12
Iul
12

PERIPLU TRANSILVAN VII


Dezamăgirea cea mai mare la Târgu Mureș a fost Cetatea. După ce văzusem Sighișoara și Alba Iulia, mă așteptam la ceva asemănător. Nici pe departe… Așa-zisa cetate e foarte mică, iar zidul exterior adăpostește un conglomerat de clădiri părăginite, cu aspect de depozite, și spații mai mult sau mai puțin verzi, de pe care nu lipsesc niște gherete de unde, presupun, vizitatorii pot cumpăra fleacuri, ceva de ronțăit sau de băut. Asta la sfârșit de săptămână, probabil. Dacă mai e cineva care nu e prezent la ”Vichend” (pronunția lui ”weekend”, auzită de la un taximetrist), un complex de agrement de care mureșenii sunt foarte mândri…. Așadar, dincolo de intrarea de sub un frumos turn medieval, o harababură de nedescris, în mijlocul căreia se detașează un podium unde s-ar organiza zilele târgumureșene. Cine știe, poate că vor avea și aici loc lucrări de reamenajare…

Nici cu biserica reformată din Cetate n-am avut noroc. Abia urcasem scările, după ce am trecut pe poartă, când ne-a oprit o mașteră cu un măturoi în mână. Logic, am fost abordați în ungurește, iar vorbele respective nu figurau în subțirele meu vocabular, într-o continuă deteriorare. Am bâiguit un ”Sajnálom, nem értem” și ni s-a spus în românește că se face curățenie, pentru nu știu ce ceremonie. Așa că ne-am mai plimbat pe străduțele din jur, încercând să păcălim dogoarea de afară la umbra copacilor și apelând la omniprezentul ajutor al bericii. Nici la grădina zoologică n-am mai ajuns… Dar am avut parte de o masă pe cinste la unul din restaurantele de pe lângă Parcul Trandafirilor. A fost cel mai bun platou cald pe care l-am mâncat vreodată, din care s-au detașat scăricica afumată și niște cârnăciori picanți.

Seara, pe când ne retrăsesem în cameră și urmăream un film, au izbucnit explozii puternice, iar cerul s-a luminat. Un tir de artificii căruia am încercat să-i găsim motivație. Am concluzionat că o fi fost în cinstea numirii primarului Florea în conducerea PDL. Sau, mai știi, s-or fi bucurat localnicii că scapă de noi…

A doua zi am plecat cu autobuzul la Turda. Turda Veche, mai precis, nu cea nouă, cu blocuri și alte alea. Drum bun, cu peisaje frumoase, care a durat vreo oră și jumătate. În sfârșit, un hotel pe placul meu, cu un nume cam caraghios, însă: ”Castelul Prințul Vânător”. Trebuie să vă spun că intrasem la idei când am văzut că taxiul o ia pe o străduță îngustă cu sens unic. Ce naiba, parcă arăta altfel pe net… Da, ăsta a fost singurul lucru de reproșat hotelului: locul unde fusese ridicat. O asemenea construcție merita  un alt plasament. Bre, locul e, pe alocuri, kitsch-os, dar, zău, tare mi-a plăcut …

Aspectul medieval e dat de placajele de blocuri de piatră și cărămizi, de turnuri și turnulețe și o combinație uluitoare de piatră și lemn, un amestec de arhitectură vestică, mediteraneană, cu elemente ce amintesc de cabanele de lemn din munții noștri. Mobilierul era și el amestecat – fotolii și banchete în piele sau stofă, scaune masive din lemn, din fier forjat sau metal, tot felul de elemente care să sugereze evul mediu: platoșe, armuri, scuturi, arme, statuete.

Și verdeață, multă verdeață. Micul dejun l-am luat pe terasa acoperită, bine aerisită, iar la prânz am urcat într-un foișor în care predomina lemnul sculptat. Ah, iar preparatele vânătorești au fost de nota 10! Mai era încă un restaurant, în stil vânătoresc, cu piei de animale și arme împodobind pereții.
Camera în care ne-am cazat era înaltă, trona un plat cu schelet metalic, iar lângă el se afla o canapea de piele în fața căreia era o măsuță cu blatul de lemen sprijinit pe fier forjat. Aceeași combinație de zid, piatră, lemn și fier forjat, ca pretutindeni. Dezamăgitoare baia, mult prea înghesuită, iar abundența de piatră de pe ziduri o făceau întunecoasă. Dar dotările erau la înălțime.

Centrul orașului e mic, dar cochet și curat, tipic transilvănean. Obiectivele importante sunt bisericile, câteva monumente și… ceea ce ar fi trebuit să fie Casa de Cultură, al cărei schelet neterminat așteaptă zadarnic de peste 20 de ani să i se dea o întrebuințare. Clădirea masivă e total abandonată și, parcă ironic, pe frontispiciul ei tronează un banner pe care scrie: ”Primăria municipiului Turda, aproape de voi”… În schimb, au existat bani să se construiască o clădire cubică, un mall, care să urâțească, să obtureze ansamblul clădirilor care alcătuiesc centrul orașului…  Casa de Cultură e, așadar, menită ruinei, ajungând adăpost pentru vagabonzi și câini. Nici aici nu lipsește îndemnul ”Pleacă din Ghencea!”, adresat euro-panglicarului.

Biserica Reformată-Calvină era închisă, dar turnul cu ceas domina semeț zona. Lângă biserică, așa-numitul Palat Princiar, o clădire cam urâțică, astăzi muzeu de istorie a orașului. Dar ghidul care ne-a însoțit a fost la înălțime, povestindu-ne multe lucruri interesante. Fără explicațiile lui nu știu dacă am fi fost atât de impresionați. De cealaltă parte a străzii se află Catedrala Ortodoxă, ridicată după Unire, în amintirea lui Mihai Viteazul. Construcție impozantă, cu un interior strălucitor. M-am mirat să văd în stânga intrării portretul regelui Carol al II-lea. Am aflat că, sub regimul comunist, pictura fusese acoperită, fiind restaurată ulterior. În fața Catedralei se află Monumentul Eroilor Aviatori, închinat celor căzuți în luptele pentru eliberarea orașului, în septembrie 1944. Un monument simplu, dar impresionant: un vultur care ține în ghiare o spadă, pe un piedestal din bolovani de piatră. Nu departe, în fața poștei, se află o lespede romană pe care se menționează ”Potaissa”, numele castrului roman aflat pe locurile Turdei de azi. E vorba de un așa numit ”miliarium”, o bornă kilometrică, care are jos indicația MPX, respectiv o mie (M) de pași (P) înmulțiți cu 10 (X). Am găsit și calculul corespunzător: un pas roman este egal cu 1,48 m, deci e vorba de 14.800 de metri până la Potaissa, numărătoarea începând de la Aiton, o comună din județul Cluj, pe unde trecea un drum roman. Mai în spate un bust al lui Eminescu, aproape efeminat. După care apare monstruozitatea de mall, care acoperă vederii frumoasele clădiri ce adăpostesc sediul BCR și Primăria, precum și parcul de lângă ele, cu monumentul dr. Ioan Rațiu, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania. Nepotul său, Augustin, este tatăl omului politic în care unii dintre noi și-au pus speranțele în anii de după 1990…

În partea cealaltă a centrului orașului se află statuia lui Avram Iancu, iar în stânga ei Judecătoria, sobră, în raport cu celelalte clădiri, zugrăvite în culori pastelate. În spatele statuii se află biserica romano-catolică, o clădire cam urîtă, mai ales că nu știu de ce îi lipsește turnul cu clopotniță, fapt pentru care nici nu mi-am dat seama inițial ce este acolo. Mare și bloncoasă, ea blochează vederea spre frumoasa clădire a teatrului, dar nu îi putem imputa acest lucru lăcașului de cult, având în vedere că, probabil, e prima clădire ridicată în zonă, datând din secolul al XV-lea…

Dar Turda avea să-mi dezvăluie cea mai spectaculoasă parte a sa abia a doua zi…

Anunțuri

0 Responses to “PERIPLU TRANSILVAN VII”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: