14
Mai
13

VINE VARA…


Și cu restu` ce să mai cumpăr?…

GgB a prins gustul banului câștigat din fotbal și promite marea cu sarea pentru următorul sezon. Jucători care tre` să vină-n genunchi ca să joace la Steaua… Alții, tineri, pe care-i va cumpăra pentru echipa care va juca în divizia secundă … Iar acum aflăm că, la insistențele preparatorului fizic Tommy Neubert, ” roş-albaştrii vor efectua cel mai important stagiu al acestei veri în Anglia, unde costurile sunt de obicei foarte ridicate. În perioada 28 iunie-9 iulie steliştii se vor antrena şi vor disputa patru amicale în Insulă, dar ceea ce este foarte important, cantonamentul campioanei României va fi în celebrul complex St. George’s Park, acolo unde obişnuieşte să se reunească echipa naţională a Angliei… Condiţiile sunt de cinci stele. Cazarea e asigurată de lanţul hotelier Hilton, în sistem franciză, iar terenurile de antrenament sunt impecabile, unul dintre ele fiind chiar acoperite…  sala de fitness conţine aparatură de ultimă generaţie şi instrumente de măsurare a performanţei fiecărui sportiv… steliştii vor descoperi tehnologii cum, de exemplu, doar la NASA le mai întâlneşti. … 11 terenuri de antrenament în aer liber, toate cu instalaţie de încălzire şi sistem ultra modern de drenare a apei există la St. George’s Park.

Programul verii pentru Steaua arată așa, ca pentru o campioană:

15 iunie -26 iunie: cantonament Austria
28 iunie-9 iulie: cantonament Anglia
10 iulie: Supercupa României
20 iulie: startul Ligii I, sezonul 2013/2014
16/17 iulie – 23/24 iulie: turul II preliminar Liga Campionilor
30/21 iulie – 6/7 august: turul III preliminar Liga Campionilor
20/21 august – 27/28 august: playoff Liga Campionilor

Dar surpriza e alta: ”Dinamo, Rapid, FC Braşov şi Oţelul şi-au anunţat disponibilitatea de a se pregăti în Insulă, dar acestea nu vor beneficia de luxul în care va sta Steaua.” Bre, am citit bine? Dinamo? Ha-ha! Rapid?!? Păi, ăștia n-au nici după ce bea apă… I-or găzdui frații lor, plecați la produs… Oțelul? Poate la baza sportivă a vreunei școli…

Anunțuri

10 Responses to “VINE VARA…”


  1. 1 Pepe Talent
    Mai 20, 2013 la 23:04

    Vezi coane ca v-a intrat stapanu la puscarie, vai-vai ce nedreptate… Cat despre Anglia, habar nu ai coane de aceasta tara..

  2. 2 Sam Murray
    Mai 21, 2013 la 07:15

    Talentatule, văz că te pricepi la Anglia mai ceva ca regina mamă… Poate ne spui și nouă cum e p-acolo, să nu murim în necunoștință de cauză. Și nu uita să ne transmiți niște reportaje de la pregătirile estivale ale Rapidului pentru divizia a 2-a. Sau a 5-a?… 😉

  3. Mai 21, 2013 la 13:33

    Talentatul cred ca-i ala de se lauda, acum vreo 10 ani mai bine, pe forumul ProSport, cu „Anfil” Road si cu discotecile din Liverpool unde se asculta manele. 😆

  4. 4 Sam Murray
    Mai 21, 2013 la 13:44

    Ei, lasă-l și tu… N-auzi că vine vara, bate soarele, pe unii-i pălește drept în creștet. Și păliți rămân…

  5. Mai 21, 2013 la 13:46

    Yo ma amuz copios de aseara cu tot felul de tembeli care cred ca sentinta in cazul lui Jiji afecteaza (negativ) Steaua. 😆

  6. 6 Velix Foiculescu
    Mai 21, 2013 la 15:16

    „clubul Steaua a postat un comunicat după încarcerarea patronului grupării roş-albastre în care arată susţinerea pentru Becali: „FC Steaua Bucureşti este alături de domnul George Becali, omul căruia i se datorează performanţele extraordinare din ultimul deceniu, perioadă în care clubul nostru a reuşit să cucerească trei titluri de campioană, o Cupă a României, o Supercupă a României, 9 calificări consecutive în UEFA Champions League şi UEFA Europa League, 5 calificări în primăvara europeană şi o semifinală de Cupa UEFA.

    Întreg staff-ul şi jucătorii Stelei sînt alaturi de familia domnului Becali şi speră ca acesta să aibă parte de dreptate şi să depăşească cu bine acest moment dificil”

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/steaua-este-alaturi-de-becali-este-omul-caruia-i-se-datoreaza-performantele-extraordinare-din-ultimul-deceniu-399205.html

    AStia de la Steaua il contrazic pe nea Toshiro… 🙂

  7. 7 Sam Murray
    Mai 22, 2013 la 00:49

    O vreme am crezut că doar te faci…

  8. 8 Pepe Talent
    Mai 22, 2013 la 18:24

    In Anglia e bine, coane, mersi de intrebare… Englezii sunt oameni cumsecade, corecti so de viata… Nu prea seamana cu matale su nici cu baiatu’ care semneaza Dawson si care nu prea le are cu lumea libera…

  9. 9 Sam Murray
    Mai 23, 2013 la 04:05

    Aha… E tari englejii ăștia… Și chiar e morți după manele? 😉 Are ei Salamu` lor? F`un Minune mai hacătării?

  10. Mai 23, 2013 la 09:26

    Tiganii, tiganii din tiganie, s-au strans toti, s-au strans toti in lumea libera! 😆

    Uite, vere Oache, ce-ti spuneam c-a facut basismul din Romania…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
fekete istvan pe DE LA 0-0 LA 1-1

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: