16
Noi
12

ÎNCĂ UNA…


Ei, s-a dus și meciul cu belgienii, câștigat prin muncă, dar și cu mult noroc. Oricum, o victorie împotriva unei echipe ”pe val” e binevenită, iar autorii ei merită felicitați. Chiar dacă mi-au plăcut mai mulți jucători, menționez prestația lui Gardoș, un jucător pe care, la un moment dat, îl credeam pierdut. Bravo, băiete, bravo și antrenorului tău care te-a readus printre cei buni!

Și ne reîntoarcem la competiția în care unii se antrenează pentru meciurile din Europa, iar alții visează la titluri și cupe. Uite-așa am intrat în panică, având în vedere că Rapid și Dinamo nu consideră o problemă deosebită în diferența de 16 puncte existentă față de primul loc și declară că vor lupta pentru titlu. Deci Reghe ar trebui să se mulțumească doar cu locul 3. Asta dacă nu s-or învârtoșa și CFR și Vaslui…

Ei, da` mai e mult până departe, așa că să vedem ce-o fi în etapa care începe azi.

CFR va lupta să treacă înaintea Astrei, o victorie fiindu-i accesibilă și suficientă.

Cele două echipe ale lui Bușcă se vor întâlni la Ploiești. Gurile rele spun că ar fi ultimul meci în care vedetele Petrolului vor mai fi lupi. Întoarcerea lor la Cluj ar fi de râsul curcilor – bye-bye vise de mărire la Ploiești și speranțe pentru șepcile roșii de a se răzbuna pe uzurpatorii din Gruia…

La Constanța, câinii rămași fără bonetă speră într-un rezultat care să-i mențină în lupta pentru Europa. Să vedem…

Duminică e programat un singur meci: Steaua – CS Severin. No comment…

Luni, trei meciuri tari. Pandurii vor avea de furcă, Chiajna e capabilă de surprize. Plăcute sau nu…

Oțelul, o echipă aflată în picaj, primește vizita echipei ambițiosului Porumboiu. Săracii și bogații Moldovei… Aștept un meci tare, cu cartonașe multe și goluri puține.

Etapa o încheie Rapid. Asta dacă nu s-o declara falimentul până luni… Dușmanii, comuniștii Badea și Taher, vor să-i facă o surpriză tare neplăcută lui Ghiță, care-și face deja planuri pentru următorii cinci ani…  Meciul din etapa trecută a fost salutată de Haltona cu o frază memorabilă: ” Victoria Rapidului la Cluj a mai adus culoare in obrajii lui Marian Rada”.  Altfel, după blatul pus la cale de Șumpanzică, o mare gură de oxigen pentru Surdu & co., se caută soluții pentru a cădea la pace cu galacticii lui Pustai și Horoba. Chiar dacă Pițurcă n-a avut ochi pentru cei care nu pot lipsi din Națională – Pancu, Ioniță, Roman, Herea, Burcă și ceilalți – dându-le prilejul să se odihnească, o să fie greu fără sprijinul celei mai frumoase și civilizate galerii…

Anunțuri

8 Responses to “ÎNCĂ UNA…”


  1. Noiembrie 16, 2012 la 16:07

    Misto potriveala cu 16. Hai inca una:

    Despre etapa – ar fi minunat ca Viitorul sa scoata o victorie cu Dinamo. 😀

    PS
    Daca vrei, poti face articol separat, cu tot cu film si cu cateva vorbe despre regretatul Iurie Darie. 😉

  2. 2 Sam Murray
    Noiembrie 16, 2012 la 17:24

    Bre, sunt atât de prins cu tot felul de treburi încât nu prea am avut vreme de blog. Da, merita și Iurie Darie câteva vorbe… Dumnezeu să-l odihnească. Voi reveni…

  3. 3 jeromelebanner
    Noiembrie 16, 2012 la 18:16

    dawson, he was close to the great hill, at least from this p.o.v. u have to no him

  4. Noiembrie 16, 2012 la 18:31

    Bre, Geroame, eu pe la Dealu Mare am fost doar de cateva ori, mai ales cu alt regretat, Rassie, sau cu niste colegi actori (din generatia mea) care-s fani ai localului respectiv. Eu mai des cred c-am cumparat shaorma de-alaturi.

    Si apropo de Gerom si fani – cica Mircea Badea ar fi fan Georges St-Pierre. Banuiesc ca-ti spune ceva numele.

  5. 5 jeromelebanner
    Noiembrie 16, 2012 la 18:58

    e un tip mai popular decat bute la centre bell, cu o galerie asemanatoare cu cea a lui montreal canadiens

  6. 6 Priapus
    Noiembrie 16, 2012 la 23:36

    Geroame, esti in Montreal??

  7. 7 jeromelebanner
    Noiembrie 17, 2012 la 12:55

    nu, in niciun caz, gerom e aici

    http://urbo.ro/auto/gerom-international-138940


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…
Sam Murray pe A DRAC` POLITICHIE…
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…

%d blogeri au apreciat asta: