06
Dec
12

BULAN


Colegii mei pariori îmi mai cer câteodată părerea. Bineînțeles, nu se iau după mine, ar pierde prea mult… La meciurile din UCL de ieri am dat… 6 pronosticuri exacte. Ce am ratat? Barcelona (asta da surpriză!) și, bineînțeles, bomba etapei: CFR! E drept, m-a interesat mai mult meciul de handbal, unde m-am convins că nu avem nicio șansă la acest campionat. România, din păcate, nu e Oltchim… După avansul de 6 goluri în fața rusoaicelor (care nu mai sunt ce-au fost…), eșuat într-o remiză la sfârșitul meciului, am urmărit chinuita victorie împotriva ”dottir”-elor blonde. Bre, unde-s bombardierele noastre, extremele zvârluge și regina semicercului, grăsunica Manea? S-au pleoștit rău, mai ales Neagu… Tare mi-e că ne bat muntengrencele de ne sună apa-n cap.

Să revin la fotbal. La începutul campionatului vedeam în CFR singura contracandidată a Stelei. Dar evoluția clujenilor de circumstanță a fost dezamăgitoare. La 15 puncte distanță de steliști, nu le mai rămâne decât speranța în câștigarea Cupei, pentru a fi siguri de o nouă prezență în Europa la anul. Dar, iată, în mult mai grelele meciuri din ediția asta a UCL, ei au obținut rezultate excelente: 7 victorii, un egal și două înfrângeri… Puncte bune la coeficientul stricat de alții cu coada pe sus sau care se umflă-n pene…

E vorba aia cu bulanul Stelei, când nu se ține cont de jocul echipei, ci se încearcă minimalizarea oricărei performanțe a singurei echipe românești de care a auzit Europa. Ei, tot așa mi-a venit și mie să zic despre ecomacși, stârnind protestele celorlalți. Nu de alta, dar mai țineam minte calificările mai mult decât norocoase cu Liberec și Basel, victoria de la Braga sau egalul de la Istanbul. Și aseară, cu Manchester United, rezultatul de senzație – fără mare importanță, dar care va fi amintit pe veci, așa cum vorbesc rapidiștii despre finala Mitropa din `40 – n-a fost urmarea unei partide de excepție, ci a unei incredibile prestații a portarului Felgueiras și al unui șut de zile mari al lui Luís Alberto. Statisticile sunt crude: posesie 68-32, șuturi la poartă 24-9, șuturi pe poartă 11-4. Toate în favoarea lui M.U…. Dar, așa cum e în fotbal, scorul e cel care contează. Cam ca victoria Viitorului lui Hagi în Gruia… Așa că fălosul Cadú poate să se creadă buricul pământului: ” Sîntem singura echipă din România care a cîştigat pe Old Trafford şi singura care a făcut 10 puncte în grupele Ligii Campionilor. Nu văd ca în următorii ani o echipă din Liga 1 să ne depăşească performanţa. O echipă care face 10 puncte în grupele Ligii Campionilor e o echipă mare!”

În fine, important e meciul de deseară. O calificare de pe primul loc ar fi perfectă. Și posibilă…

Anunțuri

42 Responses to “BULAN”


  1. 1 Ovidiu
    Decembrie 6, 2012 la 15:27

    @ bomba etapei: CFR
    n-a fost chiar bomba. dupa cum zicea cineva pe-aici, era de jucat x2 clar. nu stiu cotele, ca nu sunt pasionat de pariuri, dar x2 as fi jucat si eu. Ferguson a zis clar ca vor trata meciul la fel ca pe cel cu Galata.

  2. 2 nic
    Decembrie 6, 2012 la 15:49

    „Nu de alta, dar mai țineam minte calificările mai mult decât norocoase cu Liberec și Basel, victoria de la Braga sau egalul de la Istanbul”

    Si de ce au fost calificari mai mult decat norocoase cu Liberec si Basel? Asta e o aiureala…
    Cred ca suferi de sindromul partidului unic, transpus in sport…;)

  3. Decembrie 6, 2012 la 15:52

    Nic, are you for real? Liberec???
    Ala a fost un blat sinistru.

    Ovidiu, a fost chiar bomba! Daca nu era felgueiras acolo sa scoata vreo 5-6 goluri ca si facute, se-alegea praful de mamaomizeniile pariorilor.

  4. 4 jeromelebanner
    Decembrie 6, 2012 la 16:01

    ce chestie ciudataȘ romanii, care sunt cea mai bulanoasa natie din istorie, pierd 2 calificari consecutive cu 10 puncte. cum ai zis , Sam, danke jeg?

  5. 5 nic
    Decembrie 6, 2012 la 16:10

    Dupa logica ta, dawsone, blat a fost la meciul vostru cu slovacii aia pe care i-ati batut in deplasare dupa ce o incasaserati acasa…;)

  6. Decembrie 6, 2012 la 16:15

    Aoleu, Nic, la multi ani, nene!
    Toate cele bune!

    Nu se compara, stai calm.

  7. 7 jeromelebanner
    Decembrie 6, 2012 la 16:24

    Congratulations Nic for Saint-Nicholas

    Happy insolvency!

  8. 8 Ovidiu
    Decembrie 6, 2012 la 16:27

    La multi ani, Nic! La multi ani tuturor sarbatoritilor de azi!

  9. 9 nic
    Decembrie 6, 2012 la 16:55

    Multumesc, dar e Sfantul Ierarh Nicolae, suntem romani, nu trebuie sa ne aventuram in alte limbi. Asta chiar daca Sfantul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor, al marinarilor si al tinerelor fete, este sarbatorit in aceeasi zi de catre cele doua Mari Biserici de traditie Apostolica: Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica. Alt asmenea exemplu ar fi Sfanta Mucenita Eugenia, sarbatorita in ajunul Craciunului atat de catre ortodocsi cat si de catre fratii catolici.

    Cat despre fotbal, imi place din ce in ce mai mult MSL, desi Galaxy au castigat un nou titlu si Henry se pare ca ar pleca de la Red Bulls. IN MSL exista si simpatica echipa Colorado Rapids – in mod incredibil, conducatorii acestei echipe, ignoranti in ceea ce priveste adevarata cultura promovata neobosit de Prea Inteleptul Toshiro, au ales culoarea visinie. 🙂

    La multi ani tuturor iubitorilor sportului si romanilor de pretundindeni.

  10. 10 Sam Murray
    Decembrie 6, 2012 la 17:09

    Nu știu dacă avem alți Nici p-acilea, așa că îi urez la mulți ani lui Nic cel din Upstate! Se pare că tot printre noi se simte mai bine decât sub necruțătorul tir cu boomerang-ul 😉 .

    Nic, ori nu am fost suficient de clar, ori ești pus pe harță… Pornind de la veșnicul bulan pe care l-ar avea Steaua, victoriile CFR-ului la Liberec, la Basel, la Manchester, sau egalul de la Stambul cum să le calific? Ca splendide performanțe ale unei mari echipe? În toate aceste meciuri, multi-naționala lui Árpi a fost dominată la greu (e suficient să urmărești statisticile UEFA). Dar ăsta e fotbalul, nu e aritmetică, singurul lucru care contează e scorul. Iar CFR-ul a avut noroc cu carul. Spune și tu, chiar cu echipa gândind mai mult la derby-ul local, din 100 de meciuri ca ăla de aseară, câte ar mai pierde MU? Din 1000 de șuturi, crezi că ar mai nimeri clujeanul Alberto măcar o dată poarta?

  11. 11 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 19:40

    Bre, v’ati facut operatia de marire de anus? Ca in seara asta jucati cu Copenhaga!

  12. Decembrie 6, 2012 la 20:01

    Tot nu ti-ai revenit, bre?
    Nu-ntelegi ca nu ne intereseaza?
    Daca pierdem calificarea, muie Becali. Daca mergem mai departe, bravo noua. Simplu.

  13. 13 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 20:11

    Mihai, cred ca stii ca nu tie m’am adresat… Si nici maestrului. Am eu prostituatele mele.

  14. 14 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 20:34

    ..cu toate ca maestrul are marile lui pacate. Insa il salveaza clasa.

  15. 15 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 22:07

    Preludiul e cam lung. Va fi penetrata intr’un final. Ne promite Tanase, care uita ca joaca in Europa si cerseste ca la noi in campionat.

  16. 16 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:12

    tu vorbesti de penetrari? hahaha! ti-ai revenit dupa rotisorul de ieri?

  17. 17 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:18

    in alta ordine de idei, nu am inteles niciodata cum dracu prosteste mizeria cocalara tanase toata prostimea! o basina de fotbalist, un taran prost. ma rog, probabil asta il face sa fie pe gustul ciobanului …

  18. 18 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 22:30

    Sa auzim oracaitul stelistilor, dominati copios vorba maestrului, cu un Felgueiras, pardon, Tatarusanu, fara de care era 7-0, si cu un sut a la Luis Alberto. V’ati scos, jegurilor.

  19. 19 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:36

    esti nerabdatoare sa ti-o iei la gaoz? ti-ai dat deja inelul cu alifie, tarane? 😉 stai flexata. mai sunt 10 minute. mai ai ceva sanse …

  20. Decembrie 6, 2012 la 22:40

    Mizantropescule, scuza-ma, dar mai degraba sunt jeguri niste neica nimeni, fata de cei care poarta culorile celei mai mari echipe din istoria noastra romaneasca. Si sa nu-mi vii cu vrajeli ca tu de fapt esti etnic maghiar, ca mi se rupe. Traiesti in Romania, esti roman.

  21. 21 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:41

    dausone, si cu asta esti pretenar precum cu jegurile de pe site-ul lui grivas? 🙂

  22. 22 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 22:41

    Dawson, lasa vrajelile nationaliste. Jegul n’are culoare nationala. Jegul e jeg.

  23. 23 Mizantropescu
    Decembrie 6, 2012 la 22:48

    Maestre, Caragiale ala al matale sunt sigur ca e foarte mandru de miticii matale… Au umor, bre: gaoz, basina, taran prost. Eu cred ca sunt doar jeguri.

  24. 24 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:52

    ups! a avut dreptate mizantropeasca: preludiul a fost mai lung, dar in final tot penetrata a sfarsit! muhahahahahaha!

    jegule, vezi ca daca esti, ajunge pana si cel de sus sa se pise pe tine? ahhahahaa!

  25. 25 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 22:54

    ahahhaha! gata, lasa smiorcaiala si ipocrizia. tu tot te agiti pe aici sa ne-o sugi! altfel nici nu te-am baga in seama. si acum mars in mm de taran oparit ca ti-ai luat deja portia pe saptamana asta!

  26. 26 Sam Murray
    Decembrie 6, 2012 la 23:08

    Mizantropescule, prestația ta jalnică mă face să reconsider până și ifosele lui Muri. Ăla măcar e doar fălos, nu și spurcat la gură. Tu ai ceva de corsican. Nu, nu vișiniul comun, ci văicăreala. Păi, după ce intri cu ciubotele năclăite de glod, răspândind miasme puturoase, mai ai și pretenția ca ceilalți să fie gigea… Iar pe Caragiale lasă-l celor ce-l pricep. Miticilor… Tu vorbește de neguroșii ăia ai tăi. Și atenție la unghie…

    După cum ai văzut, am avut bulan. De-aia ne calificăm de pe primul loc, nu de pe al treilea…

  27. Decembrie 6, 2012 la 23:09

    Mda, jegul e jeg, ai dreptate, Mizantropescule. Mai spala-te!

    FORZA STEAUA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  28. 28 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 23:12

    vorba lui sam, multe jugulare sunt in pericol dupa seara asta …

  29. Decembrie 6, 2012 la 23:20

    Oho! Cati si-ar fi dorit sa se-mpiedice Steaua la Copenhaga!

  30. 30 jalabert
    Decembrie 6, 2012 la 23:24

    pai, nu vezi ce pustiu e pe aici? 🙂

  31. 31 Shab
    Decembrie 6, 2012 la 23:58

    Fara Tatarusanu ar fi fost 7-0? Intr-adevar, ar fi fost mai dificil daca jucam fara portar.

    O calificare fara emotii. Eu zic ca a fost penalty la Tanase. Mingea trecuse, iar danezul a pus piciorul in fata stelistului. Fault clar, din punctul meu de vedere. Oricum, nu a contat.

    P.S. Raul Rusescu a mai marcat si va mai marca goluri senzationale. Luis Alberto nu va mai prinde nici la antrenamente asa un sut.

  32. Decembrie 7, 2012 la 00:40

    Da, asa da! Am si eu un aliat, pe Shab!
    Normal ca a fost penalty la Tanase. Boul de turc i-a dat galben pentru simulare si, implicit, rosu.

    Jalabert – chiar nu sunt de acord cu tine; omul a jucat bine, cu el in teren chiar cred ca-i bateam la scor pe danezi. Ce-ai cu el?

  33. 33 nic
    Decembrie 7, 2012 la 06:40

    Sam Murray, in viata mea am abandonat un singur forum. Ramasasarea doi oameni activi pe el, dawson si adminul, (ma refer la cei care intrau constant). Dincolo la insulte la adresa altora cu opinii diferite (asta nu era ceva asa de teribil) mi s-a parut inacceptabil ca adminul sa se dedea la tirade in serie impotriva unor nationalitati conlocuitoare , in cazul respectiv ungurii, intr-un mod nu doar vulgar, ci de-a dreptul mizerabil. Inteleg ca cineva poate avea o iesire, doua, dar sa afirmi cu senitate, de mai multe ori, ca anumiti oameni sau grupuri de oameni ar trebui eliminate pt ca apartin unei etnii sau pt ca voteaza intr-un anume fel m i se pare ceva care intra fie in sfera penalului, fie in cea a patologiei. La asa ceva eu nu pot fi partas.

    Pe destule forumuri/bloguri poti gtasi idei sau informatii interesante, eu vad lucruri intersante pe fzr, si vad si aici oameni cu bun simt, de exemplu Lupul, chiar daca de multe ori am cu totul alte opinii decat el. Mai sunt si oameni ale caror opinii nu-mi plac intotdeauna in fond si mai niciodata in forma, dar care fac ceva concret cand cred in ceva sau pt echipa lor si pun pasiune in ceea ce fac. Asta in sine , desi poate fi uneori periculos, poate fi si admirabil. Nu mi-au placut niciodata cei incremeniti in proect sau vitejii eterului – talking is cheap, cum se zice pe aici.

    Revenind la fotbal, CFR-ul a avut evident un mare noroc. N-am sa inteleg niciodata cum au luat astia campionatul, probabil printr-un efort bine dozat si pt ca ceilalti au fost mai slabi decat ei, pe teren si mai ales in afara lui. Ce fel de campioana este aceea care pierde acasa cu 0-5 cu doar o luna inainte de incununare, (noroc cu bietul Coltescu, altfel era 0-7, scor de rugby), si care castiga cu Vointa Sibiu dupa scene demne de cascadorii rasului?

    Poate ca aceste comentarii sa apara nedrepte, dar cand il vad pe doctorul Muresan, cu figura lui de carciumar mieros si unsuros, sau cand am citit un interviu al Arpi in care acest neamt (???) afirma ca un om poate deveni foarte bogat muncind in constructii timp de 2 ani in Bavaria, ma intreb cum pot acesti indivizi prosti atata lume…si cred ca asta nu s-ar intampla fara complici, atat in audineta, cat si in afaceri sau in divizia lui mitica.

    Pe de alta parte, norocul ii ajuta pe cei puternici, si CFR-ul are un merit. Succesul inseamna sa fi nu doar la locul potrivit ci si la timpul potrivit, asa ca mercuri, pe Old Trafford a fost ziua CFR-ului, chiar daca unii vor uita acest rezultat. Suporterii CFR-ului nu-l vor uita probabil niciodata, si au toate motivele si tot dreptul sa se bucure ce el.

  34. 34 nic
    Decembrie 7, 2012 la 08:51

    Intre timp am vazut si eu cateva selectiuni de la jocul Stelei la Copenhaga. A fost penalty la Tanase, arbitrul a gresit eliminandu-l si neacordand penalty Stelei. Frumos golul lui Rusescu, un jucator bun si constant, nu inteleg de ce nu il selectioneaza Piturca, mai ales ca omul pare modest si la locul lui. Sau poate tocmai de aceea. In fine…
    Cred totusi ca portarul danez putea face mai mult, desi sutul lui Rusescu era greu de parat.
    In celeltae rezumate am vazut o palida umbra a finalistei de anul trecut, Bilbao. Atletico Madrid s-a calicat de pe locul 2, depasita de Plzen. Herenveen pe ultimul grup in grupa lor…Sporting Lisabona la fel..
    Bine ca s-a calificat t Liverpool, proiectul lui Brendan Rogers incepe sa devina interesant, desi ma intreb cat o sa-i mai tina Luis Suarez in spate in campionat…
    Intr-un cuvant ierahiile sechimba repede, fotbalul, ca si lumea ultimlilor ani, este parca pe un roller coaster.

  35. 35 Casillas
    Decembrie 7, 2012 la 10:53

    Looool, vezi sa nu faci febra musculara la limba 🙂

  36. 36 nic
    Decembrie 7, 2012 la 15:46

    Febra musculara la limba? N-am auzit de asa ceva, poate ai patit-o tu, cine stie cum iti folosesti limba. Sa fie de la acreala pe care o consumi in exces? 🙂

  37. 37 Mizantropescu
    Decembrie 7, 2012 la 19:33

    Deci domnu’ Sava: Lasa prestatia mea jalnica, si concentreaza’te pe prestatia matale si alor tai.
    Ceea ce faci matale aici, nu se mai numeste satira. Asta de cand ai cazut in extrema.
    Iar la varsta matale e preiculos.
    N’am vazut insa sa le atragi atentia cateilor matale pe tonul pe care l’ai folosit cu mine, catzeilor matale. Asta spune multe despre sistemul matale de valori.
    Si nu te cazni sa’mi croiesti o replica spirituala. Ca nu mai esti spiritual de multa vreme. Daca asta crezi, te inseli singur. Si pe matale, si pe slugoi.

  38. 38 Mizantropescu
    Decembrie 7, 2012 la 19:36

    După cum ai văzut, am avut bulan. De-aia ne calificăm de pe primul loc, nu de pe al treilea…

    La asa o cugetare, n’am ce sa raspund. Matale esti totalmente rupt de realitate. Stii cum numesc asta psihiatrii. Cu prietenie, evident.

  39. 39 Mizantropescu
    Decembrie 7, 2012 la 19:40

    Si inca ceva: genul asta de oameni ca voi, transforma o competitie intr’un razboi de guerilla.
    Tare ma tem ca va scapa esentialul: spiritul competitiei.
    Si ceea ce’i cel mai mizerabil si va defineste este ca n’ajunge ca sunteti mizerabili prin definitie, dar va si bucurati daca reusiti sa trageti la nivelul vostru, spre a’l putea arata cu degetul pe cel care n’a gustat mizeria la fel ca voi.
    D’aia, inca cred ca sunteti jeguri.
    Sorry maestre.

  40. 40 Keitel
    Decembrie 7, 2012 la 19:54

    ti-ai revenit dupa rotisor? 🙂

    ce de vrajeala ieftina ai in tine. hai, plimba ursu’! ne plictisesti!

  41. 41 Priapus
    Decembrie 7, 2012 la 20:04

    Bravo Steaua!! Bravo CFR!! In rest, va las sa va „improscati” intre voi… 🙂

  42. 42 Keitel
    Decembrie 7, 2012 la 20:10

    tak jeg! danke! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: