01
Aug
14

TREI, DOAMNE, ȘI…


Trei echipe românești (?!?) au jucat aseară în preliminariile Europa League, cu speranța ajungerii în grupe.

La Giurgiu, meci mare-mare, care a stârnit interesul fanilor de la peluze (alea cu pozele…), dar nu al televiziunilor. Cehii de la Liberec au mai făcut o minune – iar 3-0, de parcă nu știu alt scor în meciurile cu românii. Din relatările presei, s-a remarcat viitorul cetățean român Fatai (știe și imnul…), unul dintre cei șapte magnifici poposiți la Giurgiu de peste țări și mări. Și, desigur, bossul Niculae n-a pierdut prilejul să se mai umfle nițel în pene. Acu`, cât mai poate…

Nici meciul transmis de Look TV nu l-am văzut. La Minsk, CFR a pierdut, după cum scrie presa, doar cu 0-1. Miriuță a început cu o surpriză de proporții: a avut 5 (cinci!!!) români în echipa de start. N-a mers nici așa, nici după ce a înlocuit trei dintre ei cu ”arghieleni” de import.

Am văzut ultima oră a meciului de la Ploiești între cei doi juniori – Lucescu și Uhrin. Cenaclul Oană a cam înghițit gălușca, favoriții lor fiind dominați destul de clar. Strategul rămas fără cerceluș a început cu un singur român, Hoban, printre prahovenii mai mult sau mai puțin bronzați ce papă paralele contribuabililor. Noroc cu Peçanha, că era jale mare… Clou-ul serii a fost apariția rezervei Mutu, introdus de ăl mic în locul celuilalt campion al tatuajelor, Albin. Abia așteptau gureșii din tribune să-l ia în primire. Și, la prima goangă, l-au și taxat… Briliantu` s-a-ncruntat și le-a arătat el cine-i tăticu` lor: șut și …bine că n-a fost Peçanha în poarta cehilor – gol, împotriva cursului jocului. Egalarea din prelungiri a adus scorul ceva mai aproape de normal, ”ploieștenilor” rămânându-le doar iluzia într-o ”minune de la Pâljen” (cum a fost botezat de comentatori orașul berii, Plzeň). Slabe speranțe…

Oracolul de la Bălcești, de care n-o să scăpăm în veci, a proorocit calificarea a 3 echipe românești. Să vedem. După cum se-arată, tare mi-e că or fi doar două. Asta dacă nu ne fac vreo surpriză alde Lemn(aru) Tănase și rămâne doar una…

Anunțuri

2 Responses to “TREI, DOAMNE, ȘI…”


  1. 1 Ovidiu
    August 1, 2014 la 09:34

    Nu stiu unde ai vazut tu dominarea clara a cehilor, o echipa foarte buna de altfel. Te asigur ca n-aveati prea multe sanse nici voi in fata lor, in halu’ in care jucati acu. Petrolul a dominat, cel putin pana la golul lui Mutu. E drept ca se cam vedea ca Viktoria e echipa mai buna, fazele lor curgeau mai bine ca ale noastre, dar de aici si pana la dominarea clara e distanta mare. Au avut ocazii, dar si noi am avut cateva. Una chiar mare de tot, cand Albin si Tamuz au scapat amandoi spre poarta, dar s-au incurcat reciproc. Geraldo e copt pentru pensie. Mi-aduce aminte de celebra rubrica a lui Matty, „una pe zi”, cu gafele lui, cel putin una la fiecare meci. Gerson e zero barat in comparatie cu Benga, iar Fanchone e o gluma proasta a conducerii Petrolului, care dintr-o ambitie prosteasca l-a pierdut pe Guilherme. Misiune imposibila in retur, dar sa nu uitam ca si anul trecut, cu Vitesse, tot de la 1-1 am jucat returul din Olanda.
    PS golul egalizator a fost marcat cu mana

  2. 2 Sam Murray
    August 1, 2014 la 09:47

    Bre, oți fi dominat în jum`atea de oră pe care n-am văzut-o, mie mi s-a părut că cehii au controlat jocul. Orice ai spune, fără ”Pe sanie” erați în pom. Da` ai dreptate, nici Steaua n-ar fi făcut mai mult. Ba, din contră. 😦

    Golul egalizator a fost înscris cu mâna, din offside, după fault la portar, desigur… 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: