10
Noi
14

PLICTIS ȘI OBOSEALĂ


De partida de la Chiajna nu e mai nimic de spus, ce a fost în teren a contat mai puțin, spectatorii erau preocupați de meciul lor cu Cimpanzică. Penibil…

Desigur, idolul Giuleștilor o are mică. La echipă mă refer. Dar băieții lui măcar au încercat să nu se facă de râs – s-au zbătut, au alergat, au sperat. Steaua a făcut, probabil, cel mai plictisitor meci din acest sezon. Impresia era că se bifează o chestie inutilă, o corvoadă. Nu, nu e apatie, nu e joc cu frâna trasă, e oboseală.  Scăpați de teroarea lui Neubert, steliștii nu mai zburdă din primul până-n ultimul minut, nu-și mai sufocă adversarul,  nu mai pot… Iar, dacă mai prind și-o seară ca asta, în care Adi Popa, Chipciu și, mai ales, Keșerü sunt exasperant de neinspirați în tot ceea ce fac, ai nevoie de șansă ca să câștigi. Așa că, în locul unui spectacol, al unei victorii la 3-4 goluri diferență, cum mă așteptam, am răsuflat ușurat că s-au câștigat trei puncte chinuite.

Dar, cu gândul la ceea ce urmează, încerc să uit ce-a fost pe terenul sintetic din Chiajna. Prioritatea rămân meciurile cu danezii și cu Irlanda. Să izbândim acolo, că le iert eu tot…

Anunțuri

6 Responses to “PLICTIS ȘI OBOSEALĂ”


  1. 1 Ovidiu
    Noiembrie 10, 2014 la 11:39

    Asa e: plictis, oboseala, chestie inutila, corvoada. Io ti-am mai zis: luati-i pe dinamovisti si faceti o liga numai a voastra. Jucati tur-retur si apoi play off, play back, plai cu boi etc. Ii ziceti liga rosie. Castigatoarea sa joace in cupa Kremlinului 😀 . Sau puteti urma exemplu ciucanilor care joaca hochei in liga Mol. Jucati si voi in campionatu’ rusesc, ca vad ca primesc echipe care se intorc la tara mama. Intrati la anu’, odata cu echipele din Crimeea. Va mai trece plictiseala…

  2. 2 Sam Murray
    Noiembrie 10, 2014 la 13:53

    Câte grade a avut? 40? 50? 60? 😉
    Măcar încearcă c-o bere, un pahar de vin, să nu mai iasă atâtea gugumănii…
    Petrolul tău în ce campionat îl înscrieți? Liga a II-a portugheză? A treia israeliană? Sau cipriotă… Acu`, repede, strângeți semnături!

  3. 3 Ovidiu
    Noiembrie 10, 2014 la 15:42

    Numa’ d-aia de 60+ servesc. Din Salaj, de la mama ei (adica a lu’ nevasta-mea 😀 ). Da’ seara, nu dimineata 😉

  4. 4 Piturca
    Noiembrie 10, 2014 la 19:11

    sam, nu te-ai obisnuit cu martianul asta? 😀

  5. 5 shab
    Noiembrie 10, 2014 la 22:54

    Petrolul se inscrie in curand in Liga Campioanelor, alaturi de Rapid, Timisoara, CFR, Otelul, etc. Ma refer, desigur, la divizia B.

    S-a vazut oboseala, e clar. Galca nu a vrut sa riste, a jucat cu titularii… nici rezerve nu prea avem, in special in atac, dupa accidentarea lui Iancu si lovirea intentionata a lui Rusescu de catre gunoiul macelar, noul idol al boroturilor, Gabrriel Murresan. Javrele galbene din mimiu ar trebui sa se bucure, oricum, de suspendarea celor doi nemernici, avand in vedere ca ii intalnesc de doua ori in urmatoarele saptamani. Fara cei doi rupatori de oase, coiotii hepatici au sanse sa scoata chiar si doua egaluri.

  6. 6 Sam Murray
    Noiembrie 11, 2014 la 00:09

    Coioții hepatici… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

fekete istvan pe TREI DIN TREI
corsicanus spurkatus… pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: