28
Aug
13

KOSECKI ȘI ROMÂNII


collageA fost, așa cum am anticipat, un meci greu, mai greu decât am crezut, o calificare scrâșnită.  Mi-am dorit victoria și egalarea din final mi-a mai domolit entuziasmul. Dacă Filip n-ar fi irosit acea ocazie imensă cu câteva minute înainte, totul ar fi fost perfect : 1-3 mi-ar fi multiplicat suta de… 23 de ori… Dar ăsta e un amănunt insignifiant, suntem din nou acolo unde ne e locul.

Inepuizabilul Bourceanu (Doamne, ce progres la băiatul ăsta!) și-a condus coechipierii ca un adevărat comandant de oști. Gardoș ne-a făcut să uităm de absența jucătorului de 10 milioane. Polonezul nostru a fost mai bun decât ai lor. Filip a suplinit cu succes absența asprului Pintilii, Stanciu a încercat să ne amintească de Chipciu și, în plus, golul său a picat la timp. Tănase a dovedit o determinare care l-a ambiționat până și pe hulitul Prinț. Piovaccari a luptat ca un gladiator și, mai presus de orice, a contribuit decisiv la calificare – golul de la Varșovia  infinit mai prețios decât cel de la București… Steaua a reușit să depășească momentele dificile create de un adversar ambițios, cu o pregătire fizică cel puțin la nivelul celei făurite de Neubert. Crâncena luptă s-a terminat, războiul abia începe…

Sunt prea bucuros ca să mă opresc pe larg asupra aspectelor negative, dar partea dreaptă m-a exasperat, cu un Gheorghievski adesea ridiculizat, mai ales de acest excelent Kosecki (cât ar costa, bre, nea Gigi?…), și cu un Popa împleticit și risipitor de șanse. Aici trebuie făcut ceva, urgent, că nu mai e mult până când dăm piept cu granzii.

În final, un gând pentru principalul artizan al acestei performanțe – Reghecampf. Să fim sinceri, cine s-ar fi așteptat la așa ceva de la tânărul cu un C.V. de antrenor mai degrabă jenant… Dar Reghe a readus în Ghencea bucuria jocului, viteza, spectacolul, superioritatea tehnică și tactică, reînnodând tradiția clubului românesc nr.1. Într-un timp foarte scurt, el a reușit să formeze o mașinărie de fotbal care nu are adversar în campionatul nostru.

Acum, gata, a venit vremea adevăratelor confruntări . Steaua rămâne, probabil, singura reprezentantă a fotbalului nostru în Europa. Nu va fi ușor, fără Chiricheș și, poate, Bourceanu, fără alții din titularii de azi, situația se complică și mai mult. E greu să păstrezi cei mai valoroși jucători, atrași de mirajul unor campionate unde se câștigă mult mai mult. De aici trebuie să pornim atunci când cerem ceva fotbalului nostru. Și speranța noastră rămâne, ca întotdeauna, Steaua. Succes, băieți!

Anunțuri

9 Responses to “KOSECKI ȘI ROMÂNII”


  1. 1 goldberg
    August 28, 2013 la 08:53

    steaua le-a mai dat o palma frustratilor, cretinilor si altor specimene jegoase, demonstrand inca o data ca romania exista pe harta fotbalului exclusiv datorita ei. restul e can can de mimiu, ghiulesti-tiganie, groapa maidanezilor si alte locatii nesemnificative.

    ps: un mesaj de la dawson, din nordul tarii: „boromel, sa va integrez nitel” 😀

  2. 2 Sam Murray
    August 28, 2013 la 21:48

    Fiindcă tot a pomenit Goldberg de frustrați, cretini etc., jalea mare de pe fzr a atins apogeul: situația pe care refuză de atâta amar de vreme s-o recunoască reiese limpede din comentariile îndureraților.

    Maistru` Cotiledonatu` face pe miratul: ”Mi-a zis un confrate de suferinta care locuieste in Giulesti ca la golurile oilor a explodat cartierul.” Drept care un ”confrate de suferință” completează: ”Si mai trist, un confrate de-al meu mi-a dat de veste ca restaurantul „Nasul”, loc cunoscut ca fiind unul rapidist, a luat foc la golurile spurcatilor. Bine ca s-a inchis Giulestina ca poate aveam parte de surprize si pe acolo…

    Da, bre, bine că s-a închis Giuleștina. Că acuș` sună stingerea Masonu`… 😉

  3. 4 Sam Murray
    Septembrie 13, 2013 la 21:42

    Interesantă concluzie tragi Pokerface.
    Păi, să vedem ce zice neamțu`…
    Noroc la tragerea la sorti? Nu! Clar nu! Daca am fi avut noroc, am fi intalnit Steaua! Daca vreti sa vedeti cine este norocos, uitati-va cu cine joaca Schalke si cu cine jucam noi!„, a spus Hans-Joachim Watzke.

    Poate greșesc, dar mie mi se pare că Watzke regretă doar că altă echipă nemțească, Schalke, pare să aibă o grupă mai ușoară decât cea cu Marseille, Arsenal si Napoli. Pentru că doar Chelsea e de top, nu și Steaua, dar și Basel.

    Cât despre fruntași la sat, asta poți s-o spui liniștit despre alții, care se și văd promovați în A după doar un an la… sat. Deși gâfâie în Berceni sau la Voluntari. Și-uite-acuș vine 22 noiembrie…

  4. Septembrie 13, 2013 la 22:02

    Mda, cum preconizau si Keitel sau Shab, evident ca va trebui bagatelizata performanta Stelei, eventual cu imbecilli de la SportRo pe post de trompete. Iar prostovanii gen Pokerila pun botul… 😆

  5. 6 willem alberts
    Septembrie 14, 2013 la 07:59

    ete fas ce mare smecherie le da orgasme unora aflati in pragul falimentului. vedeti-va de lipsa crampoanelor din ghete. vorba lui sam, atentie cu satul in coliba dintre sine …

    steaua probabil va termina grupa pe ultimul loc. locul 3 ar fi o performanta, iar locul 2 un miracol. sa presupunem ca steaua termina pe 2 si ajunge sa fie eliminata de real in optimi cu scor general 6-1. boromanii dobitoci tot nu vor avea decenta sa isi vada de faliment, de cei 300 de fani samd., ci vor sari cu „haha, ati fost umiliti”. ceea ce par a nu pricepe e ca ei au obligatia sa lasa capul inclinat cand aud de steaua, nu sa comenteze! acest drept li s-a luat pe 7 mai 1986, cum bine spunea mai demult cel proaspat revenit cu nick-ul „11 ani in B” ; -). comentariile lor sunt la fel de indreptatite ca ale unui boschetar care rade de warren buffett ca a pierdut 3 miliarde pe timp de criza.

  6. 7 Sam Murray
    Septembrie 14, 2013 la 11:43

    comentariile lor sunt la fel de indreptatite ca ale unui boschetar care rade de warren buffett ca a pierdut 3 miliarde pe timp de criza.
    Excelent zis! Să nu uiți la ora 21:”Numele mari revin la TVR” » CSMS Iaşi – SC Bacău şi Rapid Bucureşti – Gloria Buzău sînt în direct pe TVR1…
    ”Numele mari”?!? 🙂

  7. Septembrie 14, 2013 la 12:19

    Ei, Tosh, s-au scos aia de la TVR cu „numele mari”, acum sa vezi ce dardaie Digi… 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…
Sam Murray pe A DRAC` POLITICHIE…
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…

%d blogeri au apreciat asta: