21
Aug
14

AM AVUT…


am avut2Dintr-unul (încă unul…) din ineptele articole care apar cu duiumul în GSP aflu că până și UEFA pune umărul la umflarea conturilor pușcăriașului prin accederea Stelei în grupele UCL. Cum? Păi, prin persecutarea bieților teleormăneni din dreapta Dunării. Auzi, cică ”Ludogoreţ riscă sancţiuni grave după scandările rasiste din meciul cu Steaua!” Da` ce-a fost, bre? Păi, cei 1500 de invadatori bulgari ai Arenei ar fi scandat „ţiganii, ţiganii” în timpul meciului. Inconștienți, pentru că ”Ceea ce nu ştiau bulgarii e că au fost supravegheaţi pe toată durata partidei de un observator special trimis de UEFA.” O fi fost taman ăla care i-a pârât pe zăbăucii din galeria Stelei că, la meciul cu Stromsgodset, au răcnit: „Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani„. Drept care, la meciul cu Aktobe, o parte a Arenei a rămas închisă. Păi, hai să stăm strâmb și să judecăm drept.

1. Din cei 30-35 de mii de locuitori ai Razgradului, doar trei sferturi se declară bulgari, restul fiind, cică, turci și alte minorități. E suficient să te plimbi prin oraș și vezi că turcii ăia, ba și mulți dintre declarații bulgari janez rromanes. Așa că, mai știi, suporterii își încurajau propria echipă… Doar dacă nu exageraseră cu grozdova rakiia și credeau că ai lor întâlnesc Rapidul…

2. Rasismul fanilor steliști e cam tras de păr. Știm cu toți că, așa cum steliștii sunt oi, dinamoviștii câini, sau ploieștenii găzari, rapidiștii sunt porecliți ”țigani”. Că doar nu crede nimeni că ar fi toți din etnia spoitorilor și mondialilor. Unii sunt distinși masoni, nu ?

3. În plus, excelenții cunoscători ai limbii engleze, ăi cu musca pe căciulă au tradus cândva ”Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani” cu ”We hate gypsies”, iar destinsul observator a luat-o ca atare. Ori, noi, ăștia nedeprinși cu subtilitățile graiului giuleștean, credem că o astfel de traducere e ”narușenie”, pentru care se dictează ”duspa” și se pune ”topka” la unș`pe metri. Și-așa o boală am eu p-ăștia care ”interpretează” la țambal piese de pian…

4. Grija GSP-ului că ” în cel mai rău caz, meciul se va juca cu porţile închise”, ceea ce ar avantaja Steaua, e tot un fel de interpretare la țambal, atâta timp cât e greu de crezut că Ludogoreț ar fi susținută pe stadionul ȚSKA de suporterii echipei… armatei bulgare, binecunoscuți simpatizanți ai Stelei.

Așa că, lăsați-o, bre, naibii de analiză tălâmbă și limitați-vă la fotbal. Nu de alta, dar și fără Chipciu, ba chiar cu Stanciu sau Pârvulescu-n teren, Steaua n-are cum să piardă. Chit că tribunele vor fi pline, ori, prin grija scrofuloasei UEFA, parțial sau total goale. Așa că rămâne cum am stabilit : SAMO STEAUA !

Anunțuri

6 Responses to “AM AVUT…”


  1. 1 Ovidiu
    August 21, 2014 la 08:44

    dupa cum m-asteptam, tocmai am luat si noi o etapa de suspendare dupa meciul cu Rapid. bine c-am luat-o acum, ca meciul viitor, cu CFR Cluj, am fi bagat-o p-aia cu „afara cu ungurii din tara” si jucam cu Steaua fara suporteri. dupa ce ca nu mai sunt spectatori de fotbal, si se joaca cu tribunele goale, astia nu-i lasa sa vina la meci nici pe aia care vor sa vina. n-am vazut porcarie mai mare. vad ca si Rapid a primit o etapa cu tribunele goale. astia de la LPF au devenit niste tigani, in sensul peiorativ al cuvantului, sens care este acceptat si de dictionarul explicativ, ca fiind „epitet dat unei persoane cu apucături rele”, asa ca nu vad de ce nu l-am folosi. Poate noi consideram ca cei din galeria Rapidului sunt niste persoane cu apucaturi rele.

  2. 3 Sam Murray
    August 21, 2014 la 18:13

    Sper ca galeria nambăroan a mapamondului, marțienii gri-negru, să nu fie lipsită de privilegiul de a asista la meciul cu campioana. Și de tristețea unei noi înfrângeri…

  3. 4 Sam Murray
    August 21, 2014 la 18:18

    Bre, Dawson, de ce dezinformezi? Tu nu vezi că ăia-s texani din Germania? Se vede după pălărie și numărul de înmatriculare al mașinilor. Sau or fi niscai amish? (Amischen, pentru pretinu` nostru din Boston…)
    De altfel, țigani sunt doar la voi, la mitici, nu?

  4. August 21, 2014 la 18:36

    LOL! Hamischen… 😀

  5. 6 Ovidiu
    August 28, 2014 la 21:14

    Na, ca ne-a anulat suspendarea cu CFR. Sper ca nu e cu premeditare, ca sa ne poata suspenda cu Steaua…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Sam Murray pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Ovidiu pe EUROPO, VENIM. DA` NU STĂM…
Красная Армия pe TREZIȚI-VĂ, BRE!
Ovidiu pe LA TREABĂ!
Ovidiu pe TREZIȚI-VĂ, BRE!

%d blogeri au apreciat asta: