23
Oct
12

DE-ALE GURULUI…


Din depărtări, gurul e pus pe falimentat pe ultimii mohicani rămași pe site-ul analfabet. Păi, bine, bre, pe frații tăi?…

Etapă de etapă el dă pronosticuri, menite a-i îmbărbăta pe mândrii purtători ai tricourilor cu cruce vișinie. Bineînțeles, pronosticurile sunt la fel de exacte ca prezicerile Mamei Omida, iar comentariile l-ar face gelos până și pe Domnu` Dan. Agera-i privire depistează matrapazlâcurile ciocoilor și anunță apropiata victorie a poporului. A poporului corsican.

Astfel, la meciul CFR-Viitorul, el l-a dat în vileag pe Pászkány: ”Arpiko a ajuns si el sa inteleaga ca este mai mare daraua decit ocaua si se intreaba deja cit il va costa arbitrajul de azi daca a fost nevoie sa intervina si la meciul cu Bistrita.” Ați priceput, nu? Maleficul bozgor nu poate învinge decât îndesând euroii în jambierele fluiericilor… Pronostic: X. Adică primul chix… E drept, ar fi fost culmea să prevadă 2-ul…

Ceahlăul – Gaz Metan, pronostic 1. Punct ochit, punct lovit.

Rapid – FC Brașov. Ei, aici aflăm că suflarea rapidistă de la Antipozi așteaptă să scape de Surdu, Goga și Bilașco, pentru a vedea la lucru ”atacul Ionita- Iliescu secondat de Pancu- Ciolacu”. Quartet minune care ” ar putea sa devina cea mai eficace arma a Rapidului”. Drept care pronosticul nu poate fi decât ” un scor simplu si logic: 1- 0, dupa o partida cu un sfert de ora de fotbal”. Alt chix…

Dinamo – Bistrița. Ha, nimic nu-i scapă Haltonei! ”Nae Manea declara dupa partida jucata in Giulesti ca arbitrajul i s-a parut “dubios” si “partinitor”.” Ei, na!  După ce a fost furat mai rău ca-n Giulești (uite că se poate și așa ceva…), cu CFR și cu Pandurii, vijilentu` știe tot: ”Acum, inainte de partida din groapa, pot sa pun pariu ca Nae ar fi dispus sa spuna ca arbitrajul din Giulesti a fost cel mai corect din toata cariera lui de antrenor”. Alt pariu pierdut… ” Oaspetii vor fi luati cu fulgi cu tot … Protestele lui Nae vor fi consemnate in ziarul de a doua zi si vor fi uitate pina duminica. Pronostic: 1” Ce-a fost, ați văzut. Alt chix al Mafaldei…

Oțelul – Astra, pronostic x. Idem, chix…

Petrolul – Drobeta, ” ma abtin de la pronostic”. Ei, așa da! Au scăpat corsicanii de alt chix.

FC Vaslui- Universitatea Cluj. Meci cu un singur rezultat posibil, ghicit, surprinzător și de fanul cuplului Pancu-Ciolacu: 1.

Pandurii Tg Jiu- Steaua. Bineînțeles, aici delirul e total: ” ...partida de mare atractie in ziare. Meciul a fost insa rezolvat inainte de a incepe prin declaratiile lui Becali, cel care afirma ca vrea sa cumpere mai multi panduri. Tot ce lipseste este clasicul “Grig, tu sa fii cuminte ca de la vara…”. La finalul partidei, ni se va explica pe indelete ca asta este nivelul echipei din Tg Jiu, ca a fost si un program favorabil care a ajutat echipa sa se cocoate in capul mesei, ca baietii s-au mobilizat exemplar si ca, si asa, situatia in clasament este mai mult decit multumitoare. Nimeni nu va incerca sa explice cum de aceiasi baieti “mobilizati exemplar” au mincat pamintul si au reusit sa cistige cu CFR...” Și un pronostic ce se vrea ironic: 2. Uite că nu fuse așa…

La ultimul meci, Iași-Chiajna, unde maistru` se-ncumetă la un 1x, alt chix…

Să recapitulăm: 2 din 9. Sau din 8, că la Petrolul a zis pas… Mergeți pe mâna ghiocului din suburbiile Melbourne-ului și, parafrazându-l pe maistru, ”pot să pun pariu” că veți rămâne-n fundu` gol…

Ni se promite că ”Partida restanta Dinamo- Rapid va avea propria avancronica ce va fi publicata pe site in cursul zilei de simbata, dupa ce vom vedea la lucru cele doua combatante”.  Șocul brașovean și revenirea în prim plan a celui numit ”mantaua de vreme rea”, Marian Bau-bau Rada, trec în plan secund divagațiile haustralianului pe marginea  derby-ului celor două echipe sărmane. Prilej perfect de a ne prezenta un ghiveci de ”postul mare al Rapidului”, cu Bergodi, Hizo, Șumudică, Andone, Sabău, dar fără junior. Bineînțeles, nu putea lipsi hazlia declarație a noului vechi antrenor: ” In Ghencea au invins doar trei antrenori: Mircea Lucescu, Hizo si eu”. Și, ca să vă scutesc de diareea verbală a maistrului pronosticurilor chixoase, vă mai redau doar rândurile referitoare la pariuri – omul pare chitit pe pierdut… Așadar, ” pariem ca la meciul cu Universitatea Cluj vom avea doi accidentati care nu vor mai putea fi recuperati in timp util pentru ultimele doua etape. Mai pariem ca la meciul cu Gaz Metan ne vom alege cu un cartonas rosu si cel putin un galben care vor scoate din circulatie jucatorii respectivi pentru deplasarea la Piatra Neamt din ultima etapa. Ne mai asteptam ca linia de atac in meciul de la Piatra Neamt sa fie Ionita- Ciolacu”. Motivul? ”… intrucit multi jucatori vor fi obositi dupa un sezon “lung si greu” in care au luptat din rasputeri pe stadioanele Europei si n-au avut absolut nici o pauza din partea nationalei lui Piturca.” Iaca, bre, că omu` o dă pe persiflări… Dar își revine repede, trecând la o temă dragă lui: ” Marian Rada ar face bine sa tina minte numarul de telefon al lui Marius Sumudica”. Ehei, Haltonei  i-o fi dor de schimonoseli și plonjoane pe ”iarba fermecată”, de flegme-mbibată…

TOT PE DOS…

Aseară, așa cum am prevăzut, câinii au jumulit mierlele. După tot felul de îndemnuri sforăitoare la câștigat trofee, bietul Pancone pare trezit la realitate: ” Un lucru este cert, nu ne mai iese absolut nimic. Sîntem cu moralul la pămînt în acest moment… eu, unul, nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Simt că planeta se scufundă.” Și, în premieră, marele adevăr răsună și din gura unui rapidist: ” ÎN FIECARE AN NE PROPUNEM SĂ LUĂM CAMPIONATUL, DAR NE CHINUIM MECI DE MECI.” Pentru că, în esență, ăsta e Rapidul: doar gura e de ei… A, și să nu uităm și de cealaltă caracteristică de bază. Vorba lui MM: ”Dacă se dădea un punct pentru fiecare memoriu făcut, ei erau campioni...” Așteptăm cu nerăbdare jalbele LSR, Romani Criss etc. Motive sunt. Zotta a dat tonul: ”Balaj ne-a tocat tot meciul! Ne-a terminat!” Clar, altă persona non grata în Giulești. Tranc, jalba! Da` de bannerele ăla nu se sesizează ONU? Nu intervine NATO? Cum, care bannere? ”Mareşale Antonescu, românii adevăraţi nu te vor uita”, „Duşmanii voştri nr. 1 limba română şi săpunul”, „Mai mult săpun mai puţin parfum”

Dar derby-ul necăjiților are și partea lui veselă: declarațiile canidelor. Victoria împotriva neputincioșilor lui Ghiță i-a resuscitat pe cei pe care-i credeam muribunzi. Certamente, signor Bonetti ia și de data asta coronița cu declarații de un umor nebun. Deh, iar fu o grande partita… Drept care panglicile îi țâșnesc din nări mai ceva ca artificiile de Revelion: ”această echipă are o filozofie de joc, un suflet și vom continua să arătăm fotbal.. Putem bate și Steaua dacă jucăm la această intensitate, că doar nu e Real Madrid sau Barcelona, e o echipă de bătut.” Bre, aici are dreptate, da` o fi Steaua mai bună ca Bistrița?… Oricum, finalul e grandios, ca o partita: ”Când Dinamo joacă bine, poate bate pe oricine”. În românește chiar rimează, dar… aici e buba. Când?

Vă era dor de Borcea? Hop și el: ”Dinamo nu are cum să piardă în fața Stelei… eu zic că avem șanse la titlu”. Bre, Cristi, iar i-ai luat ghiocu` Haltonei?

Alexe e euforic: ”… sperăm să ne revenim acum cu încă o victorie, cu Ceahlăul… o să sper până în ultima clipă la titlu… dacă batem Steaua, ne vom apropia mai mult de primele locuri...”.

Dar, parcă gelos pe coronița allenatore-ului, Cătălin Munteanu scoate și el o perlă: ”momentan trebuie să ne păstrăm forma în care ne aflăm și să fructificăm această pasă bună”.  Adââââânc!

Anunțuri

10 Responses to “DE-ALE GURULUI…”


  1. 1 Sam Murray
    Octombrie 23, 2012 la 14:51

    Strict autentic, de pe site-ul comic…

    – Sper sa vina bergodi si sa-l lase sa faca o echipa.

    – Eu sper sa nu vina,cand era la iasi a murit cu noi de gat ca sa duca steaua in europa league

    – Trebuia sa stea capra, nu?

    – Nu sa stea capra,dar mie nu mi-a placut ca s-a dus apoi la steaua,ceea ce ma face sa cred ca a fost inteles dinainte cu becali „bah ii incurci pastia si te iau la steaua,vino tata la steaua”. Plus declaratii de genul „cel mai mare club etc”

    – Daca eram si noi o echipa mare ne pissam cu jet puternic pe „marea echipa” a Iasiului. Te urcai peste ei .. le dadeai un 3-0 scurt de la pauza si mergeai in Europa…Hai sa nu cautam mai cautam scuze ca devenim penibi…suntem mici si tre sa ne vedem lungul nasului !

    – Sper sa nu fiu injurat de tot forumul.
    1. Pai si care e cel mai mare club din Romania? Cine-ti mai umple un stadion de 50K de locuri?
    2. Normal ca a fost inteles cu ciobanul, da’ ciobanul e om de cuvant. De aia sunt avantajati spurcatii mereu, ca face ceea ce promite. Copos in schimb, daca zice ca-ti da ceva pt un favor, incepe si o da la cotita cand vine vremea platii.

    – 1.Cel mai mare club din Romania e Rapid,daca am fi si noi mediatizati cum e steaua am umple si noi stadioane

    Vedeți, bre, de ce îi mediatizez eu? Să umple și ei stadioanele! 😉 😆 😀

  2. 2 Cloudy Bay
    Octombrie 23, 2012 la 15:09

    Pai matale ii mediatizezi pt ca ai mult timp liber si nimic mai bun de facut. Asta e pasiunea lui nea Tosh, Rapidul, scrie mai mult despre Rapid si despre rapidisti decat despre echipa pe care, cica, o simpatizeaza (Dinamo, evident 😉 ).

  3. 3 Casillas
    Octombrie 24, 2012 la 08:45

    Loool, Sam trebuie sa ai nervii foarte tari sa citesti cu atata consecventa aberatiile corsicanilor 🙂 Insa chestia aia cu „iarba fermecata de flegme imbibata” e de colectie, descrie perfect spiritul Rapidului 😉

  4. 4 Sam Murray
    Octombrie 24, 2012 la 10:35

    Casillas, maifrendule, fiecare are modul lui de a se distra. Pentru mine nimic nu e mai amuzant decât să-l ascult pe Domnu` Dan, acest Mesia care va duce Rumânica pe ale mai înalte culmi ale etc., să mă delectez cu nemuritoarea muzică de la Taraf TV (nemuritoare, că nu se găsește nimeni să le dea cu ceva-n cap…) și, bineînțeles, să-mi îmbogățesc orizontul spiritual și, mai ales, cultural lecturând forumul păstorit de Haltona, care e tăticu` lor…
    Și, mai presus de orice, păstrez speranța că, mediatizându-i, voi face să se umple stadioanele mapamondului pentru a-i urmări pe alde Ioniță & co. Cika-laka, ciki-cea! Și un bonus, pen` că ești de-ai noștri:

  5. 5 Casillas
    Octombrie 24, 2012 la 10:58

    La Cloudy Bay au si vinuri „sexi” ? 🙂

  6. 6 Sam Murray
    Octombrie 24, 2012 la 11:07

    Acu` nu-l mai zgândări, că iar se dezlănțuie… Și-l întrerupi de la brain-storming-ul cu camarazii de sub flamura cu roată și pene…

  7. 7 RG
    Octombrie 24, 2012 la 13:16

    „Oțelul – Astra, pronostic 1. Idem, chix…”

    Blea Toshiro, chix ai dat matale …

  8. 8 Sam Murray
    Octombrie 24, 2012 la 13:33

    Nu, bre, chix a dat întâistătătorul forumului vostru. Mie mi-a scăpat deștu`… 🙂
    Da-mi place solidaritatea corsicană… 😉

  9. 9 jalabert
    Octombrie 24, 2012 la 14:30

    rg, tovarasul sef altona stie ca umbli pe site-ul dusmanului?

  10. 10 Sam Murray
    Octombrie 24, 2012 la 15:01

    Lasă-l, bre, că el e ochiul și timpanul corsicanilor… 😉 În caz de ceva, după cum vezi, veștejește cu mânie proletară… 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Comentarii recente

Sam Murray pe VIKTORIA ECHIPEI
Unlucky pe VISE, VISE…
Dawson pe VIKTORIA ECHIPEI
Sam Murray pe VIKTORIA ECHIPEI
Dawson pe VIKTORIA ECHIPEI

FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: