10
Dec
12

NECAZURI


Acu`, dacă treaba cu titlul de campioană e clară, ce ne mai rămâne? Necazurile lui Ghiță sunt la ordinea zilei.

După ce ne tot amenința cu titlul, cupa, eventul și alte alea, Pancu pare să se fi resemnat. Dar, ca orice rapidist care se repectă, încearcă să-i liniștească pe corsicani. Retrogradarea? „… nu se va întîmpla nici dacă în iarnă vor pleca cel puţin 10 dintre jucătorii importanţi.

Memorii, plecare? Haida-de, la vârsta lui? ”… nu voi pleca de la Rapid în această situaţie grea. ..să joc pentru Rapid şi în Divizia B? Din partea mea, cu cea mai mare plăcere” Și a noastră…

După cele câteva clinciuri între Ghiță și ziariștii care-i dau la gioale, însuși Boanchiș sare cu pixu`: ”Aparati Rapidul! Iubiti-i pe Pacala si pe Siminica!”  Bre, mi-am zis, ce-o fi asta? Adică Rapidul ne trage-n piept ca Păcală și e… lăutar ca Siminică? Așa că m-am pus pe citit. Ca să pricep altceva…

Mai întâi, spectatorii. Încă nu erau corsicani, erau doar ” … oameni cumsecade. Nicio incrancenare, niciun animal in pielea goala, cu tatuaje si mecla infasurata in fular.” Nasol, nu-l văd bine pe Boanchiș…

Apoi legenda anti-comunistă. ”… n-am auzit pe nimeni, inainte de ’89, sa poarte pica Rapidului. Astea sunt povesti care au aparut dupa revolutie.” Ei, na, omu` acesta nu citește poveștile de groază de pe site-urile rapidiste? Nu știe că biata echipă a fost furată mereu? N-a contabilizat și el, ca tot corsicanu`, locurile 2?…

Galeria nemaivăzută și ”Rapid e România, România e Rapid?” Aiurea, și-astea i-au scăpat ochiului ce-ar fi trebuit să fie ajer… ” nu existau fani ai Rapidului. Baietii erau cu Steaua, Dinamo si cativa cu Universitatea Craiova. Nu se vorbea despre Rapid ca despre un adversar.” Oooops! Fault în atac…

Perioada ABBA  e sintetizată în țopăieli jucăușe de la ”Bimbo Cobra” Paraschiv la eșec la Mija-n B, la umflat în pene (”Se pomenea din nou despre promovare si despre problemele pe care le vor avea Steaua si Dinamo cu Giulestina”) și la chix la Motru. Când, în sfârșit,  ”Rapid s-a intors sa ameninte Steaua si Dinamo”, asuprirea și discriminarea au venit din altă parte: … ”A ciomagit-o, insa, Corvinul Hunedoara, cu 9-0.” Știți, era anul când și Craiova umplea plasa ”Marelui Rapid” cu 7 goluri…

Plictisit (sau jenat?…) de astfel de amintiri, pe Boanchiș îl apucă mila și suspină: ” As fi tare trist daca ar disparea singura noastra echipa indragita de toata lumea, in anii ’60-’80. Romanii erau zdraveni la cap, pe atunci. Cine sa-i vrea raul lui Siminica?” Voi ați priceput ceva? Cum adică, ”echipa indragita de toata lumea”? Și de nea Nicu, și de comuniștii cei răi? Cum adică, ” Romanii erau zdraveni la cap, pe atunci. Cine sa-i vrea raul lui Siminica?” Bre, Boanchiș, că nu mai suntem zdraveni la diblă se vede în procentajul din alegeri al lui Dimnu` Dan, dar lămurește-ne care-i treaba cu Siminică? Măcar să fi zis ceva de nea Nămol…

Titlul pare să-i fi derutat pe `telijenții forumiști ai fzr-ului, dar nu și pe vijilentu` bog0311, care dă o replică elegantă (după canoanele locului…): ”javra ne ia la misto, pisa-m-as pe fata lui de militian betiv . nu stiu daca il cunoaste cineva pe Boanchis asta, dar eu am o teorie. Toti sustinatorii lui dNHAMO trecuti de 35 de ani pe care i-am cunoscut, isi datoreaza simpatia fotbalistica unei rude apropiate prin militie/securitate (verificati asta in propriul vostru cerc de cunostinte). Cum javra de mai sus e departe de adolescenta, nasul imi spune ca provine dintr-o biata familie de ofiteri MI (mai mult sau mai putin acoperiti). Inainte de revolutie, doar puii de securisti, odraslele de militian, sau retarzii puteau tine cu dNHAMO. Iar omul nu e idiot.” Ce lojikă are… Beton! Așteptăm și versiunea Haltona. Aveți răbdare, acu-i prins în iesplicații despre…  cursul euro/leu… Cu fotbalul a lăsat-o mai moale: ” Am pierdut orice speranta sa-i vad pe acesti jucatori jucind fotbal”. Dar tot mai trage nădejede la ceva: Steaua- Astra. În tur, dacă nu știați, Steaua  ” a batut-o cu 4-3 pe vremea cind Stelica stia precis ale cui dispozitii trebuiesc ascultate.” Acu` s-a schimbat kalimera, și, chiar dacă Steaua ” o intreaba nerabdator pe doamna de mare valoare citi jucatori are in lotul Astrei”, baza rămâne în Iosif Vissarionovici. Iar corsicanii? Păi, dacă s-au lămurit cum e cu gloabele lor, ” Indiferent de rezultat, vom tine pumnii strinsi pentru giurgiuveni. Pronostic: 2” Eu v-am zis, ăștia sunt clonați…

Anunțuri

30 Responses to “NECAZURI”


  1. 1 Ovidiu
    Decembrie 10, 2012 la 17:37

    Datoriile Rapidului conform Digisport: „29,4 milioane de euro, dintre care 21 sînt doar către George Copos şi firmele acestuia”. Cum adica? Rapid are datorii la Copos? Care esti finantist? Explica-ne si noua cum vine treaba. Patronu’ imprumuta cu bani propria societate? Cred ca inca n-am priceput cum functioneaza societatea capitalista multilateral dezvoltata.

  2. 2 Laurentiis Stralucitarios
    Decembrie 10, 2012 la 18:49

    EVENIMENTUL-REVIRIMENT se amana. la club s-a precipitat. voi reveni cu amanunte.

  3. Decembrie 10, 2012 la 18:58

    Chiar, Jalabert, ia zi-ne cum vine treaba asta cu datoriile la patron. Ca dintre rapizi chiar nu mai stiu niciunul care sa se priceapa bine la finante, dupa ce s-a dus Rassie.

  4. 4 Sam Murray
    Decembrie 11, 2012 la 10:05

    Cu datoriile la patron e cam așa, Dawson…

    O firmă se poate împrumuta de la o altă firmă, pe bază de contract (preferabil notarial). Cum filotimia nu are deloc iz capitalist, tre` să existe stipulate o dobândă și un termen de returnare a datoriei. Totul e OK în cazul când împrumutul îl face o persoană fizică (poate fi și patronul). Probleme se ivesc în cazul în care împrumutul provine de la o firmă. Aceasta, din câte știu, trebuie să aibă ca obiect al activității și așa ceva, deci să fie un fel de instituție bancară. Mă rog, asta era cu ceva ani în urmă, pe vremea când nu eram slujbaș al statului. S-ar putea să se fi schimbat regulile, ca să nu mai zic că, aproape sigur, pe la jalabert or fi altfel…

    Mai este și o altă posibilitate – contractul de prestări servicii, dar e mai delicat, că nu se potrivește în orice situație.

  5. 5 Sam Murray
    Decembrie 11, 2012 la 10:12

    Strălucel, din nou mă văd nevoit să-ți bat obrazul: păi, așa rar p-acilea? Nu se face, ești favoritul nostru, ce naiba…
    Bre, cred că e mai mult de o lună de când aștept evenimentul-reviriment pe care ni l-ai anunțat și, tare mi-e teamă, nu se întrezărește decât… viță-vercea, cum ar spune Nenea Iancu. Nu, nu ăla de la Cimișoara…

  6. 6 jalabert
    Decembrie 11, 2012 la 14:43

    ieri am vb nitel la telefon cu dawson pe tema asta. in mare, creditarea de catre un actionar are ca scop fentarea platii impozitului. pentru SA nu conteaza provenienta banilor. in contabilitatea firmei imprumutul e trecut la capital strain, indiferent ca banii vin direct de la actionar, de la o alta firma sau de la o banca. tu, copos, primesti dobanda pe banii dati ca imprumut (nu cunosc situatia contabila a rrapidului, dar fac pariu ca SA-ul e la zi cu plata DOBANZII), firma trece dobanda la cheltuile si astfel i se diminueaza profitul, deci tu scoti bani si indirect profit din firma (ceea ce in mod normal ai obtine la un SA din dividende), iar statul o suge. bineinteles ca exista reguli care impun anumite reguli dobanzii, altfel tu putand scoate cat te taie …

    ar mai fi o smecherie. in caz de insolventa, copos (si/sau firmele lui) se inscriu pe lista celor care au creante la SA rrapid. daca utcopos ar fi bagat bani in firma crescand capitalul propriu, ei bine, atunci acei bani ar fi bye bye in acest moment. asa insa …

    bineinteles ca exista o groaza de reguli care doresc sa limiteze toate aceste smenuri. eu vorbesc despre legislatia austriei, care probabil nu difera foarte mult de cea a romaniei. imprumutul actionar->SA cunoaste multe limitari. din pacate nu ma pricep exact la chestii de genul, deoarece nu asta fu specializarea mea, iar la faculta porcii ne-au predat oricum numai teorie, nu si cum sa faci bigubaxuri in viata de zi cu zi! 🙂

    legile sunt facute pentru a fi fentate, iar copos si ai sai contabili sunt cu siguranta maestrii in acest domeniu! cu siguranta au gasit ceva portite de care s-au folosite, exact pentru a-si atinge scopurile mai sus mentionate: scoaterea indirecta a profitului din firma (totalizand practic mai multi bani decat ar primi din dividende), fentarea platii impozitului (v-ati intrebat vreodata cum de toti astia sunt miliardari, desi firmele lor inregistreaza profit de 2500 euro? 🙂 ), obtinerea unei dobanzi mai mari decat ar oferi o investitie similara pe piata de capital, avantaje in caz de insolventa!

    ps. sam, nu stiu exact cum e cu imprumuturile date de firme, dar nu cred sa fie 100% si in orice caz valabil ce ai scris referitor la restrictia impusa de obiectul de activitate. totusi, din cate stiu, dobanda obtinuta trebuie sa fie aproape de o „dobanda similara obtinuta pe piata de capital” (traducere libera din germana). repet, nu sunt sigur. poate am scris numa’ prostii! 🙂

  7. 7 Sam Murray
    Decembrie 11, 2012 la 15:22

    Bre, chestiile astea contabile nu mi-au plăcut niciodată, ba au mai trecut și aproape 8 ani de când m-am lăsat de afaceri. Ce mi-aduc aminte e că noi mai împrumutam firma când era nevoie urgentă de cash, dar numai prin contracte de împrumut de la acționari. Tocmai asta evitam, să nu facem împumuturi de la firmă la firmă, să nu i se scoale gărzii cine știe ce. Mai erau și chestiile invers – când acționarii scoteau cash din firmă ca ”avans dividende”. Mă rog, contabilii reglau totul, dar tot m-au încurcat la un moment dat și m-au făcut să plătesc aiurea o groază de bani. Cu siguranță, ai lui Ghiță sunt mai buni…

  8. 8 nic
    Decembrie 11, 2012 la 15:27

    nenicule, mai incet cu chestia cu tatuajele. Eu vad ca e o moda, nu cred ca are treaba cu vreun ckub anume. Mie unuia mi se pare o aiureala, nu inteleg nevoia de redefinere a corpului si a persoanei printr-un asemnea procedeu, dar este, teoretic, o lume libera si fiecare face cam ce vrea cu corpul sau )si nu numai). Ce treaba are tatuatul cu Rapidul? Sau cu o anume categorie socio-profesionala (marinari, soldati din anumite unitati, puscariasi)?
    Am cunoscut in America un stelist (ar fi putut fi si rapidist, dinamovist, important e ca nu e ceva restrictionat la un club anume) persoana altfel importanta ;), cu studii juridice la privat si pretentii e om de lume, care-si facuse un tatuaj pe brat asa, de sanchi, un cadou pt. sine insusi. Cand il vedeti intrebati-l daca mai e mandru de scorpionul sau. 🙂

  9. 9 Casillas
    Decembrie 11, 2012 la 16:07

    Aici e vorba de cum a eludat Copos fiscul si papagalul asta batran si unsuros o tine ca gaia matu’ cu aberatiile lui. Du-te nene si fa rost de reteta ca sa nu te mai refuze aia la medicamentele de Alzheimer 🙂

  10. 10 Nic
    Decembrie 11, 2012 la 16:24

    Bey Casillas, inteleg ca adevarul de doare. Asta cu batran si unsuros s-ar putea sa supeei pe altcineva, nu pe mine, dar inteleg ca esti dezinformat rau. Nu e frumos sa te legi de varsta ianintate pe acest blog, si in general, nu ai invatat asta in cei 7 ani de acasa?

    Daca ai amintit de eludarea fiscului, cred ca se pot spune foarte multe despre Steaua, dar nu cred ca va tin ficatii si va permite ipocrizia sa suportati asa ceva. Unul dintre fratii Paunescu, ala mai respectabil, nu securistul de la Milano, e inca presedinte de onoare la Steaua, nu-i asa? Precum Iliescu, ala care nu a facut rau, la useleu… hai sa traiti bine, daca n-as fi roman si eu, aproape ca v-as dori sa traiti sub legile si administratia lui becali. In calitate de contribuabili, bineinteles. 🙂

  11. 11 Nic
    Decembrie 11, 2012 la 16:28

    Io in locul tau nu as face glume legate de Alzhemier… Nu se stie ce te paste chair pe tine peste cateva zeci de ani…Fara suparare sau gluma, numai un cretin si un neam prost rade de asa ceva, dar de la casillas nu ma mai mira nimic.

  12. Decembrie 11, 2012 la 16:29

    Danke, Tosh.
    Danke, Jalabert.

  13. Decembrie 11, 2012 la 16:35

    Bai, Neicusorule, ai un stil inconfundabil: de cate ori discuta cineva o situatie in care e implicat negativ vreun individ de care te simti atasat, tii mortis sa vii cu contraexemple dintr-o tabara asa-zis adversa, contraexemple cel mai adesea futile.
    Ce-o fi asa de neclar aici? Casillas ti-a zis foarte bine: aici e vorba de cum a eludat Copos fiscul. Despre altii discutam cand o fi cazul.

  14. 14 Sam Murray
    Decembrie 11, 2012 la 16:51

    D, tu poți accesa fzr.ro? Cred că au intrat și ei în insolvență… 😆

    P.S. Hai să te zgândăr nițel: http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012120380694/Actualitate/Alina-Gorghiu-din-cearsafurile-liberale-pe-culmile-USL.html

  15. 15 Nic
    Decembrie 11, 2012 la 16:58

    Dawsonh a postat:
    „Despre altii discutam cand o fi cazul.”

    Despre altii nu veti discuta niciodata, sunteti prea ipocriti.
    Ba unii, de exemplu tu, dawson, ati mai facut si campanie pt becali.

  16. Decembrie 11, 2012 la 17:07

    T., nici n-am incercat sa intru pe FZR, ca am vreo sapte pagini deschise si inca n-am apucat sa citesc toate articolele.

    Cat despre zgandarit, sa stii ca nu ma supar – Alina e o dulce, iar ce-a facut sau n-a facut in plan personal inainte nu ma intereseaza si n-ar trebui sa-i intereseze nici pe altii.

    @Nic
    Dawsonh, bre? Asta-mi aduce aminte de trupa rock pe care-o facusem in liceu si care se numea Dinozaurah. 😆

  17. 17 Casillas
    Decembrie 11, 2012 la 18:13

    Cat de cretin trebuie sa fii sa te declari rapidist si sa stai sa freci menta cu aberatii de copil de scoala ajutatoare pe blogul unui stelist !? Blog unde Rapidul si rapidistii au rolul de carpa de sters pe jos….. Retardatului bautor de lichori „sexi” ii place la nebunie acest rol asa ca isi va primi portia cu varf si indesat 🙂

  18. 18 Nic
    Decembrie 12, 2012 la 02:46

    Casillas asta posteaza si altceva decat atacuri suburbane? 🙂

    Incep sa cred ca individul e un personaj fictiv scos de la naftalina in chip de gigi duru. Oricum, imi place cum decreteaza, ai zice ca e Lenin. 😉

  19. 19 Casillas
    Decembrie 12, 2012 la 09:39

    Flacaul tomnatic are fantezii cu Vladimir Ilici :), e si normal, se pare ca ar fi avut aceeasi orientare ca si el. Mai mult decat atat, flegma de sub pod (din fericire pe cale de disparitie) a aparut in urma tezelor sale, aplicate sarguincios de agentii NKVD Geza Ginzer si Aurel Kahane 😉

  20. 20 Nic
    Decembrie 12, 2012 la 16:36

    Bati campii cu gratzie, bey casillas. Oricum, tu n-ai treaba nici cu steaua, esti un zvoner de 2 bani care intra pe aici doar ca sa provoace.

  21. 21 Casillas
    Decembrie 12, 2012 la 16:52

    Pana una alta se pare ca nu mai ai matale cum sa ai vreo treaba cu Rapidul, ca se inchide sandramaua.

  22. 22 Nic
    Decembrie 13, 2012 la 04:22

    Ei, eu voi fi rapidist toata viata, regardless. Eu inca am mari sperante, si speranta moare ultima. Oricum, nu am cum sa tin cu vreo alta echipa in Romania in afara de Rapid, orice ar fi.

    Faptul ca traiesc in America, unde oamenii in general sunt mai curati la suflet decat in Romania sau in Europa (oricat de arogant sau aiuristic ar parea asta, asta este experienta dupa ani de zile in America si Europa de Vest si de Est, incerc sa exclud din discutie majoritatea celor de pe acest blog) ma ajuta oricum sa trec mult mai usor peste nazdravanile din fotbalul romanesc si din politica romaneasca.

    Altfel, intotdeauna mi-a placut mai mult versiunea lui Nick Cave & Bad Seeds:

  23. 23 Casillas
    Decembrie 13, 2012 la 12:07

    Loool, matale chiar crezi ca nu se vede de la o posta ca esti un biet flacau batran, insingurat care se „distreaza” in felul sau tembel crezenad ca prin aberatiile pe care le debiteaza despre fotbal si politica face in ciuda unuia sau altuia.

    Asta cu „americanii cu suflete curate” e de colectie, nici cel mai feroce propagandist al Departamentului de Stat nu ar putea scoate o asemenea enormitate, dar e 100 % de asteptat din partea unui individ ca matale 😉

  24. 24 jalabert
    Decembrie 13, 2012 la 16:45

    hehe. ce disperati sunt tiganii!!! era si cazul sa dispara aceasta ramasita bolsevico-tiganeasca!

  25. 25 Sam Murray
    Decembrie 14, 2012 la 13:02

    Bre, evenimentul-reviriment, de care pomenea Strălucel, se pare că e de altă natură…
    ”daca pana la 1 ianuarie nu se gaseste cineva sa preia fzr il inchidem
    nu-i mai putem suporta hostingul lunar
    pierdem lunar in jur de 150 de euro
    datorita traficului care il genereaza site-ul
    si forumukl
    bani pe care nu ii vom mai recupera
    De la 1 ianuarie site-ul FZR.ro se va inchide daca nu se gaseste cineva sa-l preia (administrare + hosting)”

    Să înțeleg că și p-ăsta tot zgârcitul de Copos îl finanța? 😉

    Leapșă își oferă site-ul pentru găzduire (moca, bineînțeles…). Numai să nu oblige la ascultarea lătratului lui și la achiziționarea machetei ruinei…

  26. 26 Ovidiu
    Decembrie 14, 2012 la 13:11

    La noi e un baiat care se ocupa de forum. E postat un cont pe forum in care lumea pune bani cand adminu’ anunta ca e nevoie. N-au fost probleme pana acum.

  27. 27 Kiko
    Decembrie 14, 2012 la 14:05

    nuuuuuu! ar fi naspa sa se inchida site-ul tiganilor! ar trebui sa ne rezumam la a rade de spurcati, dar aia sunt departe de talentul cimitirenilor subpodari de langa sine!

  28. 28 Sam Murray
    Decembrie 14, 2012 la 14:17

    Kiko, nu te teme, prevăd că va apărea o modalitate de salvare a echivalentului online al OTV și Taraf TV… S-o găsi unu` care să găsească ceva pe la… fratili lui… 😉

  29. 29 t.d.
    Decembrie 14, 2012 la 19:09

    Lol, pai cred ca cel mai disperat sa nu dispara esti chiar tu. Viata ta trista isi extrage vitalitatea de acolo, de cand te-au tras aia pe linie moarta & nu mai ai ce sa filezi.

  30. Decembrie 14, 2012 la 23:21

    @TD
    LOOOOOOOOOOOL 😆
    Puneti de-un imprumut la banca AISS? 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Sam Murray pe DEZAMĂGIRE
Ovidiu pe DEZAMĂGIRE
xray pe HOJE E SEMPRE
Sam Murray pe HOJE E SEMPRE
Sam Murray pe DEZAMĂGIRE

%d blogeri au apreciat asta: