22
Mai
14

CURAT MURDAR!


Mereu deasupra… STEAUA

Pătimașul suporter al echipei ce promitea marea cu sarea și a rămas cu buzele umflate (de amicul nostru lup și galben vorbesc…) e mândru nevoie mare de petroliștii lui, adunați de peste mări și țări. Și nu e singurul. Fanaticii ce au speriat toate orașele pe unde i-au însoțit pe alde Priso și Tamuz mi-amintesc de frații lor cimișoreni și corsicani, la fel de meșteri în născocirea unei istorii mincinoase, la fel de dornici de un pedigree luuuuuung și alb spumă.

Unul dintre ei ține un blog unde consemnează conștiincios toate marile realizări ale favoriților. Normal, nu putea lipsi relatarea mult-așteptatului meci împotriva campioanei, din care aflăm că la năzbâtiile numite coregrafie ”s-a lucrat de luni bune. S-au adunat bani, s-au vopsit bannere peste bannere, s-au achiziționat stegulețe, cartoane ș.a.m.d. ” Păi, ce-atâta bătaie de cap, bre? Ei, na! Ca să iasă o… poveste. ”O poveste care le-a arătat tuturor cum s-a născut Petrolul. Și cine a fost până a împlinit 90 de ani. Nimic cosmetizat, doar adevărul pur.” Aaa, așa da! Să aflăm și noi ce și cum, să ne lămurim … Și așa s-au procopsit prahovenii cu… ”O echipă muncitorească, creată prin mutarea la Ploiești a uneia nu cu aere nobiliare închipuite, ci cu rădăcini adevărate.” Bine, dar de ce această ”mutare”? Păi, comuniștii, bre! Regimul ”doritor de a scăpa din capitala țării, dar și din sportul rege românesc, de sângele albastru.” Adică, bag seamă, la Bucale n-aveau ce căta ăi cu sânje albăstriu, da` la Ploiești era harașo!!! Drept care coregrafia balerinilor din peluză ne-a prezentat ” O flacără … alături de un 9, simbolizând numărul de ani scurși de la nașterea Juventusului și până azi. Petrolul a avut… Energie, Distribuție, Flacără, dar a fost mereu PETROLUL. O echipă cu trei titluri naționale, cărora li s-a adăugat unul al strămoșului.” Simplu. Nu tu jaf la drumul mare, nu tu măsluire, ci ” După nouă decenii, Petrolul are tradiție, are istorie, are viață, trăiește, visează, speră…” Fără pic de rușine, istoria începută în 1952 – așa cum menționau toate documentele până de curând – a fost lungită cu 28 de ani și… un titlu de campioană. Uite-așa, din condei…

Și-acu` altă comicărie. Titlurile, cupele or fi ele acolo, dar peste ele ” altul e acum cel mai prețios”. Să fie cel de campioană a remizelor? Noooo… e vorba de… ”campion al tribunelor și peluzelor… Campionii suporterilor din România!” Ei, da, tot de de-astea să aveți parte… Prețioase… Aur de trompetă…

Dar giumbușlucurile istoriei de 90 de ani nu se opresc aici. Unul dintre cititori răbufnește împotriva împotriva patronului Astrei, ” singurul care a atacat trecutul nostru”. Ău, da` ce l-a apucat pe boss-ul din Giurgiu? Cică ” echipa Petrolul, care detine palmaresul, s-a desfiintat de mult timp si ca actuala echipa a Petrolului e, de fapt, a doua echipa a Astrei”… Ooops! Cum, nici 90 de ani, nici 62, nici măcar 12-15 acolo? Peste putință! Și, surprinzător, bloggerul mândru de cele nouă decenii de glorie scrie negru pe alb: ” desi spune rautati acum, asta fiind intentia sa, dl Ioan Niculae are dreptate. In 2003, FC Petrolul, asa se numea atunci, a promovat in Liga I, insa – apoi – a cedat locul Otelului Galati… FC Petrolul – care detinea palmaresul si toate celelalte – a fost inscrisa in… Liga A Prahova, iar ulterior desfiintata! Tot in acea vara, domnii Liviu Luca si Ioan Niculae s-au aliat, primul ducand toti jucatorii Petrolului in cartierul de vest, iar pentru ca exista riscul ca, purtand numele de Astra, dupa fuziune, noua formatie sa nu mai aiba un numar mare de suporteri, dl Niculae a acceptat schimbarea denumirii in… Petrolul. Un Petrolul facut pe o alta societate comerciala insa, SC FC Petrolul. Adica, aceea care are echipa de acum. Dar, nici Astra din prezent nu este, pe cale de consecinta, Astra de atunci, adica FC Astra, ci… International Curtea de Arges, al carei loc a fost preluat, dupa ce domnii Luca si Niculae s-au despartit, dar a mai trecut ceva timp, iar echipa dansilor a revenit pe arena Ilie Oana.” Trecând peste bulibășeala cam fără noimă, rămâne un singur lucru foarte clar: ” FC Petrolul – care detinea palmaresul si toate celelalte – a fost inscrisa in… Liga A Prahova, iar ulterior desfiintata!

Ca și mine, fanul e nedumerit: ”Daca echipa cu palmaresul s-a desfiintat, atunci, cum de oficial mai avem palmaresul vechii echipe? Se poate transfera palmaresul unei echipe? Mie mi se pare aberant. Pana la urma, palmaresul nu este un obiect care poate fi evaluat si cumparat de cineva. Este un lucru care se dobandeste si se construieste in timp, la fel ca si traditia.”

Noroc cu dl. blogger, care nu se lasă cu una cu două: ” acea perioada i-a bulversat, cu siguranta, pe toti petrolistii adevarati. Actualul SC FC Petrolul are palmaresul si tot ce tine de veritabilul FC Petrolul, deoarece fostii patroni, FSLI Petrom, au inregistrat totul la OSIM, iar cand s-a facut transferul catre actualul actionari s-a pus la dispozitie si acea inregistrare. Deci, nu mai poate veni nimeni sa reclame. … Cat priveste trecutul de 90 de ani, insasi FRF l-a recunoscut, apreciind ca actuala Petrolul este urmasa Juventusului. Cum, in fotbalul romanesc, au existat diverse situatii de acelasi gen, cu fel de de fel de “manevre”, a contat mai mult traditia, decat difertele actiuni legale, de-a lungul timpului.

Acu` e clar: a contat mai mult tradiția, nu legalitatea ”manevrelor”. Curat murdar, coane! Nimic cosmetizat…

Anunțuri

5 Responses to “CURAT MURDAR!”


  1. 1 Ovidiu
    Mai 22, 2014 la 20:47

    palmaresul in perioada respectiva a fost tot timpul la cuplul care a distrus Petrolul ’95, Luca si Bercea. dupa ce i-am dat afara din Ploiesti, au decis sa predea palmaresul municipalitatii.

  2. 2 Sam Murray
    Mai 22, 2014 la 23:52

    Perioada respectivă… Din `24-ncoa`? Haide, bre, că e aceeași îmbârligătură ca la Recaș…
    Fii cu ochii pe Tohani, poate-ajung și ei în Ligă și, Doamne ferește, dacă vă lasă baltă Consiliul Local, sunt numa` buni de colac de salvare. Și-s mai tari ca Sâmbureștii… 😉

  3. 3 shab
    Mai 23, 2014 la 00:15

    Interesanta treaba cu palmaresurile astea, cum se detin, vand, cumpara, cedeaza, de parca ar fi saci de gogosari. Eu zic ca ar trebui sa mai cumpere primaria palmaresul catorva decedate, daca tot asa merge treaba, ca poate reusiti sa depasiti Steaua la nr de trofee.

  4. 4 Sam Murray
    Mai 23, 2014 la 08:34

    Păi, așa-i la unii: palmaresul se palmează…
    Aud zvonuri îngrijorătoare – GgB ar vinde Steaua. Dac-o iau și p-asta ploieștenii? Să vezi atunci ”Petrolul are tradiție, are istorie, are viață, trăiește, visează, speră…” 🙂

  5. 5 shab
    Mai 23, 2014 la 10:08

    Mai bine iau Rapidul, ca ala e oricum mort. Se aleg astfel cu inca 4 campionate, nush’ cate cupe si o finala de precursoare CL. Plus milioane de suporteri rapidisti fericiti ca nu li se schimba statutul de echipa tiganeasca.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe PÂN` LA URMĂ A MURIT?
Dawson pe PÂN` LA URMĂ A MURIT?
corsicanus spurkatus… pe PÂN` LA URMĂ A MURIT?
Hands On pe PÂN` LA URMĂ A MURIT?
Omul care aduce cart… pe PÂN` LA URMĂ A MURIT?

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: