14
Mar
13

SEE YOU TONIGHT!


Meciul de astă-seară, în care singura echipă românească rămasă în competițiile europene va încerca să elimina actuala campioană a Europei, seamănă într-un fel cu acea semifinală de pomină, în care un arbitru a închis ochii la un penalty evident în careul lui Middlesborough și a dat naștere unui nou popor – boromanii…

Am răsfoit presa, să văd ce chestii interesante mai aflăm înainte de crâncena partidă ce se anunță pe Stamford Bridge. Și am aflat destule…

Nea Ovidiu scrie o pastilă cumpătată, în care nu se sfiește să afirme că ”Steaua și-a obligat adversarul, unul dintre cei mai trufași și mai bogați, s-o trateze de la egal la egal. Cu considerație, cu respect, chiar cu frică.” De aceea, Ioanițoaia îl tratează cu blândețe pe patronul care ”turuie ca o moară stricată”, le cere steliștilor să îndrăznească și evidențiază faptul că Steaua ”și-a făcut cu prisosință datoria”, deci nu e cazul s-o punem la zid în cazul unui eșec. Ei, na, abia așteaptă unii…

Juan Mata amenință cu o noapte magică a calificării, pe când Szukała promite ”determinare, sacrificiu și inimă”. Reghe nu gândește la un egal, care să-i permită să iasă de pe teren cu capul sus, ci e tranșant:  ”Vom încerca să câștigăm… după un joc foarte bun, vom avea și mai mulți suporteri”. Nimic despre bara frumoasă, nicio umflare în pene că echipa sa a obținut 15 puncte importante  pentru coeficientul României, pe când, de exemplu, Dinamo n-a obținut nici un punct…

Aflăm că și englezii, cât sunt ei de abramovici, schimbau gazonul de câteva ori pe an, ca banditul de Oprescu (așa ni-l prezintă GSP…), până s-a găsit soluția: instalația de iluminare artificială. Dar ea costă între juma` de milion și unul întreg. De euro. Cine s-ar încumeta să cheltuiască suma asta și să intre-n gura Tolontanului?… Chiar dacă adevărații cunoscători ai fotbalului  vor sări peste partida de la Londra, menajându-se  pentru mult-așteptatele derby-uri – Petrolul-Dinamo și CFR-Rapid – , trei televiziuni vor transmite meciul echipei armatei comuniste. Celorlalți le rămân palpitante transmisiuni de curling, snooker sau wrestling, probabil…

Orice ar fi, nu putea lipsi… Rapidul. Ei, bine, după cum anunță GSP cu cu litere de-o șchioapă, Chelsea e ”Rapidul Angliei”. Nu, nu li se spune ”Gypsies”…  Dar, cică, ”Chelsea are patru titluri de campioană, cu unul mai mult decît au giuleştenii (ba tot atâtea, ce naiba, ați uitat de Cupa Basarabia, ”titlul din inimile noastre”?), şi suporteri la fel de chinuiţi de eşecuri (ooooops!!!)… Inclusiv stadionul Stamford Bridge seamănă cu Giuleştiul (asta chiar că e tare, doar n-o fi și acolo tot ruină…) … ca şi pe Giuleşti, în spatele lui Stamford Bridge trece o linie de cale ferată, numai că acolo antrenorii nu sînt alergaţi pe şine cînd pierd susţinerea ultraşilor (poate încep deseară…)… Şi Chelsea şi-a păstrat fanii în ciuda lipsei performanţelor. Elvis (ce nume potrivit, mânca-ți-aș…), ghid la turul stadionului, își amintește: ” toţi colegii rîdeau de mine. Imaginează-ţi că eram în liga a doua, în Championship, şi ne băteau Cambridge, Grimsby şi Scarborough!”. Ăștia or fi niscai Mija sau Cernica… Aș mai adăuga și pozele cu Dan Petrescu, … fost antrenor al lui Chelsea al României.

Și, ca un bonus pentru poporul neprimit în Schengen, suntem informați că englezii sunt mai ceva ca Huidu și Găinușă. Cârcotașilor ălora a ajuns să le fie frică de rumânii care ar veni la meci, chit că n-o să cânte cel mai frumos imn de pe mapamond, ăla cu ”suntem peste tot acasă”, și impun tot felul de restricții, de-o să arate stadionul ca la meciul cu CFR Cluj. Atunci motivul a fost exact invers: lipsa de interes a suporterilor… Îi știm pe englezi de gentlemeni, dar se pare că nu degeaba li se zice Rapidul Angliei. Steliștii au fost treziți în miez de noapte, pe motiv de… incendiu în hotel. Or fi învățat de la Liverpool, care a aplicat aceeași metodă în 2010. Speranțe în plus pentru boromani. După 1-0 cu Boro, a urmat 2-4. După alarma de Liverpool, meciul a fost pierdut cu 1-4. Dar ce ne facem că ungurilor nu le-a ieșit zmekeria. Înaintea meciului cu Újpest, din 2009, steliștii au fost scoși din hotel la 1 noaptea și s-a căutat o bombă până la vreo 5. Scorul? Nasol! 2-1 pentru Steaua…

Mai rămâne, așadar, ca și jocul lui Chelsea să fie tot ca al Rapidului și totu-i OK!  Doar o să văd totul în HD. Nu, nu Hunedoara… O șansă mare pentru Steaua, o șansă mare pentru România. Hai Steaua!

Anunțuri

35 Responses to “SEE YOU TONIGHT!”


  1. Martie 14, 2013 la 16:03

    Rivalitatile din fotbalul englezesc au o cu totul alta radacina decat la noi, dar… deh.

  2. Martie 14, 2013 la 20:08

    CEC this out, manelistilor, o piesa de jale pt diseara.

  3. 3 ruiemapid
    Martie 14, 2013 la 21:28

    ia uite cum a aparut asta din padure! 🙂

  4. Martie 14, 2013 la 22:41

    Gooooooooooooollll Chelsea! Doar 1-0! 🙂

  5. 5 ruiemapid
    Martie 14, 2013 la 22:54

    salicene, sper ca nu ai trantit ceva prin casa odata cu finalul primei reprize 🙂

    teoretic surprinde egalul, dar jocul stelei este foarte bun, „englezii” marcand dintr-o nimereala la cam singura lor faza. bine, probabil celsi e cu rezervele, nu o intereseaza cupa uefa, iar arbitrul e pe blat cu ciobanul!

  6. Martie 14, 2013 la 22:58

    Chiar ma bucur! Ma bucur ca a marcat shtoaia. Altfel, meciul devenea fara miza. Sunt sigur ca oile o dau in strunga la sfarsit.

  7. 7 ruiemapid
    Martie 14, 2013 la 23:08

    posibil. chiar probabil! dar in timp ce unii ajung in asemenea faze ale competitiei, frustratii stau si o sug, rugandu-se sa nu cumva sa mai lase pe drum cativa ani din viata … tu oricum stai bine, voi macar ati mirosit ceva prin europa! altii insa …

  8. Martie 14, 2013 la 23:17

    M’ai inteles gresit. Toti microbistii o sug! Eu mai putin, ca ma bucur de durerea tuturor. Astazi vad shtoaia in buda. Maine poate alta! Insa….capre diem! Ma bucur de moment! 🙂 Iar daca se califica, recunosc, scenariu de SF, ma pot culca linistit: nu ma deranjeaza mai mult decat plagiatul lui Ponta…

  9. Martie 14, 2013 la 23:19

    goooool Chelsea! Simplu. Despre asta vorbeam.

  10. Martie 14, 2013 la 23:59

    Gata! You’re out! Abia acu’ stiti cum e sa nu joci cu Spartak Trnava..

  11. 11 ruiemapid
    Martie 15, 2013 la 00:03

    uneori parca ai fi prost. pe bune. da’ cand i-am batut erau spartak tarnava? sau ajax tarnava?
    dezdonamant deloc surprinzator. steaua a jucat senzational la valoarea fotbalului romanesc. asta e nivelul.

  12. Martie 15, 2013 la 00:09

    Joc bun si-n seara asta.
    Multumim, Steaua!
    Felicitari, Chelsea!

    PS
    E ceva sa traga de timp campioana Europei… 😉

  13. 13 Sam Murray
    Martie 15, 2013 la 00:39

    Mulțumim singurei echipe românești care contează în Europa!

    Mulțumim și celor atât de mândri de unghia înfiptă-n jugulară, inconștienți că ne bucură sufletul cu gâjâielile lor meschine…

  14. 15 Sam Murray
    Martie 15, 2013 la 06:38

    Și mai ziceai că nu sunteți frați… Despre ”istorica” trimitere mă informase prompt, cu unghia la locul cuvenit, distinsul `telectual Tyler Durden. Și, vai, ce veselie pe forumul analfabet. Probabil că la fel o fi și pe al Recașului…

  15. 16 Nic
    Martie 15, 2013 la 07:35

    @Dawsone: ce tragere de timp? Cei doi intrati in final, Benayoun si Victor Moses s-au vazut in joc, Benayoun a fost la un pas sa inscrie… Chelsea a avut o ocazie imensa si 2 cornere in ultmele minute, ce tragere de timp ai vazut tu?

    Din pacate pt suporterii Stelei, erori evitabile au facilitat victoria lui Chelsea. Steaua a jucat destul de bine, totusi lejeritatea in marcaj de la golul doi, cu Terry complet liber in fata a trei aparatori adversi prinsi pe picior gresit, a inlesnit calificarea londonezilor.

    Toshiro, mey omule, tu esti obsedat de alte echipe? Chiar nu te poti abtine, mey omule?

    Rivalitati si trivialitati si chestii gen „sa moara si capra vecinilor” exista si in Polonia, si in Anglia, si in alte tari, nu le-au inventat suporterii rapidisti, timisoreni, clujeni sau dinamovisti. Chiar asa mey Toshiro, nu poti sa traiesti fara sa ataci, IN ORICE IMPREJURARE, alte echipe , alti suportri, alti forumisti? Ce-i cu tine, mey omule? La o adica tu te bucurai chiar pe acest blog de esecul Rapidului cu Legia, si povesdteai cum arati tu fanilor pol90nezi ca tineai cu ei, si acum ataci ca un fariseu pe cei care s-ar bucura de esecul Stelei…

    E plin Internetul de triviliatati si magarii proferate si de suporteri stelisti, tu nu ai ochi decat pt nazbatiile altora. Inteleg ca nu-l puteti schimba pe cioban, acest cancer al societatii romanesti, dar voi suportati pana si guoiae precum un neorocit ca Mustata, nu scoati un cuvintel despre acest talhar (iti este frica sau ce te retine, mey Toshiro??/) in schimb aveti timp nemasurat pt judecarea altora.

  16. 17 Sam Murray
    Martie 15, 2013 la 09:17

    Gata, Nicule, îmi torn cenușă-n cap, sparg niște nuci, le-azvârl într-un colț și mă așez cu genunchii pe ele. Ce să fac dacă nu mă pot abține, ca tine, ca alții… Și mă duc să-mi iau un pistol, un iatagan, o bâtă, cevașilea, ca să-l termin pe acest ”neorocit” și tâlhar. Deși mi-e cam frică, îți dai seama…
    Bre, tu chiar nu-ți dai seama cât de penibil ești în mai toate intervențiile tale? Ai câteva fixații și parcă vezi totul printr-o burqa vișinie și afumată. Nu`ș cum se face, da` până și cu ai tăi, corsicanii, te iei în bețe. Și, zău, dialogul cu tine pare mai mereu o pierdere de timp, așa că te las să-ți iesprimi indignarea și să veștejești cu mânie proletară fariseul…

  17. 18 Ovidiu
    Martie 15, 2013 la 09:18

    M-am decis greu aseara, sa ma uit, sa nu ma uit la meciul Stelei. Ma uitasem inainte la alte meciuri din optimi si ma luase groaza cat dezinteres e pentru competitia asta care a ajuns o corvoada. Ar trebui desfiintata pana nu se intampla vreo nenorocire. Eram convins ca doar Chelsea o mai poate opri pe Steaua din drumul spre finala. Si cum si Chelsea are o gramada de probleme, viitorul nu era prea promitator. Steaua a plecat tare din block-start-uri, in timp ce Chelsea parea ca se asteapta sa se califice doar pe baza numelui ei. Ratarea lui Rusescu i-a trezit un pic pe englezi. In schimb eu aveam destule probleme sa raman treaz. La un moment dat am atipit in fotoliu, dar am fost trezit de un „goool” urlat de un vecin. Cand am deschis ochii, jucatorii lui Chelsea se imbratisau. N-am crezut ca Steaua poate reactiona. Si totusi, la ultima faza a primei reprize, Steaua reuseste egalarea. Pe moment am crezut ca totul s-a terminat. Am vrut sa sting televizorul. Noroc cu o partida de snooker de pe Eurosport, ca m-a tinut treaz pe perioada pauzei. Eram convins ca Steaua nu mai poate rezista dupa pauza. Chelsea, ranita in orgoliu, a reactionat, in sfarsit, asa cum ma asteptam. A piscat un pic acceleratia si a dat cu Steaua de pamant. Pacat ca scorul n-a fost zdrobitor, asa cum a fost diferenta de valoare in repriza a doua. Sezonul e incheiat pentru Steaua.

    PS un mesaj de la roman-ro: Maccarone, Cavani, Torres!

  18. 19 Casillas
    Martie 15, 2013 la 09:40

    Parcursul Stelei in aceasta editie de Europa League a fost unul exceptional, jocul echipei s-a ridicat la un nivel chiar mai bun decat in sezonul cand ajungea in semifinala aceleasi competitii. Asta ne da sperante pentru anul viiitor in UCL.

    Normal, boromanii sustinatori de echipe de kkt care fac an de an de ras fotbalul romanesc, se bucura…..astia e singura lor alinare in viata, sa se uite la Steaua si sa iasa din gaura cand pierde 😉

  19. Martie 15, 2013 la 10:14

    Textul lui Ovidiu este mai mizerabil chiar si decat imbecilitatea acelui banner afisat de suporterii lu’ Chelski.

  20. 21 Ovidiu
    Martie 15, 2013 la 10:46

    De ce e mizerabil? Eu zic ca este mai mult decat decent. Te asigur ca la fel ca mine au simtit milioane de romani aseara.

  21. Martie 15, 2013 la 11:10

    Asta nu inseamna ca-i decent. Cu ce se deosebeste atitudinea boromana de insanitatile alea cu lovitura de stat si circul gretos facut de procurorul ceausist Monica Macovei?

  22. Martie 15, 2013 la 11:16

    @Nic
    N-au tras de timp la modul gretos, dar au facut-o.

  23. 24 Sam Murray
    Martie 15, 2013 la 11:47

    Bre, Ovidiule, pe ce post se dă snooker mâine? Așa, pe la vreo nouă juma`, pe seară… Că sezonul e incheiat pentru Steaua. Iar un meci pentru locurile 4-5 n-are farmec…

    P.S. Un mesaj pentru roman_ro: Staicu, Mititelu, mucles!

  24. 25 Ovidiu
    Martie 15, 2013 la 11:55

    parca mucles a jucat la Rapid :D. era sa uit de MM, care si l-a trecut in palmares si pe Rafa Benitez 😀 nu se mai spala pe maini pana incepe sezonul de CL din toamna 😀

  25. 26 Ovidiu
    Martie 15, 2013 la 11:59

    Si ca tot veni vorba de noaptea trecuta, alt Rafa, Nadal, l-a spulberat din nou pe Roger Federer.

  26. 27 Shab
    Martie 15, 2013 la 15:21

    Ti-a revenit culoarea in obraji, lupule.. Ma bucur pt tine, sincer, ca dupa cei 10 ani din viata pe care ti i-a mancat Steaua in 2006, nu cred ca mai aveai pt inca un sezon.. Totusi, daca ai fost nitelus mai atent, ai fi observat ca Steaua a luptat de la egal la egal cu campioana Europei. Dupa ce in prealabil a dominat si eliminat Ajaxul. Dupa ce a a terminat grupa pe primul loc, cu un record de 11 puncte. Grupa aia in care alte echipe viseaza (zadarnic) sa ajunga candva. Ai dreptate, sezonul e incheiat. Vestea proasta e ca vine urmatorul. Crezi ca mai rezisti?:)

  27. 28 ruiemapid
    Martie 15, 2013 la 16:11

    cred ca numai in romania e plin de dobitoci sinistri care pun non stop placa asta cu „dezinteresul pentru europa league”. am vazut din atacurile celor de la leningrad, din dominarea inter-ului, din bucuria elevilor lui benitez, din shock-ul suferit de jidanii lui de boer samd. cat de mult „dezinteres” exista …

    dawsone, ce te tot certi cu astia? in primul rand, tu esti amic (in sensul ca macar stai amical la discutii …) cu toate panaramele boromane, asa ca nu ai dreptul sa te plangi. in al doilea rand, e normal sa refuleze. pana acum si-o luasera injectat direct in gat, iar acum au revenit din scorburi. cica sa rada de noi :-). in cretinismul lor, isi imagineaza ca pot rade de unii eliminati de catre una din fortele europei, in optimile unei competitii de care jucatorii echipelor sustinute de ei nici macar nu au auzit. pe mine ma amuza la culme. e ca situatia in care un cersetor ar rade de warren buffet: ha, ha, ai pierdut 1 miliard la bursa.

  28. 29 jeromelebanner
    Martie 15, 2013 la 17:37

    acum se joaca derbiul comunist in KHL, steaua-dinamo

  29. Martie 15, 2013 la 18:57

    @ruiemapid
    Dar unde-ai vazut tu ca ma cert cu cineva sau ca ma plang de ceva?

  30. Martie 17, 2013 la 00:33

    Mesajul unui amic, pe Twitter:
    „Eu când v-am zis că bucuria asta e doar pentru #idioti nu m-ați crezut. Luați de aici pe regele lor- Banciu

  31. 32 tzucudean
    Martie 17, 2013 la 05:10

    iti dai seama cum le tremura matul tuturor frustratilor? 🙂 nu mai rezistau la inca o portie de umilinta. dadeau in icter toti, de la b1, din tiganie, din blocurile ploiestiului, de peste tot …

  32. Martie 17, 2013 la 09:39

    Era un banc sau o poveste ceva cu unii bagati in butoaie uriase cu cacat – sau cazane cu smoala? – pe neamuri. Toti faceau cumva sa iasa si se-ajutau unii pe altii, numai la romani cum dadea unul sa scoata capul la suprafata, cum il tragea careva inapoi.

  33. 34 ruiemapid
    Martie 17, 2013 la 22:02

    alt blat! plus ca arbitrul a furat pentru steaua, manjit fiind de banii ciobanului! 😀

    ps: sam, de ce cenzurezi? n-am dreptate? 😉 🙂

  34. Martie 17, 2013 la 23:55

    Pe mine ma enerveaza faptul ca Steaua a jucat cam la futu-i ma-sa in seara asta.
    In rest, e bine – 3 puncte => spre 24! 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…
Sam Murray pe A DRAC` POLITICHIE…
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…

%d blogeri au apreciat asta: