11
Mar
14

OPRIȚI STEAUA!


Superioritatea Stelei îi deranjează pe mulți. Sau, altfel spus, mulți deranjați nu înghit superioritatea Stelei…

MansourRin-Tin-Tin din Ștefan cel Mare e supărat ocnă. Păi, cum, bre, să bage el banu` și să nu meargă țais Dinamu`? Ban de ban, adică 0,6-0,7 milioane pe lună. Euroi, nu lei-tramvai… Așa că a luat măsuri. A pus mâna pe telefon, ca Borcea altădată, dar a sunat în altă parte . La însuși Mansour bin Zayed bin Sultan Al Nahyan. Cum, care Mansour? Păi, ăla cu pedigree marfă. Pentru cei ce n-au chef să-și înnoade limba, el e șeicu` Mansur, un fel de Dragnea la noi, prim viceprim în Emirate, ministru al afacerilor prezidențiale (ce-o fi aia? mă rog, biznisu-i biznis la arabi, nu?) și membru al famigliei, pardon, familiei conducătoare din Abu Dhabi. Adică, mai precis, e fratili  (vitreg, da` frate…) lu` Khalifa. Cum, nici p-ăsta nu-l știți? Păi, e alt șeic, președintele Emiratelor (șeic, da` prezident, asta-i cool, bre!) Khalifa bin Zayed al Nahyan.

Așadar, Ionuț l-a sunat pe Mansuruț și l-a pus în temă: ”P-acilea e nasol, șeice – oile conduc câinii, ceea ce e peste putință, nu? Tre` să luăm măsuri urgente. Tălică ai deja Manchester City, nu te-ar tenta o haită de ham-hamhamra?” Iar  Mansour, după un scurt consiliu de familie, a decis: trimite alt șeic (sau ce-o mai fi…) din gașcă, să vadă ce și cum. Așa că, pe 19 martie, fierbe Groapa. Vin cămilele cu petrodolarii , vom fi tot ce-am fost, și mai mult decât atât. Allahu akbar!

Și mai sus de București, în altă haită, e agitație mare. Lui Guriță i-a pus Dumnezeu mâna-n cap și euroii la teșcherea, cap compas Getafe. Vaya con dios, cum s-ar zice-n Prahova. Și ca să nu rămână lupii și anul ăsta repetenți, cum ar spune nenea Iancu, Capră (plus Consiliul Local?…) s-a orientat… Rapid, pardon, rapid: păi, când e vorba de petrol, cine-i nambăroan? JR! Lucescu Jr… Omul potrivit la locul potrivit. Sau, vorba galeriei marțiene: ”Din Giulești pân` la Madrid /Nu-s… șeici ca la Rapid”, nu? Abia aștept să-l văd pe ăl mic pupând flamura galben-albastră, zbierând alături de zurbagii: ”Să strigăm cu toți-n cor/ Sunt găzar pân` am să mor!” Sau, mă rog, pân` or vedea alde Capră & Primaru` cu cine s-au procopsit…

La Giurgiu altă panaramă. Bicefală. Niculae and Vamă, frații Sisters… Ce-i la gura lor știți și voi. Păi, în lipsa furnizorului nr.1 de rating, în prezent făcând turul pușcăriilor, televiziunile și ”Cancan”-ul sporturilor ni-i tot vâră-n ochi și-n urechi pe cei doi. Zbătându-se ca peștele pe uscat, cei doi par păliți de streche,  potențiali pacienți ai Mărcuței. Oricum, lupta pentru locul 2 e crâncenă.

Celelalte două pretendente din ultimii ani, CFR și Vaslui, sunt și ele în cădere liberă, lehamitea patronilor fiind evidentă. Porumboiu e mai preocupat de treburile lui de baron de Vaslui, iar Árpi-bácsi, lipsit de proptelele din ultimii ani, caută înfrigurat să scape de mândria Arghialului, ajunsă piatră de moară. Pune-anunț pe Mercador și găsești cumpărător…

Și-uite-așa, 25+22, faceți toți la fel ca noi. Dac-oți putea!

P.S. Pentru amatorii de telenovele, lacrimile pușcăriașului Copos și veșnicul autism dinspre Giulești… Cândva Berlusconi căruia i se închinau balade, acum e repudiat până și de mecano-velozoful rămas singur împotriva tuturor: ”Rapidistii au primit vestea cea buna: Copos in zeghe.” Și, ca nu cumva să uităm: ” N.B. Nu mai are legatura cu clubul Rapid!” De parcă nu matrapazlâcurile de pe vremea Rapidulețului l-au dus acolo. Sic transit gloria mundi… Dacă unii visează la șeici, sub Grant nu poate veni decât un rege. Al gresiei, paregzamplu… Și se bat mătănii pentru venirea lui Porumboiu. Estimp, cu falimentul la poartă, ”căpriorilor” le arde de primenirea site-ului și de… TV online. Un fel de Taraf TV, probabil…. Iar presa titrează gros: ”Rapid s-a impus în stil de mare echipă cu CF Brăila, scor 5-2”. FC Brăila… Alți granzi…

 

Anunțuri

11 Responses to “OPRIȚI STEAUA!”


  1. 1 Ovidiu
    Martie 12, 2014 la 16:10

    Lume noua! Bine ai revenit, bre! Sper ca nu esti doar in trecere. Pierdusem linku’ de la blogu’ matale. Inainte intram pe blogu’ regizorului folosind linku’ publicat de tine aci. Acu’ e de-a-ndoaselea. De pe blogu’ lui intru aci.
    Se vede ca facusi o pauza cam mare. Debutasi cu un copy/paste mic da’ fâșneț: JR, sesizat de gsp inaintea matale.

    „Și ca să nu rămână lupii și anul ăsta repetenți”
    Probabil nici cu realitatea din domeniu nu mai esti la current. Anu’ trecut n-am ramas deloc repetenti, ba chiar am fost premianti. Nici anu’ asta nu vad cum am avea probleme de genul asta. Suntem pe podium si in semifinalele cupei. Greu de tot sa ramanem repetenti 😉

    Probabil ai apucat sa citesti capodopera poetului petrolist. In caz ca n-ai reusit, o gasesti aici: http://www.poetuldinpeluza.ro/poezii/scrisoarea-din-dosarul-transferurilor/

  2. 2 Sam Murray
    Martie 14, 2014 la 10:22

    Salutare, stimabile! Sper să mai dau pe-aici, dar, cu siguranță, mai rar. Motive sunt destule, n-are rost să le repet.
    E bine că-ți faci curaj și visezi frumos. Succes în zbaterile lupilor pentru a obține locul 2, deși cu juniorul sunt cam sceptic. Oricum, prevăd două meciuri tari pentru voi – cele în care veți înmâna tricourile de campioni și Cupa României. Știi tu cui… 😉
    Dar vă rămân și alte satisfacții: titlul neoficial de cea mai tare gașcă de zurbagii, privilegiul de a-i înjura în fiecare etapă pe doi dintre cei mai talentați fotbaliști români și, nu în ultimul rând, confirmarea lozincii: ”Spania, pământ românesc”. Chiar dacă-i vorba doar de Getafe…
    Cât despre ”capodoperă”, cin` să-și piardă timpul cu așa ceva? Poate… marțienii…

  3. 3 Mihai Hristea
    Martie 14, 2014 la 12:56

    Care-s aia doi, Mutu si Zicu?

  4. 4 Sam Murray
    Martie 14, 2014 la 14:05

    Se-nțelege… 😉

  5. Martie 14, 2014 la 17:56

    Bine ai revenit, sper ca e sanatate la tine acolo!

  6. 6 vt
    Martie 14, 2014 la 21:31

    Salutare si tie, Dawsonule! Uite cum vin ostenii, unul câte unul! Sănătate tuturor!

  7. 7 Sam Murray
    Martie 15, 2014 la 08:38

    Mulțam de gânduri, Lebannerule și vt, moșu-i OK, numa` că s-au adunat prea multe-n jurul meu. O să ne mai întâlnim pe-aici, din când în când…
    Nu numai voi, dar nici necrofilii văd că nu m-au uitat. Unul dintre ei văd că bântuie și pe la amicul Dawson. Mulți bolnăviori, nu-ncap toți în spitale. Și au dat iama pe net. Da` tot nu`ș cum fac ei de reușesc să spargă tastatura cu tot cu mânecuțele alea luuuuungi și legate la spate…

  8. Martie 15, 2014 la 14:17

    Salutare, vt! Dar eu am tot fost prezent pe baricade la mine… 😉

  9. 9 Lari
    Martie 18, 2014 la 02:37

    BINE-AI REVENIT, nene Tosh!

    Sanatate! 😉

  10. 10 capitanul burci
    Martie 18, 2014 la 19:16

    1) echipa securitatii se muta sub chietrisica
    2) poli aeca e pa
    3) echipa olteniei e mai nou minerul motru
    4) tiganii din tiganie sunt ca saracul schumacher
    5) tiganii din mimiu si-au dat autogol si e doar o chestiune de timp pana vor avea soarta cimisorenilor
    6) cum am prezis, bozgorii cad odata cu pdl-ul

    ce frumoasa e viata cand ofera fiecaruia ce merita 😉

  11. 11 Sam Murray
    Martie 19, 2014 la 07:45

    1. Dacă nu-i pălește insolvența…
    2. Dar există Recaș. De preferință roșu. Spre violet…
    3. Who cares?
    4. Mda, realitatea este… neagră (nicio aluzie 😉 ).
    5. Acu`, dacă s-au procopsit cu JR, n-o să dureze prea mult.
    6. Și spui că nu ți-e dor de panglicile scoase pe nas de Muri?!?

    Ai uitat de evenimentul anului: alde Niculae&Vamă, scăpați de grija campionatului, se pregătesc de amicalul de lux cu Ronaldo&co. Să vadă și galacticii cum e să joci cu stadionul gol!…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe STEAUA NOASTRĂ
Sam Murray pe NICI ACUM
Unlucky pe STEAUA NOASTRĂ
Ovidiu pe NICI ACUM
Sam Murray pe STEAUA NOASTRĂ

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: