12
Noi
12

MR. HOLLAND`S OPUS


N-am mai scris de multă vreme despre filmele văzute. E drept, n-am prea avut eu timp, dar tot am dat iama prin colecție. De fapt, nici nu cred că o să apuc să le văd pe toate… Probabil voi mai scrie și despre altele, dar deocamdată am să vă spun câte ceva despre un film pe care l-am văzut cu noduri în gât și lacrimi în colțul ochilor. Deh, vârsta, scene ce mi-au stârnit amintiri din alte vremuri…

Filmul se cheamă ”Mr.Holland`s Opus”, producție americană din 1995, cu Richard Dreyfuss. Creația i-a adus nominalizări la ”Golden Globe” și  ”Oscar” (pierdute în fața lui Nicolas Cage – ”Leaving Las Vegas”), dar filmul e remarcabil în întregul său, prin scenariu, prin regie, prin jocul tuturor actorilor, prin banda sonoră. Subiectul mi-a amintit de ”Goodbye Mr.Chips”, de ”To Sir, with Love” și alte filme dedicate celor ce au contribuit la formarea noastră, a tuturor: profesorii.

Glenn Holland este un pasionat de muzică, visând la creația vieții sale: o simfonie, un opus nemuritor. Pentru a-și putea întreține familia, acceptă o slujbă de profesor de muzică la un liceu dintr-un orășel. Timp de 30 de ani, mii de elevi învață de la el despre muzică, dar și despre viață. Realizările sale pe plan profesional par să nu își găsească împlinirea și în planul familiei, el nereușind mult timp să se apropie de fiul său, născut surdo-mut, ceea ce îl îndepărtează oarecum și de soție. O firavă idilă e pe cale a se înfiripa între el și o elevă – superb modul în care e tratată relația dintre cei doi. În pragul vârstei de 60 de ani, Holland primește o veste teribilă: școala e nevoită să facă economii, ceeace înseamnă desființarea postului său. Dar, în cel mai spectaculos stil american, finalul este grandios. Elevii organizează un surprise-party – o adunare de rămas bun în sala de spectacole. Oaspete de onoare este senatorul ținutului, o fostă elevă, care îl invită pe Holland să… dirijeze opusul. Orchestra e formată din elevii diverselor generații – ”class of `67”, ”class of `75” etc. e scris în dreptul fiecărui muzician. Pentru că, de fapt, acesta este opusul lui Holland – generațiile de tineri educați pentru a fi oameni adevărați. Și ce altceva poate fi mai minunat pentru un profesor?

Poate unii vor evidenția clișeele din atâtea și atâtea filme, dar ce-i viața? Tot ce ni se pare nou s-a mai întâmplat și altora, și altora, de sute și mii de ani. Au emoționat, emoționează și vor emoționa mereu… ”Mr. Holland`s Opus”, un film pe care nu-l poți povesti, un film în care elementele apar și se întrepătrund ca sunetele opusului visat de profesor. Un film care trebuie văzut…

Anunțuri

0 Responses to “MR. HOLLAND`S OPUS”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Comentarii recente

Sam Murray pe VIKTORIA ECHIPEI
Unlucky pe VISE, VISE…
Dawson pe VIKTORIA ECHIPEI
Sam Murray pe VIKTORIA ECHIPEI
Dawson pe VIKTORIA ECHIPEI

FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: