifcant in opinia mea. Indivizi ca ea, care ii divizeaza pe romani si pt. care romanii din afara sunt buni doar sa dea bani. altfel sunt mai putin romani si la o adica ar trebui sa stea cuminti in banca lor au iritt destui romani din afara – in general ma feresc sa vorbesc in numele altora, dar cu foarte rare exceptii (vechi pesedisti, su din familii de pesedisti cu functii) roani cu care am discutat subiectul au fost deranjati de o asemnea tituine.

    Victor Viorel s-a inscris pe acesta linie aroganta – „fiti cuminte ca la mine in birou” – atitudine de ciocoi care se straduie sa-i imite pe americani, cel putin in lansarea campaniei. Am lucrat cu destui sefi si sefuleti americani, dar atitudinea asta stupida si ingamfata n-am vazut-o la nimeni -pana la urma fiecare are un sef si cu chestii din astea ajungi sa-ti pierzi fotoliul foarte repede intr-un loc cat de cat normal. Victor Viorel nu si-a pierdut fotoliul actual , dar nici nu a obtinut fotoliul pe care si-l dorea. Apropos, ca am amintit de americani, se mai aude ceva de generalul Wesley Clark? Acum 2 ani imi spuneai cat de dibaci este VV, cum ii avea administratia Americana de partea sa pt. ca Wesley Clark ar fi fost consilierul sau…Ti-am zis si atunci ca te inselai…

    cat despre posbilitatea de scapare de sub incidenta legii a clicii basiste, eu n-am asemnea vise, nici prioritati. Nu ca I-au fi uitat pe Berceanu (mi-l amintesc inca din primavera lui 1990, cand era mare fesenist de Dolj) sau altor stangisti ba de drespta, ba de stanga, oricum in Romania dreapta si stanga nu se inscriu in tiparele conventionale. Ce-i drept, cum nu am trait sub odiosul regim basist nu sunt atat de manat d eura impotriva lui, dsi l-am displacut pe basescu din anii ’90, cand unii deveniti mari inamici ii stateau alaturi (Liviu dragnea) sau si-l dorea un functii…pe Monica Ritzi nu stiu daca o incluzi „in gasca basista”, ca vad ca sta acum in gasca lui Victor Viorel si VV mnu zice nimic de asta, dar chiar nimic…

    Nu ma deranajeaza ca au ajuns la loc d ereflectie nici Adrian, cel cu numaratul oulelor, nici nea Gigi sau Georgel cel oropsit de soarta. Inteleg ca e o problema faptul ca marinaru, alaturi nea nelu, videanu, udrea, mazarichea si altii sunt bine mersi, dar nimic nu e perfect in viata. Pamantul si altele care usor ar putea fi cunatificate in ani de viata si munca, daca nu pt mine, cel putin pt famila mea nu il voi recupera, nu-mi fac ilizui, dar nici sa-l votez sau sa-l susitn indirect pe sefu pesedist care promoveaza aceasi infumurare agresiva nu pot.

    Si nu pot nici sa accept porcarii tolerate de Ponta, precum atacurile lui firea gabriela (oriunde in vest asta era demise de campanie in cateva ore, nu zile) sau un nationalism agresiv…Sasii din Ardeal sunt pe acete meleaguri de sute de ani, cum isi permite cate un fost activist pecerist sau cate vreun grecotei cu gusa groasa sa dea lectii de patriotism si sa stabileasca cine este „bun roman” si cine nu?
    Ponta si cei din jurul sau sunt de vina pt escul electoral, nu mai cautati conspiratii, comploturi, si alte aiureli. mai bine asculati-l pe nea Marean Van Ghelie, primarul care este, si faceti o analiza cu subiect si predicat, ca de altfel nu va angajeaza nici o corporatie. 🙂

  33. Noiembrie 19, 2014 la 16:13

    Nic, sunt de acord cu tine in aproape tot ce spui acum – chestia cu „grecoteiul” mi se pare de porcusor, totusi – dar nu mi te mai adresa ca unui pesedist, bitte! 😉
    De Wes chiar nu s-a mai auzit nimic, e adevarat…
    Si-apoi, nu stiu de cate ori ar mai trebui sa repet: ii respect pe cei care au boala mai mare pe fesenistii pesedisti decat pe fesenistii basisti din motive obiective, dar as dori sa fiu macar inteles cand eu am boala mai mare pe fesenistii basisti decat pe cei pesedisti, tot din motive obiective.
    Altfel, iata ca ultimul partid nefesenizat total, inca, sta sa explodeze si el, culmea, dupa victoria presedintelui sau la prezidentiale!

  34. Noiembrie 20, 2014 la 01:06

    Luati de-aici si cititi, apoi discutam cine si ce merite are (sau nu) cand vine vorba de Klaus pres.
    http://www.dorintudoran.com/trinitatea-fondatoare-dragos-paul-aligica/

  35. Noiembrie 21, 2014 la 01:59

    Mai e aici la liber sau s-au apucat astia de injuraturi deja?

  36. 38 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 15:38

    Dawson, nu stiu ce e de porcusor la faza cu grecoteiul. Ii detest pe cei care incearca sa evidentieze ca unii sunt mai romani decat altii dupa orginea etica, sau dupa numarul de vocale din nume, mai ales cand cel care vine cu asemnea propuneri apartine el insusi unei minoritati entice care e departe de a fi traversat istoria Tarilor Roamne fara pete, fara minciunele, copruptie si furaciuni. Iar chestia cu ortodoxia si votam doar uun ortodocs, este pt mine nu dpoar imorala ci si ilegala. Asta este de porcusor, in rest doar saritura peste cal, un spoort national… Acum 10 ani ii injura pe italinei si ii glirifica, cu un extaz penibil pe gremani. Acum ii detesta pe germani, nu situ ce I-au facut… Foecare are dreptul la opinie, dar putina masura nu strica niciodata, ma ales cand apari in public si dai sfaturi si emtit judecati despre oameni, la gramada, fara sa le solicite nimeni.

    Am vazut ca aparut si opinia publica a lui Adrian Severin, cu lovitura de stat, manifestatii violente, fascistii… omul forumului in 2 a preluat-o imediat. Nu stiu cat de violente ar fi fost manifestatiile violente in Romania si in vestul Europei, dar in America nu au fost manifestatii violente, su fasciste legate de alegerile prezindetuiale romanesti. Ponta a pierdut 9-91, daca nu mai rau, in America – ce e mai de comentat? cand insulti niste oameni care isi vedeau de treaba lor, si o faci repetat, exista explicatii mai simple decat alea cu comploturi si fascisti… cat despre Internet , Victor Viorel era foarte active acolo, posta zilinic, inclusive sustinerea unor politicine stangisti , precum iatlianul renzi, si avea si are foarte multi care il urmaresc pe facebook. La fel si alde badea sau gadea.. ce-i drept badea vorbeste mai putin de Victor viorel fiind preocupat sa posteze poze cu el aratandu-i muschii – omul asta e imatur rau de tot, si plin de el pana peste poate.

    Eu sunt foarte sceptic privind viitorul si vorba unui antrenor roman de origine maghiara, nu imi fac iluzii ca sa nu am deziluzii. dar si pt ca majoritatea parmanetara este asa cum este, partidele care l-au sprijinit pe Iohannis au o gramada de uscaturi, Iohannis are totusi 6 case samd…Cred ca mecanis,mul suspenadarii este viu si poate devein vioi oricand, iar poltiicienii din jurul lui Iohannis, nu mai zic de cei din pesedeu, nu vor sa auda de votul pt un parlament de 300, care parca l-a precedat pe cel pt suspendarea lui basescu.

    cat despre ispravile cu asa zisa amistie (in fine, sefule executivului zice ca n-ar fi o amnistie) citeste si tu niste publicatii serioase, si nu te baza pe cnn… cert este ca exista numeroase declaratii publice , si relative erecente ale sefului executivului, in care el spuena traspicat ca a face ceea ce tocmai a facut ar fi illegal sau impotriva modului in care lucreaza sistemul American. Este una dintre ultimele grenade , una cu incarcatura serioasa insa, aruncata de nucleul dur al unui partid din ce in ce mai arrogant si in deriva…

  37. Noiembrie 21, 2014 la 15:50

    Nic, tocmai tu, care propovaduiesti toleranta de orice natura, sa-l jignesti pe un om in functie de etnia-i… In fine, procedezi cum vrei.

    Eu voiam sa stiu cum vedeti voi interventia lui Obama in calitate de cetateni romani, deci imgranti acolo.

  38. 41 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 18:17

    Dawson, sa fim foarte clari: nu promovez toleranta chiar de orice natura. De fapt nu pro,movez toleranta in general, cred ca respectul este mai important decat toleranta. Asa, chestia cu toleranta, tolerezi si pe cineva pe care nu dai 2 bani, nu il iei considerare, dar il tolerezi… In fine, sa lasam la o parte discutiile de nuanta..

    Insa in ce consta jignirea? A face pe cineva grecotei e o jignire? vai de mine, cred ca in semns de protest nu il citesti nici pe Eminescu, sa nu-ti afeceteze simtul tolerantei… 🙂 Daca il numesc grec e mai bine? Atunci nu il mai jignesc, vei fi multumit? Pana la urma nu eu ma bat toata ziua cu pumnii in piept cat de mare si tare sunt eu ca sunt neam de grec, sau neamtz sau bosiman…de parca este un merit in sine…inteleg ca omul a facut un efort cultural pentru pastra mostenirea greceascai in indetitatea lui , si il admir sincer pentru asta, nu glumesc…, dar cand ii citesc ditirambele nationalsiste ma intreb cat I-a reusit… Ma atentionezi pe mine ca l-am jignit pe marele self-proclaimed grec si orthodox, dar lui nu ii zici nim8ucutza cand tuna si fulegera ba impotriva nemtilor, ba a ungurilor, ba a italienlor (ce-i mai porcaia si pe astia) ba chiar a romanilor care mu-I impartasesc opinia. Aea nu le vezi, de ce esti pisicutz cand citesti enormitatile alea?

    Last but not least, nu poate cineva care sustine un divortat ,un smecheras, un hotoman, un infumurat si unul care ia in deradere numele Domnului sa vina sa-mi dea mie, sau orsicui, lectii despre dreapta credinta.

  39. Noiembrie 21, 2014 la 18:28

    Gizas, Nic, iar o iei pe aratura? Divortat, numele Domnului, dreapta credinta… Esti sigur ca nu faci parte dintre cei cu petitia de convertire a lui Klaus? 😆

  40. 43 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 18:30

    Cum adica cvum vedem noi? Pripaus o sa-ti raspunda cum vede el, daca are timp si chef. Eu nu pot sa vorbesc decat in numele meu: o manevra politica. Cand romanii sau polonezii, fideli aliati ai Americii, au nevoie de viza sa intre in America, cand un imigrant European, fie el german sau englez (special relation, nu?) sau elvetian, trebuie sa treaca printr-un process complex, care consuma resurse de bani si mai ales timp, cum sa privesc inventarea , peste capul Contresului, a unor reguli s”speciale”special pt cei care incalca legea, atunci cand respectarea legii este cheia de bolta a reusitei in lumea anglo-saxona?

    Citeste si tu alte surse decat propganada tembela de la CNN… foxnews, in ciuda renumelui discutabil in cercurile elitist(vorba vine, elite) sunt mai finrmativi… cauita si tu in financial times, in American conservative, sau, daca tot iti plac grecii, pe site-ul lui lui Taki – Taki Teodoracopoulos – un grec American plin de bun simtz, inteligenta, cultura si umor… Nu glumesc – cauta pe aceste surse si vei gasi raspunsuri corecte, intteligente si exprimate intr-un mod fie elegant, fie spumos si foarte original…

    Afla ce scriu imigranti probabil mai intelgenti, mai educati si mai realizati decat mine, de la numitul Taki, la Niall Fergusson, John Derbyshire sau Charles Krauthammer… Nu trebuie sa le impartasesti opniile, doar sa-i citesti cu atentie si mintea deschisa.

  41. 44 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 18:33

    Dawone, tata, eu sunt orthodox, nu fariseu.. si grecul tau si fanii sai sa invete mai mult despre ce ne invata Biserica si Mantuitorul, mai ales despre aruncatul pietrei, cel dintai…

    Credeam ca stii ca divortul este ceva care nu sade bine cu invatatura ortodoxa…te-am supraestimat, se pare.

  42. Noiembrie 21, 2014 la 18:38

    Multumesc pentru sugestii!
    Dar nu mai fi asa incrancenat, eu doar am intrebat, plm!

  43. Noiembrie 21, 2014 la 18:40

    Of, Doamne, Nic, mi-aduci aminte de un individ care-mi vorbea de „divortata aia” si ma invita la o „agapa crestina cu paine si vin”. Are you for real? 😆

  44. 47 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 18:56

    Mai omule, eu nu am nici o treaba cu ce face Ponta in viata lui particulara cu sotia, sau divorturile. Dar daca divorteaza si se comporta cum se comprta, sa aiba macar decenta sa nu vina sa vina agitand sloganul otodoxiei, tocmai el.

    Ce e asa de greu de inteles?

    Porniti sunteti tu si cu grecul, cum puteti sa acceptatai toate aburelile cu conspiratii si lovituri de stata in alegeri? Tot ati vanat cusururi doar in tabara lui Iohannis, si sunt o gramada, dar vad ca acceptati toate mizeriile pontiste din epoca de piatra a propagandei pt tulburati la minte. Cand am citit si aia cu Ponta a venit pregatit cu hartii la dezbatere, asta cica arata cat de serios si competent era VV, chiar ca am ajuns sa ma intreb daca cine scrie asta nu e iremediabil prostit.

    Daca un candidat American, de la candidatul la presedientie la candidatul pt o slujba, ar veni cu hartii la dezbateri sau ar raspunde la intrebari dupa harti, daca ar intrerupe interlocutorul sau pe cel care il intervieveaza, ar rade si curcile de el, iar rezultatul ar fi un esec total.

  45. Noiembrie 21, 2014 la 19:12

    Viteazule, hai sa-ti explic cum se prezinta situatia: eu, desi NU L-AM VOTAT PE PONTA, reusesc sa fiu luat in suturi de indivizi ca tine. QED.

  46. 49 Pintea Viteazul
    Noiembrie 21, 2014 la 19:19

    Unde te-am luat la suturi? sensibil mai esti, zau asa, sa nu te-atinga cineva nici cu o floare, ca te dai lovit…… iar la spiritul critic nu stai prea bine.

  47. Noiembrie 21, 2014 la 19:31

    Asta e… Critic unisens ca matale, bobocule, mai rar! 😆

  48. Noiembrie 22, 2014 la 03:26

    Sper sa ne fi linistit cu prostioarele inutile, asa ca va invit sa cititi si asta:
    http://www.obiectiv.info/adrian-papahagi-se-rascoala-impotriva-lui-udrea-dezvaluiri-incendiare-dupa-arestarea-sefei-diicot_60845.html
    Eu m-asteptam la ceva mai multe risete la faza cu penibilii aia trei care-i dedica ode lui Klaus intr-un fel de germana, mai ales ca-s destui pe-aici care chiar cunosc limba. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Unlucky pe DACĂ-I MARȚI, E EUROPA…

%d blogeri au apreciat asta: