05
Aug
13

INIMI FRÂNTE


Iată că jalea mare din Giulești frânge inimi la… Ploiești: ” rivalitatea sportivă sinceră dintre Petrolul şi Rapid m-a fascinat întotdeauna”, scrie un vajnic lup, care postează pe forumul comic o gâlgâială botezată ”Primvs derby” (?!?!). Primus, bre, ca lămpile alea de gătit de pe vremuri… Și, cum omu` pare să fi lipsit la împărțitul rușinii, nu se sfiește să califice sincerele rivale drept ”Echipe cu trecut glorios” (?!? Haida-de…). Iar galeriile, ei, galeriile sunt ”adevărate”… Aflăm că e vorba de ”susţinători care şi-au transmis din tată în fiu pasiunea pentru echipele lor de suflet”. E cel puțin amuzantă cocoșeala asta când, imediat, autorul îi persiflează pe cei ”apăruţi odată cu performanţele elaborate, adesea, în laboratoare de fel de fel”. Poate ne explică și cum a făcut tatăl juventist bucureștean de-a transmis fiului pasiunea pentru Flacăra apărută peste noapte la 60 de km depărtare…

Fără să clipească, fanul echipei în care românii par rătăciți rescrie orwellian istoria ”iubirii” dintre cele ”două cluburi cu o viaţă intensă, inimă uriaşă, înconjurate de o imensă dragoste”. Că ”derbiurile dintre găzari şi feroviari au fost aşteptate cu mare dorinţă de către suporterii lor” știm. Știm și care era dorința celor două tabere… Dar i-auziți acilea: ” Petrolul şi Rapid nu s-au urât defel. … au mai existat diverşi care au dorit să împingă rivalitatea dincolo de limitele sportive. Dar, din fericire, nu şi-au atins scopul, nu au putut duce până la capăt obsesia lor meschină.” Ați priceput, da? Petrolul și Rapid se iubesc la nesfârșit! Iar recenta nenorocire, decesul unui fan petrolist, ” i-a unit, pentru câteva clipe şi, poate, chiar pentru totdeauna, pe fanii celor două grupări.” Pupat Piața Endependeți, cum s-ar zice… Ca să vadă cei ”care credeau că-i pot învrăjbi” (agenturili străine, fără îndoială) că ” între ei domneşte respect”.

Și ni se spune că retrogradarea insolventei din Tărtășești este o ” mare băşcălie la adresa unul club de frunte din România”. Ei, și-acu` batistele, bre!  ” Sufleteşte, achită nota de plată frumoşii fani ai Rapidului, năpăstuiţi din nou”. Nasol, nu? Păi, să-i năpăstuiești pe frumoșii ăia? Dar, nu vă pierdeți speranța: ” ei s-au ridicat mereu, şi-au scuturat colbul aşternut pe coclaurile eşalonului imediat inferior şi-au revenit cu fruntea sus acolo unde le este locul, ca şi al Petrolului, de altfel: pe prima scenă a fotbalului autohton!” Să nu ziceți că nu v-a plăcut asta cu ”și-au scuturat colbul aşternut pe coclaurile eşalonului imediat inferior”… Și suntem asigurați că vom mai avea parte de acele tradiționale ”meciuri” între fanii celor două rivale: ”îi vom aştepta cu drag să se întoarcă grabnic şi să ne reîntâlnim bucuroşi.” Și noi așteptăm cu interes evenimentul. Dacă o mai avea loc vreodată…

Tot de aici aflăm și de ce Petrolul n-a reușit decât un egal cu ” o echipă de top dintr-unul din campionatele tari ale Europei Occidentale… trăind cu teama că va fi răpusă într-o ţară în care mândrii batavi erau obişnuiţi să dicteze regula jocului”: Arbitrul, hoțomanul… Că, fără el, ar fi fost… grozav…

Și diareea verbală se termină (uf, în sfârșit…) apoteotic: ”Ne vom ridica întotdeauna, până când cineva dintre noi va ajunge să trăiască vremuri fără de vreo pată. Aşa cum le visăm cu toţii, dar puţini le mai şi apucăm! Priviţi numai înainte, Rapid şi Petrolul! Suporterii voştri vor fi mereu inima ce vă pulsează în vene sângele care vă dă viaţă şi putere să treceţi mereu mai departe, să vă impuneţi, odată, chiar şi… împotriva tuturor!”

Stoarceți batistele, mai luați un extraveral, că n-am scăpat. Ni se redă și o varianta corsicană a telenovelei…

Rapid-Petrolul e singura insulă de frumusețe, curățenie și spectacol rămasă în acest fotbal mizerabil… e singurul derby din fotbalul românesc actual.” Nu, nu săriți, că băieții au dreptate. Ei se referă la… derby-ul celor două galerii, cea cu 3D-urile și cea cu brichetele… Fotbalul e un pretext, ”E un meci al cărui rezultat nu contează”. Importantă e hărmălaia. Că ei sunt ”suporteri, nu spectatori”. Bine, dar scorul? ”Singurul scor care se va ține e cel dintre frumusețea cântecelor, înălțimea săriturilor pe cimentul și scaunele Giuleștiului, sau zgomotul decibelilor ce va zdruncina Bucureștiul”. E rost de trecut un titlu-n palmares, nu? Campioana se decide-n peluză, nu?

Așa că rândurilor lupului de mai sus i se opun ditirambii corsicani, poate uită omu` de fotbal, de scor.  Că doar nu de aia se duc ei la meci. Păi, ce să vadă la grădinița-n cârje? S-or juca ei acolo, jos, în iarbă, dar baza-i tot în tribune: ” o confruntare din care toți iubitorii de fotbal din România au ceva de învățat. Fiecare duel dintre noi și lupi naște frumusețe … o lecție pentru toți ceilalți suporteri din România … un spectacol la care alții doar visează. Rapid-Petrolul e o dublă nebunie...” Nebunie? Păi, de ce nu vă duceți să vă tratați, bre? Sau măcar să rămâneți acolo, pe ”singura insulă de frumusețe, curățenie și spectacol”… Lăsați-ne pe noi cu fotbalul nostru mizerabil, cu Chelsea, cu Ajax, cu ceilalți…

Anunțuri

8 Responses to “INIMI FRÂNTE”


  1. 1 pokerface
    August 5, 2013 la 09:37

    Sunt sigur ca si la voi ar fi jale daca surata Dinamo s-ar duce in B….

  2. 2 Sam Murray
    August 5, 2013 la 13:33

    Logică impecabilă… Ca să vezi de unde ar veni jalea… 🙂

  3. August 5, 2013 la 13:40

    Am mai spus-o de cateva ori – eu stiu ca-n galeria petrolista s-a nascut acel „cover” cu tiganii din tiganie care s-au strans toti la Rapid in galerie. 😀

  4. 4 goldberg
    August 5, 2013 la 15:10

    vitesse arnhem este o echipa de top. slaba este ajax, care, se stie, nu mai este ceea ce a fost candva …

    tiganii cu figuri in cap din mimiu par a fi cei mai potriviti „catindati” la a prelua sefia in topul celor mai scarbosi suporteri. cred ca anii de b le-au servit drept antrenament in ale victimizarii.

    ps: se anunta o criza de gelozie din partea echipei de liga a 5-a afcufcacsaek! 😀

  5. August 5, 2013 la 23:23

    Ce meci execrabil au facut aia de la PDL Cluj! 😆

  6. 6 goldberg
    August 6, 2013 la 18:02

    Cazul e cat se poate de simplu Marco Balmelli, ”om” cumparat cu 300 de mii de euro, de anumite elemente din mafia lui Minea ( asta o stiu din surse sigure ), a invocat doar deciziile Comitetului Executiv al FRF interpretate in favoarea celor din Chiajna.
    Barajul ca sa stie toti *** e cat se poate de REGULAMENTAR, toate deciziile C.Ex. al FRF au statut de regulament si se aplica in consecinta. Chiajna contesta Barajul dar au participat in respectivul meci … e ca si cum eu omor 100 de oameni dar nu sunt de acord cu respectivul genocid..spun ca e neregulamentar. Rapidul si-a castigat dreptul sa ramana in prima liga, asta e clar

  7. August 7, 2013 la 19:30

    Jurnaliştii România TV au vorbit cu Adalbert Kassai şi Constantin Anghelache, membrii ai Federaţiei Române de Fotbal. Crezând că stau de vorbă cu reprezentanţi ai Tribunalului de la Laussane, cei doi au povestit cum a reuşit Rapidul, în primă fază, să rămână în Liga I, deşi echipa trebuia retrogradată pentru datorii.

    Constantin Anghelache a recunoscut că meciul de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna a fost, de fapt, o parodie: „Nu este corect. Nu este normal ce s-a întâmplat. Rapid n-a luat licenţa şi trebuia să joace în „B”. Aste este opinia tututor şi aici, în România. Părerea mea este că nu a fost corect”, a declarat Constantin Anghelache, membru în Comitetul Executiv al FRF, în discuţia cu presupusul reprezentant al TAS.

    Punctul de vedere al lui Anghelache este împărtăşit şi de secretarul general al Federaţiei, Adalbert Kassai. „Nu Asociaţia Naţională, ci Liga a decis această situaţie. Liga a fost plătită cu mulţi bani. Nu ştiu câţi bani. O să aflăm cine a dat şapgă. Este problema Ligii, nu a Asociaţiei”, a spus Adalbert Kassai, secretar general FRF.

    El dă, însă, de înţeles, că şpaga a ajuns la Mitică Dragomir:

    Reporter: Să vă întreb ceva: domnul Copos, el a plătit banii?

    Adalbert Kassai: Da, da…

    Reporter: Domnul Dragomir a luat şpaga?

    Adalbert Kassai: Da.

    Reporter: Câţi bani a luat? Domnul Copos l-a plătit?

    Adalbert Kassai: Aha…

    Reporter: Domnul Copos l-a plătit pe domnul Dragomir?

    Adalbert Kassai: Este o situaţie foarte dificilă, foarte sensibilă. Nu ştim câti bani s-au plătit sau ce şpagă.

    Dumitru Dragomir nu a fost deloc încântat de declaraţiile făcute de Adalbert Kassai. „A spus Kassai asta? Cu asta îl „curăţ”! Cred că era beat Bela Kassai! Este o intoxicare! Rapidul a terminat pe locul 8. Din punct de vedere sportiv, Rapidul e în prima ligă”, a spus Dumitru Dragomir.

    Niciunul dintre cei doi oficiali ai FRF nu a mai putut fi contact ulterior pentru un punct de vedere oficial.

  8. 8 RG
    August 7, 2013 la 20:46

    „Marco Balmelli, ”om” cumparat cu 300 de mii de euro, de anumite elemente din mafia lui Minea ( asta o stiu din surse sigure )”

    😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Sam Murray pe DEZAMĂGIRE
Ovidiu pe DEZAMĂGIRE
xray pe HOJE E SEMPRE
Sam Murray pe HOJE E SEMPRE
Sam Murray pe DEZAMĂGIRE

%d blogeri au apreciat asta: