02
Apr
13

ULTIMA SURPRIZĂ


Ultima surpriză a primei zile de aprilie a venit de la Galați, unde Steaua n-a reușit să învingă. Și, deh, orice punct pierdut de echipa lui Reghe e o surpriză, nu? Chit că punctul câștigat, al 60-lea, a mărit la 13 distanța față de locul 2.

Așadar, un joc fără interes, fără vlagă, economicos al Stelei, căreia Oțelul i-a opus unul viguros (poate prea viguros), sub privirile tâmpe ale lui Tudor, care a greșit foarte mult. Nu-i pot pune în cârcă vreo intenție parșivă, întrucât a dezavantajat ambele echipe. Pur și simplu a prins o seară proastă, nu s-o fi acomodat cu fusul…

Și-uite-așa, Oțelul, cu un portar, Grahovac, extrem de inspirat, și cu un Iorga care a scos sufletul din fundașii steliști pe unde i-a prins, a dat lovitura în ultimele secunde ale prelungirilor. Un 1-1 care le-a lăsat un gust amar steliștilor, nefiind prima oară când se încasează astfel de goluri prostești.

Până la partida cu echipa în care românii sunt minoritari, urmează alte trei meciuri de antrenament, cu Iași, cu grădinița pensionarilor și cu clujenii lui Contra. Sper să ne prezentăm în Gruia cu 69 de puncte, dar mă gândesc că steliștii și-au pierdut orice interes – au scăpat de grija  Cupei, aventura europeană s-a terminat, iar campionatul nu mai înseamnă altceva decât fiesta de după ultima etapă…

Anunțuri

11 Responses to “ULTIMA SURPRIZĂ”


  1. Aprilie 2, 2013 la 10:30

    Cam in dorul lelli jucat meciul asta…

  2. 2 Sam Murray
    Aprilie 2, 2013 la 10:36

    Deh, timpu` trece, leafa merge (că doar e GgB, nu GC…), noi cu drag așteptăm finalul campionatului. Pe primul loc, desigur… 😆

  3. Aprilie 2, 2013 la 11:08

    O fi asa, nu zic, dar ai vazut Bayern in Bundesliga. 😉

  4. 4 Sam Murray
    Aprilie 2, 2013 la 11:22

    N-am zis eu că ne trebuie un neamț? Poate 2-3… Sau mai mulți… 😉

  5. Aprilie 2, 2013 la 11:32

    Eh, nici nemtii nu-s toti ca Bayern… Aia chiar rup tot daca pot. Ii vedeam sambata – au luat golurile alea la cornere si urlau unii la altii ca nu s-au aparat cum trebuie de ziceai c-o patesc ca la celebra finala cu Man. Utd.!!! Asta in conditiile in care conduceau cu 8-0, respectiv 9-1, in momentele respective… 😉

  6. 6 Sam Murray
    Aprilie 2, 2013 la 12:52

    Nemții ca nemții, da` corsicanii-s inimitabili. Să-i vezi cum purică ei salariile și modul cum le achită GgB și GC. Băieții cunoaște

    La 5teaua sunt 90% bani negrii. Pai ce afacere are ciobanul sa incaseze bani cu factura? Terenurile pe care le vinde sunt pe persoane fizice, nimeni nu poate controla valoare reala a vanzarilor si cati bani are prin valize.
    Stanciu are oferte serioase din Europa si o situatie materiala excelenta. Fara 100-200 de mii in avans nici nu raspundea la telefon.
    Copos incasaza numai pe factura si probabil face invers, penru a face rost de cash: ii da lui Surdu 1 milion pe contract, din care primeste inapoi 200 – 300 de mii cash
    .” (Ăsta cu ”negrii” mi se pare că se dă de ziarist… 😆 )

    Concluzia o trage (se putea altfel?…) Hadrian Haltona:
    1. Copos este zgirca pentru ca plateste pe factura. Orice intirziere salariala il transforma intr-o scirba nesimtita.
    2. Becali este un domn si un galanton pentru ca plateste la negru. Orice intirziere salariala este deplin justificata intrucit omul plateste „fara numar, fara numar” si are performante atit la comisii, cit si la arbitri, sa nu mai pomenim de FRF, LPF sau Administratia Prezidentiala.

    Unghiera, bre, unde-i unghiera?… 😀

  7. Aprilie 2, 2013 la 12:52

    In alta ordine de idei, stiu ca nici tu, Tosh, nu-l apreciezi din cale-afara, nici altii de pe-aici care-l pun in mod aberant pe-acelasi palier cu indivizi ca Basea, dar cred ca merita un click pe urmatorul link:
    http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/186290-Antonescu-Stam-sub-riscul-sa-avem-mai-multa-paguba-decat-profit-dupa-regionalizare-sa-multiplicam-birocratia.html

  8. 8 Sam Murray
    Aprilie 2, 2013 la 13:25

    Interesant este cum au evoluat lucrurile în administrarea țării. Județele (în perioada României Mari ajunseseră la 71) au fost desființate și țara a fost împărțită după modelul sovietic: 28 regiuni (ulterior, numărul a fost iar redus: 18, apoi 16), fiecare cu mai multe raioane. Perioada de desovietizare a dus la reapariția județelor, cu justificarea că se apropie mai mult oamenii de sediul de decizie. Acum se merge pe ideea luptei împotriva birocrației – doar 8 regiuni, deci un aparat mult redus. Antonescu pune bine problema, însă. Titlul e forțat, dar, deh, așa-i în Rumânica: suntem gata să imităm orice vine de la licuriciul mare, sau de la ăl mic, da` am vrea să ”adaptăm” pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Adică să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimica, să nu afecteze păienjenișul existent…

  9. Aprilie 2, 2013 la 13:39

    Antonescu spune bine ce spune de cele mai multe ori, dar tot de cele mai multe ori ursul trece mai departe – v. coabitarea Ponta-Base si consecintele ei, gen Kovesi… 😉

  10. 10 Nic
    Aprilie 3, 2013 la 13:39

    Toshiro, tu esti serios, bey baiatule?

    Din tot citatul ala in care te crezi mare destept ironizand rapidistii, pe tine te deranjeaza doar eroarea de redactare?

    Chiar nu te deranjaeaza ciobanul si afacerile lui?
    Vad ca musteste constiinta ci(u)vica in tine cand e forma de neregulile altora, dar cand e vorba de matrapazlacurile ciobanului sau de porcariile unor stelsiti(gen Mustata, actual lider de galerie la Steaua) te loveste orbirea si iti pierzi auzul, nu-i asa?

    Du-te bey si mai scrie o oda pt Adrian Nastase4case, si eventual cauta un buletin de vot expirat sa pui stampila pe Iliescu… 🙂

  11. 11 Sam Murray
    Aprilie 3, 2013 la 14:35

    Nicușorule, a câta oară tre` să te rog să citești mai atent?…
    Ironia nu se referă la eroarea de redactare (că doar asta-i un fel de trademark la corsicani…), ci la lejeritatea cu care emit sentințe atât așa-zisul ziarist, cât și binecunoscutul guru.
    Și, repet, nu văd cine te oprește să veștejești cu mânie proletară matrapazlâcurile ciobanului și porcăriile lui Mustață. Fii bărbată, Zoe, dă-le la gioale! Apără onoarea roții cu pene! Cika-laka-ciki-cea!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Dawson pe CLARICE
Igor Dodon pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE

%d blogeri au apreciat asta: