11
Iun
12

O NOAPTE FURTUNOASĂ


Ei, a fost o noapte furtunoasă. Mda, furtună-ntr-un pahar cu apă. S-au dus și alegerile astea…

Iar am zis pas votului. Ce să fac, dacă nu-mi mai inspiră niciunul încredere. Știu, o să-mi amintiți vorba aia cu ”The ballot is stronger than the bullet”, dar vă las pe voi cu gloanțele și cu votul. Cred că aș regreta mai mult dacă omul votat de mine și ales m-ar dezamăgi… Oricum, la ora actuală, nu văd absolut nicio personalitate care să se detașeze de ceilalți prin ceva care să mă facă suporterul său. Așa că, fiind duminică, am preferat o plimbare în parc, cu micii și bericile reci, la noul meu loc preferat…

Acu`, sincer să fiu, mi-ar fi plăcut ca alegerile astea să dureze mai mult, câțiva ani dacă se poate. Nu de alta, da` tare bine a fost fără mutra lu` GgB…

Am urmărit, totuși, rezultatele. Surprize puține. Nu mă așteptam ca Olguța să câștige la Craiova, că doar nu era concurs de Miss Oltenia. Iar apariția în tricoul Universității mi s-a părut penibilă. Cred că oltenii așteaptă altceva mai mult decât ”Justice for Craiova”…

Nu m-am așteptat ca războiul negoițian să fie câștigat de banditul RIN, chiar dacă eticheta i se potrivește la fel de bine și lui Liviu. Iar diferența anunțată mi se pare uluitoare.

La Cluj e cea mai interesantă situație. Uite Boc, nu e Boc! Deh, mic cum e, e greu să-l vezi din prima… Totuși, e incredibil cât tupeu are mogâldeața, mă așteptam să dispară din ochii noștri după exhibiția nereușită de la Palatul Victoria. Acu`, ce să zic, or ști ei, clujenii, ce și cum. Deși, dacă ne gândim bine, pedeliștii au un cuib tare acolo, bine organizat, cu grupul media al lui Árpi activ și eficient. Ori, buna organizare pe linie de partid e adesea cheia problemei…

Așa cum m-am așteptat, marele câștigător e domnu` Dan. În buna tradiție Gavra-Vadim-Băsescu, DD a dus prostirea vulgului aproape de perfecțiune. Mulți îl consideră un idiot fanfaron, dar eu am altă părere. Omul e isteț și a sesizat perfect punctele sensibile ale românilor, discursul său amalgamând aproape fabulos texte cu iz becalic și lozinci pur comuniste. Iar asta prinde teribil la masele flămânde și imbecilizate de aceste două decenii tulburi. Partidul bâlbâit (cum altfel să-i zici unuia cu inițialele PP-DD?) a obținut între 8 și 10% după ce zice media. Nu și după guralivul postului ”senzațional”. El anunță ”victoria poporului” și se așteaptă ca numărătoarea să arate un scor superior, 20-21%! Bineînțeles, declarațiile post-vot au fost în nota obișnuită: ”Am avut foarte multe piedici, mai multe decat ne asteptam. .. Multi oameni ai nostri au fost ademeniti sau amenintati. Au fost milioane de oameni de partea noastra. … tot ce se intampla in alegerile locale se multiplica cu patru in alegerile parlamentare. … … prezenta uriasa la vot de azi se datoreaza publicului nostru… mega-ciocoiul Traian Basescu a cazut cu tot cu PDL… poporul roman le-a dat un vot peste bot ciocoilor. Am reusit sa invingem intr-o multime de localitati. De la Rosia Montana, unde vom lua aurul inapoi, pana la Pechea. ” Ar părea o logoree incontinentă, dar mie-mi sună mai mult a bălmăjeli ca ale Mamei Omida, cu mare trecere pe la o parte însemnată a populației… Fanilor săi, adunați în curtea ”televiziunii poporului” (turmentat…), „o manifestare spontană, în care s-a sărbătorit victoria„, domnu` Dan le-a  dezvăluit (în spiritul senzaționalului care e trade-mark-ul său…): ” Au fost mii si mii de fraude. Alegerile parlamentare sa ne aduca inaintea USL. Azi, prin vot, am reusit sa imi recastig postul de moderator. De maine, cei din CNA nu vor avea curajul sa mai faca nimic...” Concluzia, aruncată în disprețul unora ca mine, e halucinantă: ” Am eliberat 500 de localitati de ciocoi. Am animat scena politica si o sa o OTV-izam.” Ei, da, asta mai lipsește – OTV-izarea politicii. Că deja am avut parte de păruieli, de împușcături, de o încercare de auto-incendiere, de peșcheșuri electorale și alte alea. Și asta în anul în care comemorăm centenarul morții lui Caragiale…

Anunțuri

56 Responses to “O NOAPTE FURTUNOASĂ”


  1. Iunie 11, 2012 la 13:15

    I heart Olguta! Doar ca acum tre’ sa se mute Solomon la Medeleni! 😀

  2. 2 Carmine Galante
    Iunie 12, 2012 la 05:29

    Si D-na Udrea unde se muta? 🙂

    dawson, iti place Roberta? 😉

    oare e cineva pe acest blog care sa-l fi votat pe DD?

  3. 3 Sam Murray
    Iunie 12, 2012 la 08:32

    DD? Nu ne insulta inteligența… Cred că nici măcar pe fzr n-au existat de-ăștia… 😆 Dar omul e fabulos, cred că un film despre el ar fi… senzațional. 😉

  4. 4 jeromelebanner
    Iunie 12, 2012 la 09:08

    Ca veni vorba, hai curaj, spuneti aici unde ati pus stampila

  5. Iunie 12, 2012 la 09:33

    Haha, chiar asa ar trebui sa se numeasca, „Un film senzational”. 😀

    Udrea? La Plescoi, unde altundeva? 😉

    Imi place si Roberta, chiar asa cata s-a facut de-un timp incoace. Problema e ca se zvoneste ca si ei i-ar placea alde Olguta, Udrea… 😆

  6. Iunie 12, 2012 la 10:02

    @JL
    Oprescu, Frumosu (PNL) la sector, in rest USL peste tot.

  7. 7 Sam Murray
    Iunie 12, 2012 la 10:22

    Și eu care credeam că ai muiat ștampila-n portocaliu… 😆 😆 😆

  8. 8 Ovidiu
    Iunie 12, 2012 la 11:49

    cel putin la Ploiesti, portocaliii au inverzit 😀

  9. 9 Sam Murray
    Iunie 12, 2012 la 12:05

    Cum, bre, au trecut la ecologiști?!?

  10. Iunie 12, 2012 la 12:19

    Pai peste tot au inverzit, iar prin unele locuri s-au camuflat prin aliante. 😀

  11. 11 Anto
    Iunie 12, 2012 la 12:34

    Aia cu camuflajul mi s-a parut o chestie fara rost, poate chiar o greseala. In cel mai bun caz pentru ei, ce-au luat pe mere au dat pe pere.

  12. 12 Sam Murray
    Iunie 12, 2012 la 12:41

    Tu nu observi că toți, dar absolut toți, cei care ajung undeva, sus, se transformă brusc în autiști. Ei trăiesc într-o lume a lor, imaginatră, și se chinuie să ne convingă că e reală, iar ei sunt spuma. Boc, Oltean, Anastase și alții ca ei…
    O mai ții minte pe-aia cu ”ciocu` mic`? Pe unde i-o flutura peruca?

  13. 13 Ovidiu
    Iunie 12, 2012 la 14:18

    Rezultate oficiale Ploiesti: Badescu 49.696 voturi. Volosevici: 48.054 voturi

  14. Iunie 13, 2012 la 11:38

    Eu am votat la satul de domiciliu. La primar pe toti 4 candidatii. La consiliul local un pesedist, prima daca cand pun stampila pe fesenisti.
    La judet am votat fostii ureristi, acum independenti.
    Intrebare pentru capitalisti: Nicusor Dan nu era de votat ?

  15. 15 jeromelebanner
    Iunie 13, 2012 la 12:30

    Si e bine?

  16. 16 Tommy Lucchese
    Iunie 13, 2012 la 15:26

    Si eu m-am gandit ca un om cu printipii ca Sam Murray l-ar putea vota pe Nicusor Dan, macar sa nu mai aud vesnicele lametari ca „toti sunt la fel”, „nu am pe cine sa votez”, etc.

    Cum ar arata o lista de candidati care sa ii contina pe distinsii participanti de pe acest blog? Sam Murray la consiliul din Bucuresti, Lupul si Jerome la Ploiesti, si Shabalala consilierul lui Florea la Tg. Mures ?

  17. 17 Sam Murray
    Iunie 13, 2012 la 15:32

    Uite c-ai gândit greșit…

  18. 18 jeromelebanner
    Iunie 13, 2012 la 15:39

    De ce nu l-ai votat pe Nicusor, Sam?

  19. 19 Sam Murray
    Iunie 13, 2012 la 15:41

    Din același motiv pentru care nu i-am votat pe Iri, GgB sau doctorul Oprescu. Să-i voteze cei ce mai speră…

  20. 20 jeromelebanner
    Iunie 13, 2012 la 15:52

    De ce Nicusor ti-ar insela sperantele? Ca sa nu mai zic sa simpla alaturare de nume cu aialalti e urata

  21. 21 Tourettes Squadron
    Iunie 13, 2012 la 18:34

    Cati bucalezi l’or votat pa patron???

  22. 22 Sam Murray
    Iunie 13, 2012 la 19:57

    Nicușor Dan pare să fi fost candidatul minune, pen` că văd că se vorbește mult de el. Nu cunosc speța, așa că am întrebat și eu cum de se face că a luat 8-9% din voturi, dar n-a intrat în Consiliu. Bâlbâiții lu` Domnu` Dan Senzaționalu` au 7 (da, ați citit bine, ȘAPTE!!!) mandate. Explicația e simplă – nu toți simpatizanții lu` Nicușor au pus ștampila și la consilieri, așa că n-a strâns decât jum`ate din numărul de voturi pentru postul de primar…
    Pe Patron am înțeles că l-au votat 1,4%. Probabil zăbrăuțenii…

  23. Iunie 13, 2012 la 21:25

    M-ati innebunit cu Nicusor Dan asta! Ok, avea un proiect interesant luat punctual, dar ma indoiesc ca avea si puterea sa-l puna in aplicare. In plus, eu am votat cat se poate de politic, chiar daca e vorba de zona administrativa. Ce ma intereseaza in primul rand pe mine este sa scapam de jegurile portocalii definitiv si sa redresam situatia la nivelul intregii tari, iar multi dintre sustinatorii lui Nicusor Dan inca vad benefica pentru Romania epoca Basescu. Eu nu vreau o bara frumoasa, ci un gol urat!

  24. 24 Sam Murray
    Iunie 13, 2012 la 21:45

    Dawson, aici ajungem la o veșnică discuție pe care o am cu prieteni sau colegi: eu nu cred în puterea independenților. Fără sprijinul unui partid sunt rași urgent. Ideal ar fi ca un independent cu idei bune să convingă un partid să-l sprijine. Ori, aici intervine anticul ”do ut des”…

  25. 25 Anto
    Iunie 14, 2012 la 08:07

    Pai tocmai a dat de inteles Dawson, ca nici macar Nicusor Dan nu ar fi (ramas) chiar independent, el urmand sa fie sprijinit de PDL. Ce m-a surprins pe mine, legat de acest baiat, este ca cea mai mare parte dintre cei ce l-au votat habar n-au cu ce se mananca alegerile astea, din moment ce nu l-au votat si la consiliu, unde ar fi intrat fara probleme daca aveau oleaca de minte (inclusiv el 😉 ).

  26. 26 Sam Murray
    Iunie 14, 2012 la 08:55

    Vezi, eu am scăpat de grija asta cu consiliul… Tare asta cu ”independentul” pur, dar cu spate PDL…

  27. 27 Anto
    Iunie 14, 2012 la 09:20

    @Dawson: „Eu nu vreau o bara frumoasa, ci un gol urat!”

    Ba mai bine o goala frumoasa! 😉

  28. 28 Sam Murray
    Iunie 14, 2012 la 09:43

    @ Ba mai bine o goala frumoasa!

    Bre, asta-i fraza zilei… 😆

  29. 29 jeromelebanner
    Iunie 14, 2012 la 10:26

    Asta cu Nicusor iepure pt. PDL este diversiune de sorginte iliesciana. in ceea ce priveste golul urat Dawson, o sa te saturi dupa alegeri de goluri. se dovedeste inca o data ca poporul roman are memorie scurta si btw, felicitari celor din tg. mures care au votat corect

  30. 30 Sam Murray
    Iunie 14, 2012 la 11:21

    E clar, ești fan Volo și fructul tău preferat e portocala…

  31. Iunie 14, 2012 la 11:37

    Sa, mai bine, Anto – o goala frumoasa evoluand la bara.

    @JLo
    N-am zis ca-i iepure, ci ca destui papagali portocalii s-au dat cu el acum sa arate ca ce cacat-ecologisti anti-politicianisti sunt ei, din aia care pun egal intre cele doua forte, pana mai deunazi, egale.

  32. Iunie 14, 2012 la 12:03

    Aoleu, maitre Tosh, nu cumva te credeau rapizii, cu ceva timp in urma, un smecher PDL de pe la… Ploiesti? 😆

  33. 34 Sam Murray
    Iunie 14, 2012 la 12:12

    Parcă n-ai ști ce imaginație bogată au corsicanii…

  34. 35 Shab
    Iunie 14, 2012 la 12:27

    Care sunt aia, jl?

  35. Iunie 14, 2012 la 13:27

    Voi, bre, Shab, de l-ati votat pe pedeu. Banuiesc ca asta inseamna corect la el. Desi eu sunt convins ca Florea a iesit ca le-a placut oamenilor ce-a facut pentru oras, nu c-ar fi indragostiti de basei.

  36. 37 Shab
    Iunie 14, 2012 la 14:04

    Eu nu am fost la vot, dar daca as fi fost, as fi votat cu Florea pt motivele deja enuntate.

  37. 38 Nic
    Iunie 14, 2012 la 15:05

    O fi Nicusotr Dan legat de pdl, cum vad ca se afirma pe aici, desi nu am imteles care ar fi argumentele (chiar sunt curios sa le aud).

    Dar hai sa fim seriosi: USL este doar o aripa a sinistrului fsn, tot de iliescu si comunisti se trag. Basecu si ai sai sunt doar o alta aripa a feseneului, iar pnl=ul ste chintesenta tradarii si minciunii.. asta sunt liberalii romani de 70 de ani incoace, cu f putine exceptii: niste tradatori arivisti si cu gura mare care se combina cu oricine pt ciolan… de la Guta Tatarascu pana la Antonescu (Crin), trecand prin Campeanu si Valeriu Stoica asta au fost si asta au ramas.

    Zilele acestea se implinesc 22 de ani de la grozaviile din Bucuresti, 13-15 Iunie 1990. Cine uita nu merita

  38. 39 jeromelebanner
    Iunie 14, 2012 la 15:08

    Aia sunt, shab

  39. Iunie 14, 2012 la 23:09

    Nu am zis ca e legat de PDL, ci ca multi dintre sustinatorii lui provin din randurile simpatizantilor pedei, cel putin ca mod de exprimare politica – mi-am dat seama din felul in care pun problema. Asta m-a deranjat: in momentul de fata ori iti bagi picioarele de tot, ori, daca te implici, te implici de partea USL si atat, ca-i singura formatiune capabila sa dreaga magaria aia cu retroactivitatea si cu CC aservita mizeriei care indeplineste inca functia de Presedinte al Romaniei. Zilele trecute, dupa ce am postat aici ca boul de Lazescu de la TVR va zbura, la foarte putin timp dupa chiar asta se intampla. Am curajul sa spun ca multe dintre jegurile pediste care au furat cu sute de maini deodata fiecare, vorba lui Badea, vor raspunde si vor returna tot, intr-un fel sau altul. Iar de imbecilii care chiar nu inteleg ca scursurile portocalii sunt cel mai mare rau care i s-a intamplat tarii asteia din ’46 incoace, o sa ma leg eu cu mijloacele de care dispun. Eu si altii ca mine. Si suntem destui, si suntem puternici si pregatiti, nu ca loazele pupinbasiste cu pretentii de creatori.
    I-am detestat dintotdeauna pe sfertodoctii astia adunati in jurul lui Basescu, iar in 2004 am avut mari reticente fata de alianta DA. N-a trecut prea mult si mi s-a confirmat. Chiar si-asa, am facut prostia sa fiu pornit in continuare catre aripa pe care o credeam dura de stanga (PSD) – nu, niciodata nu le voi recunoaste cameleonilor asa-zisa orientare de (centru) dreapta! e o miselie! – si mi-am pus stampila pe Basescu in 2009, sperand ca se va potoli si crezand sincer ca sustinerea lui Geoana propusa de Antonescu e o tampenie politica. Dar nu, el, Zeus, si-a condus lacheii catre nimicirea economica, sociala si morala a romanilor, care si-asa erau vai de mamaliga lor. Din clipa in care masurile deopotriva cretine, anticonstitutionale si hotomane mi-au afecat direct familia, i-am declarat razboi.
    Cam asta e situatia in Tara, Nic.

  40. 41 Anto
    Iunie 15, 2012 la 08:14

    Evident ca acel „corect” al lui Jerome inseamna sa votezi impotriva partidului lui Iliescu. In fond, axceste alegeri au fost, poate mai mult ca oricand, un „vot contra”, atat intr-un sens cat si in celalalt. Ca doar nu va veti fi inchipuit ca votantii PDL au facut-o din dragoste pentru „carmaci”. Si va mai spun ceva: cel putin de data aceasta ei nu vor regreta alegerea facuta. Pe cand ceilalti, nu se stie…

  41. 42 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 08:46

    De fapt, asta a fost soarta noastră în ultimii 23 de ani: am încercat să alegem răul mai mic. Eu am obosit și mă declar învins de hoardele care au putut să voteze un președinte ca Băsescu – de două ori! -, iar acum se-mbulzesc să-l impună pe Domnu` Dan… Mă întreb dacă va învăța cineva din grețosul circ pedelist de după înfrângere. Scenele de ieri sunt începutul unor mizerabile lupte intestine care, în mod normal, ar trimite PDL-ul pe urmele PNȚCD sau RM. Dar teamă mi-e că se vor găsi destui care să agite ideea partidului de dreapta care ne-a salvat de soarta Greciei…

  42. Iunie 15, 2012 la 08:50

    Asa, hai sa va dau un copy/paste, nu stiu daca am mai postat textul aici pe blog, dar este excelent:
    Sondajele arată că PDL se prăbuşeşte mai iute decât economia Greciei. O seamă de comentatori politici găsesc potrivit să afirme că ar fi un mare păcat dacă PDL nu ar intra în Parlament, că ar fi, vezi dumneata, o mare pierdere pentru democraţie, pentru zoologia politică şi pentru viitorime. Unii dintre aceşti comentatori pot fi lejer suspectaţi de mici blaturi cu partidul băsist, alţii se simt apăsaţi pe vezică de nevoia de a poza în democraţi de talk show. Prostii! Dispariţia PDL e o problemă de igienă.

    PDL nu e un partid, ci un fel de vas Petri în care prosperă o cultură de paraziţi. Să argumentăm:

    -În 2004 PD a intrat în parlament atârnat de PNL, în cadrul alianţei DA. Alianţa DA a trecut la guvernare nu pentru că ar fi câştigat alegerile (pe care nu le-a câştigat), ci pentru că Traian Băsescu a devenit preşedinte ( în condiţii care încă n-au fost lămurite, ca şi în 2009).

    – În 2005, PD îşi schimbă subit doctrina. Din partid de stânga, membru al Internaţionalei Socialiste, devine subit partid de hăt- dreapta. Foştii activişti PCR de rangurile 2 şi 3, politrucii de tot felul, desprinşi din FSN, descoperă în adâncul maţului chemarea dreptei. Totul se petrece peste noapte. Identitatea doctrinară, convingerile, totul se coteşte, oportun, pentru că în Europa se afla la putere dreapta. Iar PD se vrea la putere, mereu şi în orice condiţii.

    – În perioada următoare partidul alba-neagra trece la un program masiv de racolare. Primari, consilieri locali, parlamentari sunt înregimentaţi, mai de voie, mai de nevoie, în partidul care preia culoarea alianţei DA, devenind partidul portocaliu. De la portari la directori, în insituţiile de stat regula e clară: treci la portocaliu sau zbori.

    – Tăriceanu refuză să onoreze blatul convenit anterior şi nu demisionează pentru a-i ceda locul lui Stolojan, omul lui Băsescu. Stolojan împreună cu alţi băsişti din PNL (Pinalti, Boureanu, Flutur etc. – numai oameni de soi) formează un nou partid, PLD.

    – În 2008 PD ( devenit partid de dreapta, conservator, popular carevasăzică) fuzonează cu PLD şi devine PDL. Adică şi puţin conservator, şi oleacă liberal, că dă bine la pedigree. Până la acest moment partidul băsist reuşeşte să bifeze trei mari teritorii doctrinare. Lipsea, încă, verdele, zona ecologistă.

    – Guvernul Boc, al PDL, este demis prin moţiune de cenzură. Este înlocuit de guvernul Boc, al PDL, deşi în urma alegerilor, în Parlament exista o nouă majoritate. Noi racolări şi inventarea partidului traseiştilor: UNPR.

    – În condiţii extrem de suspecte, Băsescu obţine al doilea mandat de preşedinte. PDL rămâne la putere. Fostul ambasador la Paris, Baconschi, acuzat de fraudă în secţia de vot din cadrul ambasadei, devine ministru de externe.

    – 2012 – Proteste masive au loc în Piaţa Universităţii şi în restul ţării. PDL rămâne la putere.

    – 2012 – Emil Boc demisionează şi este înlocuit de Mihai Răzvan Ungureanu. PDL rămâne la putere.

    -2012 – Campanie electorală pentru alegerile locale. Portocaliul este de negăsit pe afişele electorale. Un adevărat partid-alba neagra. PDL participă la alegeri ascuns în tot felul de alianţe electorale, pretutindeni în ţară. În sfârşit, poate fi bifat şi verdele: PDL şi-a descoperit vocaţia ecologistă şi în campania electorală alege culoarea verde drept culoare simbol pentru alianţele încropite la nivel local.

    Acesta este partidul alba-neagra. Un partid lipsit de doctrină. De fapt este impropriu numit partid. PDL este o gaşcă mafiotă care are un singur obiectiv: jaful banului public. Pentru satisfacerea acestui obiectiv absolut orice este considerat îngăduit. Dacă PDL are vreun merit, atunci acest merit, care trebuie să-i fie recunoscut, este capacitatea extraordinară de a frauda. Inventarea, acum, la alegerile locale, a tot felul de alianţe locale obscure, camuflarea sub tot felul de culori, doar pentru a-şi ascunde identitatea reală ( nu cea doctrinară, că aşa ceva nu există), toate acestea demonstrează încă o dată că avem de a face cu partidul alba-neagra, partid care nu poate supravieţui decât din înşelăciune, decât în fraudă.

    Aşa că cei care deplâng posibila (dar puţin probabila) ieşire a PDL din Parlament ar face bine să tacă.
    Cam asta e cu papagalii portocalii.

  43. 44 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 09:25

    Trist este că, mai mult sau mai puțin, asemenea aspecte găsești cam la toate partidele. Nu știu cum se face, dar fotoliile alea dăunează grav sănătății mintale. Persoane obscure, șterse, fără pic de charismă ajung să se creadă buricul pământului. Ciocu` mic, că noi suntem la putere, zicea un astfel de specimen. Asta-i mână pe ei…

    Și, pentru că a trecut ceva vreme de atunci, să ne reamintim ce scriam în decembrie 2009… https://sammuraysports.wordpress.com/2009/12/07/un-fleac/

  44. 45 Filip
    Iunie 15, 2012 la 14:03

    Ăştia de jubilează pentru prăbuşirea PDL-ului nu-şi dau seama ce înseamnă pentru ţară ponderea pe care o preconizează USL. Abia atunci să vedeţi ce înseamnă dictatură şi corupţie generalizată. Uitaţi foarte repede unde se ajunsese în perioada 2002-2004, cu mai puţine premise decât astea care vor fi. Pentru sănătatea democraţiei ar fi foarte bine ca PDL să urce spre un măcar 22-23% în toamnă. Mă doare-n cur de ce au făcut şi, mai ales, mă doare-n cur de ce se spune că au făcut. Dacă PDL nu va fi întărit, prin orice mijloace, ce s-a întâmplat în ultimii 4-5 ani se va transforma într-o amintire frumoasă faţă de ce va întâmpla în următorii 4 ani. O să fie urgie în următorii 4 ani, fără frică, fără nicio presiune, cu toate Instituţiile şi Serviciile în mână, şi, mai ales,cu foame maximă. Nu-i normal ce se întâmplă, şi nu-i normal că nu se sezizează pericolul. Eu unul o să votez cu PDL, la fel cum am votat mereu cu PRM, numai şi numai pentru faptul că un echilibru, o contra-pondere e vitală. Prefer să votez cu PPDD, dar în niciun caz cu ăştia de la USL. S-a dovedit în ş-pe mii de cazuri că suntem suficient de nedezvoltaţi ca să eşuăm garantat, în condiţiile de concentrare a puterii, a unei majorităţi şi siguranţe absolute, pe toate planurile, care se prefigurează.

  45. 46 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 14:22

    Ca să nu ziceți că n-ați fost avertizați… Gata cu jubilatu`!!!
    Să facem totul pentru sănătatea democrației!
    Să punem umărul și votu-n urnă pentru măcar 22-23% ale PDL!
    Sau, dacă preferați, cu PRM sau PPDD.
    O contra-pondere e vitală: Vadim președinte! Domnu` Dan prim ministru!
    Gânduri în ziua în care ne gândim la cel născut acum 130 de ani…

  46. 47 jeromelebanner
    Iunie 15, 2012 la 15:38

    Sam, ai o scapare in biografia lui Eminescu (tot politrucii i-au dat un sut in fund, daca s-ar fi votat pt. o renta viagera in parlament poate ar fi fost scutit de neplacerile ulterioare)

    Filip, USL e suficient de struto-camila incat sa aiba o opozitie puternica din interior,in plus, ochiul critic al UE ii va face sa fure mai discret. Chiar nu avem nevoie in parlament de demoazele alea sau de specialistii lui Danut
    Dawson, ma mira faptul ca nu te sperie spectrul bascii lui iliescu (ganduri si pt. zilele in care ne gandim la cei care au murit acum 22 ani), al lui Felix silista continua pana maine dimineata

  47. 48 Cartman
    Iunie 15, 2012 la 15:48

    Ironiile tale’s ieftine, Toshiro…Filip are in mare parte dreptate, un echilibru trebuie sa existe, pentru ca, atunci cand doi se cearta, al treilea de obicei castiga. Faptul ca Romania e o tara de corupti si hoti nu mai e o noutate. Cei care cred ca o majoritate USL ar fi mai bine pt romani ori is naivi or prosti de’a dreptul. Astea fiind zise, n’as putea sa votez cu Vadim sau cu DDD nici in o mie de ani…Some dignity, man… 🙂

  48. 49 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 15:51

    J.L., nu-ți face probleme, nu uit eu așa ceva, numai că n-am auzit de comemorare la 123 de ani…

    În privința USL avem păreri asemănătoare, e o alianță care ar fi utilă și eficientă în alte țări, dar – vai! – nu la noi…
    Oricum, e posibil ca, sub ochiul ăla critic, să iasă ceva mai bun decât din precedentele alianțe – PNL+PDL, sau PDL+PSD.

  49. 50 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 15:56

    Bre, Kartmann, ție ți-o fi ușor să-i dai dreptate unuia care visează la 22-23% pentru alde Boc, Oltean, Udrea și Anastase. Acolo, departe, n-ajunge duhoarea… Echilibrul există deja, pentru că nimeni nu-și face iluzii asupra alianței USL. Hotărârile nu se vor mai lua ca-n Marea Adunare Națională a lu` nea Nicu, fiecare o să-și susțină părerile proprii și, sper, să se ajungă la o cale de mijloc benefică nouă. Iar, după ce se vor întări, se vor separa clar, fiecare cu linia lui.

  50. Iunie 15, 2012 la 16:03

    Am aruncat o geana pe la articolul din 2009. Ce diferenta de ton intre balacareala de atunci si discutiile de acum. 😉
    Irina Maxim, jurnalista care nu stie sa conjuge verbul „a fi”, pe unde-o mai… fi?

    @JL
    Nu ma sperie spectrul respectiv, este mult mai grav ce a facut Basescu.

  51. 52 jeromelebanner
    Iunie 15, 2012 la 16:10

    Eminescu
    @Sam, nu e vorba de 130 de ani rotunjiti, am inteles asta, nu sunt copil

    Gânduri în ziua în care ne gândim la cel [născut] acum 130 de ani…
    numai că n-am auzit de [comemorare]
    Does ring any bell? 🙂

  52. 53 Filip
    Iunie 15, 2012 la 16:22

    În 2004 am votat cu PRM, iar la alegerile trecute am votat cu UDMR. Acum votez ori cu PDL, ori cu domnu` Dan. Sunt mai sănătoşi pentru democraţie şi civilizaţie de un miliard de ori tot felul de clovni şi sceleraţi, decât hoardele nesătule de perverşi, studiaţi, traşi la indigo, fără absolut niciun scrupul.

    E mai în spirit european de o sută de ori ponderea de 10-12% pe care o are haznaua lui Diaconescu, decât turmele nesătule, la gulere albe, care stau în block-starturi.

    Ar trebui: a) coborât pragul, la 2%. b) interzisă dezertarea: îţi dai demisia din partid, după ce-ai fost ales, înseamnă că-ţi dai demisia din Parlament. Scurt.

    Un Parlament cu 65% USL nu poate avea nimic sanatos in el. Trebuie un minim 20% pentru PDL, plus un 6-7% ungurii, plus un 12-13% OTV-u, plus minorităţile. Trebuie lătrăi! Şi Serviciile trebuie date in corpore opoziţiei, fără nicio manevră şi fără vreun comentariu.

    Altfel, urmaşii ultimului ocupant stalinist al României + urmaşii lui Câmpeanu, Quintus, Amedeo Lăzărescu = Love! :mrgreen: La plăcintă înainte…

  53. 54 Ovidiu
    Iunie 15, 2012 la 18:02

    da, Filip, o contra pondere e vitala, sunt de acord cu asta. harta rosie a alegerilor locale trebuie sa ne puna pe ganduri. de vina pentru situatia asta sunt numai martorii lu’ Basescu. guvernanti mai lipsiti de scrupule decat astia n-am avut dupa ’89.

  54. 55 Sam Murray
    Iunie 15, 2012 la 20:19

    Bre, Îmi fac mea culpa… Acu` știu cu cine votez: Filip președinte!

  55. Iunie 15, 2012 la 21:05

    Hahahahahahahahaha! Tocmai, pragul electoral trebuie ridicat. Romania are nevoie de doua partide puternice opuse doctrinar, nu de partidulete de coltul blocului. Poate singurul avantaj pe care l-a avut Tara in urma guvernarii portocalii este descompunerea iminenta a gruparii care a adunat in randurile sale aproape toate mizeriile. Am putea-o numi epoca de igienizare a politicii romanesti.
    Intre cele doua entitati politice antagonice – dar nu extremiste! – ar mai fi nevoie de unul sau mai multe partide „centriste” suficient de convingatoare incat sa poata depasi un prag electoral serios.
    Apoi, UDMR ar trebui somat sa-si aleaga un alt nume si un statut care sa nu faca referire la etnie, macar de dragul aparentelor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Ovidiu pe DE LA 0-0 LA 1-1
Ovidiu pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
Dawson pe ALI-BEC al lui BEC-ALI
fekete istvan pe DE LA 0-0 LA 1-1

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: