29
Oct
12

GHINION


Foarte distractivă această etapă. A 13-a, deh… Dar ghinionul tradițional i-a pălit tot pe cei deja pârliți în precedentele etape. Și, uite-așa, Vaslui și Dinamo au 10 puncte pân` la primul loc, iar cele două echipe cheferiste (!?!) sunt, hăăăăăt, la 13 puncte! Bai mare n-ar fi, că e perfect posibil ca Steaua să piardă cu cinci meciuri mai mult decât contra-candidatele, nu?

Victorios în meciul cu biata echipă din Groapă, antrenorul (?!?) Nae Manea a crezut că-i va merge și cu Steaua, drept care era foarte încrezător înainte de meci: ”Cu ce să mă surprindă pe mine Steaua? Nu fac diferențe între Iași și Steaua.” Și-a avut dreptate, Steaua nu l-a surprins, a jucat așa cum știe și doar proverbiala ineficacitate a steliștilor a făcut ca scorul să fie doar 4-0… Dacă e să mă iau după ghiocul Mamei Omida din Haustralia, marele antrenor care ” are la activ si o victorie asupra lui Sumudica si a Rapidului său” a avut ghinion. Aflasem de la gurul fezerist că Nae ” Cunoaste deja stadionul, a cistigat aici saptamina trecuta”, numai că maleficul GgB a dejucat planurile strategului de pe Bistrița: a mutat meciul în Ghencea! Lume puțină, ca la un derby al Rapidului, abia peste 7000 de fani… În schimb, pe teren, viermuială roș-albastră, de ziceai că au închis arbitrii ochii și au lăsat să intre și rezervele. Iar alde Nilă și Raul nu s-au speriat nici de fioroasa mutră a lui Nea Jean, de ziceai că-i picat de la Halloween. Pac-pac! 2-0, 3-0 la pauză. Pohta ce-a pohtit ”badronu” (așa-l alintă Haltona pe GgB…)… O iesplicație există, numai cine nu vrea nu pricepe. Păi, de ce a fost atacat nea Jean? Ce avea el în mână? De ce s-o fi repezit atacatorul la ”diplomat”? Chiar nu știți ce era în el? He-he, întrebați-l pe GgB…   Plus că, după cum a văzut nea Jean cu ochiul ăla bun(sau cu celălalt?), „Am avut două „paraşute” în echipă! Nu credeam că o să pierdem în aşa hal.” Eu nu credeam că bieții bistrițeni o să joace în așa hal…

Așadar, antrenamentele continuă, mai e unul până duminică. După care urmează, ați ghicit, una grande partita care se poate lăsa cu încă o înlocuire de antrenor. Parafrazând vechiul film al lui Alberto Sordi, bello, onesto, emigrato Romania tornerrebbe a casa… Săptămâna de dinaintea meciului a debutat cu declarații răutăcioase ale lui Victor Becali, ”Dinamo ar trebui să joace în Bundesliga, cînd joacă cu Gloria sau cu Piatra Neamţ nu se poate concentra. În derby-ul cu Steaua se va vedea adevărata artă a antrenorului lui Dinamo… Ar trebui să i se tripleze salariul lui Bonetti, iar dacă termină pe locul doi ar trebui să cîştige mai mult decît Mourinho… Dinamo dacă juca împotriva lui Molde veneau 7.000 de fani. La Steaua au venit 40.000. Asta e, suporterii „cîinilor” sînt pretenţioşi”.”

Nimic de mirare, dar ce ne facem că Dinamo a juns să exaspereze până și fostele vedete… ”Mister” Cornel e acru rău: ” Ziariştii, actorii sau cîntăreţii care joacă fotbal fug mai repede decît unii dintre cei care au fost la Piatra Neamţ pe teren. Dacă ăsta se poate numi meci de fotbal, eu nu am practicat niciodată sportul ăsta!” Iar Dănuț Lupu știe ce lipsește la Dinamo: “Le-ar trebui 6-7 jucători şi un antrenor.

De altfel, treaba cu antrenorii riscă să dea în dileală totală. La CFR, după plecarea Urangutanului, e haos total, antrenorii vin și pleacă, de parcă s-a mutat stația de metrou Unirii în Gruia… La Astra, patronul îl demite pe Mulțescu pentru că… l-a jignit pe Iosif Vissarionovici Vamă, delicatul președinte al ploieștenilor de Giurgiu. La Petrolul, după ce Rednic și-a văzut visul cu ochii – antrenor la Standard Liège -, spre ușurarea fanilor ”lupilor”, un surprinzător cuplu de antenori: Contra – Roșu. Băieți tineri, ambițioși, să vedem dacă știu și meserie… Bineînțeles, vișina de pe tort e în Giulești. Nu știu de ce polisportivul patron (fotbal, polo călare, yachting, pescuit în ape tulburi…) se agită atât, când are un antrenor după chipul și asemănarea zonei. Și sufletist, bre… ” Eu nu sînt la Rapid pe contract, eu sînt rapidist, iar cînd e nevoie de mine, vin, nu contează dacă e vorba de o zi, două, un an. Eu nu m-am autopropus, am fost solicitat de cîteva ori şi de două ori am dus echipa pe locul trei, după ce am luat-o de pe locul şase.” Acu` a luat-o de mai de jos, așa că sunt șanse la locul 5-6… Concluzia după egalul smuls în fața Chiajnei rămasă în 10 jucători: ”Se vede o schimbare în bine. Mi-a plăcut cum au jucat băieţii şi sunt sigur că vor veni şi victoriile.”  Optimist băiat… Totuși, Ghiță din Ghilești suspină după arghieleni de-ai lui, că au mare caracter. Îl bombardează pe Ando cu rugăminți fierbinți, dar Marele Antrenor  nu poate fi înduplecat cu una cu două. Lui îi trebuie un salariu pe măsura fălcilor și un lot în care românii să fie minoritari. Așa că viitoarea campioană nici nu mai trebuie să fie atentă la mal, că treaba-i oablă… Da` vine meciul din Cupă și iar o să auzim cârâieli pline de speranțe în titluri, cupe și ”Europo, venim!” Aiurea, jalea domnește sub pod… ” Ca intr-un vis urit, frumoasa zina de pe gazonul fermecat al Giulestiului s-a transformat intr-o naspeta boccie care gijiie cu colti de lup “sa vina banii la baieti”. Cu lungi, satanice, ecouri.” Cu nașpeta a nimerit-o, da` aia cu ”frumoasa zână de pe gazonul fermecat al Giuleștiului” m-a dat gata…

Anunțuri

23 Responses to “GHINION”


  1. 1 Shab
    Octombrie 29, 2012 la 14:31

    Blat clar, stie toata lumea. Anul asta Steaua a facut numai blaturi, atat in campionat cat si in cupa cat si in Europa. Mi se pare scandalos ca nu se autosesizeaza Platini, Blatter si Angela Merkel si nu elimina Steaua pe viata din toate competitiile. Eu zic ca e mana lui Sandu si Lupescu, care au fost infiltrati la Uefa de catre Becali, ca sa traga sfori pentru Steaua. Huoooo!

  2. Octombrie 29, 2012 la 15:00

    Maitre, am observat acum ca Szukala e polac! Pai asta inseamna ca se pronunta Şucala, nu Sucala cum zic mai toti aia pe la TV. Eu asa rein regulile limbii aleia. Si daca tot am ajuns aici, cred ca Machado si Rocha nu-s Maceado si Rocea, ci Maşado/u si Roşa/ă. Tu ce zici?

    Altfel, pacat ca n-a fost macar 5-0, sa fim si noi in rand cu Barca si Real. Pe bune, voiam sa scriu aseara despre asemanari si deosebiri intre Steaua si Real, dar mi-a stricat smenul Callejon cu golul 5 in prelungiri. Pe moment am injurat – da, da, cat oi fi de fan Real! – dar apoi am dat vina pe ai nostri: era si mai fain ma joc pe tema unei triplete. 😀

  3. 3 Sam Murray
    Octombrie 29, 2012 la 15:39

    Shab, altă soluție nu e: cred că ar trebui să intervină NATO, să pună lucrurile la punct…

    Dawson, cu pronunția e așa: numele polonezului se scrie Szukała, deci pronunția e `Șukaua (cred că e mai utilă transcrierea în engleză: `Shukawa), iar ale celor doi brazilieni sunt așa cum le-ai scris tu – Ma`șadu și `Roșa.

    Lasă-mă cu scorul și cu asemănările, că o echipă serioasă ar fi dat 8-10 goluri aseară. Ar cam fi timpul să vedem din nou scorurile de odinioară. Ce-ar fi să începem cu un 5-0 cu Dinamo? 😉 Iar în retur avem un 8-2 pregătit pentru ”viitoarea campioană”… 😆

  4. 4 Sam Murray
    Octombrie 29, 2012 la 15:54

    Ghinion a avut și Răzvănel… Am citit că se smiorcăie că l-a furat banditu` de arbitru, așa că am vrut să văd și eu furăciunea. http://www.youtube.com/watch?v=vBiRstYAbGU&feature=player_embedded
    Scorul l-a deschis echipa juniorului, dar spuneți-mi și voi ce părere aveți… Și ce radios era ăl mic! Egalarea a fost de curtea școlii, iar golul al doilea a fost dintr-un penalty inexistent. Dar mie mi se pare că, înainte de șmecheria lui Raúl, a fost henț al apărătorului lui Lucescu. Iar ultimul gol e de tot râsul. Ca să vezi pe ce ia Cerceluș două milioane de dollari pe an… Și aud că Muri îl vrea la CFR! 😆

  5. 5 RG
    Octombrie 29, 2012 la 15:56

    7000? Zi mersi daca erau 3000. Duminica. Pe terenul liderului.

  6. 6 Sam Murray
    Octombrie 29, 2012 la 16:02

    Deh, am numărat și eu ca Roberta, să vă fac plăcere… 😉

  7. Octombrie 29, 2012 la 16:24

    Ah, da, n-am stiut ca are „L” din ala taiat, am uitat cum ii zice. Atunci pronuntia e clara. De ce m-am mirat eu ca-i polac? Pentru ca astia tot pronunta Sucala si eram convins ca-i slovac, eventual de etnie maghiara.

    Ar fi bine sa le dam multe dinamovistilor, dar mie mi-e de ajuns sa luam trei puncte. 😉

  8. 8 Sam Murray
    Octombrie 29, 2012 la 16:38

    Acu` ești modest? Trei puncte-s sigure, da` nu strică și-un bobârnac peste… bonetă… Ambele squadre cheferiste au scăpat ieftin, e momentul să arătăm cine e jupânu`!

  9. 9 Ovidiu
    Octombrie 29, 2012 la 17:44

    Eu nu m-am bucurat ca a plecat Rednic. E drept ca are gura proasta, ca baga strambe, ca echipa e departe de a juca „frumos”, ca pe vremea lu’ Multescu, DAAAAR joaca eficient. A avut ca obiectiv locurile 1-4 si ne-a lasat pe locul 4, dupa 13 etape, performanta foarte rara a Petrolului in ultimii 40 de ani! Si echipa tocmai incepuse sa se lege, avand trei victorii consecutive. Asadar eu il regret pe Rednic. Si, pentru ca tot vorbim de ghinion, nu pot sa uit cele 3 puncte pierdute cu Iasi si Dinamo, la ultimele faze ale meciurilor respective, cu care am fi fost pe locul 3, iar daca pun si cele 2 puncte cu Bistrita, pierdute la singura actiune din repriza a doua in care Gloria a trecut centrul terenului, ma ia ameteala 😀 . Da’ tre’ sa recunosc ca a fost mai degraba lipsa de experienta decat ghinion. Nici meciul cu Steaua n-a fost rau. Steaua nu si-a creat atatea ocazii ca in alte meciuri (la Vaslui, unde a pierdut, Steaua a avut o sumedenie de ocazii de gol) si puteam egala pe final, la uriasa ocazie a lui Hamza. De Contra nu stiu ce sa zic. Perioada de la Timisoara nu cred ca e concludenta. Vom trai si vom vedea. Io l-as fi preferat pe Multescu, da’ Busca e cu banii…
    Campionatu’ pare jucat, Steaua neavand deocamdata adversar. Da’ cine stie, gaseste nea Gigi ceva… Mare grija, ca atunci cand cazi, conteaza si inaltimea de la care cazi. Cu cat cazi mai de sus, cu atat mai praf te faci 😀

  10. 10 Ovidiu
    Octombrie 29, 2012 la 17:47

    huooo, bre! 😀 iar bagasi moderare? 😦 sper ca nu e din cauza mea. nu m-am plans, cand n-am mai suportat am plecat, dar pentru asta nu e cazu’ sa inchizi robinetu’. lasa-i bre sa zica ce vor, ca, deocamdata, sunt incarcat pozitiv, si nu ma mai supar cu una, cu doua.

  11. 11 Sam Murray
    Octombrie 29, 2012 la 21:41

    Bine-ai revenit, Ovidiu! Nu te teme, n-ai nicio vină. Îmi pare rău, dar amicii noștri s-au cam porcăit p-acilea și eu fac alergie la dialectul corsican…
    Dacă tot te-ai întors, poate n-ai venit cu mâna goală, ai adus și tu vreo echipă mai acătării, că ai văzut că GgB caută adversari… 😆
    Ce să mai zic, dacă tu crezi că-i gata campionatul după numai 13 etape? Păi, ce mai facem în restul de 21? Stăm cu sufletul la gură să vedem cine ia medaliile de argint și bronz? Neinteresant… Eu zic să nu disperi, că – vorba ta – găsește nea Gigi ceva (pușchea pe limbă!). Treaba e că nici măcar el nu cred că ne mai poate opri din marșul victorios. Dar, când mă gândesc cât se ratează… 😦

  12. 12 Ovidiu
    Octombrie 30, 2012 la 13:10

    Daca e vreunu’ p-aci, in afara de mine, care merge la stadion, sa-mi explice si mie de ce se duce el la stadion. Ca io nu pricep de ce se duce lumea pe 23 August, iar pe Dinamo sau Ghencea nu se duc. Dinamo joaca cu 300 de spectatori in groapa si cu 10-15000 pe 23 August. Steaua joaca cu 3-7000 de spectatori in Ghencea si 40000 pe 23 August. De ce se intampla asta? Habar n-am! Pentru ce se duce lumea la meci? Nu ca sa vada/sustina echipa favorita? Conteaza asa mult stadionul? Sau se duc sa-si faca poze cu stadionu’, sa manance floricele si hot-dog si sa bea toate chimicalele posibile?

  13. 13 Sam Murray
    Octombrie 30, 2012 la 14:10

    Lupule, îți înțeleg mirarea, dar nu pricep de ce umbli cu fofârlica… Cifrele tale referitoare la Steaua sunt eronate. Cu excepția meciurilor cu Rapid (42.876 spectatori, majoritatea veniți să vadă echipa cea mai frumoasă și mai iubită…) și CFR (35803 de curioși să vadă mândria Arghialului…), în Ghencea s-au disputat 5 meciuri, iar prezența a fost: cu Chiajna 15636, cu U.Cluj 14370, cu Ceahlaul 9773, cu Otelul 12320, cu Gloria 7163, deci nici vorbă de 3000… Media e de 11852 de spectatori, cât strânge Dinamo în tot turul…

    Când mă duceam la meciuri, mă duceam să-i văd pe ai mei, indiferent de adversar. Ceea ce m-a îndepărtat de pe stadion au fost galeriile, care nu fac decât să-și reverse ofurile și frustrările, în loc să urmărească jocul. Ce să văd? Cum urlă bezmeticii, băgându-și și scoțându-și, cum singurul lor scop este să-i înjure pe GgB, pe Mitică, pe Nașu`, pe jucătorii pe care li se pune pata? Nu mai vorbesc de cocina de sub pod…

    Anul ăsta, Steaua joacă atât de frumos, încât fanii au uitat de GgB și se duc în număr mare, mai ales pe Arena Națională, unde se așteaptă la condiții civilizate. Îți garantez că dacă n-ar rata atât atacanții și scorurile ar fi 4-0, 6-2, 7-1, lumea ar umple și Arena și Ghencea, chit că adversarul ar fi Severinul sau Petrolul… De civilizat nu cred că se vor civiliza vreodată. Ba, din contră…

  14. Octombrie 30, 2012 la 14:10

    Arena e semicentral situata, mult mai usor accesibila decat Ghencea din toate directiile – cartiere si centru. In plus, la meciul cu Bistrita au fost doua obstacole: adversarul slab si vremea brusc devenita nefavorabila. Asta la stelisti.
    La dinamovisti, probabil ca stadionul atrage – e rost si de-un snack, de-o bere pe la terase dupa etc.

  15. 15 jeromelebanner
    Octombrie 30, 2012 la 21:11

    arena e foarte nasol plasata. toshiro cel mic al meu tot timpul se vaita ca, kiar daca inchidem termopanele
    tot se aude vocea lu safta, asa nu e impiedica sa strigam prin carter

    HAI PETROLU

  16. 16 Ovidiu
    Octombrie 31, 2012 la 09:51

    Meciul de ieri m-a facut sa-mi para si mai rau c-a plecat Rednic. Echipa a ajuns la un nivel ridicat si nu stiu daca Contra va putea sa o mentina cel putin la nivelul asta. M-a distrat declaratia lui Cartu de la final, care spunea ca echipa lui a ratat 12 ocazii de gol 😀

  17. 17 Sam Murray
    Octombrie 31, 2012 la 10:11

    Da, nivelul ridicat vă îndreptățește să sperați la locurile 5-6…
    Și poate aveți baftă să picați cu stăncuțele-n cupă, ca să puneți în palmares o semifinală, cevașilea…

  18. 18 nic
    Noiembrie 2, 2012 la 04:09

    Ce sa-i faci, daca nu au norocul sa pice cu barcelona din Ghencea… 😉

  19. 19 Casillas
    Noiembrie 2, 2012 la 09:47

    Looool, cat a stat asta pitit, la panda sa o comita Steaua ca sa poata iesi cu glumele lui de flacau batran 😉

  20. 20 Casillas
    Noiembrie 2, 2012 la 11:19

    O fi Mimi Stoica enervant dar unoeri le zice bine:

    „După prestaţia formidabilă cu Tulcea, rapidiştii sînt aproape de o performanţă mare: primăvara Cupei României! ”

    Poate si-o trec in palmares alaturi de locurile 2 😉

  21. 21 nic
    Noiembrie 2, 2012 la 15:42

    ce glumet este huliganul fotbalului romanesc, stoica mimi… incearca si el sa faca uitat penibilul situtiei sale la meciul cu Chiajna.

    Eu observ insa ca unii stilisiti faceau deunazi mare haz ca Rapid nu a trecut de Doamna Chiajna…

  22. 22 nic
    Noiembrie 2, 2012 la 15:52

    Casillas, eu observ o caracteristica veche la tine: ataci omul, nu persoana… tipic bolsevic, dar nu e o problema.

    Sper sa nu te dezamagesc dar eu nu dedic prea mult timp fotbalului romanesc si inca si mai putin timp dedic Stelei, nici vorba s-a astept vreun esesc al acesteia.

    Urmaresc Premier league (unde Manure e din ce in ce mai greu de suportat cu ipocritii sai de la fundasi cotonogari la atacanti plonjori in careu, plus ipocritul enervant nr. 1. Sir Alex, – Maurinio e copil neviunovat pe langa Ferguson)… E prea frumos campionatul englez sau cel spaniol, sau cel argentinian (desi am avut o mare dezamagire duminica trecuta in cel mai mare derby din lume) ca sa mai astept isprravile unor echipe neinteresante pt mine.

  23. Noiembrie 2, 2012 la 17:59

    Bai, Nic, dar ai dat iama-n blogul asta ca vaca la lucerna si Ungueanu la parfumuri fine pe banii statului! 😆

    Cat despre Premier League…. M-am vazut zilele trecute cu un vechi prieten. Omul a fost in Indonezia cu sotia. Cica aia de pe-acolo, localnicii, numai la englezi se uitau. Cam ca tine, asa… 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Virgil pe AȘADAR…
Ovidiu pe AȘADAR…
Dawson pe DRUM LIBER SPRE TITLU?
Dawson pe DRUM LIBER SPRE TITLU?
Ovidiu pe DRUM LIBER SPRE TITLU?

%d blogeri au apreciat asta: