17
Apr
13

LIMITELE RĂBDĂRII


Les grands ballets de Julecht

Les grands ballets de Julecht

A văzut o țară întreagă mizeria revărsată pe Giulești la meciul cu Steaua. Nimic nou, aproape toți ”oaspeții” au parte de același tratament mizerabil pe stadionul lăsat în paragină, în voia dezlănțuirilor barbare. Era de așteptat ca, după repetate ocazii în care Liga a acționat cu prea multă blândețe, încurajându-i pe fanii rapidiști la reluarea la nesfârșit  a grețosului lor spectacol, să se ia o măsură conformă cu ceea ce s-a întâmplat –  corsicanii s-au întrecut în trivialități, în periclitarea desfășurării jocului, a integrității jucătorilor.

La fel de așteptată a fost reacția presei, a unei părți a ei, aceea care incită mereu la scandal, pentru a umple paginile și ecranele cu descrierea amănunțită a grobianismului ultrașilor, dar și al unor jucători, antrenori sau conducători de cluburi.

Dar vișina pe savarină o pune stupefiantul comunicat al FC Rapid, care, în buna tradiție a mistificărilor giuleștene, a denaturării realității, încearcă să arunce vina dezlănțuirii distructive a hoardelor vișinii asupra lui MM Stoica. Departe de mine gândul de a-i lua apărarea unuia a cărui comportare o dezavuez și a cărui întoarcere la Steaua nu mi-am dorit-o. Dar de aici și până la a parfuma și a pune fundiță roz huliganismului rapidiștilor e cale lungă…

Așadar, comunicatul e titrat gros: ”Orice răbdare are limitele ei”. Nu, nu vă așteptați la o luare de poziție a clubului FC Rapid împotriva haosului din tribunele ce stau să cadă. Nu, ”răbdătorii” sunt blajinii corsicani, cărora le-a ajuns cuțitul la os: ”… delir verbal al managerului, … declaraţii sforăitoare reprezentând provocări directe adresate galeriei Rapidului, … tertipuri ieftine… menite să înfierbânte la maxim spiritele… afirmaţii necontrolate… infatuare nejustificată.” În timp ce, dincolo, sub pod… ” aceiaşi reţinere în declaraţii, cu scopul de a asigura calmul… aceiaşi aplecare spre pregătirea temeinică a jocului; aceiaşi hotărâre…” Iar ” echipa a fost EROICĂ ! A jucat un fotbal de calitate şi a marcat spectaculos. Totul a fost corect.” Mda, corect… Dar cum de s-a ajuns la cele petrecute după egalare? Ne luminează comunicatu`: ” …atitudinea iresponsabilă a unui conducător de club care nu gândeşte – ne referim la Mihai Stoica, managerul Stelei. … Managerul cu pricina i-a incitat şi i-a provocat de la început pe suporterii Rapidului. În final s-a ajuns acolo unde oficialii Stelei şi-au dorit să ajungă şi acolo unde ei se simt cel mai bine: la injurii, la violenţă, la denaturarea şi la întreruperea jocului. La scandal.” Deci corsicanii au fost gigea! La fel de gigea precum clubul care-i cocoloșește. Dezaxații din tribune au scuipat, au înjurat, au aruncat cu tot felul de obiecte în teren, justificând pe deplin oprirea meciului, dar comunicatul Rapidului nu e decât copia la indigo a atitudinii zurbagiilor. Iată cum ”civilizații” insolventei își confirmă porecla sub care sunt cunoscuți în toată țara: ”managerul Stelei …este invers, adică A–NORMAL. Poate că managerul ar fi fost altfel dacă avea mai mult noroc în viaţă. Dacă ar fi avut acest noroc poate că ar fi fost manager în altă parte, unde şi-ar fi putut pune în valoare mai bine calităţile incontestabile de intrigant: în Mongolia, în Insula Paştelui sau în Kamciatka. Dar aşa, fără noroc fiind, a ajuns să se dea în spectacol la noi ! Bietul om fără noroc!   UN NE-NOROCIT ! Aceasta este părerea noastră sinceră despre el. Şi e corectă !” Cât de corectă e această părere a acestor… norociți, puteți judeca și singuri. Remarcabilă eleganța exprimării, atât de diferită de mersul legănat al lui MM, care a instigat galeria pe care o știm toți cât de educată este…

Și comunicatul trage concluzia, ca un avocat care pledează pentru nevinovăția clientului său, prins cu mâna în buzunarul victimei: ” În opinia noastră marele vinovat pentru incidentele de la meci nu este publicul spectator care a căzut într-o capcană, ci acela / aceia care incită permanent la ură şi agresivitate. El / ei sunt cei care trebuie SANCŢIONAŢI !Deci ”căzuții în capcană” sunt nevinovați. Și invitați astfel să-și continue activitatea civilizatoare. Sancționați să fie instigatorii. Nu, nu jucătorii și antrenorii care scandează trivialități împreună cu ”căzuții în capcană”. Nu, nu rezervele și oficialii care încearcă, bruscând, să facă dispărute dovezile ”simpatiei” față de oaspeți a ”căzuților în capcană”. Nu, nu mâzgălicii care le cântă în strună huliganilor. Marele vinovat e managerul Stelei. Pentru că, așa cum punctează șeful suporterilor rapidiști, cel ce le-a dat numele, Corsicanu`: ”Un manager al Stelei a intrat pe gazon plimbându-se pe mijlocul terenului cu privirea pe sus. A incitat tot stadionul.” Așa că se impune un manual al bunelor manere, scris de Rada și Perjă, de exemplu, în care să stipuleze clar:

”Pe iarba sfântă a Giuleștilor nu te plimbi decât pe marginea terenului, eventual stai dracu` pe scaunu` ăla, anormalule, nu ține privirea pe sus, ci ochii-n pământ, nenorocitule. Ca să nu ne inciți, cântă imnul nostru, scris de marele poet anti-comunist. Că, altfel, Mongolia, Insula Paştelui sau Kamciatka te mănâncă, intrigantule!” Cika-laka, ciki-cea!”

P.S. Sunt curios dacă vreunul din cei ce au compus comunicatul citește fzr. Iată ce-mi văd ochii:

Hai sa fim cinstiti si obiectivi. 
Meritam aceasta suspendare. 
Provocati sau nu, o meritam cu varf si indesat. Din primul si pana in ultimul minut s-au aruncat cu diverse obiecte in teren, s-a incercat patrunderea in teren, petarde, ceaiuri…. 
Sa speram ca, totusi, la recurs se va obtine o reducere a pedepsei, iar accesul pe stadion sa fie permis copiilor si femeilor. 
Eu unul nu am avut curaj sa-mi aduc copii la acest meci, desi mi-au plans si m-au rugat sa-i iau cu mine. 
Sper ca macar ei sa poata vedea Rapidul dupa stadion anul asta.

Cât despre prezența copiilor în Giulești, omul o fi masochist…

Anunțuri

2 Responses to “LIMITELE RĂBDĂRII”


  1. 1 RG
    Aprilie 17, 2013 la 16:31

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/achizitia-stelei-piti-talent-reghecampf-si-a-luat-finul-manelist-in-giulesti-si-l-a-lasat-sa-se-comporte-ca-un-membru-al-staff-ului-396347.html

    😆 😆

    Piţi Talent s-a implicat în perioada aceasta, în care roş-albaştrii sînt pe cale să obţină titlul cu numărul 24 din istoria clubului. El a compus un imn pe care-l interpretează împreună cu Romeo Nămol.

    „Cika-laka, ciki-cea!”

  2. Aprilie 18, 2013 la 09:13

    Capcanagii, deh… 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
fekete istvan pe DE LA 0-0 LA 1-1

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: